Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B_____

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia civilă Nr. 536/2015/ApCA

Ședința publică din 15 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M____ L____ V______

Judecător A_______ T_________

Grefier Steluța G_______

Pe rol soluționarea apelului în materia C_________ administrativ și fiscal formulat de apelanta Agenția Națională de Administrare Fiscală Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice G_____ – Administrația Județeană a Finanțelor Publice B_____ cu sediul în B_____, ____________________ împotriva sentinței civile nr. 3311/30.04.2015 pronunțată de Judecătoria B_____ în contradictoriu cu intimatul C______ I_________ de Insolvență și Mediator V________ I___ P___ cu sediul în B_____, _______________ nr. 104, având ca obiect

anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic C______ G____ pentru apelantă, lipsă fiind intimatul.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, dosar la prim termen, cerere scutită de plata taxei de timbru, apel în termen, motivat.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat instanța constată cercetarea judecătorească terminată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.

Consilier juridic G____ C______, având cuvântul pentru apelantă, solicită admiterea apelului, intimatul mai are 3 sancțiuni pentru aceeași contravenție, instanțele au schimbat sancțiunea amenzii cu avertisment, dar faptele se repetă.

TRIBUNALUL

Asupra recursului contencios de față;

Prin sentința civilă nr.3311/30.04.2015 pronunțată de Judecătoria Braila în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX s-a admis in parte ca fondată plângerea contravențională formulată de petentul C______ I_________ DE INSOLVENȚĂ ȘI MEDIATOR V________ I___ P___, în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G_____ – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B_____. S.a înlocuit sancțiunea amenzii contravenționale aplicată petentului prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției _______/2014 nr. xxxxxxx din data de 21.11.2014, cu sancțiunea avertismentului.

Spre a hotărî astfel instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal _______/2014 nr. xxxxxxx din data de 21.11.2014, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1 000 lei, pentru săvârșirea faptei contravenționale prevăzută de art. 219 alin. 1 lit. b din O.G. nr. 92/2003 și sancționată de art. 219 alin. 2 lit. d din O.G. nr. 92/2003, reținându-se că nu a depus la termen obligațiile de declarare a bunurilor și veniturilor prevăzute de lege pentru ___________________, ___________________, ________________. _____________, ___________________ SRL, ______________, SC Sedor Serv SRL.

Reprezentantul legal al contravenientului nu a fost de față la întocmirea procesului verbal de contravenție.

În drept, conform art. 34 alin. 1 din O.G nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a verificat legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție, pronunțându-se și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.

Sub aspectul legalității procesului-verbal contestat, verificând respectarea condițiilor de formă, instanța a reținut că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 alin. 7 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Petentul invocă nerespectarea dreptului său de a formula obiecțiuni în momentul întocmirii procesului verbal, susținând că au fost astfel încălcate dispozițiile art. alin. 7 din O.G. nr. 2/2001.

Potrivit art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001, în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal.

Instanța a reținut că fiind vorba de o nulitate relativă, trebuie ca vătămarea să nu poată fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului. În acest sens, prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XXII din 19.03.2007 s-a soluționat cererea de recurs în interesul legii și s-a stabilit că în aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 nerespectarea cerințelor înscrise în art. 16 alin. 7 din actul normativ menționat atrage nulitatea relativă a procesului verbal de constatare a contravenției. Față de aceste aspecte, instanța a constatat că nu se impune anularea procesului verbal pentru acest motiv, deoarece vătămarea poate fi înlăturată prin prezentarea obiecțiunilor în cadrul procesului civil de față, lucru care a fost făcut încă din momentul depunerii plângerii contravenționale, acestea fiind analizate de instanța de judecată.

Referitor la îndeplinirea condițiilor de fond, instanța a reținut că potrivit art. 219 alin. 1 lit. b din O.G. nr. 92/2003 constituie contravenție neîndeplinirea la termen a obligațiilor de declarare prevăzute de lege, a bunurilor și veniturilor impozabile sau, după caz, a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume, precum și orice informații în legătură cu impozitele, taxele, contribuțiile, bunurile și veniturile impozabile, dacă legea prevede declararea acestora.

