Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
Operator de date cu caracter personal nr.5695
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA D________, JUDEȚUL V_____
SENTINȚA NR.2194/C__
Ședința publică din 8 decembrie 2015
PREȘEDINTE : D______ P_______, judecător
GREFIER : S_____ - D____ S___
Pe rol este soluționarea plângerii contravenționale formulată de petentul T____ M_____, domiciliat în _________________________________, ______________________, județul O__, împotriva procesului – verbal de contravenție __________ nr.xxxxxx încheiat la data de 14 septembrie 2015 de F.P.R. D________, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN V_____, cu sediul în municipiul Rm. V_____, _____________________ nr.95, județul V_____.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Instanța văzând lipsa părților, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, în temeiul art.104 alin.13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin HCSM nr.387 / 2005.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prin plângerea formulată petentul T____ M_____ a invocat excepția nulității absolute a procesului – verbal de contravenție și excepția nulității relative a procesului – verbal de contravenție. Totodată a solicitat admiterea probei cu înscrisurile depuse la dosar, a se emite adresă către intimat pentru a comunica actele care au stat la baza întocmirii procesului-verbal de contravenție, ordinul de serviciu al echipajului care să ateste dreptul de a aplica sancțiuni în zonă, orele de intrare și ieșire din misiune cât și traseul.
Obiectul cauzei: plângere contravențională;
Stadiul procesual : primul termen de judecată, în fond;
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța, verificând din oficiu, în conformitate cu art. 131 Cod proc. civ. coroborat cu art.118 din O.U.G. nr.195/2002 republicată, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta pricină.
Președintele completului de judecată constată utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei proba cu înscrisurile depuse la dosar de petent, urmând a o admite. Cu privire la solicitarea petentului T____ M_____ de a se emite adresă către intimat pentru a comunica ordinul de serviciu al echipajului care să ateste dreptul de a aplica sancțiuni în zonă, orele de intrare și ieșire din misiune cât și traseul, constată că este neîntemeiată și neconcludentă cauzei, urmând a fi respinsă.
Nefiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de solicitat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre deliberare.
I N S T A N Ț A :
Deliberând constată următoarele:
La data de 17 septembrie 2015 s-a înregistrat plângerea contravențională formulată de petentul T____ M_____, domiciliat în _________________________________, ______________________, județul O__, împotriva procesului – verbal de contravenție __________ nr.xxxxxx încheiat la data de 14 septembrie 2015 de F.P.R. D________.
În motivarea plângerii petentul arată că prin procesul – verbal de contravenție contestat s-a reținut că în data de 14.09.2015 ar fi condus autoturismul marca Dacia L____ cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX ce tracta remorca cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX pe _____________________________ municipiul D________, fără a deține asupra sa certificatul de înmatriculare.
Că, situația reținută nu corespunde realității deoarece, fiind oprit în trafic pentru control de către organele de poliție a prezentat la control documentele personale, pentru autoturism certificatul de înmatriculare, iar pentru remorcă, în locul certificatului de înmatriculare a prezentat o dovadă de circulație.
Arată petentul că a explicat agentului de poliție faptul că anterior, la data de 28 august 2015 a fost sancționat de Poliția S____ și i-a fost reținut certificatul de înmatriculare al remorcii deoarece cu o zi înainte, la data de 27.08.2015 îi expirase verificarea tehnică periodică. La data de 10 septembrie 2015 a efectuat verificarea tehnică a remorcii însă nu a ridicat certificatul de înmatriculare deoarece nu era transmis de IPJ A___, iar de la IPJ O__ i s-a explicat că poate circula, fiind legal, în baza dovezii de circulație și a dovezii de efectuare a inspecției tehnice.
Invocă petentul nulitatea absolută a procesului – verbal de contravenție întrucât agentul constatator a menționat generic locul săvârșirii pretinsei contravenții, _____________________________ a arăta exact locul și, de asemenea, nu este menționat nici un martor.
De asemenea, pentru aceleași motive invocă și nulitatea relativă a procesului – verbal de contravenție, considerând că vătămarea este expresă și nu trebuie să o dovedească.
În drept plângerea se întemeiază pe dispozițiile art.118 din O.U.G. nr.195/2002 republicată.
Prin întâmpinarea formulată intimatul I.P.J. V_____ a solicitat respingerea plângerii ca nefondată.
Se arată că în mod legal a fost sancționat contravențional petentul deoarece la data de 14 septembrie 2015 a condus autoturismul marca Dacia L____ cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX și nu a avut asupra sa certificatul de înmatriculare, fapta fiind probată cu cele constatate de polițist în mod direct și nemijlocit.
Arată intimatul că, faptul că nu a ridicat certificatul de înmatriculare de la I.P.J. O__ nu constituie un motiv pentru exonerarea de răspundere, deoarece acesta i-ar fi fost restituit în condițiile în care și-ar fi remediat situația pentru care i-a fost reținut.
Petentul a formulat răspuns la întâmpinare reiterând aspectele menționate în plângerea contravențională.
Au fost depuse la dosar procesul – verbal de contravenție contestat, certificat de inspecție tehnică periodică, factura fiscală, procesul – verbal de contravenție __________ nr.xxxxxx încheiat la data de 28.08.2015 întocmit de B.R. S____.
