Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul MEHEDINŢI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
834/2015 din 15 decembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A


TRIBUNALUL M________

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL


DECIZIA Nr. 834/2015

Ședința publică de la 15 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A____ B____

Judecător M_____ B____

Grefier A____ C_______ N__


Pe rol judecarea apelului formulat de apelantul petent C________ D______ – V_____ împotriva sentinței nr. 2286/19.06.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta T____ S______ în dosarul nr. XXXXXXX/2013 în contradictoriu cu intimatul I__ M________, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din data de 15.01.2015.

La apelul nominal făcut în ședința au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 08.12.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și că au fost depuse note scrise de către apelantul petent, după care s-a trecut la soluționare.

TRIBUNALUL


Deliberând asupra apelului constată următoarele:

Prin sentința nr.2286/19.06.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta T____ S______ în dosarul nr. XXXXXXX/2013 a fost respinsă plângerea contravențională formulată de petentul C________ D______ fiind menținut procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/15.01.2015 ca temeinic și legal.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenție ________ nr. xxxxxxx din data de 15.01.2015, petentul, C________ D______ V_____, a fost sancționat cu amendă în cuantum de 877,5 lei, reținându-se că a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX, în localitatea Ghelmegioaia, jud. M________, cu viteza de 125 km/h, pe DN6, pe un sector de drum cu limita de viteza de 70 km/h.

Instanța a constatat faptul că plângerea contravențională a fost formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 al. 1 din O.G. nr. 2/2001.

Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii a analizat legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.

O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție.

Analizând legalitatea procesului-verbal, instanța a constatat că, în cauză, poate fi aplicată această prezumție, întrucât exista o proporționalitate între mijloacele folosite, scopul urmărit și în același timp se asigură posibilitatea petentului de a-și dovedi susținerile și de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, prin contestarea procesului-verbal de contravenție în instanță.

Procesul-verbal fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prev. de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii indicate de aceste texte legale, și anume: numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele, prenumele contravenientului, data și locul săvârșirii faptei, semnătura agentului.

Referitor la persoana care a încheiat procesul-verbal, se constată, din înscrisurile depuse la dosar, fila 31, că agentul de poliție deține atestatul nr. xxxxx/35 din 21.05.2013, conform căruia este autorizat să desfășoare activități de utilizare și exploatare a aparatului radar.

De asemenea, potrivit art. 15 al. 1 din OG nr. 2/2001, contravenția se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori, nefiind, așadar, necesar să existe identitate între persoana care operează cu aparatul radar și persoana care întocmește procesul-verbal, atâta timp cât aceștia sunt autorizați, potrivit legii.

În ceea ce privește temeinicia, instanța a reținut că procesul-verbal face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul lui până la proba contrară, probă ce incumbă petentului, potrivit art. 249 C. pr. civ., întrucât cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească.

Prin plângere, petentul a invocat faptul că mașina pe care o conducea deține computer de bord, care este setat la o viteza de navigare de 110 km/h, precizând că nu s-a deplasat cu viteza reținută în procesul-verbal, de 125 km/h, iar aparatul de măsurare a vitezei ar fi indicat o valoare eronată.

Potrivit art. 102 al 3 lit e din OUG nr. 195/2002, se sancționează amenda prevăzută în cls. a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce, pe o perioadă de 90 de zile,depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

Astfel cum rezultă din înregistrarea video a faptei, de la fila 61, petentul a fost surprins în trafic circulând cu o viteză de 125 km/h, pe un sector de drum pe care limita legală era de 70 km/h.

S-a apreciat că susținerile petentului, în sensul că aparatul radar ar fi înregistrat o valoare eronată, nu sunt întemeiate, faptele reținute fiind în totalitate confirmate prin înregistrarea video a faptei.

Susținerea potrivit căreia autovehiculul nu ar fi putut înregistra o viteza de peste 110km/h, întrucât era setat computerul de bord la aceasta viteză, nu poate fi reținută, întrucât rolul computerului este acela de a păstra o viteză constată, în cazul în care nu se apasă pedala de accelerație, însă viteza poate fi mărită, prin acționarea acesteia.

Întrucât petentul nu a reușit să răstoarne prezumția de legalitate a procesului-verbal, instanța va respinge plângere contravențională formulată, ca neîntemeiată.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate petentului instanța a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Totodată, potrivit art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001, sancțiunea stabilită de organul constatator trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei comise.

Față de criteriile reglementate de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța a apreciat că sancțiunea aplicată în cuantumul în cuantum de 877,5 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 102 al 3 lit e din OUG nr. 195/2002 este proporțională cu gradul de pericol social al faptei reținute în sarcina petentului, servind finalității de evitare a săvârșirii pe viitor a unor astfel de fapte.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel petentul C________ D______ V_____ solicitând admiterea apelului și modificarea hotărârii apelate în sensul admiterii plângerii așa cum a fost formulată și anularea procesului verbal de contravenție.

