R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

D E C I Z I A C I V I L Ă Nr. 579/2015

Ședința publică din 24 Septembrie 2015

Tribunalul format din:

PREȘEDINTE : O____ G_______

JUDECĂTOR : L____ D____ E_______

GREFIER : A_______ L_____ C_______

S-a luat în examinare apelul declarat de apelant I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN BISTRIȚA NĂSĂUD împotriva Sentinței civile nr. 9099/2014 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimat P____ V_____ M_____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul P____ V_____ M_____, care se identifică cu CI ________ nr. xxxxxx, lipsă fiind apelanta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

În procedura verificării din oficiu a competenței, instituită de art. 131 alin. 1 NCPC instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial a judeca prezenta cauză, în baza art. 95 pct. 2 NCPC,cu trimitere la art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001.

Se constată că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, apelul este declarat în termen, motivat și comunicat.

Intimatul a formulat „Întâmpinare” f. 21-22, comunicată apelantului care nu a formulat „Răspuns la întâmpinare”.

Mandatarul intimatului depune la dosar delegația de substituire și împuternicirea avocațială a titularului.

Se constată că prin cererea de apel nu s-au formulat cereri în probațiune.

Față de disp. art. 238 alin. 1 NCPC, care impun estimarea duratei necesare pentru cercetarea procesului, instanța estimează durata cercetării procesului la prezentul termen de judecată.

Nemaifiind alte cereri de formulat și incidente de soluționat, tribunalul potrivit art. 244 C. pr. civ., se socotește lămurit și declară cercetarea procesului încheiată, fixând termen pentru dezbaterea fondului în această ședință, conform disp. art. 392 C. pr. civ, și acordă mandatarului intimatului cuvântul în fond.

Intimatul solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțate d4e instanța de fond ca fiind temeinică și legală. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Fiind lămurite toate împrejurările de fapt și de drept, în baza art. 394 C. pr. civ., tribunalul închide dezbaterile asupra fondului și reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând, constată că:

Prin sentința civilă nr. 9099/2014 pronunțată de Judecătoria Bistrița în Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX a fost admisă cererea formulată de petentul P____ V_____ M_____, în contradictoriu cu intimatul IPJ BISTRIȚA-NĂSĂUD, având ca obiect plângere contravențională și în consecință s-a anulat procesul–verbal de constatare a contravenției ________, nr.xxxxxxx/03.03.2014.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Litigiul în prezenta cauză este constituit din interpretarea dată de cele două părți art. 100 alin. 3 litera b din OUG 195/2002, mai exact definirea noțiunii de acordare de prioritate,astfel în timp ce petentul susține că atât timp cât nu a stânjenit pietonul ce traversa pe trecerea de pietoni înseamnă că a acordat prioritate, intimatul susține că nu ar fi aplicabilă în cauză definiția dată de legiuitor noțiunii de „acordare de prioritate” întrucât dacă s-ar reține definiția oferită de legiuitor:

- sintagma „aflați pe sensul de deplasare al autovehiculului" nu ar avea nicio aplicabilitate.

- prin excepție, în cazul obligației de a acorda prioritate pietonilor, legiuitorul a adăugat la prevederea generală din art. 6 pct. 1., o prevedere specială constând în obligația acordării priorității de trecere pietonilor care sunt pe sensul de deplasare al autovehiculului, fără a avea importanță numărul de benzi de circulație și fără a lăsa la apreciere fiecărui conducător auto (apreciere subiectivă de altfel) necesitatea de a opri sau nu autovehiculul condus.

- voința legiuitorului, în dorința de a proteja pietonii angajați în traversarea străzilor prin locurile special amenajate în acest sens, este ca orice conducător de autovehicul să circule cu atenție sporită în zona trecerilor pentru pietoni iar în situația în care sunt pietoni angajați în traversarea drumului, pe sensul de deplasare al autovehiculului, să oprească pentru a permite traversarea în deplină siguranță a acestora.

