R O M Â N I A
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
DECIZIE Nr. 2178/2013
Ședința publică de la 08 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A____ D___
Judecător E_______ M_______ C_______
Judecător E____ A____
Grefier E____ R________
S-a luat în examinare, spre soluționare, recursul formulat de intimatul I____________ T_________ DE MUNCĂ ARGEȘ PRIN REPREZENTANT LEGAL, împotriva sentinței civile nr.96/2013 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, intimată fiind petenta S.C. M_____ R_______ S.R.L. LEGAL REPREZENTATĂ DE S______ E______-L____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție AG xxxxxx.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat D. S_____ pentru intimata-petentă, lipsă fiind recurentul-intimat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, prin Serviciul Registratură la data de 25.09.2013 s-a depus la dosar întâmpinarea formulată de intimata-petentă.
Avocat D. S_____, pentru intimata-petentă, arată că, în afară de înscrisurile depuse la dosar, alte probe nu mai are de solicitat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente asupra acestuia.
Avocat D. S_____, pentru intimata-petentă, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței de fond ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată. Arată că numita P______ F______ A______ este ruda apropiată a unuia dintre angajații societății petente. Activitatea societății este specială și presupune cunoașterea unor elemente de informatică. P______ F______ A______ nu a desfășurat nici un fel de activitate specifică raporturilor de muncă în perioada 15-17 octombrie 2012, manifestându-și doar dorința de a observa conținutul concret al unor activități la societatea petentă, pentru a aprecia dacă are aptitudinile necesare pentru a desfășura astfel de activități.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
La data de 1.11.2012 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeș plângerea formulată de petenta S.C. M_____ R_______ S.R.L. împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxx/23.10.2012 emis de intimatul I____________ T_________ de Muncă Argeș, petenta solicitând anularea procesului-verbal de contravenție, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea plângerii, petenta a arătat în esență că prin procesul-verbal de contravenție menționat s-a reținut că a săvârșit contravenția prevăzută de art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003, constând în aceea că a primit-o la muncă pe P______ F______ A______ din data de 15.10.2012 fără a avea încheiat în formă scrisă contract individual de muncă. În procesul-verbal a fost nominalizată o altă persoană în calitate de reprezentant legal al societății petente, respectiv S______ E______ L____, în loc de S______ E______ L____. Procesul-verbal de contravenție nu cuprinde o descriere completă a locului săvârșirii contravenției și nici o descriere clară a tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei. Pe de altă parte, numita P______ F______ A______ este ruda apropiată a unuia dintre angajații societății petente. Activitatea societății este specială și presupune cunoașterea unor elemente de informatică. P______ F______ A______ nu a desfășurat nici un fel de activitate specifică raporturilor de muncă în perioada 15-17 octombrie 2012, manifestându-și doar dorința de a observa conținutul concret al unor activități la societatea petentă, pentru a aprecia dacă are aptitudinile necesare pentru a desfășura astfel de activități. Pe de altă parte, angajatul trebuie verificat în prealabil dacă are sau nu aptitudinile necesare viitorului loc de muncă. Nu poate fi exclusă o activitate anterioară începerii raporturilor de muncă, de observare și familiarizare cu specificul muncii viitoare. Prin mijloace viclene și prin inducerea în eroare a celorlalte persoane audiate s-au obținut declarații ale acestora, comunicându-li-se că nu există nici un fel de consecințe.
Prin sentința civilă nr. 96/28.01.2013, Judecătoria Curtea de Argeș a admis plângerea, cu motivarea că la data de 17.10.2012 inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului T_________ de Muncă Argeș au efectuat un control la sediul petentei S.C. M_____ R_______ S.R.L. din mun. Curtea de Argeș, obiectivul controlului constând în identificarea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare. În urma controlului inspectorii ITM Argeș au încheiat procesul-verbal de control ________ nr. xxxxxx/23.10.2012 și anexe (f.6-10), precum și procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxx/23.10.2012 (f.11-12). Prin procesul-verbal de contravenție menționat a fost sancționată petenta S.C. M_____ R_______ S.R.L. cu amendă contravențională în cuantum de 10.000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii. S-a reținut că în data de 17.10.2012, ora 14, a fost identificată la punctul de lucru al societății petente doamna P______ F______ A______, care așa cum declară în fișa de identificare, lucrează din data de 15.10.2012 ca muncitor, fără a avea încheiat în formă scrisă contract individual de muncă. Astfel se constată încălcarea de către angajator a prevederilor art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003. S-a mai menționat că până la data întocmirii procesului-verbal de contravenție activitatea doamnei P______ F______ A______ nu era evidențiată în registrul general de evidență a salariaților. Fapta angajatorului de a primi la muncă pe doamna P______ F______ A______ din data de 15.10.2012, fără a avea încheiat în formă scrisă contract individual de muncă constituie contravenție conform art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003.
