R O M Â N I A
JUDECĂTORIA A___ I____
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR.1907/2014
Ședința publică din data de 23.09.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE :C______ D_____ N_______
GREFIER :L_____ M____
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petenta S.C. G___ C_____ S.A. în contradictoriu cu intimatul I____________ T_________ DE MUNCĂ A___, pentru anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________, nr. xxxxx.
La apelul nominal făcut în cauză a răspuns avocat H_______ O_______ pentru petentă, lipsind intimatul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că este competentă general și materiale să soluționeze prezenta cauză, în conformitate cu art. 32 din OG 2/2001.
În temeiul art. 258 alin 1 Cod procedură civilă, încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri, respectiv cele aflate la dosarul cauzei, apreciind că aceasta este admisibilă și totodată duce la soluționarea cauzei.
Mandatarul petentei arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat, împrejurare față de care instanța declară închisă probațiunea și acordă cuvântul pe fond.
Mandatarul petentei solicită în principal anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________, nr. xxxxx întrucât drepturile bănești restante menționate în procesul verbal de control erau deja cuprinse în „Statul de plată a salariilor” pentru luna aprilie 2014, urmând a fi achitate în momentul în care se va face plata salariilor, motiv pentru care nu poate fi reținută contravenția prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 108/1999.
În subsidiar, în condițiile în care nu se dispune anularea actului atacat, înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A___ I____ la data de 28.05.2014 sub. nr. XXXXXXXXXXXXX, petenta S.C. G___ C_____ S.A. a solicitat în contradictoriu cu I____________ T_________ DE MUNCĂ A___, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună în principal anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________, nr. xxxxx și în subsidiar, în condițiile în care nu se dispune anularea actului atacat, înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.
În motivare, petenta a învederat instanței faptul că prin procesul-verbal de contravenție identificat anterior a fost sancționată contravențional, fiindu-i aplicată o amendă în cuantum de 5000 lei, pentru motivul că nu a adus la îndeplinire măsura dispusă în sensul compensării în bani a zilelor de concediu de odihnă neefectuate pentru angajații B____ N______, B____ D____, M_______ D____ și S______ I___ pentru perioada ianuarie 2011-decembrie 2013, având termen de realizare până la data de 25.04.2014, fiind încălcate astfel prevederile art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 108/1999 republicată.
Petenta, S.C. C_____ S.A. a contestat legalitatea procesului-verbal de contravenție, arătând că acesta a fost încheiat în lipsa reprezentantului societății, motiv pentru care acesta a fost privată de posibilitatea de a formula obiecțiuni și de a contesta astfel veridicitatea mențiunilor cuprinse în actul atacat.
Petenta a învederat instanței faptul că la data de 08.05.2014, în urma controlului efectuat de inspectorii de la ITM A___ la sediul petentei, a fost întocmit procesul-verbal de contravenție ________, nr. xxxxx prin intermediul căruia societatea a fost sancționată cu amendă în cuantum de 5000 de lei, constatându-se că nu s-au respectat măsurile dispuse prin procesul-verbal de control nr. xxxxx din 02.04.2014. Petenta a contestat de asemenea și temeinicia actului prin intermediul căruia a fost sancționată, arătând că, deși a depășit termenul de 25.04.2014, care a fost fixat prin procesul verbal de control menționat anterior, drepturile bănești restante erau deja cuprinse în „Statul de plată a salariilor” pentru luna aprilie 2014, urmând a fi achitate în momentul în care se va face plata salariilor, motiv pentru care nu poate fi reținută contravenția prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 108/1999.
În subsidiar, petenta a solicitat instanței ca, în măsura în care consideră că sunt îndeplinite condițiile pentru a putea fi reținută contravenția pentru care a fost sancționată, să se înlocuiască sancțiunea amenzii contravenționale cu cea a avertismentului, din motive de proporționalitate.
În drept, petenta și-a fundamentat pretențiile pe prevederile art. 31 și urm. din O.G. nr. 2/2001.
În dovedirea plângerii contravenționale formulate, petenta a arătat că înțelege să se folosească pentru a-și dovedi pretențiile de proba cu înscrisuri. Aceasta a anexat la dosar următoarele înscrisuri: procesul-verbal de control ________ nr. xxxxx/02.04.2014 și anexa de constatare și de măsuri dispuse în domeniul relațiilor de muncă (filele nr. 9-10), procesul-verbal de control ________ nr. xxxxx/08.05.2014 și anexa de constatare și de măsuri dispuse în domeniul relațiilor de muncă (filele nr. 12-14), procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxx emis de I____________ T_________ de Muncă A___ la data de 08.05.2014 (filele nr. 15-16), statul de plată a salariilor pe luna aprilie 2014 (filele nr. 18-29).
