Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria ARAD
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
4650/2015 din 22 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A___ Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXX


SENTINȚA CIVILĂ NR. 4650

Ședința publică din 22 septembrie 2015

Președinte: A____ O___

Grefier: N___ B_____


S-a luat în examinare plângerea formulată de petentul A_______ A________ R_____ în contradictoriu cu intimatul I____________ de poliție județean A___ și cu intervenienta Ș_______ F______, împotriva procesului verbal de contravenție __________ nr. xxxxxx din data de 14.04.2015, întocmit de intimat.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta petentului, avocat M____ D______, din Baroul A___, reprezentantul intervenientei, avocat G______ R______ din Baroul A___ și martorul G____ M_____, lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Plângerea este legal timbrată cu taxa judiciară de timbru, în cuantum de 20 lei.

S-a făcut referatul cauzei.

Reprezentantul intervenientului depune la dosar împuternicire avocațială, întâmpinare și chitanță onorariu avocat; se comunică un exemplar din întâmpinare reprezentantei petentului.

Conform dispozițiilor legale se audiază martorul G____ M_____, a cărei declarație se consemnează separat și se atașează la dosarul cauzei.

Reprezentanta petentului relevă că nu este în măsură să precizeze dacă petentul deținea asigurare de răspundere civilă la momentul producerii accidentului, întrucât nu i-a comunicat colega care s-a prezentat la termenul anterior acest aspect.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul în dezbaterea fondului.

Reprezentanta petentului solicită admiterea plângerii, astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată, arătând că fapta contravențională reținută în sarcina petentului nu este reală, întrucât intervenienta nu s-a asigurat când a virat la stânga, aceasta trebuia să ocolească prin stânga centrul intersecției, să se asigure, să semnalizeze; conducătorul motocicletei s-a deplasat regulamentar, nu a avut viteză, nu a avut nicio culpă în producerea accidentului.

Reprezentantul intervenientei solicită respingerea plângerii și menținerea procesului verbal ca legal întocmit, cu cheltuieli de judecată, pentru motivele arătate în întâmpinare; reprezentantul petentei relevă că prezumția de care beneficiază procesul verbal de contravenție nu a fost răsturnată prin mijloace de probă, martorul nu a văzut exact ce s-a întâmplat, s-au luat declarații de la ambele persoane implicate în accident, iar măsura luată a fost temeinică și legală.


I N S T A N Ț A


În deliberare asupra cauzei, constată următoarele.

Prin plângerea înregistrată la această instanță la data de 07.05.2015 sub nr. XXXXXXXXXXXX, petentul A_______ A________ R_____ în contradictoriu cu intimatul I____________ de poliție județean A___, a solicitat ca prin sentință civilă să se dispună anularea procesului verbal __________ nr. xxxxxx din data de 14.04.2015 și în consecință desființarea sancțiunii principale a avertismentului și a sancțiunii complementare de aplicare a punctelor de penalizare.

În motivare se arată că în data de 14.04.2015 petentul conducea motocicleta marca BMW, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, deplasându-se pe D.I. 709 b, din direcția M____, spre C______. La intersecția dintre D.I. 709 b și drumul comunal M____, în dreptul locuinței cu nr. 1226, a observat că o persoană care circula cu bicicleta pe stânga carosabilului s-a dezechilibrat, astfel că petentul s-a apropiat de axul drumului. În următorul moment, fără să semnalizeze și fără să se asigure, persoana care circula cu bicicleta, a efectuat manevra de virare la stânga, intrând pe banda de mers a petentului. Acesta a încercat să o evite, aplecându-se pe partea stângă, dar a căzut, iar motocicleta a lovit roata din spate a bicicletei, condusă de doamna Ș_______ F______. Urmare a celor întâmplate, la fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție, petentului fiindu-i întocmit procesul verbal de contravenție contestat, prin care s-a reținut în sarcina sa săvârșirea contravenției prevăzute de art. 51 din OUG nr. 195/2002 și sancționată conform art. 100 alin. 2 din OUG nr. 195/2002.

Petentul învederează că nu a semnat procesul verbal, deoarece consideră că nu este vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa. Fapta contravențională reținută de către agentul constatator, cum că nu ar fi păstrat distanța regulamentară nu este reală. Dacă ar fi fost așa, coliziunea dintre motocicleta condusă de petent și bicicletă s-ar fi produs din lateral, ori din derularea evenimentelor și schița de la fața locului rezultă că doamna Ș_______ nu s-a asigurat și nu a semnalizat manevra de virare la stânga și coliziunea nu s-a produs din lateral. Conducătorul bicicletei a efectuat manevra de virare la stânga fără să semnalizeze, fără să se asigure și fără să ocolească intersecția.

Pentru toate acestea, petentul consideră că procesul verbal atacat este nelegal. Totodată, arată că procesul verbal nu poate face dovada deplină prin el însuși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, acesta fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției.

În drept se invocă dispozițiile art. 118 și urm. din OUG nr. 195/2005, OG nr. 2/2001.

Intimatul, prin întâmpinare solicită respingerea plângerii, având în vedere că fapta petentei a existat și este încadrată corespunzător, procesul verbal fiind temeinic și legal întocmit. Intimatul apreciază că motivele învederate de petent sunt neîntemeiate și nelegale. Procesul verbal de contravenție este un act juridic unilateral care emană de la o autoritate publică, ce are competența de a constata și de a sancționa faptele contravențioanle și se bucură de prezumțiile de legalitate, autenticitate și veridicitate, are forță probantă, se execută din oficiu și este întocmit în forma „ad validatem”, cu respectarea condițiilor de fond și de formă în scopul producerii efectelor juridice, pentru care a fost întocmit.

