Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA HUNEDOARA
Hunedoara, ____________________, jud. Hunedoara
Operator de date cu caracter personal nr. 8253,
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1486/2015
Ședința publică din 30.09.2015
Completul constituit din
Președinte :I____ P____
Grefier :SCHÖNBERGER I______
Pe rol fiind judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe petenta C______ C_____ în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN HUNEDOARA, având ca obiect anularea procesului verbal de contravenție PV ________ nr.xxxxxxx din 06.07.2015
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna din părți
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care :
Se constată că prin serviciul registratură mandatara petentei depune împuternicirea avocațială nr. xxxxxxx din 07.07.2015 pentru redactarea plângerii contravenționale formulate.
Instanța, având în vedere că este primul termen de judecată, procedând potrivit dispozițiilor art. 131 al. 1 C. pr. civ.,coroborat cu art. 32 din OG 2/2001 la verificarea din oficiu a competenței, constată că este competentă general, material și teritorial pentru soluționarea prezentei cauze.
Instanța încuviințează proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, în conformitate cu art. 258 al. 1 și art 255 alin.1 Codul de procedură civilă, considerând-o legală, pertinentă si concludentă soluționării cauzei.
Nemaifiind alte cereri și, față de probatoriul existent la dosar, instanța în baza disp. art. 394 C.pr.civ. reține cauze în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei acțiuni civile, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Hunedoara, la data de XXXXXXXXXX sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petenta C______ C_____ a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la XXXXXXXXXX de intimatul I____________ de Poliție al județului Hunedoara, solicitând anularea procesului verbal de contravenție.
În motivare a arătat, în esență, că prin procesul verbal contestat s-a reținut că petenta se face vinovată de depășirea limitei de viteză cu 20 km/h, deoarece a circulat în localitate, unde limita era de 50 km/h cu 70 km/h. A mai arătat, că nu avea cum să aibă viteza consemnată în procesul verbal întrucât abia trecuse de intersecție și nu putea ca pe o distanță de 100 de metri să aibă viteza de 70 km/h.
Ca elemente de nulitate a procesului verbal învederează omisiunea agentului constatator de a menționa în procesul-verbal marca, tipul, ________ numărul aparatului radar folosit, faptul că aparatul radar nu era verificat metrologic și faptul că agentul care a completat procesul verbal nu este același cu cel care a constatat efectiv contravenția (operatorul radar).
Petenta arată și faptul că potrivit jurisprudenței CEDO trebuie să îi fie respectată prezumția de nevinovăție, invocând în acest sens jurisprudența CEDO din cauza A_____ contra României, Ozturk contra Germaniei și Ziliberberg împotriva Moldovei.
În drept, a invocat dispozițiile art. 16 și art. 31 din OG nr. 2/2001.
În probațiune a depus copie după procesul verbal de contravenție atacat.
În termenul legal intimatul a formulat întâmpinare în condițiile art. 205-208 Cod pr.civ. prin care solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În motivare, acesta a arătat că petenta a fost sancționată conform prevederilor legale în vigoare pentru nerespectarea limitei de viteză impusă de lege. A arătat că din planșa foto și din raportul agentului constatator rezultă că petenta circula cu viteza de 70 km/h în localitate unde limita de viteză este de 50 km/h.
Menționează că actul constatator cuprinde toate elementele obligatorii prevăzute de art. 16-17 din OG 2/2001, neputându-se reține vreun motiv de nulitate absolută.
În drept, a invocat disp. OUG 195/2002, ale HG 1391/2006 pe cele ale OG 2/2001 și ale C. pr. Civ.
S-a solicitat judecarea în lipsă.
D____ dovada, intimatul a depus înscrisuri: procesul verbal în original, raportul agentului constatator, planșă foto (4 fotografii) și copia buletinului de verificare metrologica.
Sub aspectul probatoriului instanța, în temeiul art. 258. rap. la art. 255 C. proc. Civ, a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar apreciind că este admisibilă și de natură să ducă la soluționarea cauzei.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța va reține următoarea situație de fapt și de drept:
Prin procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de XXXXXXXXXX de către I.P.J. Hunedoara, petenta a fost sancționată contravențional potrivit art. 99 alin. (2) din OUG nr. l95/2002 R, cu 2 puncte amendă, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 4 din OUG nr. l95/2002 R, respectiv depășirea cu 10-20km/h a limitei maxime de viteză admisă pe sectorul de drum respectiv.
Instanța a reținut că la data de XXXXXXXXXX, în jurul orei 18:14, petenta, în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe __________________ Hunedoara, a fost înregistrată de aparatul radar montat pe autospeciala politiei cu nr. de înmatriculare MAI xxxxx, circulând cu viteza de 70 km/h, limita maximă admisă pe sectorul respectiv fiind de 50 km/h.
Petenta a semnat procesul verbal de contravenție formulând obiecțiuni în sensul că nu i s-a arătat filmarea.
În urma verificării efectuate potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data înmânării procesului-verbal de constatare a contravenției.
Potrivit art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța învestită cu o asemenea cerere trebuie să verifice legalitatea, temeinicia, pronunțându-se de asemenea și cu privire la sancțiunea aplicată de agentul constatator.
Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientei, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator. Procesul-verbal conține și semnătura petentei.
