R O M Â N I A

TRIBUNALUL T________

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ, ASIGURĂRI SOCIALE,

C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

COMPLET SPECIALIZAT PENTRU C_________ ADMINISTRATIV FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILĂ NR. 115

A P E L

Ședința publică din data de 10.04.2014

Tribunalul compus din :

PREȘEDINTE – T_____ I____

JUDECĂTOR – E_____ E_____ – E____

GREFIER – Z________ D____

Pe rol, judecarea apelului civil având ca obiect anulare proces verbal de constatare și sancționare a contravenției declarat de apelant petent M_____ M_____ împotriva sentinței civile nr.4201/18.11.2013 pronunțată de Judecătoria A_________ în contradictoriu cu intimat Inspectoratul de Poliție Județean T________ – Serviciul Rutier.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul Inspectoratul de Poliție Județean T________ – Serviciul Rutier prin consilier juridic M_______ V_______-F_______ cu delegație la dosar, lipsind apelantul petent M_____ M_____ reprezentat prin av. T________ S_____.

Procedură de citare este legal îndeplinită.

Potrivit art.19 din OUG 80/2013, în materie contravențională, plângerea împotriva procesului verbal de contravenție, precum și calea de atac împotriva hotărârii pronunțate se taxează cu 20 lei, prezenta acțiune fiind timbrată în acest sens.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.

Av. T________ S_____ pentru petent având cuvântul solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat în scris, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii plângerii și pe fond anularea procesului verbal contravențional în parte și înlocuirea măsurii complementare a reținerii permisului de conducere cu sancțiunea complementară constând în aplicarea a 6 puncte penalizare; referitor la legalitatea procesului verbal contravențional, arată că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că acesta a fost încheiat cu nerespectarea disp.art.16 al.7 din OG 2/2001 și ale art.19 al.1 din același act normativ, petentului nu i s-a pus în vedere dreptul de a face obiecțiuni; cu privire la temeinicia procesului verbal contravențional, arată că autoturismul condus de petent se afla într-o coloană de autoturisme, iar viteza de rulare putea fi mai mică, astfel încât există un dubiu ce nu poate profita intimatului I__ T________, ci petentului, fiind incidente astfel disp.pct.4.4 ale Ordinului nr.301/2005 al Biroului de Metrologie Legală, ca di disp.pct.3.1.1. litera c din același ordin. Depune practică judiciară.

Consilier juridic M_______ V_______-F_______ pentru Inspectoratul de Poliție Județean T________ având cuvântul solicită respingerea apelului declarat de petent și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțată de instanța de fond, prin care în mod corect s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petent, cu motivarea că susținerile petentului nu conduc la necesitatea imperioasă a anulării procesului verbal contravențional, fiind nefondate; arată că petentul a precizat că refuză să semneze procesul verbal contravențional.

T R I B U N A L U L :

Asupra apelului, de față:

Prin sentința civilă nr. 4201 din 18.11.2013 pronunțată de Judecătoria A_________ a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de către petentul M_____ M_____, cu domiciliul în localitatea Însurăței, ___________________________. 86, județul B_____, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx din 01.04.2013, în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliție al Județului T________ – Serviciul Rutier și a fost menținut procesul-verbal atacat.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că la data de 01.04.2013, a fost încheiat de către intimată procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/01.04.2013, prin care s-a reținut în sarcina petentului săvârșirea contravenției prevăzute de art. 102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002 prin care s-a reținut în sarcina petentului că, la data de 01.04.2013, orele 8:46, a condus auto VW cu nr. XXXXXXXXX pe DE 70, în interiorul localității Bujoreni, fiind înregistrat de aparatul radar că a circulat cu viteza de 103 km/h, pe un sector de drum unde limita maximă de viteză admisă este de 50 km/h (+53 km/h). Abaterea a fost filmată la secvența 2555 a hardului de la auto MAI xxxxx. Petentul a fost de față la întocmirea procesului-verbal, fiind legitimat, dar a refuzat să semneze actul constatator.

Instanța a constat că plângerea contravențională a fost formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

Prin urmare, verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001 și având în vedere decizia nr. XXII/19 martie 2007 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

A apreciat că, menționarea greșită a CNP-ului petentului nu constituie o cauză de nulitate absolută a procesului-verbal de contravenție, nefiind prevăzută la mențiunile cerute de art. 17 din OG nr. 2/2001, a căror lipsă este sancționată cu nulitatea absolută. Astfel, menționarea greșită a CNP-ului poate fi cel mult analizată ca un motiv de nulitate relativă a procesului-verbal, deci condiționată de existența unei vătămări care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea actului constatator.

