Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul ARGEŞ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
450/2013 din 14 februarie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 450/2013

Ședința publică de la 14 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M_____ D_________ B______

Judecător A______ D_____

Judecător C_____ B___

Grefier R_____ N______

S-a luat în examinare, pentru solutionare, recursul declarat de petenta P__ R___ M____, împotriva sentinței civile nr 621/29.05.2012 pronunțată de Judecătoria Costești, intimat fiind I____________ T_________ DE MUNCA ARGES, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-petentă prin administrator R___ M____.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, la dosar se află depusă întâmpinare.

Se depune la dosar procură judiciară de reprezentare a recurentei-petente.

Tribunalul comunică recurentei-petente, prin administrator, un exemplar al întâmpinării.

Recurenta-petentă, prin administrator, arată că nu are cereri de formulat în cauză, probe de solicitat sau excepții de invocat si solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Tribunalul, față de această împrejurare, de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Recurenta-petentă, prin administrator, solicită admiterea recursului pentru motivele expuse pe larg în scris, înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul, arătând că, persoana găsită în incinta recurentei lucra la o altă firmă la jocuri de noroc.

Tribunalul rămâne în pronunțare asupra recursului.

INSTANȚA

Constată că la data de 28.10.2011, prin plângerea înregistrată inițial la Judecătoria Pitești, sub nr XXXXXXXXXXXXXX, petenta P__ R___ M____ a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale de 10.000 lei, aplicată prin procesul – verbal cu _______ și nr xxxxx/11.10.2011, întocmit de către I____________ T_________ DE MUNCĂ ARGEȘ, cu sancțiunea avertismentului.

În plângerea sa, petenta a recunoscut că la momentul controlului efectuat de către inspectorii de muncă, nu a încheiat contractul individual de muncă, în formă scrisă, al d-lui R___ M_____ M_____, care desfășura activitate ocazional.

S-a specificat că acesta este fiul reprezentantei firmei, R___ V M____ și mai lucrează ca angajat, pe perioadă nedeterminată, timp de 4 ore /zi, în cadrul S.C. PUFI GAMING S.R.L., așa cum rezultă din adeverința nr 43/13.10.2011 emisă de societatea respectivă.

Petenta susține că ulterior, s-a conformat măsurii dispuse de I.T.M Argeș și a încheiat contractul de muncă, cu data începerii activității, 3.05.2011, intrând astfel în legalitate.

Petenta a mai specificat și faptul că nu a mai fost sancționată anterior, și a solicitat să se țină seama la individualizarea sancțiunii și de atitudinea sa sinceră.

Prin sentința civilă nr xxxxx.01.2012, Judecătoria Pitești și-a declinat competența teritorială în favoarea Judecătoriei Costești.

Prin sentința civilă nr 621/29.05.2012 Judecătoria Costești a respins plângerea, reținând următoarele:

În procesul verbal _______ nr.xxxxxx/11.10.2011,întocmit de către I____________ T_________ DE MUNCĂ ARGEȘ, petenta a fost amendată cu suma de 10.000 lei, în temeiul art 260 lit.e din Codul Muncii, întrucât la data de 4.10.2011 la punctul de lucru din comuna Buzoești, ___________________________ a fost depistată o persoană ( R___ I_____ M_____) desfășurând activitate fără a avea încheiat un contract de muncă individual.

În sarcina petentei s-a impus și un plan de măsuri de către agentul constatator, ( termenul de îndeplinire a acestora fiind stabilit la data de 20.10.2011): încheierea contractului de muncă individual pentru R___ I_____ M_____ și transmiterea datei începerii activității de către acesta , în registrul general de evidență a salariaților , în format electronic.

Petenta s-a conformat celor dispuse de agentul constatator și a încheiat contractul de muncă individual, pe care l-a înregistrat sub nr 1/1011 în Registrul de evidență a salariaților.

Chiar dacă petenta și-a recunoscut fapta și și-a îndeplinit obligațiile legale, aferente constituirii raporturilor de muncă, gradul de pericol social al contravenției săvârșite rămâne același.

Instanța a subliniat că acțiunile petentei au fost determinate doar ca urmare a intervenției organelor de control și nu la inițiativa acesteia.

În consecință, a respins plângerea petentei.

Împotriva sentinței a declarat recurs petenta ,care a criticat-o, în esență, pentru următoarele motive:

Greșit instanța de fond a apreciat că nu se impune reindividualizarea sancțiunii cu motivarea că gradul de pericol social al contravenției rămâne același chiar dacă a recunoscut fapta și a îndeplinit exact măsurile dispuse de organul constatator .Sancțiunea amenzii este disproporționată întrucât a recunoscut fapta, a îndeplinit măsura impusă ,nu există consecințe de ordin fiscal sau social ale faptei ,nu a mai fost sancționată, măsura aplicată îi produce un dezechilibru financiar semnificativ .Sancțiunea avertismentului era îndestulătoare în cazul recurentei,susține aceasta.

Analizând sentința atacată prin prisma criticilor invocate tribunalul apreciază că recursul este fondat pentru următoarele motive :

Potrivit disp.art. 21 alin.3 din OG 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Tribunalul apreciază că fapta contravențională prezintă un grad de pericol social redus ,având în vedere faptul că activitatea se desfășura ocazional de către numitul R___ M_____ M_____, că acesta a lucrat o perioadă relativ scurtă fără contract de muncă ,că petenta s-a conformat imediat măsurii impuse de agentul constatator ,încheind contractul de muncă cu data începerii activității angajatului astfel încât nici acesta și nici statul nu au fost prejudiciați prin fapta contravențională ,contribuțiile la bugetul de stat urmând a fi plătite pentru întreaga perioadă lucrată, iar vechimea în muncă a salariatului urmând a se calcula cu data începerii contractului ,ceea ce constituie o atingere minimă a valorilor sociale ocrotite de Codul muncii .De asemenea și circumstanțele personale ale contravenientei trebuie avute în vedere la individualizarea sancțiunii.În cauză ,recurenta a recunoscut săvârșirea faptei și nu a mai fost sancționată contravențional .

În raport de cele reținute tribunalul apreciază că sancțiunea avertismentului își poate îndeplini scopul educativ-preventiv, motiv pentru care ,în baza art.312 alin. 1 Cod pr. civilă tribunalul va admite recursul,va modifica sentința în sensul că va admite în parte plângerea și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contraventionale cu sancțiunea avertismentului.

Se va mentine în rest procesul verbal de contraventie ca legal si temeinic.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite recursul declarat de petenta P__ R___ M____, împotriva sentinței civile nr 621/29.05.2012 pronunțată de Judecătoria Costești, intimat fiind I____________ T_________ DE MUNCA ARGES.

Modifică sentința în sensul că admite în parte plângerea și dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contraventionale cu sancțiunea avertismentului.

Mentine în rest procesul verbal de contraventie ca legal si temeinic.

Irevocabilă .

Pronunțată în ședința publică de la 14 Februarie 2013.

Președinte,

M_____ D_________ B______

Judecător,

A______ D_____

Judecător,

C_____ B___

Grefier,

R_____ N______

Red.C.B/21.03.2013

Dact.CEC/ 2 ex.

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025