Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
19439/2014 din 07 noiembrie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr.XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentința Civilă nr. xxxxx/2014

Ședința publică de la 07.11.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A________ C_______

GREFIER M_____ L____ B______



Pe rol judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe petent D_____ M______ și pe intimat R____ A_______ DE TRANSPORT BUCUREȘTI, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție xxxxxx.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că s-a depus de către reclamantă o cerere prin care solicită judecata în lipsa sa după care:

Instanța constată că s-a depus de către reclamantă cerere de judecare a cauzei în lipsa sa.

Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe probe.

În baza art. 258 C. proc. Civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisuri.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

În temeiul art. 394 C__, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 31.01.2014 sub nr. dosar XXXXXXXXXXX, reclamanta D_____ M______ a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a contravenției nr.xxxxxx din data de 07.01.2014 emis de intimata R.A.T.B. București și exonerarea de la plata amenzii aplicate.

În motivarea plângerii, contestatoarea a arătat că, în esență, a fost sancționatAcu 150 lei, pentru că a călătorit fără bilet.

A susținut că, în realitate, nu este vinovata de comiterea faptei contravenționale reținute în sarcina sa.

Astfel, reclamanta a arătat că în data de 07.01.2014, în jurul orei 15.00, aceasta, împreună cu soțul său D_____ V_____ și fiica acestora se afla în București - Gara de Nord, pentru a o conduce pe fiica sa la aeroport.

A învederat că până a se urca în autobuz, aceasta a procurat un card cu 2 calatorii.

A susținut că după ce s-a urcat în autobuz, reclamanta și fiica acesteia s-au așezat pe scaune, iar D_____ V_____ a rămas în picioare pentru a composta biletele.

La scurt timp, s-au apropiat agenții constatatori care i-au spus lui D_____ V_____ că o călătorie nu a fost validată.

În momentul în care D_____ V_____ le-a cerut agenților constatatori să-i arate cum ar fi trebuit validat cadrul, aceștia au început să le aducă injurii și amenințări, spunându-le că sunt niște hoți.

Reclamanta a susținut că, fiind din provincie, soțul său nu știa cum să valideze călătoria în autobuz.

S-a arătat că procesul-verbal este nelegal întocmit, întrucât nu a fost semnat de un martor asistent.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.19 și art.31 din O.G. nr.2/2001.

În probațiune, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, atașând la dosar înscrisuri.

Reclamantul a achitat taxa judiciară de timbru de 20 de lei.

Pârâta nu a formulat întâmpinare.

Prin sentința civilă nr.5728 din 18.06.2014, Judecătoria Sectorului 4 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr.XXXXXXXXXXXXXX.

În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal nr. xxxxxx din 07.01.2014 întocmit de intimata R____ A_______ DE TRANSPORT PUBLIC București, în urma controlului efectuat în ziua de 07.01.2014, ora 15.14, pe traseul 780, în autobuz, în municipiul București, zona Gara de Nord-Clabucet, s-a constatat că petenta a circulat fără card, fapta fiind prevăzută și sancționată de art.7 punctul a) și art.10 din H.C.G.M.B. nr.156/2001, fapt pentru care a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 150 lei.

Conform artr.34 alin. (1) din OG nr. 2/2001, „ Instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării. Dispozițiile art. 236^1 și ale art. 405 din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile.

Având în vedere data comunicării actului contestat, instanța găsește că plângerea a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 31 alin.1 din O.G. nr. 2/2001, fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 31.01.2014.

În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea cerințelor legale prevăzute de art.16 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, indicarea actelor normative incidente, posibilitatea achitării în cel mult 48 ore de la data primirii procesului-verbal de constatare a contravenției a jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege, termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.

Ținând cont de mențiunea „nici o persoană nu a vrut să fie martor”, instanța constată că agentul constatator a respectat dispozițiile art.19 din O.G. nr.2/2001.

Cât privește temeinicia procesului-verbal, având în vedere, pe de o parte, prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesului-verbal de constatare a contravenției, iar, pe de altă parte, faptul că reclamanta nu a solicitat audierea vreunui martor în vederea relatării împrejurărilor în care s-a constatat contravenția (deși conform plângerii contravenționale avea această posibilitate) și nici nu a depus bonul fiscal aferent emiterii/alimentării cardurilor depuse la dosarul cauzei, instanța apreciază că actul sancționator a fost întocmit în mod justificat.

Instanța va înlătura ca neîntemeiat argumentul petentei în sensul că, fiind din provincie, soțul său nu știa cum să valideze călătoria în autobuz, întrucât potrivit declarației date de acesta în data de 29.01.2014, acesta a fost în măsură să valideze două călătorii.

În plus, reclamanta nu a invocat și nici nu a produs vreo probă în sensul că în autobuz ar fi lipsit instrucțiunile referitoare la modul de validare a cardului.

În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii aplicate, față de împrejurările în care a fost săvârșită contravenția, instanța constată că în mod justificat agentul constatator a aplicat o amendă contravențională în cuantum de 150 lei.

Față de aceste considerente, instanța va respinge plângerea ca neîntemeiată.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE


Respinge plângerea contravențională formulată de petenta D_____ M______, cu domiciliul în _____________________________, în contradictoriu cu intimata R____ A_______ DE TRANSPORT BUCUREȘTI, cu sediul în București, ________________________.1, sector 1, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.11.2014


PREȘEDINTE,

GREFIER,

A________ C_______

Fiind delegat T.B.

Semnează grefier-șef






Red./tehnored.: C.A.

4 ex./13.02.2015

Operator de date cu caracter personal 4904





Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025