Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul MARAMUREŞ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
916/2013 din 04 octombrie 2013
Sursa:
Rolii.ro

cod operator 4204

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE C_________

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILĂ Nr. 916/R

Ședința publică din 04 Octombrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE S_____ O_____

Judecător V______ I_____

Judecător A______ S____

Grefier A______ H____

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul-petent D____ I___, cu sediul în Baia M___, _________________/4, jud. Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 1373 din 08.02.2013 pronunțată de Judecătoria Baia M___, jud. Maramureș, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, având ca obiect plângere la contravenție.

Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc la data de 27.09.2013, pronunțarea în cauză s-a amânat pentru data de 04.10.2013, în urma deliberării s-a pronunțat decizia de mai jos.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1373 din 08.02.2013 pronunțată de Judecătoria Baia M___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX s-a respins plângerea contravențională formulată de petentul D____ I___, domiciliat în Baia M___, b.dul T_____, nr.4, cam.4, jud. Maramureș, împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx/5.04.2012, întocmit de agenți constatatori din cadrul intimatului I____________ de Poliție al Județului Maramureș, cu sediul în Baia M___, ____________________. 37, jud. Maramureș,a fost menținut procesul-verbal de contravenție contestat.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal ________ nr.xxxxxxx din 5 aprilie 2012, întocmit de agenți constatatori din cadrul intimatului I____________ de Poliție al Județului Maramureș, petentul D____ I___ a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 280 lei pentru săvârșirea cotravenției prevăzută de art. 120 lit.h din Regulamentul de Aplicare a OUG 195/2002 și sancționată de art.100 alin.3 lit.e din OUG 195/2002.

În procesul-verbal de constatare a contravenției s-a reținut că: la data de 5.04.2012, ora 10.31, pe E 58 R____, petentul a condus autoturismul cu numărul de înmantriculare XXXXXXXXX pe E 58 din localitatea R____, dinspre Lăpușel, efectuând depășirea a autoturismului cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX, în zona de acțiune a indicatorului “ DEPĂȘIRE INTERZISĂ”, sector de drum semnalizat prin indicator rutier. Abaterea a fost filmată pe HD XNA a aparatului AUTO VISION montat pe auto cu nr. XXXXXXXX.

Conform art.34 din O.G. nr.2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea CEDO (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A n 141‑A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, n xxxxx/96, § 16, 20 mart. 2001; A_____ c. României, n xxxxx/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare. În prezenta cauză, atât miza litigiului cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.

Cu privire la legalitatea procesului-verbal, instanța a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prev. de art. 16 și 17 din O.G. nr.2/2001 cuprinzând toate mențiunile obligatorii indicate de aceste texte legale.

Instanța nu a avut în vedere susținerea petentului potrivit cu care procesul-verbal de contravenție nu este legal întocmit, întrucât fapta nu este corect descrisă, nefiind indicat locul săvârșirii contravenției.

Din interpretarea logico-gramaticală a prevederilor art.16 și art.17 din OG 2/ 2001, rezultă cerința ca agentul constatator să realizeze o descriere în concret a contravenției cu specificarea acțiunii sau inacțiunii și a tuturor circumstanțelor de natură a imprima faptei caracter contravențional. Cerința este imperativă, întrucât rațiune instituirii ei a fost aceea de a permite instanței cercetarea legalității actului constatator prin stabilirea faptelor materiale și verificarea încadrării juridice pe care acestea au primit-o.

Analizând procesul-verbal de contravenție se reține că locul contravenției a fost identificat – E 58, pe raza localității R____, iar procesul-verbal de contravenție conține suficiente elemente pentru a putea stabili ce contravenție a fost reținută în sarcina petentului.

Sub aspectul temeiniciei s-au reținut următoarele:

Procesul verbal de constatare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție ce poate fi răsturnată prin proba contrară, faptele fiind constatate personal de agenți constatatori. În cauză această prezumția nu a fost răsturnată, această obligație revenind petentului.

Sub acest aspect s-au reținut următoarele: la data de 5.04.2012, ora 10.31, pe E 58 R____, petentul a condus autoturismul cu numărul de înmantriculare XXXXXXXXX pe E 58 din localitatea R____, dinspre Lăpușel, efectuând depășirea a autoturismului cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX, în zona de acțiune a indicatorului “ DEPĂȘIRE INTERZISĂ”, sector de drum semnalizat prin indicator rutier. Abaterea a fost filmată pe HD XNA a aparatului AUTO VISION montat pe auto cu nr. XXXXXXXX.

