document finalizat
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
.
Sentinta civila Nr. xxxxx/2015
Ședința publică de la 17.09.2015
Instanta constituită din:
PREȘEDINTE L_______ G______
GREFIER L_____ B______
Pe rol judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe petent M____ I___ A________ - DOMICILIUL ALES LA AV. T___ CRIST și pe intimat DIRECȚIA G_______ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, BRIGARA RUTIERĂ, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție ________ NR. xxxxxxx.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 10.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru astazi, data de 17.09.2015, cand, deliberand, a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, petentul M____ I___-A________ a solicitat în contradictoriu cu intimata DGPMB BRIGADA RUTIERĂ anularea procesului-verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/10.03.2015, exonerarea de sancțiunea amenzii contravenționale și de punctele de penalizare aplicate, iar în subsidiar aplicarea sancțiunii contravenționale a avertismentului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea plângerii contravenționale formulate, petentul a învederat în esență faptul că nu sunt respectate disp. art. 17 din OG nr. 2/2001 în partea referitoare la descrierea faptei, arătând că a fost descrisă o altă faptă contravențională, că în locul în care s-a încadrat pe banda de circulație de pe Calea Griviței nu exista nici un indicator rutier care să îl oblige să ocolească un obstacol, că locul prin care a ieșit era în apropierea trecerii de pietoni aferente stației de tramvai cu refugiu pe mijlocul drumului, că a acordat prioritate mașinilor care circulau pe celelalte două benzi situate după linia de tramvai pe direcția de deplasare. A invocat că actul de sancționare a fost întocmit de alt agent de poliție decât cel car a constatat fapta reținută în sarcina sa, că descrierea faptei nu corespunde realității, constatarea agentului nu este una personală, că nu a săvârșit nicio contravenție, iar în situația în care se constată săvârșire a unei fapte din partea sa se afla în culpă și nu a avut nicio intenție de a încălca vreo regulă de circulație.
În drept, a invocat OG nr. 2/2001, OUG nr. 195/2002.
În susținerea plângerii contravenționale a depus înscrisuri (f. 9-15).
Petentul a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei (f. 1).
La data de 11.05.2015, intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, motivat de faptul că sunt respectate condițiile de legalitate prev. de art. 17 din OG nr. 2/2001, că simpla negare a petentului nu îl exonerează de răspundere.
În cauză, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul Haranaciu A________, a cărui declarație a consemnat-o la fila 32 dosar.
Analizând ansamblul probelor administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx/10.03.2015- fila 22 dosar, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 390 lei pentru săvârșirea faptei prev. de art. 110 alin.3 din Regulamentul de Aplicare al OUG 195/2002 republicată, constând în aceea că în data de 10.03.2015, ora 17,50, Calea Griviței Statia de RATB Buzești a condus auto XXXXXXXX pe Calea Grivitei dinspre Gara de Nord spre Buzești iar la indicatorul instalat la stația RATB Buzești de obligatoriu ocolire prin dreapta, acesta nu a respectat semnificația acestuia și sancționată de disp. art. 100 alin.2 și 108 alin 1 lit. b pct. 5 din OUG 195/2002 republicată. Totodată, s-au aplicat și 3 puncte de penalizare.
Verificând, în conformitate cu dispozițiile art.34 alin.1 din OG nr.2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
În ceea ce privește exigențele art. 17 din OG nr. 2/2001, în partea referitoare la descrierea faptei, instanța reține că s-a realizat o descriere a faptei în acord cu exigențele normei precitate, fiind consemnate împrejurări de fapt suficiente pentru a realiza conținutul constitutiv al faptei contravenționale reținute în sarcina contravenientului.
Raportat la descrierea faptei contravenționale s-a realizat și o corespunzătoare încadrare juridică a acesteia, față de disp. art. 66 alin 6 din Regulament de aplicare al OUG nr. 195/2012 aprobat prin H.G. nr 1391/2006, în sensul că semnificația indicatorului de interzicere sau de restricție începe din dreptul acestora și încetează în intersecția cea mai apropiată.
Ca urmare, obligația de ocolire impusă de indicatorul de ocolire dreapta amplasat înaintea stației de RATB Buzești obliga pe toată distanța de la locul amplasării și până în intersecția dinspre Calea Griviței cu __________________________ conducătorilor auto pe tot acest sector de drum, inclusiv petentului, care a pătruns pe calea publică printr-un loc neamenajat în acest sens, dar care nu îi conferă alte drepturi decât cele ale sectorului de drum pe care a pătruns, împrejurarea neobservării indicatorului fiind tocmai consecința faptei acestuia de a fi pătruns pe calea publică printr-un loc neamenajat în acest sens, cu consecința asumării încălcării tuturor regulilor de circulație aplicabile sectorului de drum, petentul fiind în culpă și fie a prevăzut rezultatul faptei sale de a încălca regulile de circulație pe acel sector de drum, reguli instituite pentru protejarea călătorilor din tramvaiul ce avea stație chiar în acea zonă, dar a socotit fără temei că rezultatul faptei sale nu se va produce, fie nu a prevăzut, deși trebuia și putea să prevadă. Cu alte cuvinte, neobservarea indicatorului de ocolire se datorează culpei petentului însuși, ce nu se poate exonera de răspundere contravențională invocând propria culpă asupra împrejurărilor de fapt.
