Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ 1491/R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 22.10.2013.
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P_________: A____ D_________
JUDECĂTOR: M_____ E_____
JUDECĂTOR: L____ C_______ C_____
GREFIER : A__-M____ P___
Pe rol judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe recurenta AL M_______ SRL împotriva sentinței civile nr. 857 din data de 04.02.2013 pronuntată de Judecătoria Cornetu in contradictoriu cu nu intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că in data de 07.08.2013 recurenta a depus motivele de recurs si înscrisuri reprezentând copii ale proceselor verbale contravenționale emise de CESTRIN București pentru fapta de a circula fară rovinietă, copie certificat de înregistrare mențiuni, copie hotărâre de modificare a catului constitutiv a societății si copie de modificare a sediului societății, iar in data de 07.10.2013 intimata a formulat întâmpinare si faptul că ambele părți au solicitat judecarea cauzei in lipsă.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza in stare de judecată si acorda cuvântul pe cererile de recurs.
TRIBUNALUL,
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01.11.2012 sub numărul de mai sus, declinată de Judecătoria C________ la data 09.10.2012, petentul __________________ a solicitat, în contradictoriu cu intimata CNADNR SA, anularea procesului-verbal _________ nr. xxxxxxx/10.10.2011.
Petentul nu a motivat plângerea în fapt și în drept.
Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 15, lit. i) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și al art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
În dovedire, petentul a depus la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri.
Intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, nu a formulat întâmpinare, însă a depus la data de 17.01.2013, prin Serviciul Registratură, relații privind mijloacele de măsurare supuse controlului metrologic, certificat calificat, dovadă de îndeplinire a procedurii de comunicare a procesului verbal contestat și planșă foto, și a solicitat judecarea cauzei în lipsă cf. art. 242 C__. De asemenea, la data de 21.01.2013 intimata a depus dovada comunicării procesului verbal contestat și a invocat excepția tardivității formulării plângerii.
Prin sentința civilă nr. 857 din data de 04.02.2013 Judecătoria Cornetu a admis excepția tardivității plângerii contravenționale formulate de petenta AL M_______ SRL si a respinge plângerea contravențională ca tardiv formulată.
Analizând materialul probator administrat în cauză, prin prisma acestei excepții invocată de intimată, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul verbal _________ nr. xxxxxxx/10.10.2011, în temeiul art. 8 alin 1 și 2 din OG 15/2002, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 lei, iar în temeiul art. 8 alin 3 din OG 15/2002, obligat să plătească contravaloarea tarifului de despăgubire, în cuantum de 28 de euro, reținându-se, în esență, că la data de 13.04.2011, în jurul orelor 19:00, petentul a circulat cu autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, pe Autostrada A2 km 12+450 m, Glina, jud. Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă.
În drept, conform art. 31, alin. 1 din O.G. nr. 2 din 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Potrivit art. 103, alin. 1 din Codul de procedură civilă, neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa.
Din interpretarea coroborată a acestor texte, rezultă că termenul de 15 zile este un termen legal, imperativ și peremptoriu, a cărui nerespectare atrage decăderea din dreptul de a mai recurge la calea de atac oferită de lege, respectiv plângere împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor.
Termenul se calculează conform dispozițiilor art. 101, alin. 1 din Codul de procedură civilă, pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit.
În cauză, procesul-verbal contestat a fost afișat la data de 13.10.2011 la adresa petentului menționată în certificatul de înmatriculare al autoturismului. Procedura afișării s-a realizat în prezența martorului asistent C______ N______, potrivit dovezii de la fila 12. Petentul, legal citat, nu s-a prezentat la termenul de astăzi și nici nu a formulat concluzii scrise cu privire la excepția tardivității plângerii invocată de intimată, deși a avut suficient timp înainte de termen în care să ia la cunoștință de înscrisurile de la dosar.
Prin urmare, termenul de 15 zile a început să curgă de la data de 13.10.2011 și s-a împlinit la data de 31.10.2012. Plângerea formulată de petent a fost depusă la Judecătoria C________ la data de 24.07.2012 (fila 2 din dosarul declinat).
În procesul-verbal comunicat petentului la data de 13.10.2011 se indică atât calea de atac, cât și termenul legal pentru exercitarea acesteia.
