R O M Â N I A

JUDECĂTORIA A_________ JUDEȚUL TELEORMAN

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3805

Ședința publică din 11 noiembrie 2015

Instanța constituită din :

Președinte : A_____ R___ D____

Grefier : N_______ P________

*********

Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul V____ P____, domiciliat în Z_______, ________________________, județul Teleorman, împotriva procesului-verbal de contravenție __________ nr. xxxxxx din 29.07.2015, încheiat de I____________ de Poliție al Județului Teleorman.

La apelul nominal făcut în ședință, a răspuns petentul, CNP xxxxxxxxxxxxx, lipsind intimată.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că:

• dosarul se află la primul termen de judecată, în fața primei instanțe,
• procedura de citare este legal îndeplinită,
• intimata a formulat întâmpinare,
• petentul a formulat răspuns la întâmpinare, după care:

Instanța pune în discuție competența Judecătoriei A_________ de soluționare a cauzei de față.

Petentul arată că instanța este competentă să soluționeze prezenta cauză.

Instanța, în baza art.131 C.pr.civ. , rap. la disp. OG 2/2001, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Nemaifiind cereri sau excepții de formulat, instanța declară deschisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra probelor.

Petentul solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Deliberând asupra probelor propuse de părți, instanța în temeiul art. 258 Cod procedură civilă raportat la art. 255 Cod procedură civilă, va încuviința pentru părți proba cu înscrisurile de la dosar, iar pentru intimată și înregistrarea video a abaterii, apreciind că acestea sunt utile, pertinente și concludente soluționării cauzei.

Petentul arată că nu dorește vizionarea înregistrării video a abaterii.

Înregistrarea video a abaterii va fi administrată în cameră de consiliu, având în vedere că petentul nu dorește vizionarea acesteia, în ședință publică.

Nemaifiind alte probe și cereri de administrat, instanța, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond:

Petentul, având cuvântul, solicită admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție. Arată că intimata nu a depus la dosar buletinul de verificare metrologică, iar prevederile OG 2/2001 stabilesc erori maxime tolerate pentru măsurarea vitezei în funcție de cinemometre. Astfel, pentru aparatele radar care funcționează în regim staționar, eroarea tolerată este de+/- 3 km atât pentru viteze mai mici de 100 km/h, cât și pentru viteze mai mari de 100km/h. Apreciază că se impune aplicarea principiului „in dubio pro reo”, conform căruia agentul constatator nu a probat săvârșirea contravenției. Înștiințarea de plată nu este completată de agentul de poliție emitent.

In temeiul art. 394 N C.pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

I N S T A N Ț A

Deliberând asupra plângerii contravenționale de față:

Prin cererea înregistrată la 10.08.2015 sub nr. XXXXXXXXXXXXX petentul V____ P____ a solicitat instanței, ca în contradictoriu cu IPJ Teleorman, să se dispună anularea procesului verbal de contravenție __________ nr. xxxxxx din 29.07.2015, încheiat de I____________ de Poliție al Județului Teleorman, anularea sancțiunii contravenționale de reținere a permisului auto și anularea amenzii în cuantum de 945 lei și puncte de penalizare..

În motivare, petentul arată că în seara zilei de 29.07.2015, în jurul orelor 20,00 se deplasa cu mașina marca Toyota Land Cruiser , cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX, pe ruta A_________ - București, când pe __________________________ din A_________, după traversarea podului peste râul Vedea, din lipsa indicatoarelor care să atenționeze limitarea de viteză, nefiind din localitate, a considerat că poate depăși 50 km/h. A fost oprit de echipajul de poliție, motivul pentru care a fost oprit fiind depășirea limitei de viteză cu 102km/h.

Consideră că viteza comunicată de agentul de poliție nu este cea reală, deoarece în momentul vizualizării imaginii radar mașina era poziționată în spatele altui autoturism care rula cu 46 km/h.

Arată că prevederile OG 2/2001 stabilesc erori maxime tolerate pentru măsurarea vitezei în funcție de cinemometre. Astfel, pentru aparatele radar care funcționează în regim staționar, eroarea tolerată este de+/- 3 km atât pentru viteze mai mici de 100 km/h, cât și pentru viteze mai mari de 100km/h.