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei reprezentând taxă de timbru judiciar, potrivit art. 19 din OG nr. 81/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Intimatul I____________ T_________ de Muncă A___ a formulat întâmpinare prin intermediul căreia a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, intimatul a precizat în esență faptul că procesul-verbal de contravenție este legal și temeinic, arătând că petenta a fost sancționată cu amendă de 5000 de lei pentru că nu a respectat măsurile care au fost dispuse de către inspectorii ITM A___ în data de 02.04.2014, când a fost întocmit procesul-verbal de control ________ nr. xxxxx, motiv pentru care petenta se face vinovată de contravenția prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 108/1999 republicată.
Intimatul a învederat instanței faptul că motivele invocate de către petentă prin plângerea formulată nu pot fi luate în considerare și nu pot duce la anularea procesului-verbal de contravenție contestat și nici la înlocuirea sancțiunii aplicate cu cea a amenzii deoarece măsura vizează privarea unor persoane care au prestat activitate pentru contravenientă de drepturi bănești. De asemenea, intimatul a subliniat faptul că petenta nu a contestat mențiunile cuprinse în procesul-verbal de control nr. xxxxx/02.04.2014, prin urmare nici termenele de care era constrânsă pentru plata drepturilor bănești restante.
Intimatul a arătat totodată faptul că societatea contravenientă nu se află la prima abatere de acest gen, iar de la momentul la care măsurile au fost dispuse aceasta nu a făcut nimic pentru a intra în legalitate, motiv pentru care nu se impune anularea procesului-verbal prin care a fost sancționată sau înlocuirea sancțiunii aplicate cu cea a avertismentului.
În drept, intimata a invocat dispozițiile relevante din Legea nr.108/1999 republicată și din Codul Muncii.
În probațiune, intimata a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri și anume: procesul-verbal de control ________ nr. xxxxx/02.04.2014 și anexa de constatare și de măsuri dispuse în domeniul relațiilor de muncă, procesul-verbal de control ________ nr. xxxxx/08.05.2014 și anexa de constatare și de măsuri dispuse în domeniul relațiilor de muncă și procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxx emis de I____________ T_________ de Muncă A___ la data de 08.05.2014.
Analizând întregul material probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În data de 08.05.2014 a fost întocmit, de către agentul constatator M_____ M______, în calitate de inspector de muncă din cadrul I____________ T_________ de Muncă A___ procesul-verbal de contravenție ________ nr.xxxxx prin care i s-a aplicat petentei S.C.C_____ S.A. o amendă contravențională în cuantum de 5000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute și sancționate de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 108/1999 repubicată pentru înființarea și organizarea Inspecției Muncii cu amendă contravențională între 5000 lei și 10.000 lei.
În respectivul proces-verbal s-a precizat faptul că S.C. C_____ S.A. nu a adus la îndeplinire măsurile stabilite prin procesul-verbal de control întocmit la data de 02.04.2014, măsuri constând în compensarea în bani a zilelor de concediu de odihnă neefectuate pentru angajații B____ N______, B____ D____, M_______ D____ și S______ I___ pentru perioada ianuarie 2011-decembrie 2013, cu termen de realizare până la data de 25.04.2014
Împotriva procesului-verbal ________ nr. xxxxx petenta a făcut plângere contravențională, criticându-l pentru nelegalitate și netemeinicie.
Instanța, fiind învestită cu soluționarea prezentei cereri, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, procedând la verificarea termenului în care a fost introdusă plângerea, constată că cererea a fost promovată cu respectarea termenului de 15 zile (libere) prevăzut de art. 31 din aceeași Ordonanță, procesul-verbal fiindu-i comunicat în data de 12.05.2014 (fila nr.17), iar plângerea a fost înregistrată în data de 28.05.2014.
Așadar, instanța urmează să analizeze procesul-verbal atacat de către petentă, atât sub aspectul legalității acestuia, cât și sub aspectul temeiniciei.
Instanța constată cu prioritate faptul că procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxx a fost întocmit cu respectarea de către agentul constatator a competenței care i-a fost atribuită în acest sens, actul atacat fiind încheiat de către un inspector de muncă din cadrul Inspectoratului T_________ de Muncă A___, iar sancțiunea a fost aplicată în baza art. art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 108/1999 repubicată pentru înființarea și organizarea Inspecției Muncii, fiind de notorietate competența generală a Parlamentului de a stabili contravenții prin legi, potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. 2/2001.
