R O M Â N I A

TRIBUNALUL P______

SECTIA a II a CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR nr. XXXXXXXXXXXXXX

DECIZIA NR.2912

Ședința publică din data de 04 Noiembrie 2014

Instanța constituită din:

P_________: G______ M_____

JUDECATORI : B______ A______ M________

P______ C_____ M______

GREFIER: T______ L______

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de recurentul O____ C______ N______, domiciliat in Ploiești, __________________, ____________, _____________________ împotriva sentinței civile nr. 5556/17.04.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție P______, Serviciul Rutier, cu sediul in Ploiești, ____________________. 60, Jud. P______. .

La apelul nominal făcut in ședința publică a răspuns recurentul, personal, lipsă fiind intimatul.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,care învederează instanței că recursul nu este motivat, iar prin fax s-a depus o cerere de amânare formulată de apărătorul recurentului.

Instanța procedează la comunicarea unui exemplar de pe întâmpinare către recurent.

Instanța constată că apărătorul recurentului a depus o cerere de amânare, însă aceasta nu are împuternicire pentru recurs, motiv pentru care cererea de amânare nu poate fi încuviințată.

Instanța respinge cererea de amânare formulată în cauză, având în vedere că avocatul nu are împuternicire pentru faza procesuală a recursului.

Recurentul, având cuvântul, arată că se numește O____ C______ D_____, nu N______.

Instanța ia act că numele corect al recurentului este O____ D_____, nu N______.

În motivarea recursului, recurentul arată că în dimineața în care a fost oprit de agentul de polițe , agentul nu a vrut să îi arate procesul verbal , precum și că acesta a încercat să ocolească o groapă, iar dânsul a crezut că a dorit să depășească ,iar gropile erau foarte mari .

În continuare, recurentul a arătat că a primit acasă procesul verbal însă nu l-a înțeles și solicită admiterea recursului conform motivelor indicate oral.

Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, raportat la actele și lucrările dosarului, instanța rămâne în pronunțare pe cererea de recurs.

TRIBUNALUL

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 02.11.2012, sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, petentul O____ C______ N______ a solicitat instanței în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție P______, Serviciul Rutier, să constate prescrierea dreptului de mai cerere executarea sancțiunii în raport de necomunicarea procesului verbal în termenul procedural de 30 de zile de la întocmire, nulitate prevăzută de art. 25 alin. 2 din OG nr. 2/2001, iar în subsidiar, anularea procesului verbal de constatare a contravențiilor ca netemeinic și nelegal, precum și a sancțiunilor complementare aplicate, iar ____________________________ înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertisment.

În motivarea în fapt a plângerii, petentul a susținut că la data de 18.10.2012, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală înmatriculat sub nr. XXXXXXXXX coborând podul de lemn dinspre Rafinăria Astra și făcând la dreapta, cu intenția de a se deplasa spre gara de sud din Ploiești, vis-a-vis de IUC, a ocolit o groapă cu diametrul de aproximativ 50 cm și imediat ce a depășit obstacolul la o distanță de aproximativ de 50 m a fost oprit de un echipaj de poliție care i-a învederat că ar fi încălcat linia continuă depășind un autobuz, fapt nereal întrucât nici un autobuz nu s-a deplasat în acea perioadă pe direcția sa de mers.

Totodată, petentul arată că urmare a schimbului de replici tăioase și față de refuzul său justificat de a semna procesul verbal de contravenție, în contextul în care agentul constatator nu a surprins situația de fapt reală, a plecat refuzând să semneze procesul verbal de contravenție.

Ulterior, la data de 27.10.2012 a primit prin poștă adresa cu nr. xxxxxx/24.10.2012 întocmită de I.P.J. P______ - Serv. Rutier, prin care i se aducea la cunoștință că începând cu data de 03.11.2012, i se suspendă dreptul de a conduce pe drumurile publice autovehicule, în raport de săvârșirea contravenției prevăzută și pedepsită de art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002, conform procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției nr.xxxxxxx/18.10.2012.

În probațiune, petentul a solicitat proba cu înscrisuri, inclusiv planșe fotografice ale drumului făcute la data de 18.10.2012, precum și proba testimonială cu un martor pe situația de fapt.

