ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.8470

TRIBUNALUL C________

SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILĂ NR. 571/APCA

Ședința publică din data de 21.04.2015

Completul constituit din:

Președinte – C_______ N_____

Judecator – A________ L____ N_____

Grefier - M______ G________

Pe rol, soluționarea apelului promovat de apelantul intimat P_______ ORAȘULUI EFORIE – DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, cu sediul în Eforie Sud, ______________________, județul C________, îndreptat împotriva sentinței civile nr. xxxxx/14.11.2014 pronunțată de Judecătoria C________, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX petentă fiind P_______ C______, cu domiciliul în __________________________, ___________________, județul Teleorman.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru intimat av. B____ G_______, în baza delegației de substituire a av. titular P___ C_____, pe care o depune la dosar, lipsă fiind petenta.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform art. 155 NCPC.

În referatul făcut asupra cauzei se evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.

Tribunalul încuviințează în probatoriu administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, potrivit disp. art. 292 Cod proc.civ, constatând proba administrata.

Față de dispozițiile art. 482 cu referire la art. 244 Cod proc.civ. instanța declară cercetarea procesului încheiată, stabilește termen pentru dezbaterea apelului azi, 21.04.2015 și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Apelantul prin apărător precizează faptul că motivele de apel vizează strict cheltuielile de judecată sens în care formulează concluzii de admitere a apelului pentru motivele expuse pe larg prin cererea de apel, modificarea în parte a hotărârii apelate în sensul obligării petentei la plata cheltuielilor de judecată astfel cum au fost dovedite și respingerea plângerii. Cheltuielile de judecată se vor solicita pe care separată.

Față de dispozițiile art. 394 Cod proc.civ închide dezbaterile și rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față constată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXXXX pe rolul Judecătoriei V_____ și declinată la Judecătoria C________, petenta P_______ C______ a solicitat în contradictoriu cu intimatul Poliția Locală Eforie anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr.xxxxxxx/21.09.2013.

În motivarea cererii petenta a arătat că în ziua de 06.08.2013 s-a deplasat cu autoturismul marca Opel cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX în stațiunea Eforie Nord. Ajunsă acolo, a parcat autovehiculul în fața hotelului Ovi Cris pentru două minute, timp în care copii ei au coborât și au luat bagajele din portbagaj.

A mai arătat petenta că în data de 24.09.2013 a primit prin poștă procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr.xxxxxxx deoarece a staționat în zona de acțiune a indicatorului oprire interzisă ce era montat în dreptul hotelului Ovi Cris din Eforie Nord.

Petenta a învederat instanței că în direcția de mers în care circula nu a observat niciun indicator care să-i interzică oprirea.

De asemenea, petenta a precizat că ea nu a „staționat” ci doar a „oprit”.

În drept a invocat dispozițiile art.63 din OUG nr.195/2002 și OG nr.2/2001.

În susținerea pretențiilor a depus următoarele înscrisuri: copie proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției .

Intimata a formulat întâmpinare în termenul legal prin care a invocat necompetența teritorială a Judecătoriei V_____, nulitatea cererii de chemare în judecată prin raportare la art.194-196, excepția lipsei calității procesuale pasive a Poliției Locale Eforie iar pe fond respingerea plângerii ca netemeinică și nefondată.

În motivarea cererii a depus la dosar următoarele înscrisuri: referatul agentului constatator, comunicare emisă către P_______ C______, planșe foto efectuate în ziua de 06.08.2013.

Petenta a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate de intimat, a învederat că va înlătura neregulile cererii de chemare în judecată până la primul termen de judecată.

De asemenea petenta a arătat că planșele foto depuse de intimat nu fac dovada existenței vreunui semn de circulație care să interzică oprirea și că nu reiese din aceste poze dacă era o persoană în autoturism. Petenta a contestat și faptul că pozele au fost efectuate pe ______________________ se află localizat hotelul Ovi Cris.

Petenta a atașat planșele foto de la filele 34-36.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Poliției Locale instanța a stabilit cadrul procesual ca fiind P_______ Orașului Eforie-Direcția Poliția Locală.

Instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba testimonială cu martorul asistent S_____ F______.

Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 20 de lei.

Prin Sentința civilă xxxxx/14.11.2014, Judecătoria C________ a dispus în sensul respingerii plângerii contravenționale ca nefondată.

Pentru a dispune astfel a reținut prima instanță următoarele :

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr.xxxxxxx din data de 21.09.2013 petenta P_______ C______ a fost sancționată pentru că a staționat voluntar în zona de acțiune a indicatorului „oprire interzisă” cu suma de 400 de lei și cu aplicarea a 3 puncte de penalizare.