Ca urmare, apărarea petentului potrivit căreia a pătruns pe calea publică după locul de poziționare a indicatorului de ocolire prin dreapta și astfel indicatorul nu i se adresa urmează să fie înlăturată de instanță ca neîntemeiată și să se reține corecta încadrare juridică a faptei în dispozițiile art. 108 alin 1 lit. b pct 5 coroborat cu art. 100 alin 2 din OUG nr. 195/2002.
În ceea ce privește susținerea potrivit căreia agentul care a întocmit actul constatator al contravenției nu are și calitatea de agent constatator, aceasta nu constituie un motive de nelegalitate al actului de sancționare, ci vizează exclusiv regimul probatoriu al înscrisului din punct de vedere al aplicării prezumției de veridicitate întemeiată pe faptul constatării personale și directe din partea agentului constatator, urmând a fi analizat sub aspectul temeiniciei prin raportare la probele preconstituite de intimată.
Sub aspectul temeiniciei plângerii contravenționale, instanța reține că atât din motivarea plângerii contravenționale, cât și din declarația martorului audiat Haranaciu A________ rezultă că petentul a pătruns cu autoturismul pe _______________________ parcarea situată la intersecția străzilor Calea Grivitei cu __________________ trotuar, unde nu este amenajată ieșire către calea publică.
De asemenea, din planșele fotografice depuse de petent unite cu declarația martorului audiat în cauză rezultă aspectul privind nefolosirea căii de acces obișnuită din parcare către calea publică.
Din aceeași declarație a martorului Haranaciu A________ rezultă că accesul din locul de parcare către Calea Grivitei s-a făcut în sensul săgeții indicate în schita de la această filă.
Astfel, din probatoriul administrat de petent rezultă și se susține fapta reținută în descrierea actului de sancționare, fiind făcute probe pe modalitatea de producere a faptei și împrejurările ce constituie elemente ale laturii obiective ale conținutului constitutiv al faptei de natură a completa puterea probatorie a procesului verbal de contravenție. De asemenea, reține instanța că petentul a semnata fără obiecțiuni procesul-verbal de contravenție, de natură a confirma, o dată în plus, veridicitatea celor consemnate în actul de sancționare.
În aceste condiții, instanța va înlătura apărarea petentului privind lipsa constatării directe și personale de către agentul Asa Cosat C________, care ar fi putut fi opusă cu succes în lipsa altor probe privind modalitatea de producere a faptei contravenționale.
Declarația martorului Haranaciu A________ face probă concordantă cu cele consemnate în procesul-verbal de contravenție contestat și cu cele recunoscute prin motivarea plângerii contravenționale a petentului, determinând concluzia instanței în sensul existenței faptei contravenționale, a producerii urmării periculoase constând în crearea unei stări de pericol pentru participanții la trafic, indiferente dacă s-a realizat sau nu un prejudiciu material concret, legătura de cauzalitate din faptă și prejudiciu și existența culpei în forma culpei fără prevedere.
Pentru aceste considerente, va reține temeinicia actului de sancționare.
În ceea ce privește solicitarea de reindividualizare a sancțiunii, instanța reține că s-a aplicat petentului sancțiunea orientată spre minimul special, potrivit art. 108 alin 1 lit b pct 5 coroborat cu art. 100 alin 2 și art. 98 alin 4 lit b din OUG nr. 195/2002 republicată, realizându-se o corectă individualizare a sancțiunii aplicate. Având în vedere gravitatea faptei săvârșite și că fapta prezintă pericol prin ea însăși, instanța apreciază că sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social concret, urmând a o menține.
Pentru aceste considerente, față de soluția dată plângerii contravenționale, reținând culpa procesuală a petentului, va respinge cererea acestuia de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională privind pe petent M____ I___ A________ - DOMICILIUL ALES LA AV. T___ CRIST cu sediul in sector 3, București, _______________________, nr. 92, ___________ intimat DIRECȚIA G_______ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, BRIGARA RUTIERĂ cu sediul in sector 3, București, CALEA VICTORIEI, nr. 19 , ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.09.2015.
P_________ GREFIER
Red. L.G., Teh. L.G., L.B.
4 ex./13.10.2015