Potrivit art. 219 alin. 2 lit. d din O.G. nr. 92/2003 contravențiile prevăzute la alin. 1 lit. a, b, g – m se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei, pentru persoanele fizice, și cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei, pentru persoanele juridice.

Așadar, prin raportare la descrierea faptei de către agentul constatator, instanța a apreciat că fapta a fost corect încadrată în dispozițiile legale menționate.

În ceea ce privește temeinicia procesului verbal contestat, petentul susține că a fost sancționat pentru o faptă care nu intra in sfera de atribuții ale practicianului în insolvență desemnat de judecătorul sindic în procedurile de insolvență si faliment.

Instanța a constatat că procesul verbal de contravenție este un act juridic administrativ ce se bucură, datorită calității de reprezentant al statului a celui ce îl încheie, de o prezumție de validitate și temeinicie, prezumție care este însă relativă și care poate fi răsturnată prin administrarea probei contrarii.

Totodată, instanța reține că, prin dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului se introduce o obligație în sarcina statelor, respectiv obligația ca în procedurile ce poartă asupra unei acuzații în materie penală de a reveni sarcina probei organelor statului. Astfel, prin intermediul art. 20 din Constituție, ce reglementează aplicabilitatea Convenției în dreptul intern, se introduce obligația statului de a proba prin organele sale, orice acuzație în materie penală.

De altfel, prin decizia nr. 205/2009, pronunțată de Curtea Constituțională referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.16, art.17 și art.19 alin.1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, s-a arătat că „instanța competentă să soluționeze plângerea îndreptată împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este obligată să urmeze anumite reguli procedurale, în virtutea cărora sarcina probei aparține celui care afirmă ceva în instanță, iar nu celui care a întocmit procesul-verbal de contravenție”.

De asemenea, s-a reținut și Decizia nr. 83/08.03.2002 și Decizia nr. 197/2003 ale Curții Constituționale, prin care aceasta a arătat că dispozițiile OG 2/2001 sunt în deplină concordanță cu cerințele art. 6 din Convenție și cu jurisprudența CEDO. De asemenea, Curtea a arătat că OG 2/2001, respectă atât procedural cât și din punct de vedere al administrării probatoriului cerințele art. 6 din Convenție și că nu se poate considera că procedura contravențională ar contraveni principiului din materie penală, in dubio pro reo.

Având în vedere aceste principii, instanța a constatat că procesul-verbal de contravenție reprezintă un mijloc de probă, iar simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atât timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.

În ceea ce privește susținerea petentului conform căreia sancțiunea contravențională trebuia să fie aplicată societăților debitoare, instanța are în vedere dispozițiile art. 20 alin.1 lit.f din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței care prevăd că: (1) Principalele atribuții ale administratorului judiciar, în cadrul prezentei legi, sunt: (...) f) conducerea integrală, respectiv în parte, a activității debitorului, (..).".,

De asemenea, prevederile art.25 alin.1 lit.b din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței dispun că: "Principalele atribuții ale lichidatorului, în cadrul prezentei legi, sunt: (...) b) conducerea activității debitorului".

Instanța reține că, pentru societățile ___________________, ___________________, ________________. _____________, ___________________ SRL, ______________, SC Sedor Serv SRL, petentul, la data la care a fost întocmit procesul verbal contestat, avea calitatea de lichidator sau administrator judiciar, societățile respective fiind dizolvate și fiind dispusă ridicarea dreptului de administrare, constând în dreptul de a-și conduce activitatea, de a-și administra bunurile din avere și de a dispune de acestea.

Astfel, având în vedere și dispozițiile art. 20 alin.1 lit. f din Legea nr.85/2006 și art. 25 alin.1 lit. b din Legea nr.85/2006, instanța reține că petentul avea obligația de conducerea integrală a activității acestor societăți, inclusiv de a depune la termen obligațiile de declarare prevăzute de lege.

Dacă acesta dispoziții ar fi interpretate în sens contrar, fapta contravențională prevăzută de art. 219 alin. 1 lit. b din O.G. nr. 92/2003 și sancționată de art. 219 alin. 2 lit. d din O.G. nr. 92/2003 ar fi lipsită de subiect activ întrucât dreptul de administrare al organelor de conducere ale societăților aflate în procedura insolvenței a fost ridicat.

