Cod operator 2443

R O M Â N I A

TRIBUNALUL G___

SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX

DECIZIE nr. 2239

Ședința publică din 18 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - O_______ C_____ S________

Judecător - C______ B______

Grefier - C______ C______

Pe rol fiind judecarea cererii de apel formulată de către apelantul petent T______ C_________ L_____, împotriva sentinței civile nr.3844 din data de 29.05.2015 pronunțată de Judecătoria Novaci, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului G___, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul petent T______ C_________ L_____, lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care, apelantul petent depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei.

În condițiile art.237 și următoarele coroborat cu art.476 și următoarele NCPC constată că apelanta intimat și intimatul petent nu înțeleg să îndeplinească alte acte de procedură privind cercetarea procesului de față.

Tribunalul apreciază cauza în stare de judecată și trece la soluționarea acesteia, conform dispozițiilor art.480 alin.6 NCPC și acordă cuvântul.

Apelantul petent T______ C_________ L_____ a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat întrucât, a învederat instanței că nu se consideră vinovat, nesăvârșind o astfel de faptă.

TRIBUNALUL

Asupra apelului declarat:

Prin sentința civilă nr.3844 din data de 29.05.2015 pronunțată de Judecătoria Novaci, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, a fost respinsă plângerea contravențională formulată de petentul T______ C_________ L_____, posesor al CI ________ nr.xxxxxx, cu domiciliul în comuna Drăguțești, __________________________, împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/19.12.2014, în contradictoriu cu intimatul I__ G___, cu sediul în Tg.J__, județul G___, ca nefondată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J__ sub nr.XXXXXXXXXXXXXXX, petentul T______ C_________ L_____ a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu intimatul I__ G___ să se dispună anularea procesului verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/19.12.2014, exonerarea de la plata amenzii și înlăturarea măsurii complementare de reținere a permisului de conducere.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că, a arătat că la data de 19.12.2015, în timp ce conducea autoturismul marca Opel Astra cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX, pe _____________________________ oprit la semaforul amplasat la intersecția cu _____________________ culoarea verde a semaforului s-a pus în mișcare fiind a doua mașină din coloana de pe banda a doua, însă după ce a traversat intersecția a fost oprit de agentul constatator care i-a solicitat actele la control, fără a-i comunica motivul. A mai arătat că sancțiunea aplicată este nelegală și abuzivă, întrucât nu se face vinovat de cele reținute în sarcina sa, stare de fapt pe care o va dovedi cu martori, iar procesul verbal la semnat cu obiecțiuni. În drept au fost invocate dispozițiile OG nr.2/2001.

În dovedirea plângerii, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și martori, iar în susținere a depus la dosar, copie de pe procesul verbal de contravenție contestat și taxa de timbru. Intimatul I__ G___ a formulat întâmpinare, solicitând respingerea plângerii și menținerea procesului verbal de contravenție ca temeinic și legal, motivat de faptul că petentul a fost sancționat în temeiul OUG nr.195/2002, iar documentul de constatare și sancționare a contravențiilor a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Sub aspectul materialului probator administrat în cauză, în temeiul art.258 alin.1 raportat la art.255 alin.1 NCPC, instanța de fond a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile de la dosar și proba testimonială.

Analizând materialul probator administrat în cauză instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr.xxxxxxx/19.12.2014, s-a dispus sancționarea petentului cu amendă în valoare de 360 lei și măsura complementară de reținere a permisului de conducere pe o perioadă de 30 de zile, reținându-se în sarcina acestuia faptul că în data de 19.12.2014, a condus autoturismul marca Opel, cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX, pe ______________________________ direcția I__ G___ în direcția Piața Centrală, iar la intersecția cu __________________ acordat prioritate de trecere la patru pietoni angajați la traversarea regulamentară a străzii prin loc marcat și semnalizat.