Dispozițiile art. 120 lit.h din Regulamentul de Aplicare a OUG 195/2002 stabilesc: se interzice depasirea vehiculelor: în zona de actiune a indicatorului "Depasirea interzisa".

Din filmarea depusă la dosarul cauzei, se observă că petentul a efectuat o manevră de depășire a unui autoturism într-o curbă, nu s-a observat marcaj longitudinal continuu și nici existența unui indicator cu semnificația “Depășirea interzisă”.

Potrivit adresei înaintate de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România Sa – Direcția Regională de Drumuri și Poduri, pe raza localității R____ era montat la data întocmirii procesului-verbal de contravenție un indicator având semnificația “Depășire Interzisă”.

Instanța nu a avut în vedere declarația martorei B_____ M____ aceasta a arătat faptul că petentul nu a depășit pe linie continuă, însă petentul a fost sancționat pentru săvârșirea unei alte contravenții, respectiv depășirea în zona de acțiunea a indicatorului “Depășire Interzisă”. D_________ acesteia privind existența indicatorului rutier “Depășire Interzisă” a fost contrazisă de adresa emisă de administratorul drumului.

Fotografiile depuse în probațiune de petent au confirmat faptul că nu exista linie continuă, dar petentul a fost sancționat pentru faptul că a depășit în zona de acțiune a indicatorului “DEPĂȘIRE INTERZISĂ” care la data săvârșirii contravenției exista pe raza localității R____, nereușind să răstoarne prezumția de temeinicie a procesului-verbal pentru o faptă contravențională constată personal de agenți constatatori.

Împotriva sentinței de mai sus a declarat recurs petentul D____ I___ solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii plângerii contravenționale anulării procesului verbal de contravenție arătând că fapta nu a fost descrisă în mod complet sub aspectul locului săvârșirii contravenției, iar pe fond a susținut că nu a săvârșit contravenția reținută în procesul verbal.

Reprezentantul intimatului I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, prezent în instanță a solicitat respingerea cererii de recurs.

Analizând actele aflate la dosar prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele, în conformitate cu dispozițiile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Tribunalul apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Conform art. 120 al.1 lit. h din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, se interzice depășirea vehiculului în zona de acțiune a indicatorului „Depășirea interzisă”.

În mod corect prima instanță a coroborat informația rezultată din adresa emisă de CNADNR SA (f.35 dosar fond) din care rezultă că în localitatea R____ pe direcția de mers Baia M___ – D__ exista indicator „Depășirea interzisă”,montat la poziția kilometrică 145+950 cu imaginile produse de proba video.

De altfel, este ușor de dedus că zona unde a depășit petentul era sub acțiunea indicatorului „Depășirea interzisă”întrucât acolo este o curbă în pantă.

Mai mult, din filmare (la ora 10:32) se observă pe partea dreaptă (direcția D__ - Baia M___) un indicator cu semnificația „Depășirea interzisă” amplasat înainte de zona unde petentul a efectuat depășirea.

Rezultă fără putere de tăgadă, în mod logic și corelativ că zona respectivă era sub acțiunea acestui tip de indicator.

Prin urmare, în mod corect a reținut agentul constatator în sarcina petentului săvârșirea contravenției prevăzută de art.100 al.3 lit. e din OUG nr. 195/2002 constând în nerespectarea regimului privind depășirea.

Câtă vreme s-a dovedit în mod cert săvârșirea contravenției de către petent, celelalte critici la adresa procesului verbal invocate prin motivele de recurs sunt pur formale, nefiind de natură să atragă nulitatea acestuia.

Cu alte cuvinte, petentul nu poate justifica o vătămare sensul art. 105 al. 2 Cod procedură civilă de la 1865.

Sub aspectul individualizator, în acord cu dispozițiile art.21 al. 3 din OG nr. 2/2001 și art.100 al.3 din OUG nr. 195/2002 în mod corect agentul constatator a aplicat atât sancțiunea principală pecuniară cât și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de petentul D____ I___, împotriva sentinței civile nr. 1373 din 08.02.2013 pronunțată de Judecătoria Baia M___, jud. Maramureș.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04.10.2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

S_____ O_____ V______ I_____ S____ A______

Grefier,

A______ H____

Red. A.S. / Tred. A.H.

08.01. 2014 / ex.2

JUDECĂTOR LA FOND M______ E____ M____

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025