În speță, instanța a constat că rolul indicării CNP-ului este acela al consemnării în actul constatator a unui element în plus de identificare a petentului, util în caz de contestare a identității acestuia. Or, petentul M_____ M_____ nu a contestat în niciun moment faptul că ar fi circulat cu autoturismul marca VW pe DN 6 (DE 70) la data de 01.04.2013, în jurul orei 8:46, astfel că există o identitate perfectă între petent și persoana la care se face referire în procesul-verbal. Prin urmare, nu poate fi dovedită nicio vătămare cauzată de o eventuală consemnare greșită a CNP-ului în procesul-verbal de contravenție.

Cu privire la critica de nelegalitate legată de consemnarea greșită a datei, instanța a constat că, într-adevăr lipsa acestei mențiuni este sancționată cu nulitatea absolută de disp. art 17 din OG nr. 2/2001, însă, în mod corect și temeinic a fost consemnată în procesul verbal data săvârșirii contravenției, respectiv 01.04.2013, cele indicate neputând ridica vreo îndoială cu privire la momentul încheierii procesului-verbal. Cu atât mai mult, nici intimata și nici petentul nu au contestat că petentul se deplasa cu autoturismul marca VW pe DN 6 (DE 70), în localitatea Bujoreni, la data de 01.04.2013, în jurul orei 8:46. Prin urmare, instanța a respins și acest motiv de nelegalitate ca neîntemeiat.

Referitor la critica petentului în sensul că agentul constatator nu i-a permis să își exercite dreptul de a face obiecțiuni, potrivit art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001, în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal. Fiind vorba de o nulitate relativă, trebuie ca vătămarea să nu poată fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului. În acest sens, prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XXII din 19.03.2007 s-a soluționat cererea de recurs în interesul legii și s-a stabilit că în aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 nerespectarea cerințelor înscrise în art. 16 alin. 7 din actul normativ menționat atrage nulitatea relativă a procesului verbal de constatare a contravenției.

În cazul de față, instanța a constat că nu se impune anularea actului pentru acest motiv, deoarece vătămarea poate fi înlăturată prin prezentarea obiecțiunilor în cadrul procesului civil de față, lucru care a fost făcut încă din momentul depunerii plângerii contravenționale, fiind analizate de instanța de judecată.

Referitor la critica petentului privind martorul asistent, instanța a reținut că potrivit art. 19 alin. 1 din OG 2/2001 în cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. Prin urmare rolul martorului asistent este de a asigura conformitatea încheierii procesului-verbal, iar nu de a proba situația de fapt descrisă în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției. Cu atât mai mult, intimata a asigurat petentului posibilitatea de a-și formula apărările, depunând la dosarul cauzei toate probele care au stat la baza încheierii procesului-verbal de contravenție.

Cu privire la analiza temeiniciei procesului verbal, instanța a reținut că, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa contravenția întrunește elementele expuse în art. 6 paragraful 1 din CEDO, întrucât câmpul de aplicare a OUG nr. 195/2002 privește toți cetățenii, iar sancțiunea instituită are caracter preventiv și represiv. Pe cale de consecință, petentului îi sunt recunoscute și garanțiile specifice în materie penală în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, printre care și prezumția de nevinovăție. Această prezumție legală relativă conduce la răsturnarea sarcinii probei.

Cu toate acestea, ceea ce apare ca fiind esențial din punctul de vedere al instanței europene este faptul că instanțele naționale să ofere reclamantului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale. (CEDO, Decizia de inadmisibilitate din data de 28 iunie 2011 în cauza I___ P__ c. României).

Instanța europeană a mai statuat că în cazul în care petenta nu dorește administrarea altor probe decât cele prezente la dosarul cauzei s-a expus în mod conștient riscului de a fi „condamnată” doar în baza elementelor de la dosar, inclusiv în temeiul procesului-verbal de contravenție, pe care chiar ea l-a depus la instanță, și care se bucura de o prezumție de temeinicie care putea fi răsturnată. (CEDO, hotărârea din data de 3 aprilie 2012 în cauza N_______ G_______ c. României).

În favoarea intimatei operează prezumția instituită prin art. 249 C.proc.civ privind legalitatea, veridicitatea și autenticitatea actului întocmit de un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu și în limitele competenței sale. Prezumția instituită prin art. 249 C.proc.civ are însă un caracter relativ care dispensează de sarcina probei și este susceptibilă de a fi combătută prin proba contrară. Avem așadar de a face cu două prezumții legale, ambele cu caracter relativ, câte una în favoarea fiecărei părți, iar pentru a asigura echilibrul procesual dintre ele, urmează ca fiecare dintre ele să producă în fața instanței probe pertinente și concludente în susținerea afirmațiilor sale.