Deși petentul a încercat să dovedească o stare de fapt contrară celei reținute de agentul constatator în procesul-verbal de contravenție, este de observat că martorii propuși de către contestator au învederat instanței că petentul a respectat culoarea roșie a semaforului de la intersecția străzii C_________ B_______ cu ___________________________________ acestei intersecții doar după ce semaforul și-a schimbat culoarea în verde, însă petentul nu a fost sancționat pentru că nu ar fi respectat culoarea roșie a semaforului, ci pentru că nu a acordat prioritate de trecere la patru pietoni angajați la traversarea regulamentară a străzii prin loc marcat și semnalizat. Prin urmare, față de această împrejurare, având în vedere că petentul nu a dovedit o stare de fapt contrară celei reținute de agentul constatator în procesul-verbal de contravenție, instanța de fond a apreciat că acesta s-a făcut vinovat de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa, motiv pentru care a respins ca nefondată prezenta plângere contravențională.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul petent T______ C_________ L_____, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin motivele scrise de apel, apelantul petent a arătat că în sentința atacată nu s-a ținut cont de declarațiile martorilor și de precizările făcute în mod expres cu privire la situația de fapt. Că, la trecerea pe culoarea verde a semaforului, pe direcția înainte către _______________________ a doua mașină pe banda a doua, nu puteau fi pietoni angajați la traversarea regulamentară pe trecerea de pietoni, acest aspect încercând să-l stipuleze în mod expres prin declarația martorilor, fapt ce nu a fost menționat de către grefierul de ședință la indicațiile domnului judecător.

În consecință, apelantul petent a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și să se dispună anularea procesului verbal de contravenție de către Inspectoratul de Poliție al Județului G___ – Serviciul Poliției Rutiere, exonerarea sa de la plata amenzii și restituirea permisului de conducere. În drept, apelantul petent și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.7, 8 și 9 din vechiul cod de procedură civilă.

Critica nu este întemeiată pentru următoarele considerente:

Din actele și lucrările dosarului rezultă faptul că apelantul petent a fost sancționat cu amendă contravențională în valoare de 360 lei și cu sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, fiind aplicată ope legis măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere, fiind eliberată dovada cu drept de circulație pe o perioadă de 15 zile, pentru fapta prevăzută de art.100 alin.3 lit.b din OUG nr.195/2005.

Din procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor încheiat la data de 19 decembrie 2014 ora 15:20 de către agentul principal P___ D_____ din cadrul Poliției municipiului Tg.J__, rezultă faptul că în ziua de 19 decembrie 2014 ora 15:05 pe _____________________________ intersecția cu ____________________.J__, apelantul petent în timp ce conduce autoturismul marca Opel cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX, pe _______________________________ direcția I__ G___ în direcția Piața Centrală, nu a acordat prioritate de trecere celor patru pietoni angajați în traversarea regulamentară a străzii, prin loc special amenajat, semnalizată prin indicator și marcaj rutier, pietonii aflându-se pe sensul de deplasare a autoturismului.

La momentul întocmirii procesului verbal apelantul petent a menționat la rubrica „alte mențiuni” faptul că obiecțiunile urmează să le facă în fața instanței de judecată. Ulterior prin plângerea contravențională, apelantul petent invocă o altă situație de fapt în sensul că: „La apariția culorii verde a semaforului aflat în funcțiune, ne-am pus în mișcare împreună cu coloana formată la semafor, fiind a doua mașină în coloană pe banda a doua. Am traversat intersecția și am fost oprit de către agentul constatator care pe un ton arogant mi-a solicitat documentele fără a se prezenta.”. Contravenția a fost constatată fără ajutorul unui aparat video radar, fiind percepută în mod direct de către agentul constatator care la momentul respectiv supraveghea traficul din intersecția Pieței M___ din municipiul Tg.J__, fiind de notorietate că este o zonă cu trafic intens în tot timpul zilei, indiferent de anotimp sau săptămână.

Din declarațiile celor doi martori rezultă că aceștia au relatat faptul că apelantul petent la semaforul de la sensul giratoriu de la piața mare, a oprit deoarece semaforul era pe roșu, iar după ce culoarea semaforului s-a schimbat în verde, petentul și –a continuat deplasarea, situație de fapt ce nu are legătură cu cauza de față, întrucât s-au reținut elementele constitutive ale contravenției prevăzută de art.100 alin.3 lit.b din OUG nr.195/2005, care vizează obligația apelantului petent, în calitatea sa de conducător auto, de a fi acordat prioritate de trecere celor patru pietoni care erau angajați în traversarea străzii în mod regulamentar, indiferent de faptul că semaforul și-a schimbat sau nu culoarea, deoarece angajarea în traversarea străzii în condițiile legii rutiere determină aplicarea principiului priorității de trecere.

