Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2703/2015
Ședința publică de la 22 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E_______ M_______ C_______
Judecător A____ D___
Grefier E____ R________
S-a luat în examinare, spre soluționare, apelul formulat de intimatul I____________ DE P______ AL JUDETULUI ARGES - SERVICIUL RUTIER BDNE, împotriva sentinței civile nr.9324/2014 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, intimat fiind petentul C____ I_____ D____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța, în baza art.255 , 258 rap.la art.479 NCPC constată admisibilă proba cu înscrisuri solicitată de apelant prin cererea de apel și o încuviințează. Față de împrejurarea că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, potrivit disp. art. 411 alin.1 punctul 2 teza a II-a NCPC., nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de solicitat, constată terminată cercetarea judecătorească și rămâne în pronunțare asupra apelului.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față, deliberând:
Constată că, prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 25.02.2013 sub nr. XXXXXXXXXXXXX petentul C____ I_____ D____ a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/31.03.2013 întocmit de intimatul I____________ DE P______ AL JUDETULUI ARGES - SERVICIUL RUTIER BDNE.
În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că la data de 22.02.2013, a primit la domiciliu adresa nr. xxxxxx/05.02.2013 prin care i se aducea la cunoștință faptul că pentru încălcarea la data de 31.01.2013 a prevederilor art. 102 alin. 3 lit. d din OUG 195/2002 s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, începând cu data de 16.02.2013, punându-i-se în vedere ca în termen de 5 zile de la primirea respectivei adrese să depună permisul de conducere la Serviciul Rutier Argeș.
Relevă petentul, că la data de 22.02.2013 s-a prezentat la sediul Serviciul Rutier Argeș, ocazie cu care i s-a comunicat copia procesului verbal contestat din care rezultă faptul că la data de 31.01.2013, orele 16:00, ar fi condus autoturismul marca Mercedes Benz cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, cu o viteză de 111 km/h.
Susține petentul că nu a condus autoturismul respectiv pe drumurile publice la data menționată în cuprinsul procesului verbal.
În drept, au fost invocate prev. OG 2/2001.
Organul constatator, legal citat, a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată.
La dosarul cauzei au fost depuse procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/31.03.2013, copie CI, raport al agentului constatator, fiind administrată proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.9324/2014 pronunțată de Judecătoria Pitești a fost admisă in parte plângerea formulată de petentul C____ I_____ D____, domiciliat în Costesti, ___________________ ________________________. Argeș în contradictoriu cu intimatul I____________ DE P______ AL JUDETULUI ARGES - SERVICIUL RUTIER BDNE, cu sediul în Pitești, ______________________, jud. Argeș.
S-a dispus menținerea procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/31.03.2013, întocmit de intimatul I____________ de P______ al Județului ARGES – Politia Orasului Stefanesti.
S-a dispus înlocuirea sancțiunii contravenționale aplicată petentului, au fost inlăturate punctele penalizatoare corespunzatoare, și sanctiunea complementara a retinerii permisului auto, in vederea suspendarii, cu sancțiunea AVERTISMENT.
În considerentele sentinței se rețin următoarele:
Petentul C____ I_____ D____ a fost sancționat contravențional, de către intimatul I____________ DE P______ AL JUDETULUI ARGES - SERVICIUL RUTIER BDNE, prin procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/31.03.2013.
Astfel s-a reținut în sarcina petentului săvârșirea faptei de a conduce autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, pe raza localității Micești, jud. Argeș, cu o viteză de 111 Km /h, depășind cu 61 km/h viteza legală admisă pe acel sector de drum, faptă prev. de art.121 alin.1 din HG nr.1391/2006 și sancționată de art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002.
Totodată, s-a reținut că petentul nu a avut asupra sa documentele prevăzute de legiuitor și nu a menținut plăcuțele cu numărul de înmatriculare curate.
Procesul verbal de constatare a contravenției întrunește toate condițiile de formă cerute de art. 16 din OG 2/2001 și face dovada deplină a celor consemnate în cuprinsul său până la proba contrară, proba pe care contravenienta nu a făcut-o.
Petentul a fost sancționat cu amendă și s-a aplicat măsura complementară a ridicării punctelor penalizatoare, procesul verbal fiind întocmit în lipsa acestuia.
Sub aspectul individualizării sancțiunii însă, potrivit art.21 alin.3 din OG 2/2001, sancțiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită, de modul si mijloacele de săvârșire, de scopul urmărit, de urmarea produsa, de circumstanțele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Mai mult, în art. 16 din aceiași ordonanță prevede că, „procesul verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu data și locul unde este încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale de actul de identitate, CNP, descrierea faptei cu indicarea datei, orei locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, indicarea actului normativ prin care se stabilește contravenția”.De asemenea, potrivit art. 19, „procesul verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de către contravenient, iar în cazul în care nu se află de față, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor, care va cuprinde datele personale din actul de identitate, semnătura martorului”.
În speță, se poate observa la o simplă lecturare a procesului verbal de contravenție, care se bucură de o prezumție relativă de adevăr până la proba contrarie că a fost întocmit în lipsa petentului și cuprinde mențiunile obligatorii prev. de art. 19 din OG 2/2001, menționate mai sus.
În cauza A_____ contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că, deși sancțiunea aplicată petentului are o natură pecuniară, cuantumul ei este scăzut, iar legea care incriminează contravenția respectivă are caracter civil, procedura vizată poate fi asimilată unei proceduri penale, în speță fiind incidente dispozițiile art. 6 CEDO în materie penală. Normele aplicabile aveau un caracter general aplicabil, nevizând un grup determinat de persoane, ci adresându-se tuturor cetățenilor.
