Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul ALBA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Contestaţie în anulare - Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
686/2015 din 01 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Document finalizat

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A___

SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ

Dosar nr.XXXXXXXXXXXXX

DECIZIA NR. 686/A/2015

Ședința publică din 1 octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: A______ C______ P__ - președinte secție

Judecător: M_____ P_____

Grefier: E____ B______



Pe rol fiind soluționarea contestației in anulare formulata de contestatorul C_________ L_______ împotriva Deciziei nr. 304/A/2015 pronunțată de Tribunalul A___ în dosar nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLITIE AL JUDETULUI A___.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns cons.jr.Titilincu R____ pentru intimatul I____________ DE POLITIE AL JUDETULUI A___, lipsă fiind contestatorul.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care :

Reprezentantul intimatului I____________ DE POLITIE AL JUDETULUI A___ depune la dosar delegație de reprezentare și solicită respingerea contestației ca inadmisibilă, având în vedere că motivele invocate nu se circumscriu celor prev. de art.503 C__.

Instanța, din oficiu, invocă excepția tardivității introducerii contestației.

Reprezentantul intimatului I____________ DE POLITIE AL JUDETULUI A___ solicită admiterea excepției.

Instanța, lasă cauza în pronunțare pe excepția tardivității introducerii contestației.



TRIBUNALUL

Asupra excepției de față ;


Prin Decizia nr. 304/A/2015 pronunțată de Tribunalul A___ în dosar nr. XXXXXXXXXXXX a fost respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul C_________ L_______ împotriva Deciziei nr. 75/A/12.02.2015 pronunțată de Tribunalul A___ în dosar nr. XXXXXXXXXX.

Împotriva acestei decizii contestatorul C_________ L_______ a formulat contestație în anulare invocând excepția de nulitate absoluta, conform art 503 alin
[2] punct 1,2,3,4.

În motivarea contestației se arată că: „Formulează la aceasta data de XXXXXXXXXX contestația in anulare pentru ca: A luat cunoștință de abuzurile din dosar in XXXXXXXXX când am vizualizat prima data dosarul.

A. Imediat după ședința din XXXXXXXXXX a formulat o cerere de invocare a nulității absolute pe cale de excepție, împotriva unor proceduri abuzive. Judecătoarea L___ C_____ a respins o contestație in anulare, prima si singura in caz, in mod abuziv, pe baza art 504 alin 3 C__.

B. Chiar in proces l-a atenționat pe judecătorul C______ D_____, ca e in incompatibilitate absoluta,dar a făcut pe surdul si el si doamna L___[ exista înregistrare ]. S-a invocat deci in ședința si imediat după ședința, in scris[ prin invocarea nulității absolute ]
art 45 C__, privind inadmisibilitatea judecătorului C______. Nu numai ca acești judecători au ignorat legea, fără un minim simt, ei au fost ajutați de doi colegi de același calitate.

C. Judecătorii P__ C______ si P_____ M_____ au transformat cererea sa de invocare a nulității absolute fără acordul său si fara sa fie întrebat, in Contestație in anulare
Scopul pe lingă abuzurile si murdăriile obișnuite, era sa i se ia dreptul de a formula eu insuși o contestație in anulare.

In dosarul nr 789 la emanarea hotărârii nr 304, la pagina 24 si 25, judecătorii au făcut un fals si un abuz. La pag 24 au falsificat o INTIMPINARE. Au introdus o întimpinare dintr-un proces mai vechi, au pus stampila tribunalului, au pus in fals numărul dosarului etc. Acest fals l-am arătat si unei grefiere de la arhiva, fiindu-mi frica sa nu
fie sustrasa , schimbata ,etc. La pag 25, judecătorii au introdus o delegație a IJL A___ mai
veche, ca sa arate ce șmecheri sunt. Așa instanța a ascuns in scop de înșelare si favorizare lipsa Contradictorialității.Refuzul abuziv de a se judeca Contestația in anulare va arata caracterul judecătorilor C______, L___, P__,P_____, A____, B___, M______ care au acceptat toți, ca IJP sa folosească Posta militară a SRI. Asociațiile judecătorești reclama niște colegi "deosebiți" la CSM. și ii căuta tocmai la un CSM care nu a avut curajul sa menționeze măcar numele de SRI a poștei militare la reclamația sa.”.

