Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria ALEXANDRIA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
2964/2015 din 08 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

JUDECATORIA A_________ JUDEȚUL TELEORMAN

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX


SENTINȚA CIVILĂ NR.2964

Ședința publică din 8 septembrie 2015

Instanța constituită din:

Președinte : L____ Brateș

Grefier : C_____ D_________

*********

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile ce are ca obiect plângere contravențională formulată de petentul D______ N____, domiciliat în __________________________________, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției _______ 12 nr. xxxxxxx din data de 31.01.2012, încheiat de C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – CESTRIN, cu sediul în București, _____________________. 401A, sector 6.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea este timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru (f.12).

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care;

Instanța pune în discuție excepția tardivității formulării plângerii, invocată de intimată prin întâmpinare (fila 17) și rămâne în pronunțare față de această excepție.


I N S T A N Ț A


Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data 28.04.2015, sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petentul D______ N____ a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _________ nr. xxxxxxx din 31.01.2012, încheiat de către intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, solicitând anularea procesului verbal de constatare a contravenției.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că procesul-verbal este nelegal pentru următoarele motive: procesul-verbal nu cuprinde locul de muncă și ocupația petentului; nu sunt arătate toate împrejurările ce pot servi la aprecierea gravității faptei, mai exact abaterea a fost săvârșită în interiorul localității Dragănești-Vlasca si nu în afara localității astfel încât să fie necesară rovinieta; agentul constatator V_____ C______ Raduca nu face dovada împuternicirii prevăzută de art. 9 din O.G. 15/2002; drumul pe care a circulat, deci sancțiunea a fost aplicată de o persoană fără calitatea de agent constatator, drumul aflat în interiorul localității Drăgănești-Vlasca nu este un drum național, aducând ca argumente faptul că nu este clasificat astfel de către ministerul Transporturilor și Infrastructurii așa cum prevede art. 5 din O.G. nr. 43/1997, drumul era unul principal în localitatea Drăgănești și nici nu poate fi clasificat ca intrând în noțiunea de „infrastructură de transport rutier din România”, astfel cum este definită de O.G. 15/2002.

De asemenea, procesul-verbal este nelegal pentru că nu i-a fost adus la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni, nu a fost semnat de un martor asistent deși era obligatoriu din moment ce contravenientul nu era de față la încheierea procesului-verbal.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001.

În dovedirea plângerii, petenta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus următoarele înscrisuri, în copie: procesul-verbal _________ nr. xxxxxxx din 31.01.2012, dovadă comunicare.

Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei, conform art. 19 din O.U.G 80/2013.

Prin întâmpinare, intimata a invocat excepția tardivității introducerii plângerii contravenționale, față de disp. art 31 din OG nr. 2/2001.

Pe fond, a solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată, și menținerea procesului-verbal încheiat, arătând că acesta a întocmit potrivit dispozițiilor legale în vigoare

În drept, intimata a invocat dispozițiile O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. 15/2002, Ordinul M.T.I. 769/2010 cu modificările și completările ulterioare – Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.

În dovedirea celor susținute, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, iar în susținerea acestora a depus la dosar următoarele înscrisuri, în copie: planșe foto, certificatul calificat al agentului constatator, dovadă comunicare proces-verbal cu confirmare de primire.

Prin răspunsul la întâmpinare, petenta a reiterat motivele de nulitate invocate prin plăngerea introductivă.

Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța constată următoarele:

Prin procesul-verbal _________ nr xxxxxxx din 31.01.2012 întocmit de către intimata C.N.A.D.N.R-S.A, petentul D______ N____ a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă de 250 lei și tarif de despăgubire în cuantum de 28 euro pentru contravenția prevăzută de art. 8 din OG nr. 15/2002, întrucât la data de 07.08.2011, ora 05:46, autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXX aparținând petentului a fost depistat în localitatea Drăgănești-Vlasca, Jud. Teleorman, circulând fără a deține rovinietă valabilă.

Cu privire la excepția tardivității plângerii contravenționale, invocată de intimată, instanța constată următoarele:

În drept, potrivit art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, ,,împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.’’

Termenul de 15 zile este unul imperativ, nerespectarea lui putând fi invocată pe tot parcursul procesului, urmând a fi analizată cu prioritate față de temeinicia sau legalitatea proceselor-verbale de contravenție.

Analizând cu prioritate excepția tardivității plângerii contravenționale invocată de instanță din oficiu și prorogată până la momentul depunerii tuturor dovezilor de comunicare ale proceselor verbale atacate, instanța constată următoarele:

Potrivit Deciziei în interesul legii nr. XX/2013, ,,Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.

Cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal.’’

Or, instanța reține că intimata a făcut dovada comunicării efective a procesului verbal la dosar, comunicare ce s-a făcut prin confirmare de primire, prin semnătura petentului, la data de 13.02.2012.

Astfel, instanța constată că plângerea contravențională a fost depusă la peste 3 ani de la data primirii efective a procesului-verbal, deci cu mult după împlinirea termenului de 15 zile de introducere a plângerii.

Instanța constată, astfel, că plângerea de față a fost depusă în mod tardiv, cu încălcarea dispozițiilor art. 31 ale O.G. nr. 2/2001, urmând a admite excepția tardivității plângerii contravenționale și a respinge ca tardivă plângerea contravențională introdusă de petent împotriva procesului-verbal de contravenție ________ 12, nr xxxxxxx din 31.01.2012 încheiat de intimata CNADNR-CESTRIN.


PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E:


Admite excepția tardivității introducerii contestației la executare, invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul D______ N____, domiciliat în __________________________________, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției _______ 12 nr. xxxxxxx din data de 31.01.2012, încheiat de C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – CESTRIN, cu sediul în București, _____________________. 401A, sector 6, ca tardiv formulată.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Calea de atac se depune la Judecătoria A_________.

Pronunțată în ședință publică azi, 08.09.2015.


Președinte,Grefier,

L____ Brateș C_____ D_________






Tehnored.L.B./14.09.2015

Dact.C.D./07.10.2015 – 4 ex.

Comunicat 2 ex. azi, 09.10.2015 – Grefier,






Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025