De asemenea litigantă este și temeinicia procesului verbal în ce privește angajarea pietonului deja în traversarea trecerii de pietoni la momentul în care autovehiculul petentului s-a aflat pe trecerea de pietoni, petentul susținând că pietonul se afla pe scuarul dintre sensurile de deplasare la momentul în care autovehiculul a pătruns pe trecerea de pietoni.

Instanța a reținut că nu se contestă de către părți faptul că la data de 03.03.2014, ora 15:52 petentul ar fi condus autovehiculul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, pe ____________________________________ _________________________.

În ce privește definiția dată chiar de legiuitor acordării de prioritate, instanța a reținut că potrivit art.6, punctul 1 din OUG 195/2002( în vigoare la data săvârșirii faptei contravenționale reținute de agentul constatator) acordarea priorității este obligația oricărui participant la trafic de a nu își continua deplasarea sau de a nu efectua orice altă manevră, dacă prin acestea îi obligă pe ceilalți participanți la trafic care au prioritate de trecere să își modifice brusc direcția sau viteza de deplasare ori să oprească.

Astfel avem de a face cu o interpretare a noțiunii de „ acordare de prioritate” făcută chiar de legiuitor, respectiv o interpretare oficială autentică care are caracter general obligatoriu, spre deosebire de interpretarea dată de o instanță judecătorească, care deși este tot o interpretare oficială, obligativitatea ei se referă doar la speța judecată.

În ce privește fapta contravențională reținută de agentul constatator, instanța a reținut că este prevăzută de art. 100, alin. 3 litera b OUG 195/2002, având următorul conținut: „Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte:

b) neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului;”

Este evident că pentru a se reține săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100, alin. 3 litera b OUG 195/2002 trebuie lămurită încă de la început semnificația sintagmei „neacordare prioritate de trecere”, folosită de legiuitor pentru a ilustra conduita prohibită.

Contrar susținerilor intimatului, instanța a reținut că nu se află într-o situație de excepție de la definiția dată chiar de legiuitor noțiunii de „ acordare de prioritate”, dacă legiuitorul ar fi instituit o excepție, ar fi folosit termeni de genul: „ prin excepție de la definirea acordării de prioritate” sau alte asemenea, întrucât cât timp chiar legiuitorul a definit o noțiune, este absurd să o folosească în cuprinsul aceleiași legi cu un alt sens, fără a preciza că ne aflăm în cadrul unei situații de excepție.

Faptul că legiuitorul a prevăzut ca doar neacordarea de prioritate pitonilor ce se află pe sensul de deplasare al autovehiculului să constituie contravenție, nu reprezintă decât o ilustrare detaliată de către legiuitor a faptei contravenționale, în sensul că exclude din sfera faptei contravenționale neacordarea de prioritate pietonilor care se află pe sensul opus de deplasare, angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate.

Contrar susținerilor intimatului, care precizează că sintagma aflați pe sensul de deplasare al autovehiculului" nu ar avea nicio aplicabilitate, instanța a reținut că legiuitorul a instituit pe lângă condiția întâlnirii ipotezei neacordării de prioritate (așa cum a fost definită de art. 6 din OUG 195/2002) și condiția cumulativă ca pietonul să se afle pe sensul de deplasare al autovehiculului.

Dacă nu ar fi așa, s-ar ajunge în situația în care, dacă un pieton angajat în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, pe sensul opus de deplasare al autovehiculului, s-ar opri, și-ar schimba direcția sau viteza de deplasare datorită autovehiculului care se deplasează pe celălalt sens de deplasare, să atragă existența faptei contravenționale, fapt contrar cu scopul legii.

Pentru lămurirea completă a situației din cauză, trebuie făcută distincția dintre sintagmele de „existență a priorității de trecere” și a noțiunii de „acordare a priorității de trecere”.

În ce privește prima noțiune, este evident și necontestat că un pieton angajat în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate are prioritate de trecere față de un autovehicul.

În ce privește noțiunea de „ acordare de prioritate”, instanța a reținut că presupune întotdeauna o „ existență a priorității de trecere” a unui alt participant la traficul rutier, însă cele două sintagme nu se suprapun (nu sunt identice), pentru a ne afla în prezența „ acordării de prioritate” fiind necesar în plus ca deplasarea participantului care nu are prioritate de trecere să nu oblige pe celălalt participant să își schimbe direcția, sensul sau viteza de deplasare.