În acest sens, tribunalul reține dispozițiile art.62 din OUG nr.195/2002: “(1) La ______________________________ lumina roșie a semaforului este în funcțiune ori indicatoarele obliga la acordarea priorității de trecere, conducătorii autovehiculelor prevăzute la art. 61 alin. (1) trebuie să reducă viteza și să circule cu atenție sporită pentru evitarea producerii unor accidente de circulație, în caz contrar urmând să răspundă potrivit legii. (2) Când două autovehicule cu regim de circulație prioritară, care se deplasează în misiune având semnalele luminoase și sonore în funcțiune, se apropie de o intersecție, venind din direcții diferite, vehiculul care circulă din partea dreapta are prioritate.”.

Conform dispozițiilor art.100 alin.3 lit.b din OUG nr.195/2005: „3) Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: b) neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului, tractorului agricol sau forestier ori tramvaiului;”.

Tribunalul constată că situația de fapt menționată în procesul verbal de constatare a contravenției nu a putut fi infirmată prin probele administrate la instanța de fond și în consecință, în astfel de situații, procesul verbal de constatare a contravenției se bucură atât de prezumția de legalitate, cât și de prezumția de veridicitate, fiind considerat un mijloc de probă care putea fi răsturnat cu mijloace de probă care să înlăture aceste prezumții relative. În situația de față este vorba de o faptă comisivă, în sensul că petentul deși a observat că pietonii s-au angajat în traversarea trecerii de pietoni din partea stângă a autoturismului, respectiv pe sensul său de mers, raportat la direcția de circulație, cu toate acestea nu a înțeles să respecte prevederile legale privind acordarea priorității, deși exista un marcaj longitudinal pe carosabil, manevră observată în mod direct de agentul constatator. Acest aspect dovedește o situație de fapt care a dus la încheierea procesului verbal de contravenție de către agentul constatator, întrucât în zona respectivă este obligatorie acordarea priorității și care a constat personal această faptă, conducând în mod rezonabil la ridicarea unei acuzații ce necesită explicații fundamentate pe probe din partea celui sancționat.

Conform dispozițiilor art.6 alin.1 pct.1 din OUG nr.195/2002: „acordare a priorității - obligația oricărui participant la trafic de a nu își continua deplasarea sau de a nu efectua orice alta manevră, dacă prin acestea îi obligă pe ceilalți participanți la trafic care au prioritate de trecere să își modifice brusc direcția sau viteza de deplasare ori să oprească;”.

Conform dispozițiilor art.6 alin.1 pct.26 din aceeași ordonanță: „prioritate de trecere - dreptul unui participant la trafic de a trece înaintea celorlalți participanți la trafic cu care se intersectează, în conformitate cu prevederile legale privind circulația pe drumurile publice;”.

Conform dispozițiilor art.55 și următoarele c.pr.civ.:

„Intersecțiile sunt: a) cu circulație nedirijată; b) cu circulație dirijată. In această categorie sunt incluse și intersecțiile în care circulația se desfășoară in sens giratoriu.”; „La apropierea de o intersecție conducătorul de vehicul trebuie să circule cu o viteza care să îi permită oprirea, pentru a acorda prioritate de trecere participanților la trafic care au acest drept.”;

„(1) La intersecțiile cu circulație nedirijată, conducătorul de vehicul este obligat să cedeze trecerea vehiculelor care vin din partea dreapta, în condițiile stabilite prin regulament. (2) La intersecțiile cu circulație dirijată, conducătorul de vehicul este obligat să respecte semnificația indicatoarelor, culoarea semaforului sau indicațiile ori semnalele polițistului rutier. (3) Pătrunderea unui vehicul într-o intersecție este interzisă dacă prin aceasta se produce blocarea intersecției. (4) In intersecțiile cu sens giratoriu, semnalizate ca atare, vehiculele care circula în interiorul acestora au prioritate față de cele care urmează să pătrundă în intersecție.”;

„In cazul vehiculelor care pătrund într-o intersecție dintre un drum închis circulației publice și un drum public, au prioritate acele vehicule care circula pe drumul public.”;

„(1) In intersecțiile cu circulație nedirijată, conducătorul de vehicul este obligat sa acorde prioritate de trecere vehiculelor care circula pe sine. Acestea pierd prioritatea de trecere când efectuează virajul spre stânga sau când semnalizarea rutieră din acea zona stabilește o alta regulă de circulație. (2) In intersecții, conducătorii vehiculelor care virează spre stânga sunt obligați să acorde prioritate de trecere vehiculelor cu care se intersectează și care circulă din partea dreapta. (3) In intersecțiile cu circulație dirijată prin indicatoare de prioritate, regula priorității de dreapta se respectă numai în cazul in care două vehicule urmează să se întâlnească, fiecare intrând în intersecție de pe un drum semnalizat cu un indicator având aceeași semnificație de prioritate sau de pierdere a priorității. (4) Când un semafor cu trei culori are o lumina verde intermitentă suplimentară, montată la același nivel cu lumina verde normală a semaforului, sub forma unei săgeți verzi pe fond negru, cu vârful spre dreapta, aprinderea acesteia semnifică permisiunea pentru vehicule de a-și continua drumul în direcția indicată de săgeata, indiferent de culoarea semaforului electric, cu condiția acordării priorității de trecere vehiculelor si pietonilor care au drept de circulație.”.

