SECȚIA A II A CIVILĂ, DE C_________
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
Ședința publică din 12.06.2013
PREȘEDINTE: G_______ Ș_____
JUDECĂTOR: M____ I_____
JUDECĂTOR: L_______ T_____
GREFIER: D______ C_____ BÂRLAȘ
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul U_______ P____, împotriva sentinței civile nr. 554/18.02.2013, pronunțată de Judecătoria Reșița, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului C____-S______, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție – OUG. 195/2002.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 36 din OG. nr.2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța invocă, din oficiu, excepția tardivității recursului și rămâne în pronunțare pe excepție.
T R I B U N A L U L,
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Reșița sub nr. XXXXXXXXXXXXX, la data de 23.03.2012, petentul U_______ P____, a contestat procesul-verbal de contravenție ________, nr. xxxxxx din data de 05.05.2012, întocmit de I____________ de Poliție al Județului C____-S______, prin care i s-a aplicat o amendă contravențională, în baza art. 108, pct. 1 lit. a in OUG 195/2002 rep., în cuantum de 280 lei, întrucât nu a acordat prioritate de trecere pietonilor aflați în traversarea străzii în dreptul imobilului cu nr. 22. Totodată, petentul nu a purtat centura de siguranță în timp ce se deplasa cu autoturismul.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că nu se consideră vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa prin procesul verbal de constatare și sancționarea a contravenției , solicitând anularea acestuia ca netemeinic și nelegal și exonerarea sa de la plata amenzii aplicate .
Prin sentința civilă nr. 554/18.02.2013, Judecătoria Reșița a respins plângerea contravențională formulată de petentul U_______ P____.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, prin procesul-verbal de contravenție ________, nr. xxxxxxx din data de 05.05.2012, întocmit de I____________ de Poliție al Județului C____-S______, i s-a aplicat petentului sancțiunea amenzii contravenționale, în cuantum de 280 lei ,sancțiunea complementară două puncte de penalizare și reținerea permisului de conducere pe o perioadă de 30 de zile pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 135 alin. 1 lit. h din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 rep. , precum și sancțiunea ,,avertisment,, pentru comiterea faptei prev. de art. 36 alin. 1 din OUG 195/2002 rep.
S-a reținut în sarcina acestuia că în data de 05.05.2012, la ora 15 03,a condus autoturismul marca ,,Opel Zafira,, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXXX, din direcția str. Făgărașului, către _______________________ efectuarea virajului la stânga,nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea străzii pe trecerea de pietoni semnalizată corespunzător în dreptul imobilului cu nr. 27, semnalul adresat pietonilor fiind de culoare verde. Totodată, petentul nu a purtat centura de siguranță în timp ce se deplasa cu autoturismul.
Petentul a semnat procesul verbal, iar la rubrica Alte mențiuni este consemnat: ,,Nu are mențiuni”.
Sub aspectul legalității întocmirii procesului verbal de contravenție, instanța de fond a reținut că acesta este întocmit cu respectarea cerințelor prevăzute de art. 16 și 17 din O.G. 2/2001.
Pe fondul cauzei, deși O.G nr. 2/2001 nu prevede nici o dispoziție cu privire la forța probantă a procesului verbal de contravenție, există o prezumție de legalitate și realitate a actului , având în vedere faptul că este vorba de un act administrativ. În aceste condiții, prima instanță a prezumat că situația de fapt menționată în procesul verbal de constatare a contravenției este conformă realității, prezumție care poate fi răsturnată de petent prin probă contrară.
De asemenea, instanța de fond a reținut că fapta a fost constatată în mod direct și nemijlocit de către agentul constatator, iar petentul, prin probele administrate pe parcursul cercetării judecătorești, nu a făcut dovada contrară.
Instanța de fond a reținut faptul că martorul încuviințat în apărare, G_______ P____ G___, a relevat că, la data și ora menționate în procesul verbal, se afla pe scările magazinului situat pe ___________________________, context în care a observat că petentul, care îi este prieten, se deplasa cu autoturismul pe banda a II-a de circulație iar după ce l-a claxonat a traversat marcajul pietonal, fără ca vreo persoană să fie angajată în traversarea acestuia….Având o vizibilitate bună, a observat că petentul avea aplicată centura de siguranță….
Prima instanță a reținut că, în speță, întreaga expunere a faptelor nu este verosimilă, motiv pentru care a înlăturat această probă .
De asemenea, instanța de fond a constatat că sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul U_______ P____,solicitând modificarea în tot a sentinței recurate, admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal de contravenție.
În motivarea recursului, recurentul a susținut că instanța de fond a înlăturat toate apărările sale și nu a ținut cont nici de declarația martorului audiat în cauză.
A mai susținut că în motivarea sentinței, prima instanță s-a aflat în eroare, întrucât a făcut vorbire despre o altă stare de fapt decât cea descrisă în procesul verbal de contravenție, respectiv a reținut că nu a avut asupra sa permisul de conducere.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 indice 7 Cod procedură civilă.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Examinând sentința civilă recurată, potrivit motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, pentru orice motiv de modificare sau de casare prevăzut de art. 312 raportat la art. 3041 Cod procedură civilă și sub aspectul temeiniciei și legalității, tribunalul constată următoarele:
În baza art. 137 alin.1 Cod procedură civilă,instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției tardivității recursului, invocată din oficiu.
Tribunalul observă că potrivit art. 34 alin. 2 din OG. nr.2/200l, privind regimul juridic al contravențiilor, ,,Hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului”.
În cauză, Tribunalul constată că sentința primei instanțe a fost comunicată recurentei la data de 09.04.2013 – fila 30 dosar fond – iar aceasta a declarat recurs la data de 03.05.2013, deci cu mult peste termenul legal de 15 zile.
Față de considerentele de mai sus, Tribunalul, ținând cont de disp. art. 34 alin. 2 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor , raportat la art.312 cod procedură civilă , va admite excepția de procedură invocată din oficiu și va respinge recursul, ca fiind tardiv introdus.
ÎN NUMELE LEGII
Admite excepția de procedură privind tardivitatea recursului, invocată din oficiu.
Respinge recursul declarat de recurentul U_______ P____, împotriva sentinței civile nr. 554/18.02.2013, pronunțată de Judecătoria Reșița, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului C____-S______, ca fiind tardiv introdus.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.06.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G_______ Ș_____ M____ I_____ L_______ T_____
GREFIER,
D______ C_____ BÂRLAȘ
Red.ȘG/05.07.2013
Tehnored.BDC/12.07.2013
Ex.2
Jud.fond: J___ P____