Instanța nu a primit nici susținerea intimatului referitoare importanța lăsării de către legiuitor la aprecierea subiectivă a conducătorului autovehiculului a posibilității de a se deplasa sau nu fără a pune în pericol viața și integritatea pietonului aflat pe sensul său de deplasare angajat în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate.

Pentru a ajunge la această concluzie instanța a reținut că majoritatea normelor din OUG 195/2002 lasă la aprecierea conducătorului autovehiculului analizarea posibilității efectuării unei acțiuni, respectiv la efectuarea manevrei de schimbare a direcției de mers,( art. 54), legiuitorul lasă la aprecierea subiectivă a conducătorului auto a se asigura că poate face manevra fără a perturba circulația sau fără a pune în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic, în situația circulării în spatele altuia( art. 51), legiuitorul lasă la aprecierea subiectivă a conducătorului auto analizarea distanței față de autovehiculul din față, în sensul suficienței acesteia pentru a evita coliziunea, la depășirea peste axa ce separă sensurile de deplasare( art. 45 alin.3), legiuitorul lasă la aprecierea subiectivă a conducătorului auto aprecierea existenței unui spațiu suficient pentru a reintra pe banda inițială după efectuarea manevrei.

Bineînțeles că o apreciere greșită în cazurile menționate anterior, conduce la existența faptei contravenționale, însă de subliniat este faptul că legiuitorul îi lasă conducătorului auto aprecierea subiectivă a posibilității efectuării în siguranță a unei acțiuni și sancționează aprecierea greșită ce conduce la punerea în pericol a siguranței celorlalți participanți la trafic sau a altor valori apărate de legiuitor.

În mod obiectiv se pune întrebarea dacă este mai dificil a aprecia dacă se poate depăși un autovehicul peste axa ce separă sensurile de deplasare și a aprecia că se poate continua deplasarea fără a determina pietonul ce este angajat în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, pe același sens de deplasare cu cel al autovehiculului, fără a-l determina să-și schimbe direcția, sensul de deplasare, viteza de deplasare.

Răspunsul nu poate fi decât cel în care prima apreciere a conducătorului autovehiculului este mai dificilă, având în vedere că prima manevră descrisă presupune deplasarea cu o viteză sporită față de cea de a doua( în apropierea trecerilor de pietoni se circulă cu viteză redusă), viteza celuilalt participant la trafic este sporită în primul caz( autovehiculul depășit) față de cel de-al doilea caz( viteza pietonului), factorii de analizat sunt numeric superiori în primul caz( analiza apropierii unui autovehicul din sens opus, analiza suficienței spațiului pentru a reveni pe banda inițială, distanța supusă analizei este mai mare față de al doilea caz – depășirea se efectuează pe o distanță mai mare).

În consecință, cât timp legiuitorul lasă la aprecierea conducătorului autovehiculului analizarea condițiilor în care poate depăși un autovehicul peste axa ce separă sensurile de deplasare, este evident că poate lăsa la aprecierea conducătorului autovehiculului efectuarea unei operațiuni mai ușoare, respectiv acordarea priorității unui pieton.

În ce privește susținerile intimatului referitoare la ocrotirea pietonului având în vedere consecințele ce s-ar putea produce, instanța a reținut că în situația depășirilor altor autovehicule, consecințele pot fi sensibil egale sau chiar mai grave, având în vedere viteza de deplasare a ambelor autovehicule și posibilitatea apropierii din sens opus a unui alt autovehicul ce poate coliziona cu celelalte două.