Apreciază că se impune aplicarea principiului „in dubio pro reo”, conform căruia agentul constatator nu a probat săvârșirea contravenției.

A semnat procesul verbal cu mențiunea că nu este de acord cu sancțiunile prevăzute, iar înștiințarea de plată aferentă procesului verbal nu este completată de agentul de poliție emitent.

Plângerea a fost întemeiată pe disp. art. 118 alin.1 din OUG 165/2002.

În dovedirea celor susținute, petentul a solicitat proba cu înscrisuri.

S-a depus la dosar procesul verbal de contravenție (fila 5), copia C.I. și dovada ________ nr.xxxxxxx din 29.07.2015 (fila 6).

În data de 24.09.2015 intimatul IPJ Teleorman a formulat întâmpinare.

Pe fond, a solicitat respingerea plângerii, întrucât petentul, la data de 29.07.2015, orele 20:15, a condus autoturismul marca Toyota Land Cruiser, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX, pe ________________________________ A_________ și a fost înregistrat și filmat de aparatul radar cu viteza de 102 km/h ( +52km/h) și filmat cu aparatura video verificată și omologată pe autoturismul de serviciu MAI xxxxx, radarul lucrând în modul „ staționare”.

În drept, se invocă dispoz. art.102 alin.3 din OUG 195/2002 R, OUG 2/2001 și art. 139 C.pr.civilă.

Intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În dovedire s-a depus la dosar planșe foto (fila 17).

La data de 08.10.2015 petentul a depus răspuns la întâmpinare. Arată că, din planșele foto, se observă că circula în coloană și că avea aceeași distanță față de autoturismul din fața sa.

Sub aspect probatoriu, instanța a încuviințat pentru petent și pentru intimată proba cu înscrisuri, constând în actele depuse la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

La data de 29.07.2015, a fost încheiat de către intimată procesul verbal de contravenție __________ nr. xxxxxxx din 29.07.2015, prin care s-a reținut în sarcina petentului săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 102 alin. (3) lit. e) din OUG nr. 195/2002.

S-a reținut în sarcina petentului că, la data de xxxxxxxxxxx, orele 20:15, a condus autoturismul marca Toyota Land Cruiser, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX, pe ________________________________ A_________ și a fost înregistrat și filmat de aparatul radar cu viteza de 102 km/h ( +52km/h) și filmat cu aparatura video verificată și omologată pe autoturismul de serviciu MAI xxxxx, radarul lucrând în modul „ staționare”.

Abaterea a fost filmată.

Petentul a fost de față la întocmirea procesului-verbal, precizând cu nu este de acord cu cele consemnate.

În drept, potrivit art. 102 alin (3), ,,Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: e) depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.’’

Instanța constată că plângerea contravențională a fost formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.

Prin urmare, verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001 și având în vedere decizia nr. XXII/19 martie 2007 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Cazurile de nulitate absolută sunt strict și limitativ prevăzute, și se regăsesc doar în cuprinsul art.17 din OG 2/2001, în toate celelalte situații poate interveni doar nulitatea relativă, și pentru a se dispune anularea procesului-verbal de constatare a contravenției este necesar ca petentul să dovedească că această încălcare i-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal.

Potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001: „Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acestuia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal”.

Or, instanța constată lipsa unui caz de nulitate absolută a procesului-verbal de contravenție, necompletarea înștiințării de plată neputând fi apreciată ca un motiv de nulitate a actului constatator, cu atât mai mult cu cât petentul nu a făcut dovada faptului că a dorit achitarea amenzii contravenționale.

Cu privire la analiza temeiniciei procesului verbal, trebuie avute în vedere particularitățile procedurii contravenționale.

În acest sens, așa cum s-a reținut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa contravenția întrunește elementele expuse în art. 6 paragraful 1 din CEDO, întrucât câmpul de aplicare a OUG nr. 195/2002 privește toți cetățenii, iar sancțiunea instituită are caracter preventiv și represiv. Pe cale de consecință, petentului îi sunt recunoscute și garanțiile specifice în materie penală în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, printre care și prezumția de nevinovăție. Această prezumție legală relativă conduce la răsturnarea sarcinii probei.

