Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria ARAD
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
386/2016 din 25 ianuarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A___ Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX


SENTINȚA CIVILĂ NR. 386

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2016

Președinte: C________ M____

Grefier: M______ D___


S-a luat în examinare plângerea contravențională formulată de societatea petentă V___ S.R.L în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului A___, având ca obiect anulare proces - verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx/26.08.2015.

La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare a cauzei nu au răspuns părțile.

Instanța în temeiul art. 104 al. 13 din Regulamentul de Ordine Interioară a Instanțelor lasă cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare a cauzei nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Plângerea este legal timbrată cu suma de 20,00 lei taxă judiciară de timbru, conform art. 19 din OUG 80/2013.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța, din oficiu, conform prevederilor art. 131 Noul Cod de proc.civ., verifică competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei, iar în conformitate cu art. 94 Noul Cod de procedură civilă raportat la art. 32 al. 1 din O.G. 2/2001, constată că este competentă să judece prezenta cauză.

Se constată depuse la dosar, prin serviciul registratură, în data de 28.09.2015, chitanța ________ XWF xxxxxxx din data de 28.09.2015 în sumă de 20 lei reprezentând taxa judiciară de timbru, în data de 05.11.2015 întâmpinare, anexat având înscrisuri.

Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța declară încheiată cercetarea judecătorească, în baza art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă și reține cauza în pronunțare.


I N S T A N Ț A

Constată că, prin plângerea înregistrată la această instanță, la data de 14.09.2015, societatea petentă V___ S.R.L, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului A___, a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx/26.08.2015.

În principal, petenta a solicitat ca instanța să constate nulitatea procesului-verbal de contravenție, iar pe cale de consecință să dispună anularea amenzii contravenționale și restituirea sumei de 2500 lei, achitate conform chitanței ____________ nr. xxxxxxxxxxx din 31,08.2015. În subsidiar, petenta a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertismentul.

În fapt, la data de 28.08.2015, aceasta a primit prin intermediul CN Poșta Română S.A. un plic transmis de Poliția Orașului Nădlac, fiind sancționată cu o amendă în cuantum de xxxxx lei, aplicată pentru o pretinsă nerespectare a prevederilor legale privind modul de completare și eliberare a avizelor, respectiv „sortimentul introdus în aplicația SUMAL nu corespunde cu sortimentul existent pe aviz”, marfa fiind transportată cu ansamblul de vehicule format din autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX și semiremorca cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX.

Astfel societatea petentă a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție pentru lipsa mențiunilor legale obligatorii cu privire la persoana care se face vinovată de săvârșirea contravenției, pentru sancționarea unei alte persoane decât persoana vinovată. Agenții constatatori Ienojdan M_____ și V___ V_____ au sancționat societatea pententă, în baza interpretării total nefondate potrivit căreia s-au completat greșit avizele de însoțire a mărfii, în sensul că sortimentul introdus în SUMAL diferă de sortimentul de pe aviz.

Petenta mai arată că, tot un motiv de anulare este și faptul că agenții constatatori, deși au constatat în același timp săvârșirea mai multor fapte pretins contravenționale de către același contravenient, nu au întocmit așa cum prevede art. 20 alin. 1 din O.G. 2/2001, un singur proces-verbal, ci au întocmit 2 procese-verbale și anume _________ nr. xxxxxxx, întocmit în data de 26.08.2015 și _________ nr. xxxxxxx întocmit în data de 26.08.2015, ambele procese-verbale fiind întocmite pentru sancționarea aceleiași fapte, în același interval orar.

Petenta consideră că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este nul întrucât societatea petentă a introdus corect esența de lemn în SUMAL, iar persoana care a întocmit avizul de însoțire secundar dl. O____ R_____, a menționat denumirea de stejar în loc de cer. Cu toate acestea, petenta arată că O____ R_____ nu se face vinovat de săvârșirea unei contravenții în accepțiunea art. 11 alin. 1 lit. C din H.G. 470/2014 și a Normei de aplicare.