În drept, petentul și-a întemeiat cererea pe prevederile OG nr. 2/2001, precum și pe prevederile art. 174 din Codul de Procedură Civilă.

Plângerea contravențională formulată este scutită de plata taxei de timbru în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 1 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

La dosarul cauzei au fost depuse, în copie, următoarele înscrisuri: (i) Raportul întocmit de agentul constatator din data de 08.10.2013 (fila 15), (ii) fișa de evidența auto a petentului (filele 22-23), precum și (iii) procesul verbal contestat, împreună cu dovada de comunicare a acestuia către petent.

Legal citată, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca nefiind întemeiată.

În acest sens, intimata arată că la data de 08.10.2013 petentul a fost surprins conducând auto marca Ford Ka cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXXXXX în timp ce efectua manevra de depășire trecând peste marcajul longitudinal continuu ce separă sensurile de mers în dreptul UZUC, fapta constituind contravenție în condițiile OUG nr. 195/2002.

Totodată, intimata indică că procesul verbal contestat a fost întocmit de un polițist rutier, agent specializat în supravegherea traficului rutier, prezumat ca fiind cunoscător al dispozițiilor legale în materia Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002. În plus, faptele au fost constatate în mod direct de către agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în senul că situația și împrejurările de fapt corespund adevărului

În cauză, intimata a solicitat judecarea în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din Codul de Procedură Civilă.

În temeiul art. 167 din Codul de Procedură Civilă în cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 5556/17.04.2014 Judecătoria Ploiești a respins plângerea contravenționala formulata de către petentul O____ C______ N______.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

" Prin procesul verbal ________, nr. xxxxxxx/18.10.2012 s-a reținut că la data de 18.10.2012, pe raza localității Ploiești, petentul a condus autoturismul marca Ford Ka cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX pe ____________________________ Vest către Sud, iar în dreptul sediului societății UZUC a efectuat depășirea neregulamentară a unui autobuz, trecând peste marcajul longitudinal continuu ce separă sensurile de mers. Totodată, la controlul efectuat în trafic agentul a constatat că petentul nu avea asupra sa carnetul de conducere și nici acte de identitate.

În cadrul procesului verbal s-a reținut că faptele săvârșite de petent constituie contravenții potrivit prevederilor art. 100 și art. 101 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, fiind sancționate potrivit art. 98 din același act normativ.

Procesul verbal de contravenție a fost întocmit în lipsa petentului și în prezența martorului asistent M_______ S_____ A________.

Potrivit art. 34 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică dacă plângerea a fost introdusă de petent în termenul legal de 15 zile de la data înmânării sau după caz a comunicării actului constatator.

Având în vedere dispozițiile din actul normativ menționat, precum și în raport de data introducerii prezentei acțiuni, respectiv 02.11.2012, instanța constată că prezenta plângere contravențională a fost formulată de petent în cadrul termenului legal de 15 zile de la data comunicării procesului verbal, respectiv la data de 24.10.2012.

Sub aspectul legalității procesului – verbal de contravenție, instanța constată că acesta conține toate mențiunile ale căror lipsă este sancționată cu nulitate absolută conform dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Astfel, agentul constatator a făcut mențiunile corespunzătoare cu privire la numele, prenumele și calitatea sa, denumirea contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia.

Cu privire la susținerea petentului referitoare la prescrierea dreptului de a executa sancțiunea aplicată prin procesul verbal contestat urmarea necomunicării procesului verbal, instanța o va respinge ca neîntemeiată, având în vedere faptul că acestuia i-a fost comunicat procesul verbal la data de 24.10.2014, fiind astfel respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 14 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal atacat, cercetând înscrisurile depuse la dosar de către petent, instanța consideră că aceasta nu a înlăturat prezumția de valabilitate a procesului verbal contestat, nefăcând dovada contrară a celor reținute de către organul constatator.

Instanța, observând că procesul verbal contestat a fost încheiat în urma constatărilor efectuate cu propriile simțuri (ex propriis sensibus) de către agentul din cadrul intimatei, apreciază că actul administrativ în discuție se bucură de prezumția de legalitate (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege) asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).

