Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul CLUJ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
131/2013 din 30 ianuarie 2013
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILĂ NR. 131/R/2013

Ședința publică din data de 30 ianuarie 2013

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE M____-F________ B____

Judecător S_____ S_______

Judecător A_____-L__________ I____

Grefier Tünde H____

S-a luat spre examinare recursul declarat de către intimata __________________________ sentinței civile nr. 2344 din 10 mai 2012 pronunțată de Judecătoria T____, în contradictoriu cu intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, procedând la verificarea competenței în temeiul disp. art. 159/1 alin. 4 din C.p.c. Tribunalul, constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze cauza conform art. 10 alin. 1 și 3 din Lg. 554/2004.

Totodată, se constată că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă la dezbateri, astfel raportat la probele administrate până la acest termen, reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Prin sentinta civila nr 2344/2012 pronuntata in dosarul civil nr XXXXXXXXXXXXXX al Judecatoriei T____ a fost respinsa plangerea formulata de petenta ___________________ contradictoriu cu intimatul CNADNR SA –CESTRIN si s-a dispus mentinerea procesului-verbal de contraventie _________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 06.07.2011.

Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta a retinut ca prin procesul verbal _________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 06.07.2011 de catre organul constatator CNADRN S.A.-CESTRIN, petenta a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 750 lei pentru savarsirea contraventiei prev. de art. 8 alin. 1 din OG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania, constatandu-se ca la data de 18.01.2011, pe D175 la KM 154+400 m, M____ V______, autotovehiculului XXXXXXXXX, proprietatea petentei a a circulat fara a detine rovinieta valabila. Petentul a mai fost obligat si la plata tarifului de despagubire de 96 euro, adica 404,71 lei, potrivit prev. art. 8 alin. 3 din OG 15/2002.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției _________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 06.07.2011 de către intimat, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța constată că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Conform art. 7 din OG 15/2002 “responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului”.

Potrivit, art. 8 alin. 1 din OG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania, republicată, cu modificările ulterioare, „fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.” , iar conform alin. 3 al aceluiasi articol, „contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4”

Potrivit art. 9 alin. 1 din Ordinul 769/2010 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a retelei de drumuri nationale din Romania, „În cazul schimbãrii numãrului de înmatriculare al vehiculului, rovinieta își menține valabilitatea numai în condițiile în care utilizatorul solicitã efectuarea modificãrii în baza de date, în scris, la CNADNR - S.A.”

Petenta a sustinut ca avea achitata rovinieta pentru autovehiculul in speta, la data constatarii contraventiei, insa acesta si-a schimbat numarul de inmatriculare, din XXXXXXXXX in XXXXXXXXX, dupa cum rezulta din cartea de identitate a acestuia, modificare care a fost comunicata intimatului.

Instanta retine ca din inscrisurile depuse la dosar rezulta ca autovehiculul XXXXXXXXX si-a schimbat numarul de inmatriculare in XXXXXXXXX, iar petenta a anuntat CNADNR despre aceasta schimbare la data de 28.03.2011, dupa cum reiese din cererea de modificare numar de la f. 9 si din factura de la f.10.

Avand in vedere ca din procesul verbal rezulta ca data constatarii contraventiei este 18.01.2011, iar petenta a notificat schimbarea numarului de inmatriculare la data de 28.03.2011, instanta retine ca nu s-au respectat prev. art. 9 alin. 1 din Ordinul 769/2010.

Chiar daca autovehiculul petentei avea achitata rovinieta valabila pe vechiul numar de inmatriculare XXXXXXXXX, dupa cum rezulta din art. 9 alin. 1 din Ordinul 769/2010, aceasta isi mentinea valabilitatea numai în condițiile în care utilizatorul solicitã efectuarea modificãrii în baza de date, iar la data de 18.01.2011, cand a fost savarsita contraventia, petentul nu solicitase o astfel de modificare, si deci nu se poate retine ca avea rovinieta valabila pentru auto cu numarul de inmatriculare XXXXXXXXX.