În al doilea rând, petenta consideră că, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este nul întrucât constatările menționate de agenții constatatori în descrierea contravenției, încalcă dispozițiile art. 16 din O.G. 2/2001 cu privire la elementele de fapt care au determinat considerarea faptei ca fiind contravenție, fără a face o descriere clară a acesteia.

Prin neconsemnarea în procesul-verbal a tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, agenții constatatori au creat premiza imposibilității aprecierii gravității faptei, întrucât dacă ar fi prevăzut faptul că în SUMAL sortimentele sunt cer, carpen și fag, iar în aviz sunt trecute sortimentele stejar,carpen și fag, s-ar fi constatat faptul că nu există diferențe întrucât stejarul este un sortiment de grupă de specie. Un astfel de mod de întocmire a procesului-verbal de contravenție, prin neprezentarea împrejurărilor săvârșirii contravenției, tocmai pentru a putea aplica contravenția, contravine prevederilor și spiritului legii, iar dacă împrejurările și elementele ar fi fost prezentate corect, s-ar fi constatat că, petenta nu se află în situația săvârșirii unei contravenții, iar prin sancțiunea aplicată care depășește gradul de pericol social se încalcă dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001.

Sub aspectul temeiniciei, petenta consideră că nu a încălcat dispozițiile legale atât timp cât avizul de însoțire secundar nu a fost întocmit cu încălcarea prevederilor legale invocate, întrucât avizul cuprinde grupa de specie a stejarului sau în denumirea științifică CVERCINEE, grupa din care face parte și cerul, iar simpla trecere pe aviz a grupei de specie, pe lângă faptul că nu contravine nici unei prevederile legale, cu atât mai mult prevederilor art. 11 alin. 1 lit. c din H.G. 470/2014.

Petenta a învederat instanței că există vinovăție atunci când fapta care prezintă pericol social este săvârșită cu intenție sau din culpă, însă din speța dedusă judecății se constată că, petenta nu a săvârșit nici o faptă contravențională, deoarece prin completarea avizului nu s-au încălcat dispozițiile legale incidente. De asemenea, petenta arată că fapta nu prezintă pericol social, iar prin faptul că s-a trecut în aviz denumirea generică a grupei de specii și anume stejar, nu s-a adus atingere nici unei norme legale.

În probațiune s-au depus înscrisuri și s-a solicitat interogatoriul persoanei fizice, domnul O____ R_____.

În baza art. 411 alin. 2 Cod procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

În drept s-au invocat art. 16, art. 17, art. 21 din Ordonanța nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, art. 11 alin. 1 lit. c din Hot. 470/2014, art. 194, art. 175 alin. 2, art. 411 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă la data de 05 noiembrie 2015, intimatul a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, având în vedere că fapta petentei a existat și este încadrată juridic corespunzător, procesul-verbal fiind atât temeinic cât și legal întocmit, petentei nefiindu-i pricinuită vreo vătămare.

În fapt, la data de 25.08.2015, organele de poliție constatatoare, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au fost sesizate că, la controlul de frontieră s-a prezentat ansamblul auto compus din cap tractor cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, în cuplu cu semiremorca cu nr. de înmatriculare AE 7114 condus de numitul M_____ R______ și ansamblul auto, compus din cap tractor cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX în cuplu cu semiremorca cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX condus de C____ M_____ S____.

Numitul C____ M_____ S____ a prezentat pentru control avizul de însoțire secundar (materiale lemnoase) ________, nr. xxxxxxx din 25.08.2015 emis de ___________ din A___. În aviz, la rubrica sortiment/specia și volum a fost specificată cantitatea de 26 mc lemn de foc crăpat, reprezentând paleți de câte un mc fiecare, din specia stejar, carpen și fag. După efectuarea verificărilor în aplicația SUMAL, s-a constatat ca în aplicație, acest aviz de însoțire are menționată specia cer și nicidecum carpen. S-a constatat că avizul de însoțire secundar a fost completat cu încălcarea prevederilor legale, iar modul de completare și eliberare a avizelor nu corespundea cu specia de lemn menționată pe aviz.