În ce privește susținerile intimatului în sensul voinței legiuitorului de a solicita o atenție sporită conducătorilor auto în apropierea trecerilor de pietoni, instanța nu le-a putut reține, întâi, legiuitorul solicită acordarea aceleiași atenții de către conducătorii auto în toate situațiile, neexistând acte normative care să fie formulate „ în situația x conducătorul auto trebuie să acorde o atenție sporită față de situațiile y”, apoi, voința legiuitorului ar putea fi dedusă prin regulile de interpretare istorico-teleologică, prin analizarea expunerii de motive sau a preambulului legii( în cazul de față al ordonanței de urgență, lege în sensul larg al noțiunii de lege), ori în cazul de față nu putem ajunge la interpretarea oferită de intimat.

Un ultim argument reținut de instanță pentru lămurirea în cauză a sintagmei de „ acordare de prioritate” și automat a celei de „ neacordare de prioritate”, conform argumentului de interpretare logică „per a contrari ”( când se afirmă ceva se neagă contrariul), a fost argumentul de analogie „ubi eadem est ratio, eadem lex esse debet”( unde există aceleași rațiuni trebuie aplicată aceiași lege, soluție).

Astfel, în situația în care două sensuri de deplasare ar avea o singură bandă de deplasare, un conducător auto ce s-ar deplasa pe sensul opus de deplasare față de pietonul angajat în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, conform interpretării oferite chiar de intimat, nu ar avea obligația să acorde prioritate pietonului, însă dacă sensurile de deplasare ar avea două benzi de deplasare, conducătorul auto ce s-ar deplasa pe același sens de deplasare cu pietonul angajat în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, situat pe altă bandă de deplasare, ar trebui să acorde prioritate de trecere.

O asemenea interpretare nu poate fi primită potrivit argumentului de interpretare logică de analogie, întrucât cele două situații sunt identice sub aspectul distanței dintre autovehicul și pieton și a vitezei lor de deplasare, astfel că nu se poate reține că într-o situație pietonul este pus în pericol de continuarea deplasării autovehiculului și în alta nu, cât timp situațiile sunt identice din punct de vedere al dinamicii.

Pentru toate aceste considerente instanța a reținut că în cauză pentru analizarea existenței faptei contravenționale trebuie analizată incidența sintagmei acordării de prioritate definită de art. 6 din OUG 195/2002.

În cauză, potrivit fotografiilor depuse de intimat, coroborate cu rezultatul vizionării înregistrării video depusă la dosar de intimat și declarația martorului C____ T_____, instanța a reținut că pietonul nu a fost obligat să-și schimbe direcția, viteza de deplasare sau să se oprească, din cauza continuării deplasării autovehiculului condus de petentul din prezenta cauză, astfel că nu s-a putut reține săvârșirea faptei contravenționale de către petent, sens în care procesul verbal contestat va fi anulat.

Sub aspectul temeiniciei angajării pietonului în traversarea trecerii de pietoni la momentul pătrunderii autovehiculului pe trecerea de pietoni, potrivit fotografiilor depuse de intimat, instanța a reținut că agentul constatator a reținut temeinic că pietonul se afla deja în activitatea de traversare a trecerii de pietoni, în prima fotografie de la fila 22 ce surprinde primul pas al pietonului pe trecerea de pietoni observându-se că autovehiculul petentul nu a ieșit complet din sensul giratoriu, poziția sa nefiind paralelă cu axul străzii Independenței cum se observă în cea de a doua fotografie de la aceeași filă, fiind evident că la momentul pătrunderii autovehiculului pe trecerea de pietoni acesta ar avea o poziție paralelă cu axul străzii pe care se deplasează, și în consecință instanța va respinge acest motiv de netemeinicie invocat de petent.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel, în termen legal, apelantul I____________ de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, solicitând admiterea apelului și, în consecință, anularea sentinței atacate; rejudecând, solicită respingerea ca neîntemeiată a plângerii contravenționale formulată de intimatul-petent și menținerea ca temeinic și legal a procesului verbal atacat.

În motivare, se arată că prin procesul verbal atacat, intimatul-petent a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 100 alin. (3) lit. b) din O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată cu modificările și completările ulterioare, reținându-se de către agentul constatator că în data de 3.03.2014, ora 15.52, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, pe _________________________________ __________________. Bistrița și nu a acordat prioritate de trecere pietonului angajat regulamentar în traversarea părții carosabile prin loc marcat și semnalizat corespunzător, pe sensul său de deplasare, fiind înregistrat cu aparatul radar montată pe auto MAI xxxxx.