Susținerile petentului, referitoare la faptul că judecătorul sindic nu a constatat ca practicianul în insolvență să nu își fi executat atribuțiile specifice sau că intimata, în calitate de creditor majoritar lua cunoștința despre rapoartele întocmite de administratorul sau lichidatorul judiciar și putea să le conteste în fata judecătorului sindic, privesc aspecte ce țin strict de desfășurarea procedurii de insolvență. Situația este identică și în ceea ce privește apărările privind obligația de a reconstitui documentele debitorului când acesta se afla in procedura simplificata a falimentului, acestea neavând relevanță în prezenta cauză întrucât petentul nu a fost sancționat pentru nedepunerea unor documente ce trebuiau să fie reconstituite, ci pentru nedepunerea la termen a obligațiilor de declarare prevăzute de lege.

Pentru aceste considerente, instanța a conchis că procesul verbal întocmit în cauză este temeinic.

Referitor la proporționalitatea sancțiunii, instanța a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. 3 O.G. 2/2001, sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientei și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Instanța a constatat că agentul constatator i-a aplicat petentului o amendă în cuantum de 1000 lei, maximul prevăzut de prevăzut de art. 219 alin. 2 lit. d din O.G. nr. 92/2003.

Instanța a considerat însă că fapta petentului nu prezintă un grad de pericol social ridicat, care să justifice aplicarea unei sancțiuni patrimoniale. Astfel, fapta nu a fost săvârșită în condiții deosebite și nici nu prezintă un grad de pericol social care să denote o atitudine periculoasă social a petentului.

Prin urmare, instanța a considerat că sancțiunea avertismentului poate realiza scopul educativ și preventiv al sancțiunii contravenționale. Sancțiunea avertismentului este una prevăzută de legiuitor și este o sancțiune care denotă existența unei culpe contravenționale din partea celui sancționat, care are cu atât mai mult un rol educativ și mai puțin un rol punitiv. Ori scopul sancțiunilor contravenționale nu este unul esențialmente punitiv, ci este în primul rând unul educativ.

Față de cele expuse, instanța a admis în parte plângerea contravențională și va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale aplicată petentului prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției _______/2014 nr. xxxxxxx din data de 21.11.2014, cu sancțiunea avertismentului.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal de 30 zile prevazut de art.468 c.pr.civ., a declarat apel DGRFP – Galati AJFP Braila, considerand-o nelegala si netemeinica intrucat a fost data cu aplicarea gresita a legii.

In motivarea apelului s-a sustinut ca hotararea apelata a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv s-au interpretat și aplicat greșit dispozițiile art.5 alin.5 și art.21 alin.3 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și ale art.219 alin.1 lit.f) din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Se observă că, dispozițiile legale sunt clare și de strictă interpretare, iar voința legiuitorului este expresă în sensul că nefurnizarea de informații organului fiscal prin nedepunerea sau intârzierea depunerii declarațiilor fiscale peste termenul prevăzut de lege constituie contravenție și se sancționează cu amendă și nu cu avertisment.

După cum se poate observa din cuprinsul p.v.c.s.c. atacat, agentul constatator a făcut încadrarea legală corectă a faptei contravenționale săvârșite, si a sancțiunii aplicabile (aspecte ținute de altfel și în hotărârea apelată), criticile fiind legate doar de opinia nefondată a instanței de fond conform căreia, la individualizarea sancțiunii, nu s-ar fi ținut cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de gradul de pericol social,de scopul urmărit, de urmarea produsă și de circumstanțele personale ale contravenientului.

A mai susținut apelanta că, la aplicarea și stabilirea sancțiunii contravenționale s-au avut în vedere dispozițiile art.21 din O.G. nr.2/2001, asigurându-se atât sancționarea corectă a contravenientului, cât și atingerea scopului prevenției generale și speciale

Normele imperative încălcate, au fost edictate de către legiuitor tocmai în scopul disciplinării agenților economici, în sensul conștientizării asupra gradului de pericol social pe care faptele de acest gen îl au față de întreaga societate, iar nu numai față de un grup izolat de persoane, aspect care nu conferă libertatea de a alege dacă acestea trebuie respectate sau nu, existând obligația de conformare la rigorile legii, iar în caz contrar, de suportare a sancțiunilor care trebuie să li se aplice.