Conform dispozițiilor art.62 alin.1 din ordonanță: „La ______________________________ lumina roșie a semaforului este în funcțiune ori indicatoarele obligă la acordarea priorității de trecere, conducătorii autovehiculelor prevăzute la art. 61 alin. (1) trebuie să reducă viteza și să circule cu atenție sporită pentru evitarea producerii unor accidente de circulație, în caz contrar urmând să răspundă potrivit legii.”.

Conform dispozițiilor art.72 alin.2: „Pietonii au prioritate de trecere față de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajați în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate și semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor.”.

Conform art.52 alin.2 din regulamentul de aplicare OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice: „La semnalul de culoare roșie vehiculul trebuie oprit înaintea marcajului pentru oprire sau, după caz, pentru trecerea pietonilor, iar în lipsa acestuia, în dreptul semaforului. Dacă semaforul este instalat deasupra ori de cealaltă parte a intersecției, în lipsa marcajului pentru oprire sau pentru trecerea pietonilor, vehiculul trebuie oprit înainte de marginea părții carosabile a drumului ce urmează a fi intersectat.”.

Conform art.135 lit.h din regulament conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritatea de trecere: „pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se afla pe sensul de mers al vehiculului.”.

Din interpretarea teleologică și succesivă a dispozițiilor amintite, rezultă faptul că apelantul petent în calitatea sa de conducător auto avea obligația să acorde prioritate pietonilor angajați în traversarea drumului public, pe trecerea marcată sau semnalizată cu indicator. De asemenea, atunci când drumul este prevăzut cu cel puțin două benzi de circulație pe sens, conducătorul de autovehicul trebuie să acorde prioritate de trecere pietonilor angajați în traversare pe sensul lui de mers.

Instanța de apel apreciază că, sancțiunea amenzii contravenționale aplicată de apelantul intimat nu este prea aspră, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptelor, deoarece pericolul social al acestor a fost apreciat de la momentul aplicării sancțiunii ca fiind scăzut, în raport de amenda aplicată, în limita minimă prevăzută de legiuitor, astfel că agentul constatator a respectat principiul proporționalității și în raport de acest criteriu.

În speță, agentul constatator a apreciat în mod corect că sancțiunea aplicată petiționarului nu este mare, raportat la fapta comisă și gradul de pericol social al acesteia, cu atât mai mult cu cât avertismentul este o sancțiune morală și poate interveni în cazurile în care fapta e de mică importanță, de gravitate redusă, existând premiza că acela care a săvârșit-o nu o va mai repeta chiar fără aplicarea unei amenzi.

În ceea ce privește sancțiunea contravențională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pe timp limitat este o sancțiune specifică domeniului circulației pe drumurile publice prevăzută de dispozițiile OUG nr.195/2002 și care are ca scop atât înlăturarea unei stări de pericol, cât și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte contravenționale. Înlăturarea acestei sancțiuni specifice contravențiilor în domeniul circulației rutiere se poate realiza doar în momentul în care se constată nulitatea procesului verbal de constatare a contravenției, însă în situația de față s-a constatat că procesul verbal de constatare a contravenției se bucură de prezumția relativă de legalitate și temeinicie, procedându-se doar la reindividualizarea sancțiunii principale, astfel că restul dispozițiilor procesului verbal de contravenție au fost menținute și ca atare măsura tehnico administrativă a reținerii pe timp limitat în condițiile art.98 din OUG nr.195/2002 și art.231 din HG nr.85/2005 nu putea fi înlăturată, întrucât potrivit acestor dispoziții, permisul de conducere se reține odată cu constatarea faptei în caz de nerespectare a regulilor privind prioritatea de trecere.