Intimatul a mai menționat faptul că, potrivit art. 23 din Legea 171/2010 „ sancțiunea amenzii contravenționale se aplică și persoanelor juridice, limitele maxime și minime ale amenzilor majorându-se de 5 ori, cu excepția acelora prevăzute numai pentru persoanele juridice”. În cazul de față răspunderea o poartă persoana juridică, potrivit art. 5 lit. c din Normele referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase.

Față de unele aspecte referitoare la legalitatea formală a procesului-verbal de contravenție, intimatul arată că susținerile petentei sunt total lipsite de temei, iar procesul-verbal de contravenție întrunește toate condițiile de formă prevăzute sub sancțiunea nulități absolute de art. 17 din OG 2/2001.

În ceea ce privește procesul-verbal _________ din xxxxxxx întocmit la data de 26.08.2015, intimatul a arătat că fapta contravențională a fost săvârșită tot de petentă, dar a fost depistată separat, ansamblul auto respectiv conținând cantitatea de 25 metri cubi, cu avizul secundar ________, nr. xxxxxxx din 25.08.2015 cu destinația Almi Disceanu C_______ D___, Italia.

Intimatul apreciază că nivelul minim al amenzii corespunde pericolului social al faptei și conduitei petentei, iar având în vedere natura faptei săvârșite, consideră comportamentul acesteia ca denotând o atitudine de indiferență față de lege.

Conform art. 315 alin. 1 din Legea 134/2010 intimatul se opune la audierea ca martori a unor persoane care sunt rude cu petenta sau au interes în cauză.

În probațiune s-au depus înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele.

Prin procesul verbal _________ nr.xxxxxxx/26.08.2015 emis de I____________ de Poliție Județean A___ Poliția Municipiului A___, petenta _____________ a fost sancționată contravențional cu amendă contravențională în sumă de 10.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 21 alin. 1 litera d) din Legea nr. 171/2010, reținându-se faptul că în data de 25.08.2015 în jurul orei 16:00, ansamblul auto TIR format din capul de tractor cu nr. XXXXXXXXX și semiremorca cu nr. XXXXXXXXX , care era încărcat cu lemn de foc paletiztat condus de conducătorul auto C____ M_____ S____, avea avizul de însoțire secundar ( materiale lemnoase) ________ nr. xxxxxxx/25.08.2015 emis _____________, care prezenta completări greșite la rubrica „specificația sortiment/specia și volum „ în sensul că sortimentul introdus SUMAL diferă de sortimentul de pe aviz, respectiv este specificată cantitatea de 26 mc. Lemn de foc crăpat paletizat specia stejar 4 paleți, carpen 4 paleți și fag 18 paleți cu mențiunea 1 palet = 1mc, iar la verificări s-a constatat că acesta era încărcat cu cantitatea de 26 paleți lemn de foc din care specia cer, carpen, și fag și nu stejar astfel cum era menționat pe aviz., iar prin aceasta petenta se face vinovată de încălcarea prevederilor vizând modul de completare și eliberarea avizelor deoarece specia de lemn introdusă în aplicația „SUMAL” nu corespundea cu specia de lemn menționată pe aviz.

Conform art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție, pronunțându-se și cu privire la sancțiunea aplicată prin acesta.

Procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _________ nr.xxxxxxx/26.08.2015 emis de intimata I____________ de Poliție Județean A___ s-a încheiat cu respectarea prevederilor de art. 17 din OG 2/2001 întrucât cuprinde toate mențiunile imperative de validitate, privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, fapta săvârșită si a data comiterii acesteia, astfel că nu este lovit de nulitate.

Acest proces verbal de contravenție nu este semnat de către petentă fiind încheiat în lipsa acesteia, și este semnat de către agenții constatatori și de către martora M____ M________ - astfel, că s-au respectat dispozițiile art. 19 alin.1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, care vizează faptul că “ “ Procesul-verbal se semneaza pe fiecare pagina de agentul constatator si de contravenient. In cazul in care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face mentiune despre aceste imprejurari, care trebuie sa fie confirmate de cel putin un martor. In acest caz procesul-verbal va cuprinde si datele personale din actul de identitate al martorului si semnatura acestuia.”