Procesul-verbal de contravenție a fost semnat de reprezentantul legal al S.C. M_____ R_______ S.R.L., cu mențiunea că acesta va face obiecțiuni la instanță.
Conform art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a verificat legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.
Referitor la legalitatea procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxx/23.10.2012, instanța a reținut că acest act a fost încheiat în mod legal, iar mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 din OG 2/2001 sunt inserate, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. Instanța a apreciat că descrierea faptei contravenționale este corespunzătoare, fiind îndeplinită cerința prevăzută de art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța a reținut că la momentul controlului au fost completate fișe de identificare de către persoanele găsite prestând activitate la punctul de lucru al societății petente – Surpețeanu M______, Surpețeanu G_______ și P______ F______ A______. În fișa de identificare completată de P______ F______ A______ la data de 17.11.2012 se menționează că aceasta prestează activitate ca muncitor de la data de 15.10.2012, fiind în perioadă de probă. De asemenea, nu a semnat încă un contract de muncă și nu a fost instruită SSM. S-a mai menționat că P______ F______ A______ lucrează 8 ore pe zi și nu a negociat un salariu; aceasta lucrează împreună cu Surpețeanu M______ și Surpețeanu G_______. În fișele de identificare completate de Surpețeanu M______ și Surpețeanu G_______ se menționează că aceste persoane desfășoară activitate în baza contractului de muncă, lucrând împreună cu P______ A______.
Pe de altă parte, fiind audiată de către instanță, martora P______ F______ A______ a declarat că este angajată la S.C. M_____ R_______ S.R.L. din data de 25.10.2012, iar anterior acestei date nu a lucrat pentru această societate. Martora a arătat că a încheiat cu societatea petentă contractul individual de muncă din data de 24.10.2012, aflat la filele 51-53 dosar. A recunoscut că a completat fișa de identificare de la fila 33 dosar, însă a susținut că inspectorii ITM i-au dictat ce să scrie în fișa de identificare. Martora a arătat că în urma unei discuții cu reprezentantul legal al societății petente a mers la sediul acestei societăți în perioada 15.10.2012 – 17.10.2012, pentru a observa activitatea pe care o desfășurau acolo numiții Surpețeanu M______ și Surpețeanu G_______, angajați ai petentei. În data de 17.10.2012 au venit inspectorii de la ITM pentru a face un control la sediul societății petente, ocazie cu care martora P______ A______ le-a spus inspectorilor că nu lucrează la S.C. M_____ R_______ S.R.L., ci a venit doar să se uite. Potrivit martorei, inspectorii ITM i-au spus că trebuia să completeze fișa de identificare întrucât fusese găsită la sediul petentei. Martora a mai susținut că la acel moment nu se afla în perioadă de probă, ci trebuia numai să observe activitatea prestată la sediul petentei. Martora a susținut că nu și-a dat seama de consecințele juridice ale fișei de identificare pe care a completat-o, iar dacă le-ar fi știut nu ar fi completat fișa de identificare. Ulterior, martora a fost la un interviu dat în fața reprezentantului legal al petentei, în urma căruia a fost angajată, încheind contractul de muncă aflat la filele 51-53 dosar.
Martora Surpețeanu M______ a declarat că lucrează la S.C. M_____ R_______ S.R.L. din anul 2011, având atribuții diverse la locul de muncă. La data de 17.10.2012, când a avut loc controlul ITM la sediul petentei, era prezentă și martora P______ A______, care din data de 15.10.2012 observa activitățile pe care Surpețeanu M______ și Surpețeanu G_______ le desfășurau în calitate de angajați ai petentei. P______ A______ observa aceste activități deoarece dorea să se angajeze la societatea petentă. Martora Surpețeanu M______ a mai declarat că inițial P______ A______ nu a vrut să completeze fișa de identificare, însă inspectorul ITM i-a cerut să o completeze, spunând că toate persoanele prezente la sediul societății trebuiau să facă acest lucru.
