R O M A N I A
TRIBUNALUL C____ S______
R E Ș I Ț A
SECȚIA A II A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.XXXXXXXXXXXXX
Cod operator 2896
DECIZIA CIVILĂ NR.1053/A
Ședința publică din data de 23.10.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: I_____ M____, judecător
JUDECATOR: A________ O___ S____
GREFIER: S____ D______
S-a luat în examinare apelul declarat de apelantul C_______ A_____ împotriva sentinței civile nr.206/13.02.2015 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C____-S______, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul intimatului, consilier juridic M_____ A___, lipsind apelantul
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, expunerea referatului cauzei de către grefierul de ședință, verificarea actelor și lucrărilor de la dosar, se constată că, prin serviciul registratură, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România-Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara-SDN Caransebeș a depus răspuns la adresa instanței, iar intimatul a depus note de ședință.
Reprezentantul intimatului, consilier juridic M_____ A___, depune delegație de reprezentare în cauză.
În baza art.392 Cod procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul părților.
Reprezentantul intimatului, consilier juridic M_____ A___, solicită respingerea apelului pentru motivele arătate în întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri de formulat, în baza art.394 Cod procedură civilă, declară cercetarea procesului încheiată și dispune închiderea dezbaterilor, procedând la soluționarea cererii.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.206/13.02.2015 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de petentul C_______ A_____ în contradictoriu cu intimatul I.P.J. C____-S______ împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională ________ nr.xxxxxxx întocmit de intimat la data de 12.06.2014.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin procesului-verbal ________ nr.xxxxxxx/12.06.2014, petentul a fost sancționat contravențional cu o amendă în cuantum de 340 lei și măsura complementară a reținerii permisului de conducere, reținându-se că, în data de 12.06.2014, orele 13,35, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, pe DN 6- localitatea Armeniș și, în dreptul S.C. MA R___ Construct S.R.L., a efectuat manevra de depășire a unui alt autovehicul (cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX), care circula regulamentar în fața sa, încălcând marcajul longitudinal continuu care separa benzile de circulație.
Sub aspectul legalității procesului-verbal, prima instanță a reținut că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității absolute și exprese de art.17 din O.G. 2/2001.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal atacat, prima instanță a reținut, din examinarea rapoartelor întocmite de către agentul constatator care a întocmit procesul-verbal de contravenție și de către un alt agent constatator ce se afla de față la acel moment, că fapta reținută în sarcina petentului a fost constatată în mod direct și nemijlocit, prin propriile simțuri, de către agentul constatator.
În această situație, jurisprudența CEDO nu interzice utilizarea prezumției de temeinicie a procesului-verbal de contravenție (vezi în acest sens cauza Blum împotriva Austriei), Curtea Europeană a Drepturilor Omului constatând încălcarea Convenției doar în situația în care această prezumție este reținută când agentul constatator nu a perceput nemijlocit starea de fapt reținută.
Or, în cauză, un număr de doi agenți de poliție au văzut personal că petentul a efectuat manevra de depășire pe un segment de drum cu marcaj longitudinal continuu, în cuprinsul raportului arătându-se, în plus, faptul că pe întreaga lungime a localității Armeniș depășirea este interzisă, datorită configurației drumului.
Ca atare, reținerea tezei susținute de către petent, cum că depășirea nu ar fi fost efectuată pe un segment de drum pe care această manevră era interzisă, ar echivala cu reținerea, în sarcina agenților constatatori, a săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, ceea ce nu poate fi admis în baza unei simple afirmații a petentului.
Faptul că martorul asistent identificat de către agenții de poliție a refuzat semnarea procesului-verbal de contravenție (indiferent de motivul pentru care a intervenit acest refuz) nu poate invalida procesul-verbal astfel întocmit, semnătura martorului asistent având, potrivit prevederilor art.19 din O.G. 2/2001 doar un rol restrâns, respectiv pe acela de a confirma refuzul petentului de a semna procesul-verbal sau de a confirma că actul a fost întocmit în lipsa persoanei sancționate, or petentul a semnat procesul-verbal întocmit, nefiind deci necesară semnătura martorului.
Văzând și că petentului i s-a aplicat sancțiunea minimă prevăzută de lege, că acesta a avut o atitudine nesinceră (nerecunoscând săvârșirea faptei), precum și că, față de agenții constatatori, a avut o atitudine sfidătoare (astfel cum rezultă din raportul de la f. 14 dosar), prima instanță a constatat că nu se impune în cauză înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului, urmând a respinge ca neîntemeiată plângerea formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, petentul C_______ A_____, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile apelate în sensul admiterii plângerii contravenționale așa cum a fost formulată.