Ulterior, contestatorul C_________ L_______ a mai invocat următoarele aspecte:

1.Dosarul a fost pragatit, montat, instanța find numita abuziv.

2.De asemeni doresc sa aduc completări la cererea de contestație in anulare fata de hotarirea 304/A/2015.

Ulterior hotaririi a constata la vizualizarea dosarului abuzuri clare, care se înscriu ______________ corupție

1. In procedura de alegere a instanței, se invoca faptul ca a-si mai fi făcut o contestație in anulare imotriva deciziei nr.75/A/2015 , dosar nr. 4/107/ 2015, care a emanat decizia 355/A/2015. Nu e adevarat ca am făcut o alta contestație in anulare împotriva deciziei nr. 75/A/2015 . Instanța P__ - P_____, a montat doarul nr XXXXXXXXXXXXX CU DECIZIA NR 355/2015, tocmai pentru a inpiedica o justiție "dreapta ". Au transformat o cerere de invocare a nulității absolute ________________ Contestație in anulare. Menționează ca nu a fost anuntat înainte de acesta (transformare ilegala a nulității absolute in contestate in anulare si deci nu ml s-a cerut parerea, asa cum prevede legea Instanta P__- P_____ a găsit chiar o denumire speciala abuzului " Contestatie in anulare prin cerere de nulitate absoluta", pentru emanarea deciziei abuzive 355/A/2015.

Bazându-se pe acest abuz de decizie nr.355/A/2015 , instanța P__ - P_____ sau autoimpus si in judecarea contestației de mai js , la hotarirea 304/A/2015, invocind faptul ca asa e legal. Ca atare consider ca instanța P__ - P_____ e incompatibila pe baza art 41 [1] PC. La solicitare copiei minutei 304/A/2015 mi s-a dat o hirtie bătută la masina, elibera pe baza unei fircalituri cu stampila Tribunalului. La judecatori sunt trecuti doi Ss - iști, fara nume si semnătură .

La cererea copiei minutei scrise de mina, a fost refuzat, deși nu era scris pe el nici numele judecătorilor C______ -L___, nici motivele care au dus la soluție conform art 232 C__. Eu cred ca semnaturile in minuta scrisa de mina sunt false. Sesisez instanța ca atare . Neeliberearea unei copii după minuta scrisa de mina e un abuz, in dorința de modificare a minutei oricind, fapt care nu-l vom putea contesta neavind copie.

b. Numirea unui judecător D_____ C______ _____________________ știind ca e incompatibil, este un caz clar de corupție. Judecind si dosarul anterior, __________________________________ acesteia care a emanat hotarirea 75/A/2015, arata ca procedura e o montare a tribunalului, la ordinul cuiva. De altfel se deduce clar din înregistrarea verbala la pag 50 din dosar, a spus: Atenționez ca domnul C______ e de fata si el a ost si in instanța anterioara....

Deci legal, incompatibilitatea absoluta a domnului D_____ C______ luce la nulitatea Hotaririi nr 304/A/2015. Ignorarea acestui fapt duce a un abuz clar, la corupție.

c. In dosar se ragasesc doua falsuri ia pag.29,30,31, făcute chiar de nstanta , in interiorul tribunalului. Intimpinarea IJP A___ din dosarul XXXXXXXXXXXX , se trece printr-o simpla satampila a tribunalului ca intimpinare in dosarul XXXXXXXXXXXX . La fel si delegația IJP A___ . Mai clara favorizare a pârtii adverse nu e necesara. Ca atare speră ca instanța , nu cea incompatibila P_____-P__, sa lamureasca acest caz de corupție, sau sa-l trimită la cei care au competenta.

