Dosar nr. XXXXXXXXXXXX - plângere contravențională –
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 1749
Ședința publică din 18 noiembrie 2015
Președinte P_____ C_______
Judecători D_____ C_______ D______
Grefier Vințilă C______
Pe rol, judecarea apelului declarat de intimatul I____________ de Poliție Județean Suceava cu sediul în mun. Suceava, ______________. 9, jud. Suceava împotriva sentinței civile nr. 1419 din 08 mai 2015 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr. XXXXXXXXXXXX, intimat fiind F_____ M____, domiciliat în municipiul Rădăuți, ___________________. 5A, județul Suceava.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic P_______ E____ A___ pentru apelantul I____________ de Poliție Județean Suceava și intimatul F_____ M____ (care se legitimează cu C.I. ________ nr. xxxxxx).
Procedura este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință după care intimatul F_____ M____ depune la dosar o adresă din partea Primăriei Municipiului Rădăuți și instanța, constatând că nu sunt mai chestiuni prealabile de pus în discuție, acordă cuvântul la dezbateri.
Consilier juridic P_______ E____ A___, pentru apelant, solicită admiterea apelului, pentru motivele dezvoltate pe larg în întâmpinarea de la filele 5 dosar.
Intimatul F_____ M____ solicită respingerea apelului, și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Declarând dezbaterile închise,
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1419 din 08 mai 2015 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr. XXXXXXXXXXXX a fost Admite plângerea la O.U.G. 195/2002 formulată de petentul F_____ M____, domiciliat în mun. Rădăuți, __________________. 5A, jud. Suceava, CNP – xxxxxxxxxxxxx , împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 23.01.2015 de către agentul constatator U____ G___ din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți, intimat fiind I____________ de Poliție Județean Suceava, cu sediul în mun. Suceava, _______________. 9, jud. Suceava.
A fost anulat procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 23.01.2015 de către agentul constatator U____ G___ din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Rădăuți la data de 3 februarie 2015, petentul F_____ M____ a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 23.01. 2015 de către agentul constatator U____ G___ din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți, intimat fiind I____________ de Poliție Județean Suceava, sau, în subsidiar, înlocuirea amenzii cu avertisment.
În motivarea plângerii petentul a menționat motivele de nelegalitate ale procesului verbal de contravenție, arătând că:
Procesul verbal nu cuprinde toate împrejurările ce pot servi la aprecierea gravității pretinsei fapte și anume:
- din interpretarea logico-gramaticală a prevederilor art. 16 alin. 1 din O.G. nr, 2/2001 rezultă cerința ca agentul constatator să realizeze o descriere în concret a contravenției. Ori, agentul constatator nu a indicat împrejurările in care a fost comisa contravenția, respectiv nu a indicat faptul ca era cu mașina oprita iar numita O____ R_____, era angajata __________________ telefonul mobil si nefiind atentă s-a trântit in mașina;
- au fost încălcate dispozițiile art. 19 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, care prevăd procesul-verbal se semnează pe fiecare pagina de agentul constatator si de contravenient. In cazul in care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie sa fie confirmate de cel puțin un martor. In acest caz procesul-verbal va cuprinde si datele personale din actul de identitate al martorului si semnătura acestuia.
Astfel, O____ R_____ nu poate avea calitatea de martor întrucât acesta a provocat incidentul si era necesar audierea unui martor neutru de la fata locului. Incidentul a avut loc __________________, fiind mai multe persoane prezente in acel loc ce puteau avea calitatea de martor.
Petentul a mai arătat că potrivit art. 16 pct.7 din OG 2/1001 in momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal, la rubrica „ Obiecțiuni" consemnându-se că „nu sunt de acord cu cele consemnate de polițist". Or, legiuitorul a avut in vedere obiecțiuni cu privire la fapta, or cele consemnate nu privesc obiecțiunile sale cu privire la contravenția reținuta in sarcina sa.