În fapt, în data de 15.01.2015 în timp ce se deplasa cu autoturismul AUDI cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX a fost oprit de către un agent de poliție, iar după ce i-a prezentat toate documentele i-a adus la cunoștință faptul că urmează să fie sancționat pentru că a depășit limita de viteză. Cu această ocazie, agentul a întocmit procesul verbal ________ nr. xxxxxxx pe care a înțeles să îl atace în cadrul prezentului dosar.

A înțeles să critice sentința instanței de fond sub aspectul temeiniciei în sensul că instanța nu a analizat ansamblul probator administrat coroborând mijloacele de probă, care dovedesc că este nevinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa.

Totodată a solicitat să se observe că la dosarul cauzei nu există probe concrete din care să rezulte contravenția reținută în sarcina sa. În acest sens, solicită revederea înregistrării video depusă la dosarul cauzei de către intimat, astfel încât să se poate observa în mod direct dinamica pe care a avut-o mașina sa și, implicit, faptul că este nevinovat de săvârșirea faptelor ce sunt reținute în sarcina sa.

Această înregistrare nu confirmă faptul că autoturismul condus de petent s-ar fi deplasat cu o viteză peste limita legală, ori în aceste condiții consideră că având în vedere toate cele arătate mai sus precum și jurisprudența CEDO privind proporționalitate între puterea de adevăr atribuită procesului verbal constatator și prezumția de nevinovăție de care se bucura ar trebui admisă plângerea contravențională.

La data de 29.09.2015, prin serviciul registratură, intimatul I__ M________ a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

În fapt, la data de 15.01.2015, apelantul petent a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX pe DN 6 în localitatea Ghelmegioaia, județul M________, a fost înregistrat cu aparatul radar rulând cu viteza de 125 km/h, deși limita maximă de viteză pentru acel sector de drum era de 70 km/h, motiv pentru care a fost sancționat contravențional potrivit prevederilor art. 102 alin.3 lit.e din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată cu modificările și completările ulterioare, și i s-a reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile.

Consideră că instanța de fond a dat o hotărâre legală și temeinică, întrucât din analiza procesului verbal contestat, rezultă că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor O.G. rn.2/2001și nu sunt motive de anulare a acestuia, iar, în ceea ce privește temeinicia, prin probele administrate în cauză, respectiv înregistrarea video a faptei contravenționale, a dovedit că apelantul petent a săvârșit fapta contravențională reținută în sarcina sa.

În ceea ce privește atestarea legalității cinemometrelor, punctul 5.2.1. din Anexa la Ordinul nr. 301/2005 instituie faptul că aceasta este confirmată de buletinele de verificare metrologică, care sunt eliberate în urma verificărilor inițiale și a verificărilor periodice ale cinemometrelor montate pe mașini, care funcționează în regim staționar, cât și în regim de deplasare, în care sunt menționate marca și numărul de înmatriculare ale autovehiculului de patrulare pe care este amplasat cinemometrul, legalitatea cinemometrului fiind valabilă numai pe autovehiculul pe care acesta este montat verificării metrologice. În acest sens a făcut precizarea că la rubrica destinată descrierii faptei din procesul verbal agentul constatator a consemnat că aparatul radar montat pe autospeciala marca L____ cu numărul MAI xxxxx a înregistrat și filmat fapta contravențională a apelantului petent. Acest lucru trebuie coroborat cu buletinul de verificare metrologică pe care l-a depus la dosar.

În concluzie consideră că procesul verbal este întocmit cu respectarea prevederilor O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor cu modificările și completările ulterioare și nu sunt motive de anulare a acestuia aspect constatat și de instanța de fond, iar din probele administrate în cauză rezultă indubitabil faptul că, viteza autoturismului condus de apelantul petent a fost stabilită cu ajutorul unei mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, așa cum cer dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 republicată, iar apelantul petent a săvârșit contravenția constatată prin procesul verbal contestat.

În drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 205 C.proc.civ.

În conformitate cu prevederile art. 411 C. proc.civ. a solicitata judecarea cauzei în lipsă.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și în raport de dispozițiile art. 476 -479 N.C.pr. civ. instanța reține că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/15.01.2015 întocmit de I__ M________ -BRDEN, petentul C________ D______ V_____ a fost sancționat cu amendă în cuantum de 877,5 lei pentru contravenția prevăzută de art. 102 alin.3 lit.e din OUG nr.195/2002.

De asemenea s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 zile.