Din probele administrate în cauză instanța reține următoarele:
Prin procesul – verbal de contravenție __________ nr.xxxxxx încheiat la data de 14 septembrie 2015 de F.P.R. D________, petentul T____ M_____ a fost sancționat contravențional cu 630 lei amendă pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.147 pct.1 din H.G. nr.1391/2006.
S-a reținut că în data de 14 septembrie 2015 ora 1440, pe _____________________________ municipiul D________, a condus autoturismul marca Dacia L____ cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX și a tractat remorca cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX fără să dețină asupra sa certificatul de înmatriculare al remorcii.
Petentul, la rubrica ”Alte mențiuni” a consemnat că, certificatul de înmatriculare nu l-a ridicat de la Poliția O__.
Excepția nulității absolute invocată de petent în plângerea formulată urmează să fie respinsă întrucât art.17 din O.G. nr.2/2001 modificată prevede expres cazurile ce atrag nulitatea absolută a unui proces – verbal de contravenție, printre acestea neregăsindu-se și motivele invocate de petent.
În ceea ce privește nulitatea relativă invocată în plângerea formulată, aceasta poate atrage anularea procesului – verbal de contravenție numai în măsura în care s-a produs o vătămare, ce nu poate fi înlăturată altfel. Petentul nu a dovedit că a suferit o vătămare, cu atât mai mult cu cât prin intermediul plângerii contravenționale formulate a avut posibilitatea de a invoca toate neregulile referitoare la existența faptei contravenționale ori a existenței vinovăției celui sancționat astfel că excepția invocată urmează să fie respinsă.
Referitor la faptul că nu a fost menționat un martor, instanța reține că petentul a semnat procesul verbal de contravenție și deci, nu era necesar să fie menționat vreun martor.
Cu privire la incidența și aplicabilitatea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul respectării prezumției de nevinovăție a persoanei sancționate contravențional, prezumție garantată de art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale drepturilor omului și în materie contravențională și care, în plan procedural, se concretizează prin răsturnarea sarcinii probei, instanța reține că jurisprudența Curții nu interzice, în principiu, prezumțiile de fapt sau de drept din sistemele juridice ale statelor semnatare ale Convenției, cu singura condiție ca aceste prezumții să respecte anumite limite rezonabile în raport cu gravitatea faptei și a sancțiunii. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în Decizia H______ și alții c. României (cererea nr.7037/07) că, în materia circulației rutiere, prevederile art.6 par.2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului – verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției. Totodată, în procedura contravențională prevăzută de O.G. nr.2/2001, contestatorul are posibilitatea de a înlătura această prezumție prin administrarea unor probe certe și concludente, în conformitate cu dispozițiile art.249 Cod procedură civilă, probatoriu dublat de rolul activ al judecătorului investit cu soluționarea cauzei, prevăzut de art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 modificată.
Petentul a susținut în plângerea formulată că, fiind reținut certificatul de înmatriculare al remorcii din data de 28 august 2015 de către Poliția S____ întrucât avea expirată inspecția tehnică periodică, i-a fost eliberată o dovadă de circulație pe care a prezentat-o agentului constatator, însă nu a ținut cont de aceasta, fiind sancționat contravențional.
Potrivit art.112 alin.1 lit.a din O.U.G. nr.195/2002 republicată, certificatul de înmatriculare ori dovada înlocuitoare a acestuia se reține de către poliția rutieră dacă vehiculul nu are efectuată inspecția tehnică periodică valabilă. În această situație se eliberează o dovadă înlocuitoare cu drept de circulație pe 15 zile.
Se menționează la alin.4 că certificatul de înmatriculare se restituie proprietarului sau utilizatorului vehiculului la prezentarea de către acesta a dovezii încetării motivului pentru care documentul a fost reținut.
Prin urmare, în situația în care petentul a efectuat inspecția tehnică periodică la data de 10 septembrie 2015, trebuia să se prezinte la I.P.J. O__ pentru a ridica certificatul de înmatriculare în perioada de valabilitate a dovezii eliberate.
De altfel în procesul – verbal de contravenție petentul a consemnat că nu l-a ridicat de la Poliția O__.
Cum la momentul controlului petentul nu a avut asupra sa certificatul de înmatriculare al remorcii, instanța constată că procesul – verbal de contravenție contestat este temeinic și legal încheiat, sancțiunea fiind în mod legal aplicată și în conformitate cu prevederile art.21 alin.3 din O.G. nr.2/2001 modificată, astfel că plângerea contravențională formulată de petent este nefondată, urmând să fie respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția nulității absolute a procesului – verbal de contravenție invocată de petent.
Respinge excepția nulității relative a procesului – verbal de contravenție invocată de petent.
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul T____ M_____, domiciliat în _________________________________, ______________________, județul O__, împotriva procesului – verbal de contravenție __________ nr.xxxxxx încheiat la data de 14 septembrie 2015 de F.P.R. D________, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN V_____, cu sediul în municipiul Rm. V_____, _____________________ nr.95, județul V_____.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria D________, județul V_____.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 8 decembrie 2015 la sediul Judecătoriei D________, județul V_____.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D______ P_______ S_____ D____ S___
08.02.2016
Red./Tehnored. P.D.
4 ex.