În cauza de față, instanța de fond, dat fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, prin intermediul mijloacelor tehnice omologate, contravenție care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanței, a apreciat că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.

Situația de fapt consemnată în procesul-verbal se coroborează și cu cele ce reies din administrarea probei video aflate la dosarul cauzei, de unde reiese în mod clar că petentul, conducea autoturismul marca Volkswagen cu numărul de înmatriculare auto XXXXXXXXX pe DE 70, în interiorul localității Bujoreni, pe un sector de drum unde viteza maximă admisă este de 50 km/h, cu o viteză cu mult superioară, cu 53 km/h.

În planșele foto se pot citi în clar, numărul de înmatriculare al vehiculului surprins, data și ora înregistrării, precum și viteza constatată, existând suficiente elemente care atestă legătură acestora cu procesul-verbal contestat.

Astfel, instanța a constat că înregistrarea video îndeplinește toate cerințele prevăzute de pct. 3.5.1 din Ordinul nr. 301/2005 al Biroului de Metrologie Legală privind aprobarea Normei de metrologie legală NML 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre), respectiv - data și ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; sensul de deplasare a autovehiculului; imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus in evidență numărul de înmatriculare al acestuia. Aceste aspecte sunt întărite prin înregistrarea video depusă la dosar de către intimată, în care se observă cu aceeași claritate numărul de înmatriculare al autovehiculului care a fost filmat de către aparatul radar, respectiv identitatea dintre autoturismul petentului și vehiculul a cărui viteză era înregistrată de aparatul radar.

Astfel, instanța a înlăturat ca neîntemeiate susținerile petentului, în sensul că nu s-ar putea determina cu claritate că petentul ar fi avut acea viteză, întrucât s-ar fi aflat într-o coloană de alte autoturisme.

De asemenea, conform mențiunilor agentului constatator, înregistrarea vitezei s-a făcut cu aparatul radar, montat pe auto cu număr de înmatriculare MAI xxxxx, respectiv cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, conform buletinului de verificare metrologică atașat la dosar, aflat în perioada de valabilitate la momentul constatării faptei.

Totodată, conform atestatului operator Autovision, agentul de poliție care a surprins fapta contravențională are pregătirea tehnică necesară pentru a utiliza aparatul radar respectiv, obținând autorizarea legală necesară în acest scop.

Astfel, cu toate că, prin plângerea formulată, petentul a contestat situația de fapt reținută în procesul verbal, instanța a constat că acesta nu a dovedit netemeinicia observațiilor personale ale agentului constatator sau inexactitatea acestora, nu a prezentat o explicație rațională motivului pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia și nici nu a făcut dovada existenței unei cauze exoneratoare de răspundere, potrivit art. 11 din O.G. nr. 2/2001, astfel că procesul-verbal este legal și temeinic.

Instanța a respins și solicitarea petentului de schimbare a încadrării juridice a faptei săvârșite, motivat de o eventuală eroare maximă tolerată de 4% la măsurarea vitezei de 103 km/h, conform Ordinului 301/2005.

Astfel, a reținut că dispozițiile invocate de petent din Ordinul nr. 301/2005 – art. 3.1 - se referă doar la ,,Cerințe metrologice și tehnice’’ privind aparatul pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre), și nu evocă în niciun moment faptul că aparatul de tipul celui montat pe auto MAI xxxxx ar avea în mod efectiv o eroare de 4% cu privire la viteza măsurată sau că această eroare maximă tolerată nu ar fi deja avută în vedere de aparatul radar cu ocazia măsurării vitezei în trafic.

Prin urmare, instanța a constat că petentul a avut o viteză de cel puțin 103 km/h în trafic, cu posibilitatea ca viteza reală să fie, eventual, mai mare, și în niciun caz una mai mică.

Așadar, instanța a constat temeinicia procesului-verbal atacat și sub aspectul corectei încadrări juridice a faptei.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța a reținut că amenda contravențională aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului fiind aplicată către minimul special al limitelor amenzii. A avut în vedere viteza deosebit de mare cu care petentul se deplasa în localitate, acesta creând o stare de pericol sporit pentru ceilalți participanți la trafic și în special pentru pietoni, viteza petentului punându-l pe acesta în imposibilitate de a acorda prioritate de trecere pietonilor care s-ar angaja în traversarea străzii prin locuri special amenajate.