Agentul constatator a încheiat procesul-verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx și a aplicat sancțiunea principală amenzii contravenționale în cuantum de 340 lei și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

Apelantul-petent a fost prezent la întocmirea procesului-verbal pe care 1-a semnat arătând la rubrica „Alte mențiuni" că pietonul nu era pe sensul său de deplasare.

Împotriva procesului verbal astfel întocmit, a formulat plângere intimatul-petent, aceasta fiind admisă de instanța de fond, astfel că s-a dispus anularea procesului verbal atacat.

Apelantul apreciază că hotărârea instanței de fond este netemeinică și dată cu interpretarea greșită a prevederilor legale.

In concret, apreciază că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 6 alin. (1) și ale art. 100 alin. (3) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 rep. cu modificările și completările ulterioare.

Art. 6 pct. 1. din O.U.G. 195/2002 rep. definește sintagma "acordare a priorității". Din textul de lege menționat rezultă că prin acordare a priorității se înțelege "obligația oricărui participant la trafic de a nu își continua deplasarea sau de a nu efectua orice altă manevră, dacă prin acestea îi obliga pe ceilalți participanți la trafic care au prioritate de trecere să își modifice brusc direcția sau viteza de deplasare ori să oprească, "

Art. 100 alin. (3) lit. b) din același act normativ prevede că "este contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a Il-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: ... b) neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului;".

Din coroborarea celor două texte de lege este evidentă intenția legiuitorului ca în cazul acordării priorității de trecere pietonilor, pe lângă condițiile prevăzute ca normă generală în astfel de situații, să se adauge încă una: pietonii care sunt pe sensul de deplasare al autoturismului să fíe protejați prin interdicția continuării deplasării autovehiculelor. Apreciază că legiuitorul intenționează ca pietonii să beneficieze de o protecție specială (ca urmare a faptului că sunt o categorie foarte vulnerabilă de participanți la trafic), acesta fiind motivul pentru care se prevede că prioritatea de trecere trebuie acordată pietonilor care sunt pe sensul de deplasare al autoturismului. Prin urmare, precizează că în acest caz nu poate fi aplicată strict definiția priorității de trecere așa cum este indicată de actul normativ în art. 6 pct. 1. din O.U.G. 195/2002 rep. privind circulația pe drumurile publice, întrucât atunci sintagma „aflați pe sensul de deplasare al autovehiculului" nu ar avea nicio aplicabilitate. Prin excepție, în cazul obligației de a acorda prioritate pietonilor, legiuitorul a adăugat la prevederea generală din art. 6 pct. 1. o prevedere specială constând în obligația acordării priorității de trecere pietonilor care sunt pe sensul de deplasare al autovehiculului, fără a avea importanță numărul de benzi de circulație și fără a lăsa la apreciere fiecărui conducător auto (apreciere subiectivă de altfel) necesitatea de a opri sau nu autovehiculul condus. Prin urmare, apreciază că voința legiuitorului, în dorința de a proteja pietonii angajați în traversarea străzilor prin locurile special amenajate în acest sens, este ca orice conducător de autovehicul să circule cu atenție sporită în zona trecerilor pentru pietoni iar în situația în care sunt pietoni angajați în traversarea drumului, pe sensul de deplasare al autovehiculului, să oprească pentru a permite traversarea în deplină siguranță a acestora.

Se precizează că, în cauză a fost probat fără dubiu, inclusiv cu înregistrarea video, că pietonul era angajat în traversarea drumului public, prin loc special amenajat și semnalizat corespunzător și se afla pe sensul de deplasare al autovehiculului (cadrele 1957-2011) iar intimatul-petent și-a continuat deplasarea. Pietonul a ajuns aproape în zona de demarcație a celor două benzi de circulație, amenajate pe același sens, când autoturismul petentului a ajuns la trecerea pentru pietoni. Este adevărat că pietonul nu a fost obligat să oprească sau să-și modifice brusc direcția sau viteza însă apreciază că legiuitorul a intenționat să evite orice astfel de posibilitate în cazul pietonilor, știute fiind consecințele în situația în care pietonii nu ar observa autoturismul pentru a opri sau pentru a-și modifica, eventual, direcția.