În susținerea apelului petentul arată că motivarea primei instanțe este confuză și contrară logicii juridice, dar și jurisprudenței în materie contravențională. Arată că prima instanță a reținut ad-literam susținerile agentului constatator din cuprinsul raportului emis către conducătorul unității, făcând abstracție de faptul că prezumția de nevinovăție în materie contravențională este obligatorie pentru instanțele din România atunci când le este dedusă judecății o plângere contravențională împotriva actului sancționator.
Apelantul consideră că interpretarea avansată de instanță în sensul refuzului martorului de a semna procesul verbal de contravenție contestat nu poate invalida procesul verbal de contravenție e străin de logica juridică în raport de starea de fapt. Precizează că acesta a refuzat să semneze procesul verbal de contravenție dintr-un motiv evident, respectiv agentul constatator i-a solicitat să confirme, prin semnătură, starea de fapt descrisă în cuprinsul actului sancționator, o stare de fapt vădit mincinoasă, în opinia apelantului, pe care martorul a refuzat să și-o însușească.
Cu privire la susținerile agentului constatator în sensul că, în localitatea Armeniș depășirea este interzisă datorită configurației drumului, apelantul apreciază că acestea sunt lipsite de suport probator.
În drept, apelantul nu își motivează cererea de apel.
Intimatul IPJ C____-S______ a formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală.
În apărare se arată că procesul verbal de contravenție este întocmit cu respectarea cerințelor prevăzute de art.17 din OG nr.2/2001 și nu sunt motive de nulitate absolută a acestuia. Pe baza probelor administrate la dosar prima instanță a apreciat că petentul a fost sancționat în mod legal și temeinic, procesul verbal de contravenție reflectând realitatea.
Intimatul apreciază că a făcut dovada legalității și temeiniciei procesului verbal de constatare a contravenției, constatarea faptei s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale, iar sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.
Examinând sentința civilă apelată potrivit dispozițiilor art.479 Cod procedură civilă și motivelor de apel invocate, sub aspectul temeiniciei și legalității, se constată că apelul este nefondat, din următoarele considerente:
Prin procesul verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx/12.06.2014, petentul C_______ A_____ a fost sancționat contravențional cu o amendă în cuantum de 340 lei și măsura complementară a reținerii permisului de conducere, reținându-se că, în data de 12.06.2014, orele 13,35, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, pe DN 6- localitatea Armeniș și, în dreptul S.C. MA R___ Construct S.R.L., a efectuat manevra de depășire a unui alt autovehicul (cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX), care circula regulamentar în fața sa, încălcând marcajul longitudinal continuu care separa benzile de circulație (fila 12 dosar Judecătoria Caransebeș).
Referitor la legalitatea actului constatator al contravenției, Tribunalul observă că prima instanță a apreciat corect că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art.16 și 19 din O.G. nr.2/2001, nefiind incidente dispozițiile art.17 din același act normativ, care reglementează cazurile de nulitate.
În ceea ce privește temeinicia actului constatator, Tribunalul consideră că prima instanță a reținut corect împrejurarea că prezumția de temeinicie a acestuia nu a fost răsturnată de contravenient, în urma administrării probelor cu ocazia cercetării judecătorești.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, precum și din verificarea considerentelor sentinței apelate, Tribunalul constată că hotărârea atacată este temeinică și legală, fiind pronunțată ca urmare a analizării, în detaliu, a tuturor elementelor de fapt și de drept expuse în cererile și apărările formulate de către părți în cauză, în conformitate cu prevederile art.425 alin.1 lit.b Cod procedură civilă.
Susținerea apelantului, referitoare la faptul că afirmația agentului constatator potrivit căreia depășirea este interzisă pe raza localității Armeniș, este neîntemeiată, aspect ce rezultă din adresa nr.8125/08.10.2015 prin care Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România-Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara-SDN Caransebeș confirmă că pe sensul de mers București-Timișoara depășirea este interzisă pe toata raza localității Armeniș, iar pe sensul de mers Timișoara-București, depășirea este permisă între km 427+980 m - km 428+222m (fila 22 dosar).
Pe cale de consecință, Tribunalul apreciază că nu există nici un motiv de schimbare sau anulare a sentinței atacate.
Față de considerentele de fapt și de drept enunțate mai sus, în temeiul art.480 alin.1 Cod procedură civilă, Tribunalul va respinge apelul declarat de apelantul C_______ A_____ împotriva sentinței civile nr.206/13.02.2015 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C____-S______.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelantul C_______ A_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în Târgu J__, _________________________.5, ___________, județul C____-S______ împotriva sentinței civile nr.206/13.02.2015 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C____-S______, cu sediul în Reșița, _______________, nr.40, jud. C____-S______.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.10.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
I_____ M____ A________ O___ S____
GREFIER
S____ D______
RED.IM/20.11.2015
TEHNODAC.SD/20.11.2015
4 ex., 2 ______________
JUD.FOND: Z____ T___