Potrivit dispozițiilor art.94 alin.1 lit.c din OG nr.195/2002 suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicule se dispune ca sancțiune complementară conform dispozițiilor regulamentului de aplicare a acestei ordonanțe și care constituie o sancțiune complementară pe lângă sancțiunea principală, care în cazul de față poate fi amenda contravențională sau avertismentul. Potrivit dispozițiilor art.96 alin.l din OUG nr.195/2002: „Sancțiunile contravenționale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol si preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege si se aplica prin același proces-verbal prin care se aplica si sancțiunea principala a amenzii sau avertismentului.”.

Conform dispozițiilor art.21 alin.2 din OG nr.2/2001: „Dacă, potrivit actului normativ de stabilire și sancționare a contravenției, agentul constatator nu are dreptul să aplice și sancțiunea, procesul-verbal de constatare se trimite de îndată organului sau persoanei competente sa aplice sancțiunea. In acest caz sancțiunea se aplica prin rezoluție scrisă pe procesul-verbal.”.

În art.189 și următoarele din regulament din 4 octombrie 2006 de aplicare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice sunt stabilite măsurile tehnico-administrative privind reținerea și retragerea permisului de conducere și din interpretarea succesivă a acestor norme rezultă că, organul competent are obligația ca prin rezoluție scrisă să dispună aplicarea sancțiunea contravențională complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce, respectiv de către șeful poliției rutiere din județul care îl are in evidenta pe titularul permisului de conducere, având totodată obligația de a comunica rezoluția în scris, care poate atacată conform dispozițiilor menționate.

De asemenea, tribunalul a judecat cauza pe baza probelor furnizate de acuzare și administrate în mod contradictoriu în fața petentului, apreciind concludența mijloacelor de probă administrate, în special procesul verbal de constatare a contravenției încheiat de agentul constatator, în lumina circumstanțelor cauzei. Este adevărat că sarcina probei incumbă acuzării și dubiul profită celui acuzat, însă simpla negare a împrejurării nu este suficientă pentru a îl exonera de răspundere, acesta neaducând nici măcar un indiciu pertinent care să dea veridicitate acestei afirmații. În consecință, procesul verbal de constatare a contravenției se bucură de prezumția simplă a faptului că situația de fapt reținută este confirmată și reprezintă un mijloc de probă raportat la dispozițiile art.327 și următoarele NCPC, care se referă tocmai la îndeplinirea condiției ca prezumția să aibă o greutate și puterea de a naște probabilitatea.

În ceea ce privește motivul invocat de apelantul petent, atât prin cererea de apel, cât și prin plângerea contravențională, cu privire la nelegalitate și netemeinicia procesului verbal de constatare a contravenției, acesta nu se încadrează în motivele de nulitate absolută reținute de dispozițiile art.17 din OG nr.2/2001, deoarece conform dispozițiilor art.16 din OG nr.2/2001 se menționează că procesul verbal va cuprinde în mod obligatoriu cele menționate în acest articol sub sancțiunea nulității procesului verbal, iar în momentul încheierii procesului verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare, obiecțiuni ce sunt consemnate distinct la rubrica „alte mențiuni” sub sancțiunea nulității procesului verbal.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că instanța de fond nu a depășit cadrul procesual cu care a fost investită, în sensul că cererea este o plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, prin care a fost depistat reclamantul, de către un echipaj de politie din cadrul I.P.J. G___ în timp ce se afla pe _____________________________ intersecția cu ____________________.J__, iar la trecerea de pietoni nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a străzii, prin loc special amenajat, semnalizată prin indicator și marcaj rutier, pietonii aflându-se pe sensul de deplasare a autoturismului.

Ca atare, cadrul procesual era limitat în raport de această plângere contravențională și reglementat de dispozițiile art.33 și 34 din OG nr. 2/2001, instanța fiind investită exclusiv cu examinarea legalității și temeiniciei procesului verbal de constatare a contravenției. Este de reținut faptul că în situația sancționării unor contravenții ce constă în fapte comisive de nerespectare a unei prevederi legale, procesul verbal constituie un mijloc de probă, fără însă a se putea stabili și vinovăția persoanei sancționate . Procesul verbal dovedește doar o situație de fapt care a dus la încheierea acestuia și care conduce în mod rezonabil la formularea unei acuzații pe împrejurări de fapt, ce necesită existența unor probe în susținerea acesteia, în cazul de față neputându-se reține prezumția simplă a confirmării procesului verbal de contravenție, întrucât acesta deși este susținut de fotografiile video radar ce au fost efectuate de agentul de poliție cu aparatul video radar, înregistrarea lor este contestată.