De altfel, instanța de fond reține, în finalul considerentelor expuse în sentință, faptul că pietonul era deja angajat în traversarea drumului în momentul în care autoturismul a ajuns la trecerea pentru pietoni, pe sensul acestuia de deplasare. Hotărârea instanței de fond se bazează pe interpretarea diferită a prevederilor legale invocate mai sus, apreciind că doar în cazul în care pietonul ar fi pe banda de circulație a autoturismului ar fi obligatorie acordarea priorității față de acesta.

În interpretarea pe care a facut-o cu privire la textele de lege aplicabile, instanța de judecată nu a luat deloc în calcul că se prevede acordarea priorității de trecere pietonilor aflați pe sensul de deplasare al autovehiculului, astfel că nu face nicio precizare la această cerință a legii. Apreciază că prin aceasta instanța de judecată a făcut o altă interpretare decât cea expres făcută de legiuitor, ceea ce nu este permis nici părților și nici instanței.

Importanța interpretării corecte a textelor de lege cu aplicare în problematica supusă judecății nu constă în anularea sau menținerea ca temeinic a unui proces verbal ci în modul în care se aplică prevederile legii privind circulația pe drumurile publice. Nu este în interesul poliției sau al statului ca intimatul-petent să fie sancționat însă este absolut în interesul tuturor ca pietonii să poată traversa drumul public, în deplină siguranță, prin locurile special amenajate în acest sens. Interpretarea acestor texte legale și, prin urmare aplicarea lor ulterioară, pot face diferența între a susține protejarea pietonilor atunci când traversează ____________________________ amenajate pentru aceasta, prin interzicerea continuării deplasării unui autoturism când pietonul a ajuns pe sensul său de deplasare, sau a lăsa la aprecierea fiecărui conducător auto dacă pietonul va fi sau nu nevoit să oprească ori să-1 evite prin ocolire.

În limbajul comun al conducătorilor de autovehicule, se spune că atunci când pietonul a călcat pe "zebră" ești obligat să oprești. Este o noțiune pe care cei ce aplică legea privind circulația pe drumurile publice, profesorii de legislație rutieră și instructorii viitorilor conducători auto au încercat mereu să o înrădăcineze în mintea celor ce conduc autovehicule, scopul fiind protejarea pietonilor.

În condițiile în care neacordarea priorității pietonilor este una din cauzele principale ale accidentelor soldate cu vătămarea corporală sau uciderea unor persoane, se apreciază ca fiind total inoportună interpretarea făcută de instanța de fond, conform căreia prioritatea se acordă pietonilor aflați pe banda de circulație a autovehiculului.

De altfel această interpretare a prevederilor legale menționate este susținută și de practica judiciară, exemplu în acest sens fiind Deciziile civile nr. 485/2014, 501/2014, 504/2014 și 137/2015 ale Tribunalului Bistrița Năsăud, pe care le anexează în copie.

În drept, se invocă art. 95 alin. (2), art. 456, art. 459, art. 466 - 471 C.proc.civ., art. 23 alin. (2) și art. 34 alin. (2) din OG nr. 2/2001.

Intimatul P____ V_____ M_____ a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului declarat de apelant, ca neîntemeiat, pentru următoarele motive:

Din vizionarea imaginilor prezentate pe CD-uI depus în probațiune de către organul constatator, rezultă faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 100, pct. 3, lit. b din O.U.G. 195/2002 republicată, deoarece acordarea priorității este cea prevăzută de art. 6, pct. 1 din O.U.G. 195/2002 republicată, care prevede că:

Acordare a priorității - obligația oricărui participant la trafic de a nu își continua deplasarea sau de a nu efectua orice altă manevră, dacă prin acestea îi obligă pe ceilalți participanți la trafic care au prioritate de trecere să își modifice brusc direcția sau viteza de deplasare ori să oprească.