Agentul constatator nu a respectat aceasta dispoziție legala obligatorie, fapt care îi conferă caracter imperativ, iar încheierea actului constatator cu încălcarea acestei dispoziții imperative atrage nulitatea actului de constatare. Fiind vorba de o dispoziție imperativa si care privește dreptul la apărare al contravenientului, actul întocmit in aceste condiții este nul absolute, în acest sens , prin Decizia nr. 22/2007, Secțiile Unite ale înaltei Curți de Casație si Justiție s-a statuat că nerespectarea cerințelor înscrise in art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001 atrage nulitatea relativă a procesului verbal de constatare a contravenției.
Agentul constatator a reținut în mod greșit că petentul se face vinovat de contravenția reținuta, astfel era cu mașina oprita, iar numita O____ R_____, era angajata __________________ telefonul mobil si nefiind atenta s-a trântit in mașina.
Pentru ipoteza în care se va reține în sarcina sa vreo faptă de natură a fi sancționat, în considerarea prevederilor art.7 alin.(3) și art.21 alin.(3) din O.G. nr.2/2001, corelate cu art.32 alin.(5) din OUG nr.34/2008, a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii in cuantum de 390, cu sancțiunea "avertisment"cu precizarea că nu a mai fost sancționat contravențional până la această dată și a avut o bună conduită în societate si in familie.
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului-verbal și a sancțiunii aplicate, arătându-se că la data de 23.01.2015 în jurul orelor 925, agentul de poliție desfășura activități de supraveghere și control a circulației rutiere pe raza mun. Rădăuți, moment în care a fost dirijat de personalul de serviciu pe subunitate să s e deplaseze la intersecția _________________________ Decembrie – I____ Zadik, unde a avut loc un accident de circulație, astfel s-a constatat că petentul se deplasa cu autoturismul marca Seat cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe ________________________. Rădăuți, care s-a angajat în efectuarea virajului la stânga, moment în care a surprins-o pe trecerea de pietoni, angajata regulamentar în traversare pe numita O____ R_____ A___ E____, pe care a acroșat-o ușor cu laterala dreaptă și cu oglinda retrovizoare dreaptă, autoturismul oprindu-se la cca. 5 m dincolo de trecerea de pietoni.
S-a mai arătat că agentul a invitat părțile implicate la sediul Poliției Mun.Rădăuți în vederea audierii, apoi în conformitate cu prev. art. 100 alin.3 lit. b, art. 101 alin.1 pct. 18 din OUG 195/2002 republicată i-a întocmit numitului F_____ M____ procesul verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx prin care s-a dispus și reținerea permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, acesta refuzând să semneze procesul verbal de luare la cunoștință și de primire a copiei, menționând că „ nu este de acord cu cele menționate de polițist”.
Intimatul a depus la dosar și documentația care a stat la baza încheierii procesului verbal.
Analizând acte și lucrările dosarului, instanța de fond următoarele:
Sub aspectul legalității, instanța a reținut că actul sancționator a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța de fond a reținut că acesta, conținând constatările personale ale agentului constatator, face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară, sarcina probei revenind petentului contestator.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Fapta ce face obiectul prezentului proces verbal nu a fost percepută în mod direct de agentul constatator fapt pentru care nu operează prezumția de temeinicie în sensul celor reținute în paragrafele precedente.
În cuprinsul procesului verbal se reține ca situație de fapt că petentul „A condus autoturismul SEAT XXXXXXX pe Calea Bucovinei din municipiu, dinspre centrul municipiului spre or. Milișăuți și a efectuat viraj la dreapta pe ________________________ a acorda prioritate de trecere pietonului angajat în traversare O____ R_____ A___ E____ pe care l-a acroșat cu oglinda lateral dreapta fără a rezulta loviri sau vătămări corporale ”
S-a apreciat că respectiva faptă întrunește elementele constitutive ale contravenției prev. de art. 100 al.3 lit. b din OUG 195/2002.
Instanța de fond a reținut că art. 100 al.3 lit. b din OUG 195/2002 stabilește ca faptă contravențională „neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului, tractorului agricol sau forestier ori tramvaiului” (sbl.ns)
Conform adresei Primăriei municipiului Rădăuți 5015/28.04.2015, ce are în administrare respectivul drum, în sensul giratoriu de la capătul străzii 22 decembrie cu Calea Bucovinei lipsește indicatorul „trecere de pietoni” iar marcajul stradal este șters.