Astfel, petenta nu a reusit sa rastoarne prezumtia de temeinicie a procesului verbal de contraventie, desi la randul ei s-a bucurat de prezumtia de nevinovatie.

În ceea ce privește cuantumul amenzii, respectiv 750 lei, si cuantumul tarifului de despagubire de 96 euro, adica 404,71 lei, instanța apreciază că aceasta a fost aplicată în cuantumul stabilit de către legiuitor, cu respectarea dispozițiilor legale anterior menționate și a anexei nr. 2 din OG 15/2002, sancțiunea fiind proporțională faptei săvârșite și gradului de pericol social, ținând seama că este vorba de cuantumul minim al amenzii.

Impotriva acestei hotarari a declarat recurs, in termenul legal, ____________________________ admiterea plangerii si anularea procesului-verbal de contraventie.

In motivarea declaratiei de recurs se arata ca prima instanta a aplicat gresit prevederile legale incidente in raport de starea de fapt probata.Astfel, se arata ca recurenta a informat CNADNR la data de 28.03.2011 cu privire la modificarea numarului de inmatriculare al autoturismului proprietatea sa din XXXXXXX in XXXXXXX si cu toate acestea intimata a procedat la intomirea procesului-verbal de contraventie la data de 6.07.2011.

Recursu nu a fost motivat in drept.

Analizand recursul prin prisma motivelor invocate de recurenta precum si raportat la motivele de ordine publica incidente, tribunalul retine urmatoarele:

Prima instanta a retinut corect ca potrivit prevederilor art. 9 alin. 1 din Ordinul 769/2010 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a retelei de drumuri nationale din Romania, „În cazul schimbãrii numãrului de înmatriculare al vehiculului, rovinieta își menține valabilitatea numai în condițiile în care utilizatorul solicitã efectuarea modificãrii în baza de date, în scris, la CNADNR - S.A.”

In aceste sens,recurenta a probat, atat in fata instantei de fond cat si in recurs, ca la data de 28.03.2011a solicitat, in scris CNADNR , efectuarea modificarii numarului de inmatriculare al autovehiculului proprietatea sa din XXXXXXX in XXXXXXX.Or, pentru acest autovehicul fusese achizitionata rovinieta valabila in perioada 11.05.xxxxxxxxxxxxx11 .De asemenea, comunicarea modificarii numarului de inmatriculare s-a facut anterior intocmirii procesului-vebal de contraventie, astfel ca nu se poate retine nerespectarea de catre recurenta a prevederilor legale mai sus citate.

Stabilind, asadar, ca recurenta nu se face vinovata de savarsirea contraventiei retinute in sarcina sa prin procesul-vebal d econtraventie contestat tribunalul , in temeiul art 304 pct 9 coroborat cu art 312 Cod procedura civila va admite recursul declarat de recurenta __________________________ sentintei civile nr 2344/2012 pronuntata in dosarul civil nr XXXXXXXXXXXXXX al Judecatoriei T____ pe care o modifica in tot, in sensul ca admite plangerea si dispune anularea procesului-verb al de contraventie _________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 06.07.2011 de catre organul constatator CNADRN S.A.-CESTRIN.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite recursul declarat de recurenta __________________________ sentintei civile nr 2344/2012 pronuntata in dosarul civil nr XXXXXXXXXXXXXX al Judecatoriei T____ pe care o modifica in tot, in sensul ca admite plangerea si dispune anularea procesului-verbal de contraventie.

Decizia este irevocabila.

Pronuntata in sedinta publica din 30 ianuarie 2013.

PresedinteJudecatorJudecator

F________ B____ S_____ S_______ A_____-L__________ I____

Grefier

T____ H____

Red.tehnored MFB/ 2 ex/10.03.2013

Jud.fond:R_____ T____

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025