Instanța a verificat din oficiu data introducerii plângerii contravenționale și a constatat că petenta a respectat termenul legal de 15 zile prevăzut de art.31 alin.(1) din OG 2/2001.

În privința legalității procesului verbal de contravenție contestat, prin raportare la prevederile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța a constatat că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de acest text de lege sub sancțiunea nulității absolute, fiind indicate: numele, prenumele și calitatea agentului constatator care l-a încheiat, numele, prenumele și domiciliul contravenientei persoană fizică, descrierea faptei săvârșite și data comiterii acesteia. De asemenea, procesul verbal este semnat de agentul constatator care l-a instrumentat.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat, instanța a reținut că, deși în dreptul intern contravențiile au fost scoase din sfera de reglementare a dreptului penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, în continuare, Curtea, (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), această categorie de fapte ilicite intră în sfera de cuprindere a noțiunii de „acuzație în materie penală”, la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în continuare Convenția.

La această concluzie conduc două argumente, pe de o parte, caracterul general al reglementării, norma juridică ce sancționează acest gen de fapte adresându-se tuturor cetățenilor; iar pe de altă parte, sancțiunea aplicabilă pentru săvârșirea acestor fapte: amenda contravențională, confiscarea și suspendarea activității, urmăresc un scop preventiv, represiv și disuasiv, caracteristic infracțiunilor. În jurisprudența sa constantă: cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N____ c. României, A_____ c. României, Curtea a stabilit că aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție constituie, în sensul art. 6 din Convenție, o „acuzație în materie penală”.

De asemenea, aceasta a mai statuat că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este unul absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, cu obligația statului de a institui limite rezonabile în stabilirea unor astfel de prezumții, în acest sens fiind necesară asigurarea unui echilibru între interesele aflate în prezență, respectiv, scopul urmărit de legiuitor prin instituirea prezumției, acela de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și necesitatea respectării dreptului la apărare al persoanei acuzate: cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002.

Forța probantă a rapoartelor și proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa diferit importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblul său atunci când administrează și apreciază probatoriul: cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999.

Aplicând principiile enunțate în paragrafele ce preced cauzei de față, instanța a constatat că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului administrativ de constatare și sancționare a contravenției, din economia întregii reglementări în materie contravențională și din interpretarea art. 270 Cod procedură civilă, rezultă că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, ca înscris autentic, întocmit de un funcționar public în exercitarea atribuțiilor de putere publică cu care a fost învestit, pe baza constatărilor personale ale acestuia, face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său, până la proba contrară, bucurându-se astfel de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, care poate fi răsturnată prin administrarea oricărei probe, în condițiile legii.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, instanța a apreciat că procesul-verbal contestat se bucură de prezumția relativă de temeinicie prevăzută de lege, întrucât agentul constatator care l-a întocmit a perceput faptele consemnate în cuprinsul acestuia în mod nemijlocit.

Conform art.143 lit. a din Regulamentul de Aplicare a OUG 195/2002 republicată „se interzice staționarea voluntară a vehiculelor în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară” iar art.142 lit. a din același act normativ arată că „se interzice oprirea voluntară a vehiculelor în zona de acțiune a indicatorului oprire interzisă”.

Conform art.63 din OUG nr.195/2002 republicată „1) se consideră oprire imobilizarea voluntară a unui vehicul pe drumul public, pe o durată de cel mult 5 minute. Peste această durată se consideră staționare. 2) nu se consideră oprire: a. imobilizarea vehiculului atât timp cât este necesară îmbarcarea sau debarcarea unor persoane, dacă prin această manevră nu a fost perturbată circulația pe drumul public respectiv”.

Petenta, a reținut instanța, susține că a oprit autovehiculul și nu a staționat, pentru două minute, cât au coborât copii ei din autoturism.

Din coroborarea articolelor de lege menționate rezultă că în zona semnului „oprire interzisă” este interzisă atât staționarea, care presupune o durată în timp mai mare de 5 minute, cât și oprirea, care presupune o durată în timp mai mică de 5 minute, aspect care reiese și din denumirea semnului de circulație.

Astfel, instanța nu a reținut susținerile petentei că aceasta nu a staționat, deoarece semnul de circulație se aplică și pentru opriri.De asemenea din planșele foto depuse la filele 23-24 reiese cu certitudine că pe segmentul de drum unde era parcat autoturismul petentei era amplasat semnul de circulație „oprirea interzisă”.