Având în vedere această situație de fapt instanța de fond a apreciat că locul prin care pietonul s-a angajat în traversare nu era unul amenajat și semnalizat corespunzător fapt pentru care nu este dată fapta prev. de art. 100 al.3 lit. b din OUG 195/2002.
Pentru toate aceste considerente instanța a admis plângerea și a anulat procesul verbal de constatare și sancționare a faptei contravenționale.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul I____________ de Poliție Județean Suceava, arătând că instanța de fond în mod greșit a reținut adresa Primăriei nr. 5015/28.04.2015, întrucât evenimentul nu a avut loc pe sensul de mers de la capătul străzii 22 Decembrie cu Calea Bucovinei, direcția fiind Calea Bucovinei – 22 Decembrie, unde, după cum se poate observa din planșa foto anexată, este un indicator de trecere de pietoni. Astfel, locul prin care pietonul s-a angajat în traversare era unul amenajat și semnalizat în mod corespunzător.
Mai mult, petentul nu este la prima abatere, așa cum a susținut la instanța de fond, iar fapta reținută și constatată în sarcina sa este una de pericol, prin acțiunea sa a pus în pericol viața pietonului, angajat regulamentar în traversarea străzii.
O astfel de soluție încurajează încălcarea normelor rutiere și se creează un precedent nefavorabil, cu efect asupra îndeplinirii atribuțiilor legale ce îi sunt stabilite apelantului, conform art. 1 alin. 2 și 3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, privind circulația pe drumurile publice.
Pe cale de consecință, s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul respingerii plângerii contravenționale și menținerii procesului verbal de contravenție.
Intimatul F_____ M____ a depus întâmpinare (fila 13 - 14 dosar), solicitând respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței apelate.
După expunerea situației de fapt, intimatul arată că în cererea apelantului există o contradicție flagrantă, susținându-se că există semnalizare dinspre ______________________ sensul giratoriu, dar intimatul a circulat dinspre Calea Bucovinei spre ___________________________ fiind la dreapta.
Analizând apelul declarat în limita motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul reține următoarele:
Petentul a fost sancționat contravențional cu amenda și măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce, pentru încălcarea dispozițiilor art.100 al.3 lit.b din OUG 195/2002, reținând în sarcina acestuia că în timp de conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, la intersecția _________________________ Decembrie – I____ Zadik, s-a angajat în efectuarea virajului la stânga, moment în care a surprins-o pe trecerea de pietoni, angajata regulamentar în traversare pe numita O____ R_____ A___ E____, pe care a acroșat-o ușor cu laterala dreaptă și cu oglinda retrovizoare dreaptă, autoturismul oprindu-se la cca. 5 m dincolo de trecerea de pietoni.
Sub aspectul legalității procesului verbal de contravenție s-a constatat că a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, respectiv art.16, 17 din OG 2/2001, neexistând cauze de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. Fapta a fost descrisă suficient pentru a putea permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunii corespunzătoare. În ceea ce privește temeinicia procesului verbal de contravenție, din probatoriul administrat în cauză rezultă că în sensul giratoriu de la capătul străzii 22 Decembrie cu Calea Bucovinei lipsește indicatorul „trecere pietoni” iar marcajul stradal nu este vizibil, astfel că se poate aprecia că locul în care pietonul s-a angajat în traversare nu este amenajat și semnalizat. Astfel, tribunalul consideră că sentința primei instanțe este legală și corectă, s-a făcut o corectă aplicare a legislației și s-a dat o interpretare corespunzătoare probelor administrate în cauză.
În consecință, față de aceste aspecte, în temeiul art.480 C.p.c. se va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de intimatul I____________ de Poliție Județean Suceava cu sediul în mun. Suceava, ______________. 9, jud. Suceava împotriva sentinței civile nr. 1419 din 08 mai 2015 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr. XXXXXXXXXXXX, intimat fiind F_____ M____, domiciliat în municipiul Rădăuți, ___________________. 5A, județul Suceava.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.11.2015.
Președinte, Judecător, Grefier, P_____ C_______ D_____ C_______ D______ Vințilă C______
Red. P.C.
Judecător fond: S_____ G.M.
Tehnored. V.C. 4 ex. 12.01.2016