Având în vedere declarațiile celor două martore, care se coroborează, instanța a reținut ca fiind dovedită împrejurarea că martora P______ A______ nu desfășura activitate în folosul și sub autoritatea petentei S.C. M_____ R_______ S.R.L., nefiind nici în perioadă de probă. Astfel, în mod greșit s-a reținut de către agentul constatator împrejurarea că această martoră ar fi lucrat pentru petentă la data de 17.10.2012. Procesul-verbal de contravenție AG nr. xxxxxx/23.10.2012 nu a fost temeinic întocmit, astfel că instanța a dispus anularea acestuia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs ITM Argeș, criticând-o pe considerentul că, în mod greșit, a fost admisă plângerea, în contextul în care, din probatoriul administrat a rezultat contrariul.
Analizând sentința recurată în raport de critica formulată, precum și față de disp. art. 304 ind. 1 Cpr.civ., tribunalul constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește condițiile de formă ale întocmirii procesului verbal de contravenție se constată că au fost respectate disp. art. 16-19 din OG nr. 2/2001, astfel că nu există o cauză care să determine nulitatea absolută a acestuia, aspect reținut în mod corect și de către prima instanță.
În ceea ce privește, însă, situația de fapt consemnată în procesul verbal de contravenție și analizată de către instanța de fond se reține că probele administrate au evidențiat vinovăția petentei în săvârșirea contravenție.
Astfel, conform fișei de identificare de la fila 33, dosar fond, numita P______ F______ - A______ s-a aflat în perioada de probă la societatea petentă, fără a încheia contract individual de muncă, încă din data de 15.10.2012, în condițiile în care controlul ITM a fost efectuat la data de 17.10.2012. Situația de fapt expusă rezultă și din fișele de la filele 34, 35, de unde reiese că angajații Surpețeanu M______ și Surpețeanu G_______ își desfășurau activitatea cu numita P______, dar și din conținutul contractului individual de muncă de la filele 51 – 53, dosar fond, contract încheiat ulterior controlului.
Tribunalul nu poate reține ca reale susținerile martorilor din fața instanței de fond (f. 86 – 89, dosar fond), întrucât aceștia sunt și în prezent angajați ai petentei – intimate, astfel că asupra lor planează suspiciunea de subiectivism.
Așadar, aceasta se face vinovată de săvârșirea contravenției imputată.
Însă, întrucât, a solicitat ca și apărare subsidiară aplicarea sancțiunii avertismentului, tribunalul o apreciază ca fiind temeinică, având în vedere încheierea contractului individual de muncă la scurt timp după data controlului.
Ca urmare, în cauză urmează a fi aplicate disp. art. 21 alin.3 din OG 2/2001 R, în raport de condițiile concrete în care a fost săvârșită contravenția.
Față de cele reținute și în baza disp. art. 312 C.pr.civ. tribunalul urmează să admită recursul, să modifice sentința, în sensul că va înlocui sanctiunea amenzii cu avertismentul.
Ca urmare a soluției pronunțate, constatându-se vinovăția petentei și, în consecință, existența contravenției, obligarea ITM la plata cheltuielilor de judecată de către instanța de fond nu mai poate subzista, întrucât recurenta nu se află în culpă procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de I____________ T_________ DE MUNCĂ ARGEȘ împotriva sentinței civile nr. 96/28.01.2013 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în prezenta cauză, intimată fiind petenta S.C. M_____ R_______ SRL
Modifică sentința, în sensul că înlocuiește sancțiunea amenzii cu avertismentul și înlătură obligația intimatului de a plăti cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Octombrie 2013.
Președinte, A____ D___ |
Judecător, E_______ M_______ C_______ |
Judecător, E____ A____ |
|
Grefier, E____ R________ |
|
E.A. 6 noiembrie 2013/2 ex
Jud. fond: A________ B_____