Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul GALAŢI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
228/2014 din 04 decembrie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL G_____

SECTIE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE NR. 228/2014

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 04 DECEMBRIE 2014

COMPLETUL COMPUS DIN:

PREȘEDINTE V_______ D_________

JUDECĂTOR C_______ L___

GREFIER C_______ P_________

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului promovat de apelantul B________ NICUȘOR, domiciliat in G_____, ____________________, _____________, __________________________ civile nr. 815/30.01.2014, pronunțată de Judecătoria G_____ in dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, in contradictoriu cu intimatul I.P.J. G_____, cu sediul in G_____, ____________________, având ca obiect „anulare proces verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx”.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 20.11.2014, consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată care face parte integrantă din prezenta când, Tribunalul având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 27.11.2014 si, ulterior la 04.12.2014, pronunțând următoarea decizie:

T R I B U N A L U L

Asupra apelului civil de față;

Prin sentința civilă nr. 815/30.01.2014, Judecătoria G_____ a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate de petentul B________ NICUȘOR in contradictoriu cu intimatul I__ G_____.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria G_____ a reținut următoarele:

Prin plângerea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei G_____ la data de 18.02.2013, sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petentul B________ NICUȘOR a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I__ G_____ – Serviciul Rutier, anularea procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 10.02.2013.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că a fost sancționat cu amendă contravențională de 675 lei și reținerea permisului de conducere pentru că, la data de 10.02.2013, ar fi condus autoturismul cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX pe __________________, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de 0,15 mg/l alcool pur în aer expirat.

Apreciază că fapta reținută în procesul verbal contestat nu corespunde realității.

În drept plângerea nu a fost întemeiată.

La cerere a fost atașat, în copie, procesul verbal contestat.

Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor raportat la prevederile art.15, lit. i din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Legal informat, intimatul nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare, dar a depus la dosar Raportul agentului constatator, Fișa tehnică a aparatului Drager __________ 0366.

La termenul de judecată din data de 30.01.2014 instanța a încuviințat părților proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx din 10.02.2013, petentul B________ NICUȘOR a fost sancționat în temeiul art. 102 alin. 3 lit. a din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu 9 puncte amendă, în cuantum de 675 lei și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

Potrivit celor consemnate în procesul verbal contestat, la data de 10.02.2013, ora 00.10, petentul a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, pe __________________, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. S-a reținut că a fost testat cu aparatul alcooltest Drager __________ 0366, testarea nr.630, rezultatul fiind de 0,15 mg/l alcool pur în aer expirat.

În drept, conform art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate si temeinicie al instanței.

Analizând modul de întocmire a procesului-verbal ________ nr. xxxxxxx din 10.02.2013, instanța a constatat că acesta respecta dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Sub aspectul temeiniciei, procesul verbal ________ nr. xxxxxxx din 10.02.2013 este întemeiat, în cauză nefiind dovedită o altă situație de fapt decât cea reținută de agentul constatator, astfel că instanța urmează să respingă plângerea formulată de petent.

Potrivit disp. art. 102 alin. 3 din OUG nr. xxxxxxxx, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile conducerea sub influența băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracțiune.

Deși O.G. nr. 2/ 2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N____ c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008 ).

Conform rezultatului testării cu aparatul alcooltest din data de 10.02.2013, coroborat cu raportul agentului constatator rezultă că, la data de 10.02.2013, ora 01.10, petentul avea 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De altfel, în cuprinsul procesului – verbal contestat, la rubrica „obiecțiuni”, petentul a arătat că a consumat un pahar de 100 ml de țuică și nu dorește recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Având în vedere că testarea pentru determinarea concentrației de alcool în aerul expirat a fost efectuată în conformitate cu art. 185 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. xxxxxxxx și că petentul a refuzat să se supună testării medicale, după cum s-a menționat în procesul-verbal semnat de acesta, instanța a reținut săvârșirea contravenției prevăzute de art. 102 alin. 3 lit. a din O.U.G. 195/2002, respectiv „conducerea sub influența băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracțiune.”

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate, având în vedere dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța a apreciat că nu se impune o reindividualizare a sancțiunii cu amenda.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel, in termen legal, petentul Bandarica Nicușor, fără a-l motiva nici in fapt si nici in drept.

Pe parcursul judecării apelului, petentul nu s-a prezentat in instanță.

Intimatul I__ G_____ nu a formulat întâmpinare si nici nu a fost reprezentat in instanță.

Verificând legalitatea sentinței apelate, Tribunalul apreciază că hotărârea pronunțată in cauză de Judecătoria G_____ este legală si temeinică, neimpunându-se reformarea acesteia.

In fapt, prin procesul-verbal contestat s-a reținut in sarcina apelantului faptul că in ziua de 02.10.2013 a condus autovehiculul proprietate pe drumurile publice, in timp ce avea o alcoolemie de 0,15 mg/l alcool pur in aerul expirat.

Fapta reținută in sarcina apelantului-petent este dovedită cu rezultatul testării cu aparatul alcooltest, coroborat cu raportul agentului constatator.

Apelantul-petent, la rubrica „OBIECTIUNI”, din procesul-verbal a recunoscut că a consumat un pahar de 100 ml țuică si a arătat că nu dorește recoltarea probelor biologice in vederea stabilirii alcoolemiei.

In apel nu s-au administrat probe noi, nefiind solicitate de niciuna din părți.

Așa fiind, apelul se privește ca neîntemeiat, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge apelul promovat de apelantul B________ NICUȘOR, domiciliat in G_____, ____________________, _____________, __________________________ civile nr. 815/30.01.2014, pronunțată de Judecătoria G_____ in dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, in contradictoriu cu intimatul I.P.J. G_____, cu sediul in G_____, ____________________, având ca obiect „anulare proces verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx”, ca neîntemeiat.

Definitivă.

Pronunțată in ședință publică, azi, 04.12.2014.

Președinte,

V_______ D_________

Judecător,

C_______ L___

Grefier,

C_______ P_________

Red. V.D.

Dact. C.P.

4 ex. / 07.01.2015

Fond: DEL

_____________ _______

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025