Referitor la elementele pe care trebuie să le cuprindă un proces-verbal de constatare a contravenției, instanța arată că în vreme ce textul de la art. 16 din OG nr. 2/2001 instituie obligativitatea anumitor mențiuni, art. 17 din același act normativ sancționează cu nulitatea doar lipsa unora dintre ele. Cu toate acestea, instanța arată că toate formalitățile obligatorii din procesul-verbal urmăresc exact același lucru și anume protejarea contravenientului de arbitrariu, abuz și incertitudine. În lipsa mențiunilor de la art. 17 vătămarea este evidentă, astfel încât invocarea nulității procesului verbal din oficiu de către instanță este firească. În legătură cu aceste aspecte, instanța constată faptul că petenta nu a invocat lipsa mențiunilor prevăzute de art. 17 în vederea anulării procesului-verbal de contravenție, actul atacat îndeplinind în mod corespunzător cerințele de legalitate prevăzute de temeiul legal indicat anterior.
În art. 16 din OG nr. 2/2001 sunt enumerate elementele pe care trebuie să le cuprindă un proces-verbal de contravenție, lipsa acestora putând să atragă nulitatea actului în condițiile în care contravenientul a făcut dovada unei vătămări cauzate tocmai prin lipsa respectivelor mențiuni și care pot fi acoperite doar prin anularea procesului-verbal în cauză. În acest caz este firesc ca o persoană care se consideră vătămată printr-o neregularitatea formală a actului să probeze faptul că acea neregularitate îl vatămă, în caz contrar acesta are un caracter neesențial și nu poate duce la anularea actului. În legătură cu aceste aspecte, instanța constată faptul că petenta a înțeles să atace procesul-verbal de contravenție prin care i-a fost aplicată sancțiunea amenzii în cuantum de 5000 de lei și pentru un motiv de nelegalitate a acestuia prevăzut de art. 16 alin. (7) și anume neaducerea la cunoștința contravenientei a dreptului acestuia de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare.
Instanța constată că procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxx a fost întocmit în lipsa reprezentantului societății, actul fiind comunicat petentei ulterior, dar cu respectarea astfel prevederilor art. 26 alin. (3) din OG nr. 2/2001. În legătură cu această critică a petentei se impun unele precizări. Astfel, agentul constatator ar fi fost obligat să aducă la cunoștința contravenientei dreptul de a formula obiecțiuni numai în măsura în care reprezentantul contravenientei ar fi fost de față la momentul încheierii procesului-verbal de contravenție, aspect care nu se regăsește în prezenta cauză. De asemenea, în Decizia nr. XXII din data de 19.03.2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a ajuns la concluzia că nulitatea procesului-verbal de contravenție pentru neaducerea la cunoștință a dreptului de a formula obiecțiuni nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului atacat. Or, în măsura în care contravenienta vătămată prin neacordarea posibilității de a formula obiecțiuni poate și își exercită dreptul la apărate ulterior, prin introducerea plângerii contravenționale, arătând în ce măsură a suferit o vătămare prin întocmirea procesului-verbal prin care a fost sancționată, nu se impune anularea procesului-verbal de contravenție încheiat pentru acest motiv.
Pentru aceste motive, instanța arată că nu se impune anularea procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxx din motivele invocate de petenta S.C. C_____ S.A. referitoare la nelegalitatea întocmirii actului atacat.
În ceea ce privește temeinicia actului contestat, instanța reține în primul rând faptul că procesul-verbal de contravenție este o probă relativă care face dovada până la proba contrară, petentul fiind acela care, având sarcina probei, poate să dovedească cu orice mijloc de probă caracterul nereal al mențiunilor cuprinse în actul contestat. Procesul-verbal de contravenție creează o prezumție relativă în sensul că fapta imputată a fost săvârșită personal de către petent. Această prezumție izvorăște din competența care i-a fost atribuită agentului constatator prin lege să constate contravenții de natura celei pentru care a fost sancționat petentul.
Mai mult, în cazul de față petenta S.C. C_____ S.A. nu a contestat mențiunile cuprinse în procesul-verbal de constatarea contravenției ________ nr. xxxxx, recunoscând faptul că la data de 08.05.2014 nu a achitat drepturile bănești restante către angajații B____ N______, B____ D____, M_______ D____ și S______ I___ cu respectarea termenului de 25.04.2014, termen stabilit prin intermediul procesului-verbal de control întocmit în data de 02.04.2014. Astfel, necontestând nici mențiunile din procesul-verbal de control ________ nr. xxxxx, societatea contravenientă și-a însușit termenul limită până la care trebuia să achite drepturile bănești restante ale salariaților amintiți anterior, termen care îl cunoștea și care era obligatoriu de respectat.
Instanța observă faptul că, deși petenta și-a recunoscut obligația de a să respecta cele menționate în procesul-verbal de control nr. xxxxx/02.04.2014, aceasta a arătat faptul că drepturile restante figurează în „Statul de plată a salariilor” pe luna aprilie 2014, ele urmând a fi achitate odată cu plata salariilor pe luna aprilie 2014.