Petenta a depus la dosarul cauzei planșele foto de la filele 34-36 efectuate pe sensul de mers Bvd.Republicii spre __________________________ Ovi Cris pe partea stângă a carosabilului.

Având în vedere că circulația se desfășoară în mod legal pe partea dreaptă a carosabilului,a reținut instanța. reiese că și semnele de circulație sunt poziționate de așa natură să fie vizibile pentru cei care circulă pe respectivul sens de mers, adică pe partea dreaptă a drumului, iar spatele semnului este îndreptat către sensul invers de mers.

Din planșele foto depuse de petentă prezente la fila 34 coroborate cu planșele foto de la filele 23-24, analizând amplasarea hotelului Ovi Cris și modul de poziționare a autoturismului reiese, a reținut instanța, că petenta a parcat în fața hotelului, pe sensul opus celui din care se deplasa, motiv pentru care nu a observat semnul de circulație care interzicea oprirea în zonă.

Acest semn putea fi observat dacă petenta s-ar fi deplasat dinspre ____________________.Republicii, astfel încât hotelul să fi fost pe partea dreaptă a sensului ei de deplasare făcând astfel semnul „oprirea interzisă” vizibil.

Instanța a înlăturat pentru aceste motive susținerile petentei cu privire la lipsa semnului de circulație care interzicea oprirea.

Cu privire la susținerea petentei că nu se poate ști cu siguranță dacă pozele au fost efectuate de agentul constatator pe _________________________ hotelul Ovi Cris, instanța a apreciat că aceste afirmații nu au relevanță deoarece din planșele foto se observă că autoturismul petentei era parcat în zona de acțiune a semnului oprirea interzisă, indiferent de stradă.

De asemenea, instanța a considerat că nu are relevanță dacă în autoturismul petentei se aflau persoane la momentul efectuării fotografiilor de către agentul constatator prin prisma analizării existenței contravenției.

Față de toate cele prezentate mai sus instanța a apreciat că din probele administrate reiese cu claritate că petenta a săvârșit contravenția astfel cum a fost reținută de agentul constatator .

Conform art.5 alin.(5) și art.21 alin.(3) din OG nr.2/2001 sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Instanța a apreciat că sancțiunea a fost stabilită cu respectarea criteriilor legale enumerate și că nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.

Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de intimat instanța a reținut art.453/Cod proc.civ care arată „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată” iar art.452/Cod proc.civ arată „partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”.

Art.451 alin.(2)/Cod proc.civ arată „instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.”

Prin urmare, instanța a dispus obligarea petentei la plata cheltuielilor de judecată, deoarece a pierdut procesul, intimatul a făcut dovada acestora conform legii.

Suma la care a fost obligată petenta este de 300 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, jumătate din cuantumul pretins de intimat instanța având în vedere obiectul cauzei- plângere contravențională de o complexitate redusă și neprezentarea avocatului la toate termenele.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimatul , cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului C________ la data de 29.01.2015, sub aspectul dispoziției instanței privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În susținere invocă apelantul faptul că în speță intimatul a depus întâmpinare redactată de avocat, a depus documentația aferentă procesului verbal de contravenție, iar reprezentantul acestuia s-a prezentat la toate termenele cu excepția ultimului termen când a fost în imposibilitate de a ajunge înainte de terminarea ședinței.

Apreciază în sensul că , cuantumul cheltuielilor de judecată reținut este foarte mic în comparație cu activitatea efectuată de reprezentantul convențional al intimatului, iar instanța trebuia să aibă în vedere faptul că litigiul a fost generat de petentă care și-a asumat obligația suportării unor cheltuieli suplimentare.

În susținere a fost solicitată administrarea probei cu înscrisuri.

Intimata a depus întâmpinare prin care solicită respingerea apelului ca neîntemeiat invocând în susținere dispozițiile din OUG 26/2012 și prevederile c.proc.civ.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma disp. art. 476 al 1 c.proc.civ, cu referire la disp. art. 477 c.proc.civ, Tribunalul reține următoarele :

Prin sentința civilă apelată, Judecătoria C________ a dispus în sensul respingerii plângerii contravenționale ca nefondată , reținând totodată în sarcina intimatei obligația de plată a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat , apreciind asupra cuantumului acestuia prin raportare la disp. art. 451 - 453 c.proc.civ,

Analizând cererea privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu apărător, prin prisma ansamblului probator existent la dosar și a dispozițiilor art. 453 c.proc civ, potrivit cu care „partea care pierde procesul va fi obligată , la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”, Tribunalul o apreciază ca întemeiată.

