R O M Â N I A
JUDECĂTORIA A___ I____
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2149/2015
Ședința publică din 21.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C______ H____ D____
GREFIER: G______ D_____ M____
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul R___ E___ în contradictoriu cu intimata I____________ de Poliție al Județului A___, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, petentul R___ E___ a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu intimata I____________ de Poliție al Județului A___, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat la 12.04.2015.
În motivarea plângerii se arată că petentul a fost sancționat contravențional, pentru că a înjurat-o pe fosta soție cu care locuiește împreună în același imobil.
În dovedirea plângerii s-a solicitat admiterea probei cu depozițiile martorilor.
Plângerea nu este fundamentată în drept.
Petentul a depus la dosar, în copie, CI și proces verbal (f. 4).
Prin întâmpinarea depusă la dosar (f. 11-12), intimata a solicitat respingerea plângerii petentului ca neîntemeiată.
Intimata a depus la dosar raportul agentului constatator și copie de pe procesul verbal (f. 14-15).
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat la 12.04.2015, petentului i s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale de 1000 lei pentru săvârșirea contravențiilor prev. de art. 2 pct. 1 și 32 din Legea nr. 61/1991 și sancționate de art. 3 alin. 1 lit. b și c din același act normativ, reținându-se că în 12.04.2015, ora 12,55, în localitatea Benic, pe DJ 107 R, în timp ce se afla în dreptul imobilului cu nr. 89 a adresat injurii și expresii jignitoare numitelor S__ E____ și R___ F_________ în prezența organelor de poliție și a refuzat să se legitimeze cu actul de identitate la cererea justificată a organelor de poliție.
Procesul verbal a fost încheiat cu respectarea prevederilor art. 16 din OG nr. 2/2001.
În drept, potrivit art. 2 pct. 1 și 31 din Legea nr. 61/1991 constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:
1) săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice
31) refuzul unei persoane de a da relații pentru stabilirea identității sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliției, la cererea ori la invitația justificată a organelor de urmărire penală sau de menținere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Potrivit raportului întocmit de agentul constatator, petentul în data de 12.04.2015, ora 19,51 a provocat un scandal și i-a adresat injurii și expresii jignitoare fostei sale soții S__ E____ și nurorii sale R___ F_________, sosită la fața locului.
Petentul a continuat să facă scandal și în prezența organelor de poliție, iar la cererea acestora a refuzat să se legitimeze.
Petentul nu a dovedit existența unei alte stări de fapt.
Fapta petentului de a profera injurii și expresii jignitoare la adresa fostei sale soții și a nurorii sale și fapta de a refuza legitimarea la cererea justificată a organelor de poliție întrunesc elementele constitutive ale contravențiilor prev. de art. 2 pct. 1 și 31 din Legea nr. 61/1991.
Sancțiunea aplicată petentului este modică și proporțională cu gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite de acesta, pericol care constă în aceea că prin faptele sale nu doar că a lezat onoarea și demnitatea celor două persoane sus menționate, dar a tulburat și liniștea localității în ziua de Paști, astfel că s-a justificat sancționarea sa.
Instanța constată că plângerea petentului este nefondată și va dispune respingerea acesteia.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea petentului R___ E___, domiciliat în ___________________, __________________, jud. A___, CNP xxxxxxxxxxxxx, formulată în contradictoriu cu intimata I____________ de Poliție al Județului A___, cu sediul în A___ I____, ___________________, nr. 1, jud. A___ și împotriva procesului verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat la 12.04.2015.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere care se va depune la Judecătoria A___ I____.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.09.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
C______ H____ DORINGIURGIU D_____ M____
Red. C.H.D.
Tehnored. G.D.M./4 ex./16.10.2015