Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul CĂLĂRAŞI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Contestaţie în anulare - Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
944/2013 din 17 decembrie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr.944/2013

Ședința publică de la 17 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C________ M_____ G____

Judecător N_______ D______

Judecător A_____ H____

Grefier C_______ P___

Pe rol judecarea cauzei civile privind contestația în anulare formulată de C________ Județean Călărași împotriva deciziei civile nr.823 din 15 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr.XXXXXXXXXXX.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat consilier juridic C_______ I______ pentru contestatorul C________ Județean Călărași și consilier juridic V________ V_______ pentru intimata ____________________.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Consilier juridic C_______ I______ pentru contestatorul C________ Județean Călărași, având cuvântul, arată că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pentru susțineri în fond.

Consilier juridic V________ V_______ pentru intimata ____________________, depune la dosar împuternicirea de reprezentare juridică și, având cuvântul, de asemenea solicită acordarea cuvântului pentru susțineri în fond, neavând cereri de formulat.

Tribunalul, apreciind cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pentru susțineri în fond.

Consilier juridic C_______ I______ pentru contestatorul C________ Județean Călărași, având cuvântul, solicită admiterea contestației, solicitând a se constata că recursul nu a fost introdus tardiv.

Precizează că sentința civilă pronunțată de Judecătoria Călărași a fost comunicată Instituției Prefectului și nu Consiliului Județean Călărași, aceasta ajungând la C________ Județean Călărași la data de 03 iulie 2013, apreciind astfel că termen de recurs începe să curgă de la data la care a lua la cunoștință despre sentința civilă, respectiv data de 3 iulie 2013.

Precizează că recursul l-a depus la data de 19 iulie 2013, considerând astfel că se află în termen legal de recurare.

Pe fondul cauzei solicită admiterea recursului și menținerea procesului verbal de contravenție ca temeinic și legal și anularea sentinței judecătorești.

Consilier juridic V________ V_______ pentru intimata ____________________, având cuvântul, solicită a se analiza înscrisurile depuse la dosar de contestatoare.

Arată că lasă la aprecierea instanței să stabilească dacă recursul a fost depus în termen sau nu.

În cazul în care se va considera că cererea de recurs a fost depusă în termen, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr.298 din 16 aprilie 2013 a Judecătoriei L_____ Gară.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele;

Prin cererea introdusă la Tribunalul Călărași la data de 31.10.2013 și înregistrată sub nr.XXXXXXXXXXXXX contestatorul C________ Județean Călărași a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.823/2013 pronunțată de Tribunalul Călărași, solicitând desființarea acestei decizii, rejudecarea recursului si pronunțarea unei noi hotărâri în sensul admiterii recursului formulat.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că în mod greșit s-a respins recursul ca tardiv introdus întrucât din actele existente rezultă că nu a fost încălcat termenul de 15 zile de declarare a recursului.

Sentința civilă nr.298/2013 a Judecătoriei L_____ Gară a fost comunicată greșit la Instituția Prefectului astfel că la data de 3 iulie 2013 prin adresa nr.4653 din 1 iulie 2013 Instituția Prefectului a transmis Consiliului Județean Călărași comunicarea, motiv pentru care apreciază că termenul de 15 zile de declarare a recursului nu a fost depășit.

Solicită astfel admiterea contestației în anulare și rejudecând recursul să se dispună admiterea acestuia și pe cale de consecință respingerea plângerii contravenționale formulată de ____________________.

Apreciază că procesul verbal de constatare a contravenției a fost întocmit în condiții legale, contravenienta făcându-se vinovată de săvârșirea contravenției.

De asemenea, mai arată faptul că în mod greșit s-a respins excepția tardivității depunerii plângerii contravenționale întrucât contravenienta nu a făcut dovada că nu ar fi primit în data de 17 decembrie 2012 procesul verbal de contravenție mulțumindu-se doar să afirme că la primit în data de 27.12.2012.

Apreciază că procesul verbal a fost transmis în mod legal, prin poștă, cu confirmare de primire, iar modalitatea de organizare a oficiului Județean de Poștă Călărași nu le este imputabilă.

Consideră că nu au fost încălcate dispozițiile art.10 al.2 din OG 2/2001, îndeplinindu-și astfel obligațiile și, prin urmare, nu poate fi vorba de nulitate relativă.

Mai arată că petenta ____________________ a contestat în instanță procesul verbal de contravenție negând că cele reținute nu sunt conforme cu realitatea, însă a depus documentele pentru autorizarea lucrărilor conform cererii nr.2945 din 10.12.2013.

Față de această precizare solicită a se constata diferența dintre cele afirmate în plângere și acțiunile pe care le întreprinde, respectiv că nu este adevărat că au fost realizate construcții fără autorizație și totuși pentru acele construcții depune cerere pentru emiterea autorizației de construire.

Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului și pe fondul cauzei să se dispună respingerea plângerii contravenționale.

Prin întâmpinarea depusă de ____________________ se solicită respingerea recursului declarat de către C________ Județean Călărași întrucât sentința instanței de fond este legală și temeinică.

S-a dispus atașarea dosarului în care s-a pronunțat de către Tribunalul Călărași decizia civilă nr.823/2013 a Tribunalului Călărași.

Contestația în anulare este întemeiată.

Art.318 C.pr. civ. limitează calea de atac a contestației în anulare la două situații, când hotărârea este fie rezultatul unei erori materiale, fie pronunțată cu omiterea cercetării vreunui motiv de modificare sau de casare.