Cu toate acestea, ceea ce apare ca fiind esențial din punctul de vedere al instanței europene este faptul că instanțele naționale să ofere reclamantului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale. (CEDO, Decizia de inadmisibilitate din data de 28 iunie 2011 în cauza I___ P__ c. României)

Instanța europeană a mai statuat că în cazul în care petenta nu dorește administrarea altor probe decât cele prezente la dosarul cauzei s-a expus în mod conștient riscului de a fi „condamnată” doar în baza elementelor de la dosar, inclusiv în temeiul procesului-verbal de contravenție, pe care chiar ea l-a depus la instanță, și care se bucura de o prezumție de temeinicie care putea fi răsturnată. (CEDO, hotărârea din data de 3 aprilie 2012 în cauza N_______ G_______ c. României).

În favoarea intimatei operează prezumția instituită prin art. 249 C.proc.civ privind legalitatea, veridicitatea și autenticitatea actului întocmit de un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu și în limitele competenței sale. Prezumția instituită prin art. 249 C.proc.civ are insă un caracter relativ care dispensează de sarcina probei și este susceptibilă de a fi combătută prin proba contrară.

Avem așadar de a face cu două prezumții legale, ambele cu caracter relativ, câte una în favoarea fiecărei părți, iar pentru a asigura echilibrul procesual dintre ele, urmează ca fiecare dintre ele să producă în fața instanței probe pertinente și concludente în susținerea afirmațiilor sale.

În cauza de față, dat fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, prin intermediul mijloacelor tehnice omologate - contravenție care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanței - instanța apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.

Situația de fapt consemnată în procesul-verbal se coroborează și cu cele ce reies din administrarea probei video, respectiv a planșelor foto aflate la dosarul Toyota cu numărul de înmatriculare auto XXXXXX pe DN6 (DE 70), în Mun. A_________, pe un sector de drum unde viteza maximă admisă este de 50 km/h, o viteză cu mult superioară, cu 52 km/h (102 km/h).

Se pot observa în clar, numărul de înmatriculare al vehiculului surprins, data și ora înregistrării, precum și viteza constatată, existând suficiente elemente care atestă legătură acestora cu procesul-verbal contestat.

Astfel, instanța constată că înregistrarea video îndeplinește toate cerințele prevăzute de pct. 3.5.1 din Ordinul nr. 301/2005 al Biroului de Metrologie Legală privind aprobarea Normei de metrologie legală NML 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre), respectiv - data și ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; sensul de deplasare a autovehiculului; imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus in evidență numărul de înmatriculare al acestuia.

De asemenea, conform mențiunilor agentului constatator, înregistrarea vitezei s-a făcut cu aparatul radar, montat pe auto cu număr de înmatriculare MAI xxxxx, respectiv cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, conform buletinului de verificare metrologică (f. 30) atașat la dosar, aflat în perioada de valabilitate la momentul constatării faptei.

Totodată, conform atestatului operator Autovision (f. 29), agentul de poliție care a surprins fapta contravențională are pregătirea tehnică necesară pentru a utiliza aparatul radar respectiv, obținând autorizarea legală necesară în acest scop.

Prin urmare, instanța urmează a înlătura ca neîntemeiate apărările petentului, întrucât există suficiente elemente care fac legătura între procesul-verbal atacat și mijloacele tehnice folosite pentru constatarea contravenției.

Petentul nu a invocat și, cu atât mai puțin, dovedit existența unui motiv obiectiv pentru care agentul constatator nu ar fi putut observa ce se întâmplă la locul faptei și nici un motiv de subiectivitate pentru care acesta nu ar putea fi considerat imparțial.

Totodată, instanța reține că petentul se afla în localitate, respectiv în Municipiul A_________, acest aspect semnalizat în mod corespunzător prin indicatoare de intrare, respectiv de ieșire din localitate, aspect prezumat a fi cunoscut de petent, cu atât mai mult cu cât acesta domiciliază în orașul Z_______, la o distanță relativ mică de locul săvârșirii contravenției.