I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A___ a depus întâmpinare solicitând respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă pentru următoarele motive:

Prin Hotărârea nr. 660/A/2014 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, Tribunalul Alb admis apelul principal formulat de apelantul intimat I____________ de Poliție al Județului Alb împotriva Sentinței civile nr. 330/2014 pronunțată de Judecătoria Câmpeni, a respins apelul incident formulat de apelantul petent C_________ L_______, și a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a respins în tot plângerea contravențională formulată de petentul C_________ L_______ îndreptată împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr xxxxxxx/31.10.2010. Totodată instanța de apel a respins excepția tardivității depunerii apelului incident excepție invocată din oficiu de către instanță.

Prin Decizia nr. 484/2015 pronunțată la data de 11.06.2015 în dosarul XXXXXXXXXXXX Tribunalul A___ a respins cererea de îndreptare, lămurire și completare, conform art. 442, 443 și 444 Cod Procedură Civilă, a Deciziei nr. 337/A/2015 pronunțată în dosarul XXXXXXXXXXXX având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul C_________ L_______ în contradictoriu cu I.P.J. A___. Decizia nr. 484/2015 este definitivă.

Analizând motivele contestației în anulare invocate de către contestatar cu privire la Hotărârea nr. 304/A/2015 pronunțată de Tribunalul A___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX și ținând cont de prevederile art. 503 și urm Cod proc. civ., care enumeră expres și limitativ, obiectul și motivele contestației în anulare, vă rugăm să observați că criticile formulate nu se circumscriu dispozițiilor legale. Pentru motivele mai sus prezentate, având în vedere că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 503 Cod proc. civ., vă rugăm să respingeți contestația în anulare ca inadmisibilă.

In drept, invocă prevederile Codului de procedură civilă.

La termenul de judecată din data de 01.10.2015, instanța, din oficiu, a invocat excepția tardivității contestației în anulare, pentru următoarele motive:

Așa cum s-a arătat mai sus,prin Decizia nr. 304/A/2015 pronunțată de Tribunalul A___ în dosar nr. XXXXXXXXXXXX a fost respinsă contestația în anulare formulată de contestatorul C_________ L_______ împotriva Deciziei nr. 75/A/12.02.2015 pronunțată de Tribunalul A___ în dosar nr. XXXXXXXXXX fil. 60 – 66 dosar nr. XXXXXXXXXXXX.

Decizia în cauză a fost comunicată celui în cauză la data de 12.05.2015, fiind primită personal de către destinatar fil. 73 dosar nr. XXXXXXXXXXXX.

Potrivit art. 505 alin. 1 NCPC 1) Contestația în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă.

Raportând data comunicării hotărârii – 12.05.2015 la data depunerii contestației în anulare -15.06.2015, se constată că termenul prevăzut de art. 505 alin. 1 NCPC calculat în acord cu art.181 și 182 NCPC a fost depășit, intervenind sancțiunea decăderii în conformitate cu art.185 NCPC.

În cauză nu s-a formulat cerere de repunere în termen în conformitate cu art.186 alin. 2 NCPC și nici nu s-au invocat și probat împrejurări care să determine întreruperea sau suspendarea termenului în condițiile art.184 al.3 și 4 NCPC.

Având în vedere cele mai sus expuse, Tribunalul va admite excepția tardivității, invocată din oficiu și, în consecință, va respinge, ca tardiv introdusă, contestația în anulare formulată de contestatorul C_________ L_______ împotriva Deciziei nr. 304/A/2015 pronunțată de Tribunalul A___ în dosar nr. XXXXXXXXXXXX.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE


Admite excepția tardivității, invocată din oficiu și, în consecință:

Respinge, ca tardiv introdusă, contestația în anulare formulată de contestatorul C_________ L_______ împotriva Deciziei nr. 304/A/2015 pronunțată de Tribunalul A___ în dosar nr. XXXXXXXXXXXX.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 01.10.2015.

Președinte,

A______ C______ P__ - președinte secție

Judecător,

M_____ P_____

Grefier,

E____ B______






























Red/tehnored.PAC/ 4 ex/14 Octombrie 2015

Judecător apel : P_____ M_____,A____ B_____ A____

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025