Pentru ca eroarea materială să constituie motiv de contestație în anulare, în înțelesul art.318 C.pr.civ ea trebuie să existe și să poată fi sesizată în mod concret, în dosarul în care s-a dat soluția a cărei anulare se cere.

Ca urmare, eroarea trebuie să fie evidentă și săvârșită de instanță, datorită omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante din dosarul cauzei. Greșeala materială se apreciază astfel în raport cu datele existente la dosarul cauzei la data pronunțării hotărârii.

Tribunalul analizând contestația în anulare formulată, constată că aceasta este întemeiată pentru faptul că sentința pronunțată de instanța de fond în mod greșit a ajuns la Instituția Prefectului deși trebuia comunicată Consiliului Județean Călărași.

Această situație nu a rezultat din dosarul nr.XXXXXXXXXXX astfel că recursul a fost respins ca tardiv.

Însă din actele depuse de către contestatoare rezultă că Instituția Prefectului prin adresa nr.4653 din 1 iulie 2013 a comunicat Consiliului adresa nr.XXXXXXXXXXX a Judecătoriei L_____ Gară fiind primită la consiliu la data de 3 iulie 2013.

Având în vedere această situație în mod legal C________ Județean Călărași a declarat recurs după data de 3 iulie 2013 când a primit comunicarea de la Instituția Prefectului, astfel că termenul de 15 zile de declarare a recursului nu a fost încălcat.

În această situație recursul nu este tardiv, motiv pentru care urmează a fi admisă contestația în anulare, desființată decizia civilă nr.823/2013 a Tribunalului Călărași procedându-se la soluționarea recursului.

Analizând sentința civilă recurată, în raport de actele și lucrările dosarului și de motivele de recurs invocate, reține tribunalul următoarele :

Prin sentința civilă recurată, Judecătoria L_____ Gară a respins excepția tardivității plângerii contravenționale formulată de petenta ____________________ și, admițând această plângere, a anulat procesul verbal de contravenție nr.5 din 28.11.2012 dresat de C________ Județean Călărași.

Cu privire la respingerea excepției tardivității tribunalul constată că procesul verbal de contravenție a fost comunicat prin poștă, confirmarea de primire fiind în data de 19.12.2012 (fila 59 dosar de fond).

Instanța de fond a soluționat această excepție la termenul din data de 02.04.2013, având în vedere relațiile înaintate de CNPR SA, care a comunicat că, Ghișeul Poștal Exterior Rural Vîlcelele a fost transformat în Agenție poștală, situație în care corespondența sosită pentru adrese din această localitate se prelucrează la sediul OPRM Călărași de care aparține această agenție.

Se detaliază modul de distribuire a corespondenței arătându-se că sunt ajutate în această activitate de funcționari ai Primăriei, secretarul primăriei (L___ Ș_____) semnând de primire, inclusiv pe avizul existent în copie la dosar.

Pentru aceste motive , tribunalul apreciază că această comunicare nu s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art.27 din OG 2/2001 motiv pentru care nu se poate decât considera că plângerea a fost formulată în termen și astfel în mod corect instanța de fond a respins excepția tardivității formulării plângerii.

În ceea ce privește netemeinicia tribunalul constată că în mod corect instanța de fond a reținut că ____________________ a săvârșit două fapte contravenționale la date diferite dar s-a aplicat o singură sancțiune globală fără a se individualiza concret sancțiunea aplicată pentru fiecare.

Având în vedere modalitatea diferită de săvârșire a faptelor nu se poate reține caracterul continuat al faptei, astfel că dacă în privința primei fapte, respectiv refuzarea accesului organelor de control la poarta unității s-ar putea reține perceperea nemijlocită a împrejurărilor de fapt de către agentul constatator, în cazul celei de a doua fapte având în vedere situarea autotrenului în afara punctului de lucru și faptul că din certificatul de înmatriculare acest autotren nu aparține ____________________ nu se poate reține în sarcina acestei societăți săvârșirea ei, contestatoarea nefăcând dovada că fapta este imputabilă.

Pentru faptul că au fost încălcate dispozițiile art.10 al.1 din OG 2/2001, respectiv că prin procesul verbal de contravenție s-a reținut că ____________________ a săvârșit două fapte contravenționale, dar sancțiunea s-a aplicat pentru una singură, în mod temeinic instanța de fond a constatat nulitatea relativă a procesului verbal, creându-se astfel o vătămare ce nu a putut fi înlăturată altfel, întrucât nu se poate verifica legalitatea sancțiunii aplicată în mod global.

În raport de cele reținute, tribunalul va admite contestația în anulare formulată de C________ Județean Călărași împotriva deciziei civile nr.823/2013 a Tribunalului Călărași, pe care o va anula și rejudecând în fond va respinge recursul declarat de C________ Județean Călărași împotriva sentinței civile nr.298/2013 a Judecătoriei L_____ Gară.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite contestația în anulare formulată de C________ Județean Călărași împotriva deciziei civile nr.823/2013 a Tribunalului Călărași, pe care o anulează și rejudecând în fond:

Respinge recursul declarat de C________ Județean Călărași împotriva sentinței civile nr.298/2013 a Judecătoriei L_____ Gară.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Decembrie 2013.

Președinte,

C________ M_____ G____

Judecător,

N_______ D______

Judecător,

A_____ H____

Grefier,

C_______ P___

Red.C.G____

Dact.C.P., ex.2/18.12.2013

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025