ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A___ Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4392
Ședința publică din 15 septembrie 2015
Președinte: A____ O___
Grefier: N___ B_____
S-a luat în examinare plângerea formulată de petenta __________________ Ro SA în contradictoriu cu intimatul I____________ de poliție județean A___, împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 26.08.2013, întocmit de intimat.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Plângerea este legal timbrată cu taxa judiciară de timbru, în cuantum de 20 lei.
S-a făcut referatul cauzei.
Se constată depuse din partea intimatului, în data de 15.09.2015, prin serviciul registratură, note de ședință, care se califică în concluzii scrise și practică judiciară; se constată că nu este utilă soluționării cauzei proba cu martori, precum și proba cu înscrisuri referitoare la „documentele reținute în probatoriu, cu ocazia controlului, precum și raportul agentului constatator”, respingându-se aceste cereri în probațiune, formulate de petentă.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară cercetarea procesului încheiată și reține cauza spre soluționare.
I N S T A N Ț A
În deliberare asupra cauzei, constată următoarele.
Prin plângerea înregistrată la această instanță la data de 04.10.2013 sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petenta _____________________ SA, în contradictoriu cu intimatul I____________ de poliție județean A___, a solicitat ca prin sentință civilă să se dispună anularea măsurii complementare stipulată în cuprinsul procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 26.08.2013 și returnarea bunurilor ce au făcut obiectul confiscării sau a contravalorii acestora la valoarea de piață ce reiese din factura nr. 2013-xxxxx.
În motivare se arată că în data de 26.08.2013, ora 16:30 în PTF Nădlac, a fost depistat autovehiculul aparținând societății petente, cu nr. de înmatriculare XXXXXXX/XXXXXXX, care a transportat din municipiul S____, jud. A___, până în PTF Nădlac, cantitatea de 49,68 metri cubi cherestea rășinoase, care a fost însoțită de avizul de însoțire a mărfii nr. xxxxxxx din 23.08.2013 ora 11.35.
Petenta susține că măsura complementară aplicată este netemeinică, întrucât nu au fost avute în vedere dispozițiile art. 19 alin. 2 din L. nr. 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, care prevede că „se exceptează de la prevederile alin. 1 avizele de însoțire care însoțesc transportul de materiale lemnoase realizat cu mijloace de transport feroviare și navale, precum și cele care au ca destinație exportul, cazuri în care termenele de valabilitate sunt termenele legale de executare a contractului de transport”. Ori, sancțiunea reținută în sarcina petentei este dată de dispozițiile art. 19 alin. 1 lit. e) din același act normativ, însă, conform comenzii de transport nr. xxxxx/23.08.2013, petenta efectua un transport extern pe ruta S____ România – Rappotenstein Austria, fiind deci în perioada de valabilitate a contractului de transport, care expiră la orele 24:00 ale zilei de 26.08.2013.
Totodată, petenta apreciază că în cauză este incidentă eroarea de fapt, element ce înlătură caracterul contravențional al faptei, raportat la cele arătate cu privire la situația de fapt, precum și având în vedere că procedând la primirea contractului de transport, a apreciat ca dată limită de descărcare orele 24:00 ale zilei de 26.08.2013.
În drept se invocă dispozițiile art. 31 alin. 2, art. 32 alin. 1 din OG nr. 2/2001 modificată.
Prin încheierea de ședință din data de 21.04.2014 a fost suspendată judecata plângerii, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. xxxxx/55/2013 al Judecătoriei A___, cauza fiind repusă pe rol la data de 15.09.2015.
Intimatul, prin notele de ședință depuse la data de 15.09.2015, solicită respingerea plângerii, arătând că în cauză nu s-a făcut dovada proprietății asupra bunurilor confiscate, astfel cum prevăd dispozițiile art. 31 alin. 2 teza a-II a din OG nr. 2/2001 și art. 37 din L. nr. 171/2010. Petenta nu a demonstrat calitatea de proprietar al materialului lemnos confiscat, această calitate aparținând SC Holzinustrie ________________.