Principiul care rezultă din aceste dispoziții, la baza cărora stă culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții, precum și unicitatea procesului civil, impun ca aceste cheltuieli să cuprindă toate cheltuielile efectuate cu procesul, în toate fazele sale, cu condiția ca partea ce le solicită să fi obținut câștig de cauză.

Stabilind că temeiul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este atitudinea procesuală culpabilă a părții care a căzut în pretenții se observă că fapta acesteia declanșează o răspundere civilă delictuală al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat, adică de restituire a sumelor pe care partea care a câștigat procesul a fost nevoită să le realizeze.

Presupunând finalizarea unui proces, cheltuielile de judecată apar pe de o parte ca fiind prejudiciul material suferit de partea care a câștigat procesul, iar pe de altă parte, ca fiind despăgubirile acordate, sumele încuviințate de instanță a fi returnate părții care a câștigat procesul. Față de cele reținute, natura juridică a cheltuielilor de judecată apare ca fiind una bivalentă, cheltuielile de judecată reprezentând prejudiciul cauzat de culpa procesuală și totodată despăgubirile pe care partea care a căzut în pretenții trebuie să le plătească celeilalte părți.

Cu ocazia soluționării cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată, instanța este chemată să aprecieze asupra caracterului justificat al acestora, funcție de criteriile stabilite de disp. art. 451 c.proc.civ .

Așa cum a statuat pe acest aspect Curtea Europeană a Drepturilor Omului în bogata sa jurisprudență (Hotărârea din 26 mai 2005, definitivă la 26 august 2005, în Cauza C_____ împotriva României, publicată în M. Of. nr. 367 din 27 aprilie 2006, Hotărârea din 21 iulie 2005, definitivă la 30 noiembrie 2005, în Cauza S_____ și alții împotriva României, publicată în M. Of. nr. 99 din 2 februarie 2006, Hotărârea din 23 februarie 2006 în Cauza S____ și alții împotriva României, publicată în M. Of. nr. 600 din 30 august 2007, Hotărârea din 19 octombrie 2006 în Cauza R____ împotriva României, publicată în M. Of. nr. 597 din 29 august 2007, Hotărârea din 27 iunie 2006 în Cauza P____ împotriva României, publicată în M. Of. nr. 591 din 28 august 2007 etc.), se poate afirma că și în dreptul intern partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli (în temeiul art. 453 C.pr.civ.) decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. Așadar, se poate spune că în cheltuielile de judecată se cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar și rezonabil au fost plătite de partea care a câștigat procesul în timpul și în legătură cu acel litigiu.

Se reține în speță că asupra caracterului necesar al efectuării cheltuielilor aferente cererii a apreciat intimata, iar aceste cheltuieli au fost în mod real efectuate, după cum atestă documentele justificative atașate la dosar. În referire la cuantumul onorariului de apărător, instanța apreciază în raport de volumul și complexitatea activității desfășurate în cauză asupra incidenței art. 451 al.2 c.proc.civ

Deși se poate considera că în raport de disp. art. 36 al.1 din legea 51/1995 contractul dintre avocat și clientul său nu poate fi stânjenit sau controlat direct sau indirect de niciun organ al statului în cauză nu poate reține că instanța intervine în mandatul dat de client apărătorului său , ci doar cuantifică prestația acestuia în raport de onorariul achitat și munca depusă ,aspect permis de dispozițiile anterior menționate

În considerarea celor reținute mai sus și raportat la disp. art. 451 al.2 cu ref. la art. 453 c.proc.civ, se apreciază că în mod corect instanța a reținut asupra cuantumului onorariului de avocat, apreciat ca rezonabil în raport cu munca depusă, apărările efectuate și complexitatea dosarului, considerente față de care în temeiul art. 480 al.1 c.pr.civ., Tribunalul va respinge apelul dedus judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul promovat de apelantul intimat P_______ ORAȘULUI EFORIE – DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, cu sediul în Eforie Sud, ______________________, județul C________, îndreptat împotriva sentinței civile nr. xxxxx/14.11.2014 pronunțată de Judecătoria C________, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX petentă fiind P_______ C______, cu domiciliul în __________________________, ___________________, județul Teleorman, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 21.04.2015

P_________, JUDECATOR,

C_______ N_____ A________ L____ N_____

GREFIER,

M______ G________

Jud.fond.M.I.I____

Tehnodact.jud.C.N_____/2 ex./18.05.2015

emis 2 ___________________________________>