Motivul pentru care actele administrative sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea că autoritatea (agentul constatator în această situație) consemnează exact faptele pe care le constată fără a adăuga alte denaturări ale realității, cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menționării intenționate sau chiar neglijentă a unor împrejurări nereale agentul este expus unor posibile sancțiuni de natură disciplinară sau penală.

În acest sens, în cauza A_____ contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că nu este interzis sistemelor interne să prevadă și să opereze cu ajutorul prezumțiilor, însă în materie penală statele sunt obligate să nu depășească o limită proporțională și rezonabilă a modalității în care funcționează respectiva prezumție raportată la gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul/petentul.

Având în vedere că legislația contravențională română este calificată „penală” în înțelesul european autonom al jurisprudenței CEDO și recunoscând prezumția de nevinovăție a petentului, instanța constată însă că aceasta a fost răsturnată prin prezumția de legalitate (asociată cu cele de autenticitate și veridicitate), a cărei aplicare nu este interzisă de Curte decât în ipoteza aplicării acesteia în mod nerezonabil.

În cazul de față, având în vedere faptul că din procesul verbal rezultă că agentul de circulație au constatat prin propriile simțuri săvârșirea faptei, văzând și natura sancțiunilor aplicate petentului, instanța apreciază că prezumția poate fi aplicată fără a se încălca prin aceasta prezumția de nevinovăție a contestatorului.

A considera că inclusiv în ipoteza în care fapta contravențională este constatată prin propriile simțuri de către reprezentanți ai intimatei, prezumția de legalitate nu este suficientă pentru a dovedi vinovăția contestatorului - bineînțeles în ipoteza în care acesta nu face dovada contrară respectivei prezumții - ar însemna a crea practic situații de impunitate, ca urmare a imposibilității obiective a administrării altor mijloace de probă de către intimată, aspect ce nu poate fi conceput.

În acest scop, instanța apreciază că sarcina probei revine intimatei exclusiv în ipoteza în care fapta reținută în sarcina contravenientului nu a fost percepută prin propriile simțuri de către agentul constatator, ci pe baza altor elemente cum ar fi de exemplu declarațiile unor martori, surprinderea contravenției prin mijloace tehnice.

Or, recunoscând prezumția de legalitate de care se bucură prezentul proces verbal, instanța apreciază că sarcina probei (prin care să se tindă la combaterea efectelor generate de aplicarea acestei prezumții) incumbă petentului.

Însă în prezenta cauză, petentul nu a reușit să probeze o altă situație de fapt, care să răstoarne prezumția de legalitate și veridicitate a procesului verbal contestat, deși îi revenea această obligație potrivit art.129 al.1 teza finală C.pr.civ. În plus, instanța constată că acesta a fost legal citat și a beneficiat de asistență juridică calificată.

Susținerile petentului conform cărora ar fi depășit linia longitudinală în scopul evitării unei gropi, nu pot fi reținute în cauză, acestea, pe de o parte nu au fost probate, iar pe de altă parte nu constituie cauze de exonerare de răspundere contravențională.

Prin urmare, cu toate că petentul a contestat prin prezenta plângere sancționarea sa, se constată că nu a făcut nici o dovadă,

În plus, în ce privește exercițiul activității de conducător prin dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002, republicată, s-a instituit obligația ca în cadrul conducerii unui autovehicul pe drumurile publice să se adopte un comportament care să nu afecteze siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 48 din același act normativ, orice conducător auto trebuie să respecte regimul legal de viteză determinat pe segmentul de drum unde se deplasează, dar și să o adapteze funcție de condițiile de trafic, astfel încât să poată efectua orice manevră, pentru evitarea eventualelor consecințe prejudiciabile ivite, în condiții de deplină siguranță.

În drept, instanța are în vedere însă disp. art.21 alin. 3 rap. la art. 34 coroborat cu art. 38 alin. 3 din O.G. 2/2001. În acest sens reține că potrivit cu art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 sancțiunea aplicată contravenientei pentru săvârșirea unei contravenții trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă și de circumstanțele personale ale contravenientului.."