Instanța a reținut că petentul nu a invocat existența vreunei împrejurări mai presus de voința sa, care să justifice o eventuală repunere în termen, în sensul art. 103 din Codul de procedură civilă. Pentru aceste considerente, instanța a admis excepția tardivității plângerii contravenționale și, pe cale de consecință, a respins plângerea ca tardiv formulată.
Împotriva sentinței civile nr. 857 din data de 04.02.2013 a formulat recurs petenta AL M_______ SRL solicitând admiterea recursului, casarea sentinței civile recurate si trimiterea spre rejudecare la instanța de fond, in principal, si in subsidiar, admiterea recursului, modificarea in tot a sentinței civile recurate si admiterea plângerii formulate împotriva procesului verbal _________ nr. xxxxxxx, ca fiind temeinică si legală.
In motivarea cererii recurentul a arătat că prin plăngereea formulată împotriva procesului verbal _________ nr. xxxxxxx/10.10.2011 a solicitat anularea acestuia.
A arătat recurentul că instanta de fond în mod greșit, a apreciat ca, in speța termenul de la care începe sa curgă cele 15 zile, in interiorul cărora petenta ar fi putut sa conteste Procesul Verbal _________ nr. xxxxxxx/1O.l0.2011, este 31.10.2012, având in vedere următoarele aspecte:
a) în baza Hotărârii Adunării Generale a Asociaților nr. 2 din data de 16.12.2008, a fost aprobata schimbarea sediului social al societății comerciale AL M_______ S.R.L., din oraș O_____, ____________________ F, jud. Constanta in Constanta, __________________________. 49A.
b) in urma hotărârii Adunării Generale a Asociaților nr. 2 din data de 16.12.2008, a fost înregistrata la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanta, asigurându-se astfel publicitatea fata de terți a măsurii schimbării sediului social dispuse de către asociați, conform dispozițiilor prevăzute de Legea 31/1990 republicata.
Prin Încheierea nr. xxxxx din 05.01.2009, emisa de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului Constanta, in dosarul nr. xxxxx/2008, s-a confirmat înregistrarea mențiunilor privind schimbarea sediului social al societarii AL M_______ S.R.L., conform dispozițiilor legale.
A mai arătat recurenta-petenta ca a luat la cunoștința de Procesul Verbal de constatare sancționare _________ nr. xxxxxxx/10.10.2011, la data de 18.07.2012 când a i-a fost comunicată adresa nr. xxxxx de către C.N.A.D.N.R. SA - Direcția Regionala de Drumuri si Poduri.
Totodată, recurenta-petentă arătat ca termenul de 15 zile, in interiorul căruia petentul avea posibilitatea de a formula plângere împotriva Procesului Verbal _________ nr. xxxxxxx/2011, incpea să curgă de la data când aceasta a luat la cunoștința, respectiv de la data de 18.07.2012.
Întrucât plângerea a fost înregistrata pe rolul Judecătoriei Constanta la data de 24.07.2012, a menționat ca si-a exercitat dreptul procesual in termenul prevăzut de lege.
In dovedirea cererii recurenta-petentă a depus anexat la cerere următoarele înscrisuri: hotararea A__ nr. 2/16.12.2008; încheierea nr. xxxxx din 05.01.2009, emisa de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului Constanta, in dosarul nr. xxxxx/2008; adresa nr. xxxxx/18.07.2012 emisa de C.N.A.D.N.R. SA - Direcția Regionala de Drumuri si Poduri.
In drept isi întemeiază cererea in temeiul dispozițiile prevăzute de art. 304 indice 1 Cod Procedură Civilă. si art. 304 pct. 9 Cod Procedură Civilă.
La data de 07.10.2013 intimata CNADNR a depus întâmpinare la dosarul cauzei solicitând: respingerea recursului formulat de recurenta AL M_______ SRL si menținerea sentinței atacate ca temeinica si legală.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat ca instanța de fond, in mod corect a respins ca tardiv introdusă plângerea împotriva procesul verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx/10.10.2011.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat ca instanța de fond, in mod corect a reținut că procesul verbal de constatare a contravenției _________/xxxxxxx a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute de O.G. 2/2001, reținând că nu exista vreo cauza de nulitate absoluta prevăzuta de OG. 2/2001.