Din conținutul dispozițiilor art.16 alin.1 din OG nr. 2/2001: „Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de munca ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a caii de atac și organul la care se depune plângerea.”, rezultă că legiuitorul a prevăzut sancțiunea nulității relative a procesului verbal, doar în cazul în care agentul constatator nu a consemnat atât datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, cât și celelalte elemente menționate.

Conform dispozițiilor art.17 din OG nr.2/2001: „Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata și din oficiu.”, rezultă că legiuitorul nu a prevăzut lipsa codului numeric personal ca o nulitate expresă, situație în care vătămarea este prezumată, astfel că în această situație intimatul petent avea obligația atât de a invoca vătămarea produsă, cât și de a face dovada acestei vătămări, pentru a putea fi reținută și analizată de instanța de judecată.

Totodată, reținerea sancțiunii nulității procesului verbal prin interpretarea reținută de instanța de fond ar determina încălcarea principiului general „excepțiile sunt de strictă interpretare.”. Conform acestei reguli, norma care derogă de la dreptul comun este de strictă interpretare. Excepțiile nu pot fi create prin interpretare, ele nu există decât în cazul în care sunt reglementate expres. Cad sub incidența acestei reguli textele legale ce conțin enumerări limitative. Această regulă stă la baza raportului dintre legea generală și cea specială, raport exprimat prin adagiile generalia specialibus non derogant (legea specială nu derogă de la legea specială) și specialia generalibus non derogant (legea specială derogă de la legea generală). Excepția este de strictă interpretare (est strictissimae interpretationis) este punctul de plecare al interpretării restrictive, căci dacă s-ar permite lărgirea excepțiilor, regulile generale și-ar pierde utilitatea.

Nulitatea absolută este nulitatea care sancționează nerespectarea, la încheierea actului juridic, în cazul de față procesul verbal de constatare a contravenției, a unei norme care ocrotește un interes general, obștesc. În consecință dispozițiile art.17 din OG nr.2/2001 reglementează o nulitate absolută expresă, care nu permite, așa cum s-a menționat anterior, aplicarea acesteia prin analogie la alte situații de fapt asemănătoare, dar care nu au fost prevăzute în mod expres de legiuitor.

Conform dispozițiilor art.175 NCPC nulitatea se clasifică, în funcție de necesitatea condiției existenței unei vătămări, în nulitatea condiționată de existența unei vătămări și nulitate necondiționată de existența acesteia, astfel că în cazul incidenței sancțiunii nulității condiționate, instanța de fond avea obligația verificării îndeplinirii cumulative a celor trei condiții de admisibilitate, și anume: nerespectarea cerințelor legale ale unui act de procedură, existența unei vătămări determinate de nerespectarea condițiilor legale ale actului de procedură și vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin desființarea actului de procedură.

Procesul verbal de constatare a contravenției reprezintă atât un act administrativ, cât și un act procedural prin care se constată săvârșirea contravenției, astfel că atât ad validitatem, cât și ad probationem trebuie întocmit în formă scrisă, urmând să respecte elementele obligatorii prevăzute în art.16-19 din OG nr.2/2001, așa cum de altfel s-a reținut și în Decizia nr.XXII/2007 a ÎCCJ („În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor (art.17 din OG nr.2/2001) în care nulitatea procesului verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, inclusiv cel referitor la consemnarea distinctă a obiecțiunilor contravenientului la conținutul lui, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.”), lipsa celorlalte elemente care nu sunt prevăzute în mod expres de lege ca fiind lovite de nulitate absolută, urmează să fie calificate ca nulități relative cărora le sunt aplicabile dispozițiile art.105 și următoarele c.pr.civ. și analizate de la caz la caz.

Conform deciziei nr. XXII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nulitățile absolute sunt cele prevăzute în art.17 din OG nr.2/2001 arătându-se că: „situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art.17 din ordonanță.”, astfel că invocarea altor aspecte privind întocmirea procesului verbal de constatare a contravenției pot fi asimilate unor nulități relative în condițiile art.174 și următoarele NCPC și ca atare intimatul petent avea obligația să invoce și să facă dovada unei vătămări ce nu se poate înlătura decât prin anularea actelor îndeplinite.