Sancțiunea contravențională complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile intervine de drept în cazul săvârșirii contravenției prev. de art. 102 alin. 3 din OUG 195/2002 și reprezintă o măsură care nu are la bază o prezumție de vinovăție a conducătorului auto vizat, deoarece acesta are posibilitatea de a contesta elementele constitutive ale contravenției ce face obiectul procesului în fața instanței. Prin urmare această sancțiune nu are un caracter punitiv, ci are caracter preventiv, întrucât privește protecția interesului public față de riscul potențial pe care îl prezintă un conducător auto suspectat de încălcarea gravă a regulilor de circulație rutieră și îndeosebi față de pericolul pe care îl prezintă ignorarea dispozițiilor legale pentru participanții la trafic (decizia de inadmisibilitate a Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza Michel Pewinski c. Franței, 7 decembrie 1999). Instanța a apreciat că agentul constatator în mod corect a decis aplicarea acestei sancțiuni pentru a înlătura pericolul care îl reprezintă petentul pentru ceilalți participanți la trafic.

Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța a constat că procesul verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât a respins plângerea, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, ca neîntemeiată și a menținut procesul verbal atacat.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel petentul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii plângerii așa cum a fost formulată.

În motivarea apelului, apelantul petent a arătat că instanța de fond a respins ca nefondată plângerea formulată și a menținut ca fiind temeinic și legal procesul verbal de contravenție contestat, fără a ține seama de precizările făcute în plângerea contravențională.

A mai arătat că, în ceea ce privește legalitatea procesului verbal de contravenție, instanța de fond nu a ținut cont de faptul ca acesta a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiile art. 16 alin. 7 din OG 2/2001, potrivit căruia agentul constatator avea obligația să-i aducă la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare, lucru ce nu s-a întâmplat, procesul-verbal de contravenție fiind astfel nelegal întocmit, iar sancțiunea în acest caz fiind nulitatea procesului verbal. Instanța de fond nu a ținut cont nici de faptul că procesul verbal de contravenție contestat a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiile art. 19 alin. 1 din OG 2/2001.

În ambele situații, instanța de fond reține în mod corect că procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiile art. 16 alin. 7 si art. 19 alin. 1 din OG 2/2001, însă precizează că nu i-a fost adusă nici o vătămare petentului. În mod greșit instanța de fond a respins aceasta apărare, în condițiile în care vătămarea petentului constă în suspendarea dreptului de a mai circula pe drumurile publice o perioada de 90 zile.

Cu privire la temeinicia procesului verbal de contravenție contestat a învederat instanței de fond faptul că autoturismul condus de petent se afla într-o coloană de autoturisme iar viteza de rulare a acestui autoturism putea fi mai mică, în condițiile în care aparatul radar putea capta viteza autoturismului care circula în fața sau în spatele autoturismului pe care îl conducea. Într-o astfel de situație aparatul radar nu poate capta viteza exactă a autoturismului pe care îl conducea deoarece această viteză putea interfera cu viteza celorlalte autoturisme aflate în colana în care se afla.

Un alt aspect pe care l-a învederat instanței de fond și de care de asemenea nu a dorit să țină cont este acela că aparatul radar poate înregistra erori în măsurarea vitezei unui autoturism, fiind practic erori maxime tolerate ce poate înregistra orice aparat radar, inclusiv cel aflat pe mașina de politie.

În aceste condiții agentul constatator În momentul în care constata abaterea trebuia să aibă în vedere această marjă de eroare la momentul încheierii procesului verbal de contravenție și aplicării sancțiunii. Față de aceste precizări se poate observa că în ambele situații rezultă serioase dubii cu privire la viteza înregistrată de aparat, iar aceste dubii nu pot profita organului constatator, ci petentului.

Față de cele arătate a solicitat admiterea apelului, și schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii plângerii și anulării procesului verbal de contravenție, doar în parte, și doar în ceea ce privește suspendarea exercitării dreptului de a conduce, înlocuind aceasta sancțiune cu sancțiunea complementară, respectiv cu un număr de 6 puncte penalizare, urmând să se mențină celelalte dispoziții cuprinse în procesul verbal de contravenție.

În drept, cererea de apel a fost întemeiată pe dispozițiile art. 466 și urm. Cod proc. civ.

Analizând apelul sub aspectul motivelor de apel invocate în condițiile art. 476 - 478 Cod procedură civilă, tribunalul îl apreciază ca fiind nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx din 01.04.2013, întocmit de un agent constatator din cadrul I__ T________ – Serviciul Rutier, s-a reținut în sarcina petentului săvârșirea contravenției prevăzute de art. 102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002, în sensul că, la data de 01.04.2013, orele 8:46, a condus auto VW cu nr. XXXXXXXXX pe DE 70, în interiorul localității Bujoreni, fiind înregistrat de aparatul radar că a circulat cu viteza de 103 km/h, pe un sector de drum unde limita maximă de viteză admisă este de 50 km/h (+53 km/h). Abaterea a fost filmată la secvența 2555 a hardului de la auto MAI xxxxx. Petentul a fost de față la întocmirea procesului-verbal, fiind legitimat, dar a refuzat să semneze actul constatator.