În cauză sunt incidente prevederile art. alin. 1 litera d) din Legea nr. 171/2010 , art.23 din Legea nr. 171/2010 și art. art. 11 alin.. 1 litera c) din HG. nr. 470/2014 .

Conform prevederilor art.21 alin. 1 litera d) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor silvice- “Constituie contraventii silvice si se sanctioneaza cu amenda de la 1.000 lei la 5.000 lei urmatoarele fapte:d) nerespectarea de catre emitenti a prevederilor legale privind modul de completare si eliberare a avizelor de insotire a materialelor lemnoase;”

Conform prevederilor art.23 din Legea nr. 171/2010, -“Sanctiunea amenzii contraventionale se aplica si persoanelor juridice, limitele minime si maxime ale amenzilor majorandu-se de 5 ori, cu exceptia acelora prevazute numai pentru persoane juridice.”

Conform prevederilor art. 11 alin.1 litera c) din HG. nr. 470/2014, pentru aprobarea Normelor referitoare la provenienta, circulatia si comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spatiilor de depozitare a materialelor lemnoase si al instalatiilor de prelucrat lemn rotund, precum si a unor masuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European si al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligatiilor ce revin operatorilor care introduc pe piata lemn si produse din lemn,- “La completarea corespunzatoare a avizelor de insotire a materialelor lemnoase se vor avea in vedere urmatoarele situatii: c) specificatia, in rubrica nr. 10, se completeaza, pe baza masuratorilor efectuate in momentul incarcarii in mijlocul de transport, cu denumirea sortimentelor pe specii sau grupe de specii, dimensiunile si volumul;”

Prin faptul că în avizul de însoțire secundar ( materiale lemnoase) ________ nr. xxxxxxx/25.08.2015 emis _____________ s-a specificat cantitatea de 26 mc., ca fiind lemn de foc crăpat paletizat specia stejar 4 paleți, carpen 4 paleți și fag 18 paleți cu mențiunea 1 palet = 1mc, iar la verificări s-a constatat că acesta era încărcat cu cantitatea de 26 paleți lemn de foc din care specia cer, carpen, și fag și nu stejar astfel cum era menționat pe aviz., rezultă că petenta e face vinovată de încălcarea prevederilor art. . 11 alin. 1 litera c) din HG. nr. 470/2014, context în care în temeiul prevederilor art. 34 din O.G. nr.2/2001, va constata legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _________ nr.xxxxxxx/26.08.2015 emis de intimata I____________ de Poliție Județean A___, și față de circumstanțele personale ale petentei care se află la prima abatere de acest gen, se apreciază că sunt incidente prevederile art.7 din OG. nr. 2/2001-privind regimul juridic al contravențiilor, conform căruia “(1) Avertismentul constă in atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale.(2) Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.(3) Avertismentul se poate aplica și în cazul in care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune, astfel că va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale de 10.000 lei cu sancțiunea Avertisment

Fără cheltuieli de judecată.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘT

Admite în parte plângerea formulată de petenta _____________ cu sediul în A___ Calea Radnei nr. 198- 200 jud. A___ înmatriculată la ORC sub nr. JXXXXXXXXXXX având C.U.I xxxxxxx în contradictoriu cu intimata I____________ de Poliție Județean A___ cu sediul în A___ ____________________ nr. 17 - 21 jud. A___, împotriva procesului verbal de contravenție _________ nr.xxxxxxx/26.08.2015 emis de I____________ de Poliția Locală A___ .

Constată legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _________ nr.xxxxxxx/26.08.2015 emis de intimata I____________ de Poliție Județean A___ și înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 10.000 lei cu sancțiunea „ Avertisment”,

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria A___

Pronunțată în ședința publică din 25.01. 2016

Președinte



Președinte Grefier

M____ C________ F______ M______ D___



Red/dact/MCF/DM/4 ex/2 ______________

Se ____________________>

- _____________ cu sediul în A___ Calea Radnei nr. 198- 200 jud. A___;

- I____________ de Poliție Județean A___ cu sediul în A___ ____________________ nr. 17 - 21 jud. A___.






Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025