Cod operator: xxxxx
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SATU M___
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
DECIZIA CIVILĂ Nr. 374/_____________________> Ședința publică de la 15 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C_______ F____ M______
Judecător P____ M______
Grefier A______ A______ F____
Pe rol fiind judecarea apelului în materia C_________ administrativ și fiscal formulat de către apelantul –pârât I____________ JUDEȚEAN DE POLIȚIE SATU M___, cu sediul în Satu M___, __________________. 5/A, jud. Satu M___, împotriva sentinței civile nr. 321 din data de 20.03.2014 pronunțată de către Judecătoria Negrești Oaș în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul – reclamant C___ D______, cu domiciliul în Negrești Oaș, nr. 653, jud. Satu M___, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nimeni.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, după care.
Președintele completului de judecată, verificând personal constată că procedura de citare este legal îndeplinită.
Totodată, se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc la data de 10.10.2014, dată la care susținerile părților au fost consemnate în încheierea acelei ședințe, încheiere ce face parte integrată din prezenta decizie, amânându-se pronunțarea la data de azi.
Când în urma deliberării.
INSTANȚA
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentinta civila nr. 321/2014, pronuntata de Judecatoria Negresti Oas in dosar XXXXXXXXXXXXX, instanta a admis excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale, invocată de petentul C___ D______ și în consecință a admis plângerea contravențională formulată de către petentul C___ D______, în contradictoriu cu intimatul I____________ Județean de Poliție Satu M___ si a constatat prescrisă executarea amenzii contravenționale aplicate petentului prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx, încheiat la 28.02.2012 de către intimat.
Prima instanta a retinut ca potrivit art. 14 din OG nr. 2/2001 executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o luna de la data aplicării sancțiunii.
Așa cum prevăd disp. art. 181 alin. 1 pct. 3 C.pr.civ., „când termenul se socotește pe săptămâni, luni sau ani, el se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. Dacă ultima lună nu are zi corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul se împlinește în ultima zi a acestei luni.”.
În speță, procesul-verbal AP nr. xxxxxxx a fost încheiat la 28.02.2013. Așadar, prima instanta a retinut ca raportat la disp. art. 181 alin. 1 pct. 3 C.pr.civ și la data constatării contravenției, ultima zi în care putea fi comunicat procesul-verbal era 28.03.2013.
Procesul–verbal contestat a fost comunicat petentului la data de 25.03.2013, în acest sens fiind întocmit procesul-verbal de către agentul de poliție. Din analiza acestui proces-verbal, reiese că „cel în cauză nu a fost găsit la domiciliu, motiv pentru care am introdus în cutia poștală”.
Prin Decizia nr. 10 din 10 iunie 2013 a ICCJ, pronunțată în recursul în interesul legii referitor la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, s-a statuat că „modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire. „
S-a mai reținut în considerentele deciziei că „procedura afișării procesului-verbal de contravenție la domiciliul/sediul contravenientului va fi utilizată numai în situația în care nu s-a reușit, din diverse motive, comunicarea prin poștă, cu aviz de primire.”
În prezenta cauză, întrucât procesul verbal contestat nu a fost comunicat prin poștă, cu aviz de primire și nici prin afișare, instanța a apreciat că procesul verbal contestat nu a fost legal comunicat în termenul de 1 lună de la data constatării contravenției, termen prevăzut de art. 14 din OG nr. 2/2001.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 14 din OG nr. 2/2001, instanța a admis excepția prescripției executării sancțiunii, cu consecința admiterii plângerii contravenționale și constatării ca prescrisă a executării amenzii contravenționale aplicate petentului prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx, încheiat la 28.02.2012.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel intimatul I____________ Județean de Poliție Satu M___, solicitand casarea acesteia, în sensul respingerii plângerii petentului, ca tardiv introdusă, menținerea în vigoare în totalitate a procesului-verbal de contravenție și a măsurilor luate prin acesta , ca fiind temeinice și legale.
A motivat la data de 28.02.2013 petentul-contravenient, a fost sancționat pentru încălcarea prevederilor art. 3 pct. 11 din Legea nr. 61/199IR..