Curtea a reamintit că în materie penală problema administrării probelor trebuie privită din perspectiva parag. 2 și 3 ale art. 6 CEDO. Primul consacră prezumția de nevinovăție. El impune ca sarcina probei să aparțină celui care acuză, iar îndoiala să profite acuzatului.
Curtea a notat, de asemenea, că în materie contravențională dispozițiile legale consacră principiul disponibilității, specific procedurii civile. În temeiul art. 34 din OG 2/2001, instanța competentă să soluționeze plângerile cu privire la procesele-verbale de stabilire și sancționare a contravențiilor au obligația de a verifica dacă a fost respectat termenul legal de formulare a plângerii, de a asculta atât pe contravenient, cât și pe autoritatea care a aplicat sancțiunea și pe martorii indicați în cuprinsul procesului-verbal sau al plângerii. Prin OG 2/2001 nu se face referire expres la garanțiile procedurale aplicabile în materie penală, cum ar fi spre exemplu respectarea prezumției de nevinovăție.
Deși statele contractante sunt în măsura să hotărască dacă anumite fapte ar trebui sancționate contravențional sau penal, autorii acestor fapte nu trebuie să se găsească într-o situație dezavantajoasă pentru simplul motiv că prin prevederile legale aplicabile se consacră un regim juridic distinct de cel aplicabil în materie penală.
Concluzionând, Curtea a considerat că, deși „depenalizarea” contravențiilor nu ridică probleme în sine, nerespectarea garanțiilor fundamentale (cum ar fi prezumția de nevinovăție), care să protejeze individul, chiar daca este societatea comercială, de eventualele abuzuri ale autorităților nu este compatibilă cu dispozițiile art 6 CEDO. Reiterând importanța unei astfel de garanții (care să restabilească echilibrul între autorul prezumat al unei fapte incriminate prin lege și autoritățile publice competente să stabilească și să sancționeze fapta respectivă) în cadrul unei proceduri ce poate fi calificată drept penală, Curtea a constatat că în cauză nu au fost respectate dispozițiile art. 6 CEDO privind dreptul la un proces echitabil.
Potrivit disp.art.20 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Potrivit disp.art.46 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale înaltele părți contractante se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Curții în litigiile în care ele sunt părți.
Ca urmare, instanța a constatat că în cauză este deplin aplicabil principiul respectării prezumției de nevinovăție, în accepțiunea art.6 din CEDO, astfel cum s-a stabilit în cauza sus-menționată, petentul nefăcând dovada nelegalității procesului verbal de contravenție.
Totodată, instanța a reținut că susținerea intimatului, că aceasta este politica statului în domeniul prevenirii și combaterii comportamentului contravențional, că scopul legii contravenționale nu ar fi atins, nu poate conduce decât la crearea unei situații în contradicție cu prevederile legale, din Constituția României, cum este și cazul în speță. Se poate reține că petentul a săvârșit fapta contravențională atâta vreme cât procesul verbal de contravenție este întocmit legal de agentul constatator, nefiind lovit de nulitate absolută, pentru nerespectarea prevederilor legii, ce reprezintă cadrul general în domeniul contravențiilor.
Instanța, având însă, în vedere gradul relativ redus de pericol social al faptei, faptul ca petentul este la prima abatere de aceasta natură, iar fapta nu a avut urmări social periculoase, instanța a constatat ca sancțiunea amenzii aplicate este mult prea mare în raport de criteriile de individualizare, mai sus menționate, astfel încât, o va înlocui cu sancțiunea avertismentului, potrivit art.7 din OG.2/2001.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimatul I____________ DE P______ AL JUDETULUI ARGES - SERVICIUL RUTIER BDNE , criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând următoarele motive:
Instanța de fond a apreciat faptul că se impune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu cea a avertismentului și totodată a înlăturat sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducere. Însăși instanța de judecată a apreciat faptul că abaterea contravențională a existat în materialitatea sa, că petentul se face vinovat de săvârșirea acesteia, soluția înlăturării sancțiunii complementare fiind nelegală
În ceea ce privește procesul verbal de constatare a contravenției , acesta se bucură de prezumția relativă de temeinicie.
Raportat la pericolul social al faptei, fapta prezintă un grad de pericol social ridicat, atât abstract, relevat prin norma de incriminare, cât și concret rezultând din fapta de a conduce în localitate cu viteza de 111 km/h.
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel funcție de probele administrate în cauză, tribunalul apreciază apelul ca nefondat.
Tribunalul constată că, din probele depuse la dosarul cauzei, respectiv planșe foto nu s-a făcut dovada mai presus de orice îndoială că petentul ar fi săvârșit fapta contravențională reținută.
Astfel, din planșele foto nu se poate stabili cu certitudine că petentul a săvârșit fapta reținută nefiind lizibil nr.de înmatriculare din planșă, motiv pentru care tribunalul apreciază că în cauză nu a fost răsturnată prezumția de nevinovăție a petentului ceea ce conduce la netemeinicia procesului verbal de constatare a contravenției sub aspectul săvârșirii faptei contravenționale.
Însă, aflându-ne în apelul organului constatator instanța de apel nu poate anula proces verbal de constatare a contravenției pentru a se respecta principiul neînrăutățirii situației în propria cale de atac, singura soluție admisibilă în această situație fiind respingerea apelului.
Pentru aceste considerente, tribunalul în baza art.480 Cod pr.civilă, urmează a respinge apelul ca nefondat
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat apelul formulat de intimatul I____________ DE P______ AL JUDETULUI ARGES - SERVICIUL RUTIER BDNE, împotriva sentinței civile nr.9324/2014 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, intimat fiind petentul C____ I_____ D____,
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Septembrie 2015
Președinte, E_______ M_______ C_______ |
|
Judecător, A____ D___ |
|
Grefier, E____ R________ |
|
red.E.M.C.
dact.C.E.C./4 exp.
05.10.2015.