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs petentul, care a motivat oral recursul conform celor mentionate in practicaua prezentei decizii

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

In ceea ce priveste sustinerea ca, fata de art. 6 par. 2 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, procesul-verbal de contraventie nu poate avea valoare probatorie si, in plus, contravenientul beneficiaza de prezumtia de nevinovatie, retine tribunalul ca jurisprudenta CEDO nu exclude de plano caracterul „penal” al procedurii contraventionale, dar subsumeaza aceasta imprejurare circumstantelor cauzei si in special cerintei existentei unei proportionalitati intre scopul urmarit prin instituirea prezumtiei de legalitate si temeinicie a procesului-verbal si posibilitatea rezervata contravenientului de a administra mijloace de proba suficiente pentru a dovedi contrariul celor retinute de catre agentul constatator. Asadar, atunci cand partea are posibilitatea obiectiva de a dovedi o alta situatie de fapt decat cea constatata de catre agent, atunci aceasta are posibilitatea de a se adresa justitiei si de a inlatura deci valoarea probanta a procesului-verbal. D____ urmare, procesul-verbal de contraventie constituie prin el insusi dovada ca fapta exista si ca a fost savarsita de cel mentionat in cuprinsul sau, iar numai atunci cand contravenientul nu are la dispozitie in mod obiectiv mijloace de proba care sa inlature continutul procesului-verbal se impune a se constata ca, chiar de ar fi legal si temeinic incheiat, acest proces-verbal trebuie completat si cu alte probe.

Mai mult, in cauza I___ P__ c. României , Curtea Europeana a Drepturilor Omului a aratat ca ceea ce apare ca fiind esențial din punctul de vedere al instanței europene este faptul că instanțele naționale i-au oferit petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale. Simplul fapt că procedura contravențională urmată de instanțele naționale era diferită de cea prevăzută de lege pentru infracțiuni, nu a fost de natură de a-l plasa pe reclamant într-o situație dezavantajoasă față de autoritatea care a formulat acuzația. Instanțele naționale au respectat garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție, aplecându-se îndeosebi asupra echilibrului ce trebuie să existe între prezumția de nevinovăție specifică materiei și prezumția de legalitate și validitate a procesului-verbal de contravenție, existentă în dreptul național. Astfel, Curtea a apreciat că invocarea de către instanțe a acestei din urmă prezumții, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea un caracter neașteptat pentru acesta, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională (A_____, par. 58 și 59). Mai mult, s-a reiterat și faptul că prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, este tocmai ca o anumită proporție între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare (a se vedea, Salabiaku c. Franței, 7 octombrie 1988, par. 28; A_____, par. 60). Asadar, recurentul este obligat sa urmeze procedura prevazuta de dreptul intern pentru inlaturarea constatarilor agentului instrumentator.

Se mai retine ca procesul-verbal de contraventie a fost incheiat in baza constatarilor personale ale agentului de politie si ca recurentul nu a formulat obiectiuni la continutul actului dedus judecatii care sa fi fost inserate in cuprinsul acestuia.

Recurentul petent nu a invocat faptul ca i s-ar fi incalcat dreptul de a formula obiectiuni.

In aceste conditii si in lipsa administrarii altor mijloace de proba care sa fundamenteze sustinerile recurentului petent, tribunalul constata ca instanta de fond in mod corect a aratat ca procesul-verbal de contraventie beneficiaza de prezumtia de legalitate si de temeinicie.

In raport de aceste considerente, tribunalul, constatand ca nu exista nici un motiv de nelegalitate sau de netemeinicie, prev. de art 304 pct 1-9 c pr civ si tinand seama de disp art 304 indice 1 c pr civ, in baza art 312 alin 1 c pr civ, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurentul O____ C______ N______, domiciliat in Ploiești, __________________, ____________, _____________________ împotriva sentinței civile nr. 5556/17.04.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție P______, Serviciul Rutier, cu sediul in Ploiești, ____________________. 60, Jud. P______ ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04.11.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, G______ M_____ B______ A______ P______ C_____

M________ M______

GREFIER,

T______ L______

RED. G.M./ 2EX/ 24.11.2014

d.f. XXXXXXXXXXXXXX- Jud. Ploiești

j.f. – I______ A___

operator de date cu caracter personal 5595