A aratat ca a promovat această cale de atac deoarece a apreciat că prin sentința civilă menționată mai sus, plângerea petentului a fost admisă în mod nejustificat, instanța apreciind că întrucât intimata nu a făcut dovada comunicării prin poștă a procesului verbal sunt incidente prevederile Deciziei 10/2013 a ICCJ privind recursul în interesul legii potrivit căruia comunicarea prin afișarea procesului verbal de contravenție este subsidiară comunicării prin poștă.
Apreciaza ca motivația instanței este nefondată, întrucât conform art. 31 din O.G. nr. 2/2001, împotriva procesului verbal de contravenție și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Procesul verbal de contravenție ________, nr xxxxxxx din 28.02.2013 a fost comunicat petentului la data de 25.03.2013 prin afișare iar acesta a depus plângerea contravențională la data de 28.11.2013, cu mult peste termenul prevăzut de lege, motiv pentru care solicităm respingerea prezentei plângeri contravenționale întrucât termenele pentru exercitarea căilor de atac au caracter imperativ și sunt sancționate cu decăderea
Totodată, potrivit art. 517 alin 4 din Codul de Procedură Civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, or Decizia 10/10.06.2013 al ICCJ la face referire instanța de fond a fost publicată în Monitorul Oficial al României la data de 23.07.2013, aceasta având efecte doar pe viitor neavând efect retroactiv (la data afișării procesului verbal cele două modalități de comunicare a acestuia erau alternative).
Invocă totodată lipsa de rol activ a instanței de fond, aceasta având obligația de a depune toate diligentele necesare lămuririi cauzei sub toate aspectele, inclusiv de a ține seama de actele care au stat la baza întocmirii procesului verbal de constatare a contravenției.
În aceste condiții, apreciaza că instanța de fond în mod greșit a anulat procesul-verbal, motiv pentru care solicită admiterea apelului în sensul formulat.
În drept: art. 466 din Codul de procedură civilă .
Analizând sentința atacata prin prisma motivelor invocate de intimat prin apel, în special prin prisma dispozițiilor art.476 C. proc. Civ., instanța reține următoarele:
Potrivit art. 14 din OG nr. 2/2001, executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o luna de la data aplicării sancțiunii, iar potrivit art. 27 din acelasi act normativ, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului.
Față de această dispoziție legală expresă, instanța de apel apreciaza că prima instanță în mod legal a retinut ca in prezenta cauză, întrucât procesul verbal contestat nu a fost comunicat prin poștă, cu aviz de primire și nici prin afișare, acesta nu a fost legal comunicat în termenul de 1 lună de la data constatării contravenției, termen prevăzut de art. 14 din OG nr. 2/2001. Nu se poate retine sustinerea apelantului, conform careia decizia nr. 10/10.06.2013 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie a fost publicata in Monitorul Oficial in data de 23.07.2013, iar procesul verbal atacat a fost afisat la 25.03.2013, intrucat prevederile legale mentionate mai sus au fost in vigoare si la data comunicarii procesului-verbal.
Prin urmare, constatând lipsa altor motive de nulitate de ordine publică a sentinței apelate, legalitatea și temeinicia sentinței atacate, în temeiul art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001, art. 476 si 480 C.proc.civ. și a textelor de lege amintite, instanța urmează să respingă apelul intimatei ca nefondat, conform dispozitivului prezentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neintemeiat apelul declarat de apelantul - intimat I____________ J_______ DE POLITIE SATU M___, având cod fiscal xxxxxxx, cu sediul în Satu M___, _____________ nr. 5/A, jud. Satu M___, în contradictoriu cu intimatul - petent C___ D______, având CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în Negrești Oaș, ________________, jud. Satu M___, împotriva sentinței civile nr. 321 din data de 20.03.2014, pronunțată de Judecătoria Negresti Oas în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX.
Definitiva.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.10.2014.
Președinte, C_______ F____ M______ |
|
Judecător, P____ M______ |
|
Grefier, A______ A______ F____ |
|
Red. C.F.M./ 11.11.2014
Tehnored_LI /12.11.2014
4 ex. – ______________. cu: I____________ J_______ DE POLITIE SATU M___ și C___ D______
Judecător fond: F_____ C______