S-a reținut că în data de 15.01.2015 ora 14:25 a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX, în localitatea Ghelmegioaia, jud. M________, cu viteza de 125 km/h, pe DN6, pe un sector de drum cu limita de viteza de 70 km/h, fiind înregistrat de aparatul montat pe autoturismul MAI xxxxx.

Cu ocazia întocmirii procesului verbal de contravenție petentul a declarat că obiecțiunile le va formula ulterior, așa cum s-a menționat la rubrica alte mențiuni din procesul verbal de contravenție. Verificând, conform art.34 din O.G. nr.2/2001, legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, în mod corect, prima instanță a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din O.G. nr.2/2001 și că petentul că nu a dovedit altă stare de fapt decât cea reținută de agentul constatator.

Conform art. 102 alin.3 lit.e din OUG nr.195/2002 constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

Înregistrarea pe compact-disc depusă la dosarul cauzei de intimat respectă cerințele prevăzute de art. 3.5.1 din NML-021-05 din 23.11.2005, respectiv cuprinde data și ora la care a fost efectuată măsurarea, valoarea vitezei măsurate, sensul de deplasare a autovehiculului, imaginea autovehiculului, în care este pus clar în evidență nr. de înmatriculare, iar cinemometrul de control rutier tip AUTOVISION, fabricație TSS Anglia, montat pe auto MAI xxxxx este mijloc tehnic omologat care măsoară în regim staționar și în regim de deplasare și este verificat metrologic fiind în termenul de valabilitate așa cum rezultă din buletinul de verificare metrologică nr. xxxxxxx/15.04.2014( fila 30 dosar fond).

De asemenea, vizionând această înregistrare, se observă că nici pe sensul pe care se deplasa autoturismul condus de petent și nici pe sensul opus nu circulă alte autoturisme în fața autoturismului condus de petent sau paralel cu acesta, astfel încât să existe dubii cu privire la viteza cu care se deplasa autoturismul condus de petent.

Faptul că autoturismul pe care îl conducea petentul era dotat cu computer de bord, care ar fi fost setat la o viteza de navigare de 110 km/h, nu îl împiedica pe petent să se deplaseze cu o viteză superioară acesteia, acționând pedala de accelerație, rolul computerului de bord fiind acela de a păstra o viteză constantă, atâta timp cât nu se acționează această pedală.

Prin urmare susținerea petentului în sensul că viteza de deplasare a autoturismului a fost înregistrată eronat nu poate fi reținută de către instanță, deoarece această viteză a fost determinată cu cinemometrul de control rutier tip AUTOVISION, fabricație TSS Anglia, montat pe auto MAI xxxxx, mijloc tehnic omologat și verificat metrologic.

Așadar, înregistrarea pe compact-disc și înscrisurile depuse la dosar de intimată confirmă starea de fapt reținută de agentul constatator prin procesul verbal de contravenție contestat.

În consecință, ținând seama de probele administrate în cauză, instanța de apel, ca și prima instanță, reține că în data de 15.01.2015 petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX, cu viteza de 125 km/h, pe DN6, în localitatea Ghelmegioaia, jud. M________, pe un sector de drum cu limita de viteza de 70 km/h, fiind vinovat de săvârșirea contravenției prevăzută de art. 102 alin.3 lit.e din O.U.G. nr. 195/2002.

Cât privește individualizarea sancțiunii contravenționale se consideră că atât agentul constatator, cât și prima instanță au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 potrivit căruia sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Astfel sancțiunea aplicată este stabilită în limitele prevăzute de lege pentru acest gen de contravenție și este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de petent, având în vedere depășirea cu 55 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv, faptă care aduce o gravă atingere siguranței traficului rutier, urmarea produsă constând într-o stare de pericol pentru desfășurarea fluentă și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și pentru ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective.

În consecință, soluția de respingere a plângerii contravenționale ca neîntemeiată este legală și temeinică, urmând ca , potrivit art.480 C.pr.civ. apelul să fie respins ca nefondat.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:


Respinge apelul formulat de apelantul petent C________ D______ – V_____ cu domiciliul ales în Drobeta T____ S______, ________________________, județul M________ împotriva sentinței nr. 2286/19.06.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta T____ S______ în dosarul nr. XXXXXXX/2013 în contradictoriu cu intimatul I__ M________ cu sediul în Drobeta T____ S______ _________________. 75, județul M________.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 15 Decembrie 2015, la sediul Tribunalului M________.

Președinte,

A____ B____

Judecător,

M_____ B____

Grefier,

A____ C_______ N__

Red. A.B./tehnored. A.C.N.

15 ianuarie 2016

4 ex./5 pag.

Cod operator 2626

Jud. fond D.A. B____





Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025