Referitor la „Statul de plată a salariilor” pe luna aprilie 2014 (depus la filele 18-29), instanța constată cu prioritate faptul că acesta nu a fost însușit prin semnătură de către reprezentantul societății contraveniente, nefiind completate nici rubricile care ar fi trebuit să cuprindă semnăturile salariaților. Mai mult, instanța observă faptul că respectivul document în care sunt precizate drepturile bănești restante pentru salariații S.C. C_____ S.A. a fost emis de către societate în data de 26.05.2015, ulterior întocmirii procesului-verbal de contravenție din data de 08.05.2014 prin care petenta a fost amendată cu 5000 lei, deci după ce salariații față de care societatea era îndatorată au sesizat I____________ T_________ de Muncă A___.
Din actele depuse la dosarul cauzei, instanța constată faptul că societatea trebuia să compenseze în bani zilele de concediu neefectuate de către salariații B____ N______, B____ D____ , M_______ D____ și S______ I___ din perioada ianuarie 2011-decembrie 2013. Astfel, decurs de câțiva ani societatea a refuzat să îi remunereze pe acești angajați corespunzător muncii prestate în folosul ei. Mai mult, acesta nu și-a îndeplinit obligația în cauză nici după ce a fost sesizată în acest sens de către ITM A___, impunându-i-se un termen limită de plată, termen care a fost nesocotit de către contravenientă fără nici un motiv justificat. Faptul că respectivele sume de bani figurează pe un tabel neînsușit de societate și de către salariați nu poate fi luat în considerare în vederea anulării procesului-verbal de contravenție. În condițiile în care drepturile restante ale salariaților figurează încă din 2011 și nu au fost achitate de către societate nici până în prezent, iar tabelul depus la dosar a fost întocmit abia după sesizarea salariaților în cauză a ITM A___, instanța consideră că în lipsa sesizării venite din partea angajaților această situație s-ar fi putut perpetua, societatea continuând să nu achite respectivele sume nici în viitor, cauzând astfel un prejudiciu financiar și mai mare salariaților în cauză.
Astfel, instanța constată că petenta S.C. C_____ S.A. se face vinovată de săvârșirea contravenției prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 108/1999 republicată pentru înființarea și organizarea Inspecției Muncii, faptă pentru care a fost amendată cu amendă de 5000 lei prin procesul-verbal atacat.
Prin plângerea formulată, contravenienta a solicitat în subsidiar, în măsura în care nu se anulează procesul-verbal prin care a fost sancționată, înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.
În legătură cu aceste aspecte, instanța constată în primul rând faptul că societatea a fost doar atenționată în data de 02.04.2014, dată la care a fost întocmit procesul-verbal de control nr. xxxxx, deși drepturile bănești neachitate erau restante și la acel moment. Mai mult, până la data la care petenta susține că intenționează să achite sumele de bani, la data plății efective a salariilor pe aprilie 2014, ar trece aproximativ o lună de la termenul limită fixat de 25.04.2014. Astfel, instanța observă că deși problema neplății drepturilor restante subzista și la momentul la care a fost întocmit procesul-verbal de control, petenta nu a fost sancționată contravențional.
Luându-se în considerare aceste aspecte, instanța arată că sancțiunea aplicată nu este doar legală și temeinică, ci este și proporțională, nefiind justificată reindividualizarea și aplicarea avertismentului. Mai mult, este de observat că amenda care a fost aplicată societății este minimul legal prevăzut de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 108/1999, deci amenda nu a fost fixată în cuantum exagerat, prin raportare la gravitatea faptei comise, faptă are întrunește condițiile constitutive ale contravenției aplicate.
Pentru aceste motive, instanța reține că procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxx prin care petentei i-a fost aplicată o amendă contravențională în cuantum de 5000 de lei este legal și temeinic, motiv pentru care nu se impune anularea acestuia de către instanță.
Pentru acesta considerente, instanța va respinge plângerea contravențională formulată de către petenta S.C. C_____ S.A. și în consecință va menține procesul-verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxx.
PENRTU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta S.C. C_____ S.A., cu sediul în A___ I____, __________________________. 280, __________________, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. JXXXXXXXXXXX, având CUI xxxxxxx în contradictoriu cu I____________ T_________ DE MUNCĂ A___, cu sediul în A___ I____, _________________________. 7, Cod poștal xxxxxx, jud. A___ și în consecință:
Menține procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxx încheiat la data de 08.05.2014.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria A___ I____.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.09.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C______ D_____ N_______ L_____ M____
Red. CDN
Tehnored. LM/ 4 ex/ 10.10.2014