Intimata învederează că plângerea contravențională formulată de petentă a fost respinsă definitiv de Tribunalul A___, prin decizia civilă nr. 842/A/24.09.2014. Potrivit art. 19 alin. 1 din L. nr. 171/2010 pentru fapta săvârșită de petentă, adică transportul materialelor lemnoase care nu corespund din punct de vedere cantitativ și/sau calitativ ori din punctul de vedere al speciei, cu datele înscrise în avizul de însoțire se aplică o amendă de la 2000 la 5000 lei, precum și sancțiunea complementară a confiscării materialului lemnos. Legalitatea și temeinicia procesului verbal fiind confirmate cu ocazia judecării cauzei definitiv de Tribunalul A___, implicit sancțiunea principală fiind menținută, nu există motive pentru care sancțiunea complementară, accesorie, să nu o urmeze pe cea principală. Solicitarea petentei, privind aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 37 alin. 1 din L nr. 171/2010, potrivit cărora „materialul lemnos confiscat a cărui proveniență se identifică, se pune la dispoziția proprietarului de drept, dacă acesta nu este contravenient”, nu poate fi primită, deoarece numai în măsura în care instanța ar aprecia că aplicarea de către agentul constatator a prevederilor art. 19 din lege (inclusiv confiscarea) a fost nelegală și netemeinică s-ar putea anula măsura instituită de organul de poliție, ori tribunalul a constatat temeinicia și legalitatea măsurilor aplicate de organul de control.
Se relevă că susținerile petentei cu privire la dobândirea proprietății ulterior înființării măsurii confiscării, prin factura nr. 2013-xxxxx din 06.09.2013 (confiscarea s-a înființat prin procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 26.08.2013) nu sunt fondate și sunt de natură a induce în eroare instanța de judecată, în speranța dobândirii legitimării procesuale și de a repara dauna înregistrată de expeditorul materialului lemnos, care însă are deschisă calea acțiunii în pretenții împotriva petentei, deoarece contractul de transport nu a fost respectat din vina transportatorului.
În ceea ce privește factura indicată de petentă ca fiind actul de dobândire al proprietății asupra bunurilor confiscate, intimatul apreciază că este un act întocmit „pro causa”.
Pentru toate acestea, intimatul solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea valabilității actului de sancționare.
În probațiune se depun, în copie conformă cu originalul, înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele.
Prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx din data de 26.08.2013 petenta a fost sancționată cu amendă contravențională, dispunându-se și măsura complementară a confiscării materialului lemnos transportat, în baza art. 19 alin. 1 din L. nr. 171/2010
S-a reținut că 26.08.2013, petenta a transportat cu autocamionul TIR, cu nr. de înmatriculare XXXXXXX/XXXXXXX, din municipiul S____, jud. A___, până în PTF Nădlac, cantitatea de 49,68 metri cubi cherestea rășinoase, care a fost însoțită de avizul de însoțire secundar al mărfii nr. xxxxxxx din 23.08.2013 ora 11:35, cu depășirea termenului de valabilitate a avizului de 72 de ore.
În prezenta plângere petenta a criticat măsura complementară de confiscare a mărfurilor, însă motivele de care se prevalează sunt specifice analizei legalității și temeiniciei actului sancționator ca atare, analiză ce a și făcut obiectul unei alte plângeri, soluționate printr-o hotărâre ce menține ca atare procesul verbal, reindividualizând doar sancțiunea principală.
În ceea ce privește sancțiunea complementară, acesta este legal aplicată, în baza art. 19 din L. nr. 171/2010, iar petenta nu învederează motive de reapreciere a acesteia.
Ca urmare, în baza art. 34 din OG nr. 2/2001, plângerea va fi respinsă.
În baza art. 453 C. pr. civ., se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta __________________ Ro SA, cu sediul în comuna Bascov, ____________________, jud. Argeș, având JXXXXXXXXXXXX, CUI RO xxxxxxx, în contradictoriu cu intimatul IPJ A___, cu sediul în A___, __________________, nr. 17-21, jud. A___, ca nefondată.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria A___.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.09.2015.
Președinte Grefier
A____ O___ N___ B_____
Red./tehn./AO/NB/15.10.2015
4 ex./2 _____________________________ comunică cu:
- petenta __________________ Ro SA, cu sediul în comuna Bascov, ____________________, jud. Argeș
- intimatul I____________ de poliție al județului A___, cu sediul în A___, __________________, nr. 17-21, jud. A___