De asemenea, instanța constată că se poate stabili, fără dubiu, faptul că viteza înregistrată de aparatul radar aparține petentului și nu a autoturismului din fața sa, respingând neîntemeiate apărările petentului și sub acest aspect.

Instanța va respinge și solicitarea petentului de schimbare a încadrării juridice a faptei săvârșite, motivat de o eventuală eroare maximă tolerată de 3% la măsurarea vitezei de 102 km/h, conform Ordinului 301/2005.

Astfel, dispozițiile Ordinului nr. 301/2005 – art. 3.1 - se referă doar la ,,Cerințe metrologice și tehnice’’ privind aparatul pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre), și nu evocă în niciun moment faptul aparatul de tipul celui montat pe auto MAI xxxxx ar avea în mod efectiv o eroare de 3% cu privire la viteza măsurată sau că această eroare maximă tolerată nu ar fi deja avută în vedere de aparatul radar cu ocazia măsurării vitezei în trafic.

Prin urmare, instanța constată că petentul a avut o viteză de cel puțin 102 km/h în trafic, cu posibilitatea ca viteza reală să fie, eventual, mai mare, și în niciun caz una mai mică.

Așadar, instanța constată temeinicia procesului-verbal atacat și sub aspectul corectei încadrări juridice a faptei, prin raportare la dispozițiile art. 102 alin. 3 lit. e) din OUG nr. 195/2002 și ale art 121 alin. 1 din RAOUG nr. 195/2002.

Cu toate că, prin plângerea formulată, petentul a contestat situația de fapt reținută în procesul-verbal, instanța constată că acesta nu a dovedit netemeinicia observațiilor personale ale agentului constatator sau inexactitatea acestora, nu a prezentat o explicație rațională motivului pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia și nici nu a făcut dovada existenței unei cauze exoneratoare de răspundere, potrivit art. 11 din O.G. nr. 2/2001, astfel că procesul-verbal este legal și temeinic.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, instanța reține că amenda contravențională aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului fiind aplicată către minimul special al limitelor amenzii.

Instanța are în vedere viteza deosebit de mare cu care petentul se deplasa în localitate, acesta creând o stare de pericol sporit pentru pietoni, precum și pentru ceilalți participanți la trafic.

Sancțiunea contravențională complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile intervine de drept în cazul săvârșirii contravenției prev. de art. 102 alin. (3) din OUG 195/2002 și reprezintă o măsură care nu are la bază o prezumție de vinovăție a conducătorului auto vizat, deoarece acesta are posibilitatea de a contesta elementele constitutive ale contravenției ce face obiectul procesului în fața instanței. Prin urmare această sancțiune nu are un caracter punitiv, ci are caracter preventiv, întrucât privește protecția interesului public față de riscul potențial pe care îl prezintă un conducător auto suspectat de încălcarea gravă a regulilor de circulație rutieră și îndeosebi față de pericolul pe care îl prezintă ignorarea dispozițiilor legale pentru participanții la trafic (decizia de inadmisibilitate a Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza Michel Pewinski c. Franței, 7 decembrie 1999). Instanța apreciază că agentul constatator în mod corect a decis aplicarea acestei sancțiuni pentru a înlătura pericolul care îl reprezintă petentul pentru ceilalți participanți la trafic.

Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât urmează să respingă plângerea, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, ca neîntemeiată și să mențină procesul-verbal atacat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E:

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul V____ P____, domiciliat în Z_______, ________________________, județul Teleorman, împotriva procesului-verbal de contravenție __________ nr. xxxxxx din 29.07.2015, încheiat de I____________ de Poliție al Județului Teleorman.

Menține procesul-verbal atacat.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Calea de atac se depune la Judecătoria A_________.

Pronunțată în ședință publică azi, 11.11.2015.

Președinte, Grefier,

A_____ R___ D____ N_______ P________

Red. A.R.D/20.11.2015

Tehnored. N.P./20.11.2015

Comunicat 2 ex…………

grefier