Procesul verbal de constatare a contravenției a fost generat și tipărit cu ajutorul mijloacelor tehnice ale SIEGMCR și, conform prevederilor art.7 al Legii nr.455/2001 privind semnătura electronică, are asociată semnătura electronică extinsă a agentului constatator, bazată pe un certificat calificat și generată printr-un dispozitiv securizat de creare de semnături electronice. Astfel, art. 7 din Legea 455/2001 prevede: ``în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii".
De asemenea, a arătat ca dispozițiile art. art.6, din Legea nr.455/2001 privind semnătura electronica, "înscrisul in recunoscut de către cel căruia i se opune, are același efect ca actul autentic intre cei care l-au subscris si intre cei care le reprezintă drepturile, iar art.7 al aceluiași act normative statuează ca, in cazurile in care, potrivit legii, forma scrisa este ceruta ca o condiție de proba sau de validitate a unui act juridic, un înscris in forma electronica îndeplinește aceasta cerința daca i s-a incorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat si generat prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.
În plus, O.G. 2/2001 nu stabilește ce fel de semnătură se aplică pe procesele verbale de constatare a contravenției olografă sau electronică, lăsând astfel posibilitatea aplicării si a semnăturii electronice, valorificând principiul de drept" ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus" (unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă).
Mai arată intimata că petenta din mențiunea expresa cuprinsa in PVCC se retine că natura actului ca act administrativ de drept public a procesului verbal de contravenție, conform art. 1171 si 1173 Cod Civil, incidenta in privința PVCC-ului a normelor privind semnătura electronica nu ii răpesc acestuia calitatea de act autentic, emis de un funcționar public competent si cu respectarea solemnităților prevăzute de lege.
In drept, intima își întemeiază in temeiul art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă, O.G. 15/2002 si O.G. 2/2001.
In dovedirea cererii a solicitat proba cu înscrisuri si orice alte probe doveditoare ce vor reieși din dezbateri.
Analizând recursul declarat, tribunalul reține următoarele:
Prin motivele de recurs s-a susținut că în mod greșit prima instanță a apreciat că în speță termenul de 15 zile în interiorul căruia petentul ar fi putut să conteste procesul – verbal de contravenție este 31.10.2012, având în vedere că la data de 16.12.2008, în baza Hotărârii Adunării Generale a Asociaților nr. 2, a fost aprobată schimbarea sediului social al societății petente iar această hotărâre a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C________, asigurându-se în acest fel publicitatea față de terți a măsurii schimbării sediului social.
Tribunalul apreciază recursul ca fiind nefondat. Astfel, în ceea ce privește termenul de introducere a plângerii contravenționale, potrivit art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. Acest termen este unul de prescripție, calculându-se pe zile libere, introducerea plângerii cu depășirea acestuia atrăgând respingerea acesteia ca tardivă. În același timp, fiind un termen de prescripție, îi este aplicabilă instituția repunerii în termen, ceea ce înseamnă că petenta avea îndatorirea de a sesiza prima instanță cu o cerere de repunere în termenul de formulare a plângerii contravenționale, ceea ce în speță nu s-a întâmplat.
Cu privire la termenul de introducere a plângerii contravenționale, tribunalul constată că procesul - verbal contestat a fost întocmit la data de 10.10.2011, comunicarea acestuia a fost realizată la data de 13.10.2011, în timp ce plângerea contravențională a fost înregistrată pe rolul primei instanțe la data de 24.07.2012. Prin urmare, în raport de dispozițiile art. 31 din OG nr. 2/2001 conform căruia „Împotriva procesului verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia” tribunalul apreciază că plângerea a fost introdusă tardiv, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică sub acest aspect.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, în temeiul prevederilor art. 312 C. pr. civ., recursul va fi respins ca nefundat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge recursul formulat de recurenta-petentă AL M_______ SRL împotriva sentinței civile nr. 857 din data de 04.02.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu in contradictoriu cu nu intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.10.2013.
Președinte Judecător Judecător
A____ D_________ M_____ E_____ L____ C_______ C_____
Grefier
A__-M____ P___
Concept red. gref. A.P.
Red. Jud: E.M./2exemplare/27.11.2013
Jud.fond :G____ M_____- Jud.Cornetu