Împotriva procesului verbal menționat petentul a formulat plângere care prin sentința civilă nr. 4201 din 18.11.2013 pronunțată de Judecătoria A_________ a fost respinsă ca nefondată.

Petentul a formulat apel împotriva sentinței menționate, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând, în esență că fapta reținută în sarcina sa nu a fost dovedită de agentul constatator și nu se face vinovat de săvârșirea contravenției pentru care a fost sancționat.

Constată tribunalul că în mod corect a apreciat instanța de fond că procesul verbal contestat este legal și temeinic întocmit, sub aspectul situației de fapt reținute, al încadrării juridice a contravenției și a vinovăției apelantului petent.

Astfel, sub aspectul legalității în mod just s-a constatat că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, tribunalul constatând că nu există cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu, motivele de nulitate invocate de apelantul petent la instanța de fond fiind în mod just și argumentat înlăturate.

Sub aspectul temeiniciei instanța de fond corect a reținut că situația de fapt menționată în procesul verbal corespunde realității. Astfel, tribunalul reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, iar în cauză petentul, prin probele administrate nu a făcut dovada unei situații contrare celei reținute în sarcina sa prin procesul verbal și nu există niciun alt element de fapt care să conducă la concluzia că modul de desfășurare al faptei reținute în procesul-verbal nu corespunde realității.

Mai mult decât atât, fapta petentului a fost filmată și înregistrată cu aparatura din dotarea poliției, fiind depusă la dosarul de fond înregistrarea, care relevă autoturismul condus de petent, numărul de înmatriculare al acestuia fiind vizibil.

Tribunalul reține, că potrivit dispozițiilor art. 121 alin. 2 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 republicat, nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, iar art. 181 alin. 1 prevede că în situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces verbal de constatare a contravenției, după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul.

În cauză apelantul petent a fost sancționat pentru o contravenție privitoare la nerespectarea regimului de viteză stabilit de lege, astfel că în mod corect fapta acestuia a fost constatată cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, așa cum rezultă din buletinul de verificare metrologică aflat la dosarul de fond iar agentul constatator deținea atestatul de operator necesar, depus în copie la dosar.

Apărările invocate de apelantul petent sub aspectul faptului că nu s-a putut determina viteza de circulație deoarece circula în coloană și a unei eventuale eroari maxime tolerată de 4% la măsurarea vitezei de 103 km/h, conform Ordinului 301/2005 se apreciază ca neîntemeiate, ele fiind invocate și la instanța de fond care în mod justificat și argumentat le-a înlăturat, tribunalul însușindu-și argumentele primei instanțe sub aceste aspecte.

Astfel, se apreciază că instanța de fond în mod corect a reținut că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției pentru care a fost sancționat, iar această faptă, de a circula cu o viteză de 103 km/h, pe raza unei localități unde limita de viteză admisă este de 50/km/h, rezultă din constatările efectuate cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic și întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzută de art. 121 alin. 1 din RAOUG nr. 195/2002 și sancționată potrivit dispozițiilor art. 102 al. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002.

Sub aspectul individualizării sancțiunilor aplicate, tribunalul constată că sancțiunile contravenționale aplicate petentului, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G nr. 2/2001, amenda contravențională aplicată și măsura complementară obligatorie prevăzută de lege sunt legale, în limitele prevăzute de lege și proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, întrucât prin fapta acestuia s-a pus în pericol siguranța traficului rutier și integritatea corporală a participanților la trafic, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță.

Pentru considerentele expuse, apelul declarat de apelantul petent M_____ M_____ împotriva sentinței civile nr. 4201 din 18.11.2013 pronunțată de Judecătoria A_________ se apreciază ca fiind nefondat, urmând ca în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă să fie respins, cu consecința păstrării hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge apelul declarat de apelantul petent M_____ M_____ împotriva sentinței civile nr. 4201 din 18.11.2013 pronunțată de Judecătoria A_________, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.04.2014.

PREȘEDINTE,	JUDECĂTOR,	GREFIER,
T.I.	E.E.E.	Z.D.

Red./Tehnored.T.I./30.04.2014

Exemplare: 4/Comunicat: 2 ex./ ___.___.2014

D.f.XXXXXXXXXXXXX/D.R.A.