Având în vedere că pietonul nu s-a aflat în nici una dintre situațiile menționate la art. 6, pct. 1 din O.U.G. 195/2002 republicată, respectiv nu a fost obligat să își modifice brusc direcția sau viteza de deplasare și nici să se oprească, consider că nu mi se poate reține încălcarea prevederilor art. 100, pct. 3, lit. b din O.U.G. 195/2002 Republicată.

Se precizează că, de fapt, chiar și din întâmpinarea scrisă de I____________ de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și din apelul depus, reiese că se cunoaște faptul că pietonul nu a fost deranjat în vreun fel sau pus în pericol, filmarea care arată că pietonul își continuă traversarea rară nici un impediment.

Se menționează că, din înregistrarea video de pe CD-ul depus la dosar de organul constatator, vizionat și de instanță, rezultă cu certitudine că intimatul se deplasa cu autoturismul pe o stradă cu două benzi de circulație, cu același sens, și la apropierea trecerii de pieton, aflandu-se pe prima bandă, și-a continuat deplasarea, a virat dreapta spre _____________________________________ care pietonul care se afla în traversarea celuilalt sens de mers, a ajuns pe mijlocul drumului, respectiv pe scuarul care desparte cele două sensuri de mers.

În ceea ce privește înregistrarea video, aceasta i-a fost prezentată de lucrătorii poliției rutiere, însă din punctul său de vedere aceasta nu este relevantă în stabilirea adevărului, ba chiar dimpotrivă denaturând realitatea, datorită poziționării incorecte a echipajului rutier în momentul filmării, a faptului că trecerea de pietoni în zona care intersectează în această situație este amplasată pe un segment de drum aflat în curbă, camera video nu a surprins în întregime trecerea de pietoni( mai ales zona de interes în acest caz) și pe cale de consecință nici momentul obiectiv în care intimatul am început să trec cu mașina peste marcajul de asfalt " trecere de pietoni " în raport cu poziționarea pietonului și momentul în care acesta s-a angajat în traversarea străzii. Poziția în care se afla intimatul în momentul în care pietonul a pus piciorul pe marcajul trecerii de pieton de pe sensul meu, îi permitea acestuia să traverseze __________________ problemă, nefiind nevoit să se oprească sau să-și modifice viteza de deplasare, între mașina sa și acel pieton fiind aproximativ 5-6 metri. Consideră că nici dacă ar fi fugit spre el traiectoriile lor nu s-ar fi intersectat.

Din cele constatate cu ocazia vizionării înregistrării video, reiese fără dubiu că pietonul nu a fost stingherit în vreun fel în traversarea străzii de autovehiculul intimatului. Aceste aspecte arătate pot fi confirmate de către martorul Ciuta Trăia, posesor al C.I., ________ nr. xxxxxx, CNP : xxxxxxxxxxxxx, care se afla cu intimatul în autoturism în momentul derulării evenimentului.

Având în vedere cele arătate, apreciază că prin procesul-verbal de constatare a contravenției s-a reținut o stare de fapt ce nu este în concordanță cu realitatea și în conformitate cu dispozițiile care reglementează traversarea străzilor de către pietoni, prin locurile special amenajate.

Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, conform dispozițiilor art. 476-478 Cod procedură civilă, tribunalul constată că este fondat pentru considerentele ce vor fi relevate în cele ce succed.

Prin procesul verbal de contravenție emis de apelant, intimatul-petent a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 340 lei și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 100 alin. (3) lit. b) din OUG nr. 195/2002, republicată, constând în aceea că în data de 03.03.2014, la ora 15,52, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX pe ___________________________________ _______________________ și nu a acordat prioritate de trecere pietonului angajat regulamentar în traversarea părții carosabile prin loc marcat și semnalizat corespunzător, pe sensul său de deplasare, fiind înregistrat cu aparatul radar montat pe auto MAI xxxxx.