Intimatul susține că petentul se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa prin procesul-verbal, din probele existente, respectiv declarațiile conducătorilor auto implicați în eveniment, precum și din verificările efectuate, rezultă fără tăgadă că starea de fapt consemnată în procesul verbal corespunde realității, culpa aparținând petentului, care nu a respectat prevederile art. 128 din HG nr. 1391/2006.

Intimatul învederează că în data de 10.04.2015, petentul a condus motocicleta marca BMW, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX în M____, jud. A___ și la intersecția drumului județean 709 B cu o stradă fără denumire, a acroșat o bicicletă condusă de Ș_______ F_____, care a virat stânga fără a semnaliza corespunzător direcția de mers. Cu toate acestea petentul nu a adaptat viteza la condițiile de drum, iar într-o intersecție nesemnalizată a circulat prea aproape de vehiculul anterior și nu a reușit să evite coliziunea cu bicicleta, motiv pentru care s-a stabilit culpa comună a conducătorilor implicați în evenimentul rutier, fiind sancționați corespunzător.

Intimatul solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată, având în vedere că fapta petentei a existat și este încadrată juridic corespunzător, procesul verbal fiind temeinic și legal întocmit.

La termenul de judecată din data de 30.06.2015, în baza dispozițiilor art. 119 din OUG nr. 195/2002, s-a dispus citarea în cauză a intervenientei Ș_______ F______.

Intervenienta Ș_______ F______, prin întâmpinare, solicită respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal ca temeinic și legal întocmit.

Intervenienta arată că cele consemnate în procesul verbal atacat sunt conforme cu realitatea. Astfel, în data de 14.04.2015, în timp ce se deplasa cu bicicleta în localitatea M____, la intersecția drumului județean 709 d, în dreptul locuinței nr. 1236 a vrut să vireze la stânga, dar a fost tamponată din spate de o motocicletă care circula în același sens de mers, cu viteză, căzând de pe bicicletă și suferind ușoare leziuni.

În drept se invocă dispozițiile art. 51, art. 100 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 republicat cu modificările ulterioare, art. 205 C. pr. civ..

În probațiune se depun, în copie conformă cu originalul, înscrisuri. A fost administrată proba cu martorul G____ M_____.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele.

Prin procesul verbal ___________ nr. xxxxxx din data de 14.04.2015 petentul a fost sancționată cu avertisment, în baza art. 54 și art. 51 din OUG nr. 195/2002.

S-a reținut că în data de 10.04.2015, numita Ș_______ F_____ se deplasa pe drumul județean 709/B pe direcția M____ – C______, conducând bicicleta, iar la intersecția d.j. 709/B cu o stradă fără denumire, în dreptul locuinței de la nr. 1236, intenționând să vireze la stânga pentru a ajunge la domiciliu, a virat la stânga fără a semnaliza corespunzător intenția de schimbare a direcției de mers, moment în care a fost surprinsă și tamponată din spate de motocicleta marca BMW cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX care circula pe aceeași direcție de mers, condusă de petentul A_______ A________ R_____ și care nu a adaptat viteza la condițiile de drum, intrând într-o intersecție nesemnalizată, circulând prea aproape de vehiculul anterior.

Se constată că actul de constatare al contravenției este regulat întocmit, așa cum prescriu art. 15 alin. 1 și art. 16 din OG nr. 2/2001, republicată, iar sancțiunile aplicate sunt în limitele prevăzute de normele speciale.

Referitor la temeinicia actului sancționator se va avea în vedere că acesta nu a fost dresat în urma percepțiilor proprii ale agentului intimatului, însă dinamica accidentului a reieșit din coroborarea declarațiilor conducătorilor auto implicați; în cadrul actului sancționator s-a reținut și lipsa de diligență a intervenientei, care nu a semnalizat corespunzător direcția în care s-a deplasat, însă accidentul s-a datorat și unei viteze și unei distanțe necorespunzătoare; aceste din urmă aspecte rezultă suficient de plauzibil din împrejurarea că la locul incidentului nu s-au identificat urme de frânare.

Concluzionând, pretenția petentului de a se anula procesul verbal atacat este nefondată.

Așa fiind, văzând și art. 34 din OG. nr. 2/2001, instanța va reține că procesul verbal atacat este legal și temeinic, iar plângerea va fi respinsă.

În baza art. 453 C. pr. civ., va fi obligat petentul să plătească intervenientei Ș_______ F_____ suma de 500 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE


Respinge plângerea formulată de petentul A_______ A________ R_____, cu domiciliul în ______________________________, jud. A___, având CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul procesual ales în A___, __________________ 41, ________________ la C__. av. S___ I___, în contradictoriu cu intimatul IPJ A___ și cu intervenienta Ș_______ F_____, cu domiciliul în M____, nr. 1441, jud. A___, având CNP xxxxxxxxxxxxx, ca nefondată.

Obligă petentul să plătească intervenientei Ș_______ F_____ suma de 500 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria A___.

Pronunțată în ședință publică azi, 22.09.2015.


Președinte Grefier

A____ O___ N___ B_____



Red./tehn./AO/NB/15.10.2015

5 ex./3 _____________________________ comunică cu:

- petentul A_______ A________ R_____, cu domiciliul procesual ales în A___, __________________ 41, ________________ la C__. av. S___ I___

- intimatul I____________ de poliție al județului A___, cu sediul în A___, __________________, nr. 17-21, jud. A___

- intervenienta Ș_______ F_____, cu domiciliul în M____, nr. 1441, jud. A___


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025