În primul rând, conform dispozițiilor art.34 alin.1 din OG nr.2/2001 procesul verbal de contravenție se bucură de forță probantă asemănătoare unui act de constatare încheiat de un funcționar public, aceasta deoarece, de cele mai multe ori constatările personale ale agentului constatator cu privire la care petentul formulează obiecțiuni raportat la lipsa de obiectivitate, reprezintă o prezumție simplă în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului, conform dispozițiilor art.327 și următoarele NCPC astfel că acesta reprezintă un mijloc de probă. Forța probantă a proceselor-verbale a fost lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care a fost liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța națională are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Interpretând dispozițiile art.31-36 din O.G. nr.2/2001, reiese faptul că persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia să utilizeze mijloace de probă și să invoce argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale, prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ v. România).

Având în vedere aceste principii, instanța de fond a reținut că procesul verbal de contravenție, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeana a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil, însă susținerile acestuia nu au fost dovedite în fața instanței prin nici o probă. Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are un caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu au un caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitate de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul verbal.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor omului în sensul respectării prezumției de nevinovăție a persoanei sancționate contravențional, prezumție garantată de art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor si libertăților fundamentale ale drepturilor omului si în materie contravențională si care, în plan procedural se concretizează prin răsturnarea sarcinii probei, în speța, agentul constatator fiind nevoit să probeze fapta reținută în sarcina contravenientului, tribunalul reține ca jurisprudența Curții nu interzice, în principiu prezumțiile de fapt sau de drept din sistemele juridice ale statelor semnatare ale Convenției, cu singura condiție ca aceste prezumții să respecte anumite limite rezonabile în raport cu gravitatea faptei si a sancțiunii.

În procedura contravenționala prevăzuta de OG nr.2/2001 procesul verbal de constatare si sancționare a contravenției se bucură de o prezumție relativa de veridicitate, sub aspectul situației de fapt și încadrării juridice reținute de agentul constatator, contestatorul având posibilitatea de a înlătura aceasta prezumție prin administrarea unor probe certe si concludente, în conformitate cu dispozițiile art.249 și următoarele NCPC, probatoriu dublat de rolul activ al judecătorului investit cu soluționarea cauzei. În al doilea rând, plângerea contravențională conform dispozițiilor art.31 din OG nr.2/2001 este actul de sesizarea al instanței, fiind totodată o formă a acțiunii în justiție care trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de art.192 și următoarele NCPC, raportat la dispozițiile art.47 din OG nr.2/2001, petentul având poziția unui veritabil reclamant cu anumite deosebiri în ceea ce privește limitele cadrului procesual, limite care nu sunt determinate în mod expres de obiectul cererii de chemare în judecată ca și în dreptul comun, deoarece în materia contravențională instanța este obligată să cerceteze existența sau inexistența răspunderii contravenționale, putând, practic, încălca principiul in limine litis, așa cum s-a menționat anterior.

Dispozițiile art.34 din OG nr.2/2001 consacră principiul oficialității procesului contravențional, instanța de fond fiind obligată să antameze fondul problemei, în sensul că este obligată să administreze probe în vederea verificării legalității procesului verbal și temeiniciei plângerii contravenționale, întrucât indiferent de solicitarea părților instanța de fond are îndatorirea de a statua asupra legalității actului contestat analizând implicit existența elementelor constitutive ale contravenției și verificarea legalității sancțiunilor contravenționale aplicate.

În acest sens este și jurisprudența Curții Constituționale (de ex. decizia nr.349 din 18.09.2003 a Curții Constituționale) care reține că: „prin noțiunea de contravenient, folosită în cuprinsul ordonanței, este desemnată persoana cu privire la care agentul constatator a stabilit, în condițiile legii, ca a comis o fapta antisocială definită de legiuitor ca fiind contravenție. Folosirea în actul normativ criticat a noțiunii de contravenient nu implica însă declararea a priori a vinovăției și a responsabilității persoanei împotriva căreia organele administrative abilitate adresează procesul-verbal de contravenție. Din punctul de vedere al agentului constatator, aceasta persoana este vinovată și responsabilă, iar procesul-verbal întocmit are, până la rămânerea lui definitivă, caracterul unui act administrativ de constatare. Vinovăția și răspunderea contravenientului apar, în aceasta faza a procedurii contravenționale, ca elemente stabilite de organul administrativ abilitat, pe baza propriilor constatări și a probelor identificate de acesta în stabilirea existenței și a împrejurărilor comiterii faptei antisociale. Nu se poate reține deci că se încălca principiul prezumției de nevinovăție, dat fiind că persoana împotriva căreia s-a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției nu este pusă în fața unui verdict definitiv de vinovăție și de răspundere, ci doar în fața unui act administrativ de constatare, ale cărui efecte pot fi înlăturate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. Procesul-verbal de constatare a contravenției stabilește definitiv vinovăția persoanei în cauza numai în condițiile în care aceasta nu înțelege să se folosească de căile de atac prevăzute de lege, dar în aceasta ipoteza nu se poate retine că s-a înlăturat prezumția de nevinovăție, ci faptul că, nefolosind căile de atac, contravenientul însuși și-a recunoscut vinovăția. Vinovăția contravenientului se stabilește definitiv, de asemenea, în cazul în care acesta atacă în justiție procesul-verbal de constatare a contravenției, iar instanța respinge plângerea formulată de acesta. Nici în acest caz nu se poate retine ca s-a încălcat principiul prezumției de nevinovăție, căci răspunderea contravenientului a fost stabilită - așa cum prescriu Constituția și Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului - prin hotărâre judecătorească definitiva. În ceea ce privește susținerea autorului excepției că textul de lege criticat încălca principiul dreptului la un proces echitabil, și aceasta susținere este nefondată, în condițiile în care, așa cum s-a arătat, legea prevede posibilitatea atacării în justiție a actului de constatare a contravenției și deci examinarea cazului de către un judecător independent și imparțial. În același sens s-a pronunțat Curtea Constituțională prin Decizia nr.183 din 8 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 17 iunie 2003, respingând excepția de neconstituționalitate având ca obiect mai multe dispoziții ale Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.”.