În ceea ce privește susținerea petentei că mențiunile incomplete cu privire la aparatul radar constituie un caz de nulitate absolută, instanța constată că în procesul verbal s-a consemnat faptul că această contravenție a fost înregistrată cu aparatul radar montat pe auto nr. MAI xxxxx pe HDD 032. Din această consemnare, coroborată cu faptul că la dosarul cauzei s-a depus buletinul de verificare metrologică a aparatului radar montat pe auto cu nr. de înmatriculare MAI xxxxx rezultă că mențiunile din procesul verbal cu privire la aparatul radar au fost de natură să conducă la posibilitatea constatării de către instanță a verificării metrologice a acestuia.
Raportat la susținerea petentei că agentul constatator care i-a aplicat sancțiunea a fost altul decât operatorul radar, instanța constată că potrivit art. 109 alin. (2) din OUG 195/2002 constatarea contravențiilor se poate face si cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, consemnându-se aceasta in procesul-verbal de constatare a contravenției. În cazul de față, instanța reține că constatarea contravenției s-a făcut cu ajutorul aparatului radar și nu de către un agent constatator. Astfel, este irelevant cine este cel care a întocmit procesul verbal atât timp cât din cuprinsul acestuia rezultă care este mijlocul tehnic cu care s-a constatat contravenția și din probele obținute cu ajutorul acestuia (planșele foto de la filele 15-16) rezultă că petenta a săvârșit contravenția descrisă în cadrul procesului-verbal.
Așadar, sub aspectul legalității procesului verbal de contravenție, instanța constată că acesta cuprinde mențiunile prevăzute de art. l6–l7 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, care în lipsă ar putea atrage nulitatea absolută a procesului verbal.
Sub aspectul temeiniciei, instanța constată că procesul–verbal în discuție conține descrierea faptei astfel cum a fost aceasta înregistrată de către aparatul radar omologat și verificat, astfel cum rezultă din buletinul de verificare metrologică (fila14), susținerea petentei că nu s-a făcut dovada că aparatul a fost verificat metrologic nefiind astfel întemeiată. Din toate aceste aspecte instanța reține că situația de fapt consemnată în cuprinsul procesului-verbal corespunde adevărului.
În ceea ce privește susținerea petentei că nu avea cum să aibă viteza consemnată în procesul verbal întrucât abia trecuse de intersecție și nu putea ca pe o distanță de 100 de metri să atingă viteza de 70 km/h, instanța constată că din planșele foto (filele 15-16) rezultă că acest lucru nu este adevărat.
Raportat la prezumția de nevinovăție invocată de către petentă, instanța reține că conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, paragraful 28; cauza Vastberga Taxi Aktiebolga și Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraful 113).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale încheiate de agenții statului este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța oricărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de contravenție nu este înfrântă de garanția de care beneficiază petenta prin prezumția de nevinovăție, ci acestea trebuie analizate împreună.
Instanța este ținută să asigure o procedură echitabilă în ansamblul ei atunci când încuviințează și administrează probatoriul, persoana sancționată având dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt reținută nu este reală.
Sarcina instanței este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N____ c. României, decizia de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
În analiza principiului proporționalității, instanța reține că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private prin stabilirea vitezei legale aferente diferitelor porțiuni de drum.
În speță, petenta a avut posibilitatea de a-și proba susținerile și de a-și formula apărările, acestuia fiindu-i comunicată întâmpinarea depusă de intimat, precum și un exemplar din planșele foto care dovedesc săvârșirea faptei (filele 15-16). Mai mult, instanța a încuviințat pentru petentă proba cu înscrisurile, depuse la dosarul cauzei și le-a administrat conform legii.
Aparatul radar montat pe autospeciala politiei cu nr. de înmatriculare MAI xxxxx, verificat metrologic conform certificatului depus la dosar (fila 14), a fost operat de un agent constatator deținător de atestat operator, care a acționat pentru disciplinarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză, acesta înregistrând viteza de deplasare a autoturismului petentei.
Din coroborarea materialului probator administrat în cauză, instanța constată că I.P.J. Hunedoara - prin înscrisurile depuse la dosar a făcut dovada temeiniciei si legalității procesului verbal de contravenție, în timp ce petenta nu a adus nici o dovada contrară care să înlăture cele consemnate în procesul verbal, simpla afirmație că nu ar fi circulat cu o asemenea viteza nefiind suficientă pentru a combate cele probate de intimat.
De asemenea, instanța apreciază că la aplicarea sancțiunii contravenționale agentul constatator a avut în vedere dispozițiile art. 5 si art. 21 al. 3 din OG nr. 2/2001, sancțiunea aplicată fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit și urmarea produsă, dar și de circumstanțele personale ale contravenientei, ținându-se cont de criteriile de individualizare prevăzute de lege. Fapta de a circula cu 20 km/h peste limita legală, în interiorul localității, prezintă un grad de pericol mediu pentru toți participanții la trafic.
Reținând vinovăția petentei, dar și gradul de pericol social mediu al contravenției săvârșite, instanța va respinge plângerea petentei ca neîntemeiată si va menține ca temeinic și legal procesul verbal de contravenție întocmit de I.P.J. Hunedoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională privind pe petenta C______ C_____ cu domiciliul în Hunedoara, __________________. 14 jud. Hunedoara CNP xxxxxxxxxxxxx, și pe intimat I____________ de Poliție al Județului Hunedoara, cu sediul în D___, _______________________. 130, jud. Hunedoara, având ca obiect anularea procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 06.07.2015, ca neîntemeiată.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Hunedoara.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.09.2015
Președinte, Grefier
I____ PetruSchönberger I______
Red. I.P /Tdac. SI. 5 ex. 05.10.2015