Ca urmare apelanta a solicitat admiterea apelului asa cum a fost formulat, si in rejudecare,schimbarea hotararii atacate in sensul respingerii plangerii contraventionale ca nefondata.

Procedând la verificarea stabilirii situatiei de fapt si aplicarii legii de catre prima instanta, in limitele cererii de apel ,conf. art.479 alin 1 c. pr. Civ. tribunalul constată că apelul declarat de DGRFP Galati AJFP Braila este nefondat urmand a fi respins ca atare pentru urmatoarele considerente:

La data de 21.11.2014, în urma verificării evidențelor fiscale, s-a constatat că VISNICO PROD 5.R.L., ZALBIN IMPEX S.R.L, ARHIPREST S.R.L, DUFLOR _________, MM INTER COMPANY S.R.L, MICSANT S.R.L. și SEDOR SERV S.R.L. nu și-au îndeplinit obligațiile declarative imperativ prevăzute de lege, ceea ce constituie fapta contravențională prevăzută de dispozițiile art.219 alin.l lit.b) din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală republicată, cu modificările și completările ulterioare și este sancționată de art.219 alin.2 lit.d) din același act normativ cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei.

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _______/2014 nr.xxxxxxx din 21.11.2014 atacat, petentei i s-a aplicat sancțiunea contravențională cu amendă în cuantum de 1.000 lei, cu posibilitatea de a achita jumătate din minim în termen de 48 de ore (250 lei), pentru nedepunerea la termenul prevăzut de lege (data de 25 a lunii următoare încheierii perioadei de raportare) a declarațiilor privind impozitul pe profit - cod 100, respectiv a declarației pvind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, a impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate -cod 112 aferente lunii septembrie 2014 pentru cele 7 societăți comerciale menționate anterior, aflate în procedură de insolvență judiciară.

Instanta de fond a retinut situatia de fapt si de drept intocmai cum a fost descrisa in procesul verbal atacat ,dar a apreciat ca se impune inlocuirea sanctiunii amenzii cu sanctiunea avertisment pentru motivele mai sus expuse.

Asa fiind, tribunalul constata ca hotararea primei instante care a retinut aceasta situatie de fapt si de drept este temeinica si legala si nu se justifica schimbarea ei.

Referitor la motivul de apel constand in aceea ca nu se justifica aplicarea avertismentului tribunalul retine ca fata de gradul de pericol social concret al faptei care este redus, si de conditiile speciale in care a fost comisa fapta, constand in starea de insovabilitate al societatilor este justificata inlocuirea sanctiunii amenzii de 1000 lei cu sanctiunea avertisment. S-a avut in vedere si urmarile concrete ale faptelor savarsite care nu au cauzat un prejudiciu precum si faptul ca intimatul nu a mai comis nici o contraventie.

Cat priveste dispoziile legale incidente in cauza tribunalul retine ca potrivit art. 7 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor instanta are posibilitatea sa inlocuiasca sanctiunea amenzii cu sanctiune avertisment chiar si in cazul in care legea speciala care incrimineaza contraventia nu prevede aceasta ultima sanctiune.

In consecinta ,pentru considerentele mai sus expuse, tribunalul , in conformitate cu disp art. 480 al 1 c.pr.civ. va respinge ca nefondat apelul declarat de DGAFP Galati AJFP Braila impotriva sentintei civile nr 3311/17.04.2015 pronuntata de Judecatoria Braila in cauza.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta Agenția Națională de Administrare Fiscală Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice G_____ – Administrația Județeană a Finanțelor Publice B_____ cu sediul în B_____, ____________________ împotriva sentinței civile nr. 3311/30.04.2015 pronunțată de Judecătoria B_____ în contradictoriu cu intimatul C______ I_________ de Insolvență și Mediator V________ I___ P___ cu sediul în B_____, _______________ nr. 104.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 15 Octombrie 2015.

Președinte, M____ L____ V______		Judecător, A_______ T_________
	Grefier, Steluța G_______

Red VML/06.01.2016

GS/4 ex/06.01.2016

Jud fond Z________ M.