În consecință, instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, întrucât a analizat toate aceste aspecte de fapt și de drept, a pus în discuție administrarea tuturor probatoriilor necesare și utile cauzei, dând eficiență unei prezumții simple cu respectarea dispozițiilor art.327 NCPC, întrucât conducătorul auto a fost oprit în trafic, i s-a adus la cunoștință motivul opririi, fiind întocmit în prezența apelantului petent, care la momentul semnării actului contestat a avut obiecțiuni și a luat cunoștință de conținutul procesului verbal alături de înștiințarea de plată.

De asemenea, tribunalul a judecat cauza pe baza probelor furnizate de acuzare și administrate în mod contradictoriu în fața petentului, apreciind concludența mijloacelor de probă administrate, în special procesul verbal de constatare a contravenției încheiat de agentul constatator, în lumina circumstanțelor cauzei. Instanța de apel a făcut o analiză atât în fapt, cât și în drept, raportată la jurisprudența comunitară, cu respectarea garanțiilor procesuale, precum și a tuturor principiilor generale ce guvernează procesul civil, astfel că în raport de dispozițiile art.477 raportat la dispozițiile art.479 alin.2 NCPC se constată că au fost respectate normele de ordine publică, iar cauza a fost examinată sub toate aspectele de fapt și de drept.

Conform dispozițiilor art. 470 NCPC: „Apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt cât și în drept”, astfel că, apelul este o cale de atac ordinară, cu caracter devolutiv și reformator, iar atunci când se solicită rejudecarea fondului, limitele rejudecării sunt stabilite de către apelant prin cererea și motivele de apel. Cu privire la judecarea apelului în sine, în fața instanței de apel nu se pot invoca alte “motive, mijloace de apărare și dovezi, decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare“, cu excepția situației în care necesitatea administrării dovezilor decurge din dezbateri.

În raport de toate aceste considerente și având în vedere dispozițiile art. 470 și următoarele N.C.P.C., tribunalul constată că nici unul dintre motivele invocate de apelantul intimat nu se încadrează în motivele prevăzute de articolele menționate anterior, deoarece în cazul în care s-ar reține contrariul s-ar încălca principiul general ce guvernează poziția părților în căile de atac, și anume, principiul non peiorationem in appellatione, cu excepția celor două derogări de la această regulă, și anume, cazurile în care apelantul însuși consimte expres la o înrăutățire a propriei situații sau în cazurile anume prevăzute de lege, urmând ca în condițiile art. 480 alin. 1 N.C.P.C. să respingă apelul de față ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul formulat de către apelantul petent T______ C_________ L_____, domiciliul în _____________________________________________, împotriva sentinței civile nr. 3844 din data de 29.05.2015 pronunțată de Judecătoria Novaci, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului G___, având C.I.F. xxxxxxx, cu sediul în Tg.-J__, __________________, județul G___.

Decizie definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 18 Noiembrie 2015, la Tribunalul G___.

Președinte, O_______ C_____ S________		Judecător, C______ B______
	Grefier, C______ C______

Red. C. B./Tehnored. C.C.

Judecăt. fond P. L________

4 ex./17 Decembrie 2015