Instanța de fond a demarat analiza asupra temeiniciei actului constatator pornind de la premisa că pentru angajarea răspunderii contravenționale a conducătorului auto trebuie analizată incidența sintagmei „acordare de prioritate”, la care face referire art. 6 pct.1 din OUG 195/2002, republicată, conchizând în mod eronat că pentru a se putea reține săvârșirea faptei contravenționale este necesar ca pietonul angajat în traversarea regulamentară a drumului public să fie obligat să-și schimbe direcția, viteza de deplasare sau să oprească.

Este adevărat că textul art. 6 pct. 1 din OUG 195/2002, republicată, definește expresia „acordare a priorității” ca fiind „obligația oricărui participant la trafic de a nu își continua deplasarea sau de a nu efectua orice altă manevră, dacă prin acestea îi obligă pe ceilalți participanți la trafic care au prioritate de trecere să își modifice brusc direcția sau viteza de deplasare ori să oprească”, însă fapta care constituie contravenție și se sancționează potrivit art. 100 alin. (3) lit. b) din același act normativ, cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile, constă în „neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului”.

Din coroborarea celor două texte de lege rezultă în mod evident că în cazul obligației de a acorda prioritate pietonilor, legiuitorul a adăugat la norma generală înscrisă la art. 6 pct. 1 (care se referă la participanții la trafic, în general), o prevedere specială constând în obligația acordării priorității de trecere pietonilor care sunt pe sensul de deplasare a autovehiculului, fără a avea importanță numărul de benzi de circulație și fără a lăsa la aprecierea fiecărui conducător auto necesitatea de a opri sau nu autovehiculul condus. În acest caz nu poate fi aplicată strict definiția priorității de trecere așa cum este indicată la art. 6 pct. 1 din OUG 195/2002, căci, în caz contrar, sintagma „aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului" nu ar avea nicio aplicabilitate.

Prin urmare, apare ca întemeiată aserțiunea apelantului în sensul că, în dorința de a proteja pietonii, care sunt o categorie foarte vulnerabilă de participanți la trafic, legiuitorul a intenționat ca aceștia să beneficieze de o protecție specială, instituind în sarcina conducătorilor de autovehicule obligația de a circula cu atenție sporită în zona trecerilor pentru pietoni, iar în situația în care sunt pietoni angajați în traversarea drumului, pe sensul de deplasare a autovehiculului, să oprească pentru a permite traversarea în deplină siguranță a acestora.

Cum, probele administrate în cauză atestă faptul că pietonul era angajat în traversarea drumului public prin loc special amenajat și semnalizat, și se afla pe sensul de deplasare a autovehiculului, iar petentul intimat și-a continuat deplasarea, în mod corect agentul constatator a reținut în sarcina acestuia săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. (3) lit. b) din OUG nr. 195/2002, republicată, situație în care se impune menținerea procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției emis de apelant, ca legal și temeinic întocmit.

Prin prisma considerentelor expuse, în baza art. 477 Cod procedură civilă, raportat la art. 34 din OG nr. 2/2001, tribunalul urmează să admită apelul declarat de apelantul I____________ de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, împotriva sentinței civile nr. 9099/2014 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, pe care o va schimba în totalitate, în sensul că va respinge, ca nefondată, plângerea contravențională formulată de petentul P____ V_____ M_____ împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx/3.03.2014 emis de I.P.J. Bistrița-Năsăud.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de apelantul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD, cu sediul în Bistrița, _________________________.1-3, jud. Bistrița-Năsăud, CUI xxxxxxx, cont bancar RO17TREZ1015032XXX003248, în contradictoriu cu intimatul P____ V_____ M_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în sat Tăgsor, ______________________, ___________________________ Năsăud, împotriva sentinței civile nr. 9099/2014 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, pe care o schimbă, în sensul că:

Respinge, ca nefondată, plângerea contravențională formulată de petentul P____ V_____ M_____ împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx/3.03.2014 emis de I.P.J. Bistrița-Năsăud.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 24.09.2015.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,GREFIER,

O____ G_______ L____ D____ E_______ A_______ L_____ C_______

RED/DACT

O.G/A.C.C

05.10.2015

Judecător fond: BMA