R O M Â N I A
JUDECĂTORIA D___, JUDEȚUL HUNEDOARA
D___, _____________________. 35
Tel:0254 xxxxxx/ Fax: 0254 xxxxxx / e-mail xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
Dosar nr.XXXXXXXXXXXXX
Sentința civilă nr. 970/2014
Ședința publică din 13.03.2014
Instanța constituită din :
Președinte : Ș_____ D____ M______- judecător
Grefier: R___ S_____
Pe rol se află judecarea acțiunii civile formulată de petentul I__ B_____ S________ în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI HUNEDOARA având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat petentul personal și asistat de av. T______ M_____, care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimatul.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
S-a constatat că la data de 10.03.2014 intimatul a depus prin Registratura relațiile solicitate.
Instanța și părțile procedează în ședință publică, la vizionarea CD-ului comunicat de intimată.
Reprezentantul petentului arată că având în vedere înregistrarea video renunță la proba cu martorul încuviințat pe nume C__________ V___ E_____, că petentul nu a depășit pe linie continuă, că a semnalizat camionul în dreapta, nu l-a putut depăși.
Instanța, față de cele arătate de petent că renunță la audierea martorului, revine asupra probei cu martorul încuviințat și omite audierea acestuia. Totodată, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar în dovedirea acțiunii, constată închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul reprezentantului petentului pe fond, în dezbateri.
Reprezentantul petentului solicită admiterea plângerii, anularea procesului verbal de constatare a contravenției în principal, în subsidiar, înlocuirea măsurii amenzii cu avertisment, fără cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza spre soluționare.
I N S T A N Ț A
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub nr. 4617/315/14.05.2013 petentul I__ B_____ S________, a formulat în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Hunedoara, plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx intocmit la data de 03.05.2013.
In motivarea plangerii petentul a aratat ca a fost sanctionat pentru o presupusa fapta de efectuare a manevrei de depasire prin loc nepermis si a solicitat sa se constate nulitatea absoluta a procesului verbal contestat prim prisma dispozitiilor art.16 din OG 2/2001 si raportat la faptul ca acesta nu cuprinde unele elemente obligatorii prin lege.
Astfel, petentul a menționat că nu este indicat locul exact al comiterii faptei, ci doar indicat generic DN7, ceea ce nu permite verificarea împrejurării dacă în locația respectivă exista sau nu linie continuă sau indicatoare care să interzică depășirea.
Petentul a invocat si faptul ca procesul verbal de contraventie este lovit de nulitate absoluta raportat la faptul ca acesta nu cuprinde mentiunea obligatorie a organului la care se depune contestatia.
La plangere a fost atasat procesul verbal contestat și copia cărții de identitate a petentului, iar ulterior a fost solicitată proba cu audierea martorului C__________ V___ E_____.
Intimata a formulat intampinare prin care a invocat exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Targoviste de a solutiona plangerea si in cuprinsul careia a aratat ca petentul a condus autoturismul marca Skoda cu nr.de inmatriculare XXXXXXXXX, pe DN 7, in localitatea I___, din directia I___-D___, unde a efectuat o depasire neregulamentara in zona de actiune a indicatorului -Depasire interzisa-, peste marcajul longitudinal simplu.
În probațiune intimata a depus la dosar exemplarul doi al procesului verbal contestat, fotografii, raportul agentului constatator.
La data de 6.08.2013 petentul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că susține nulitatea procesului verbal pe motivul neindicării organului la care se depune plângerea.
Prin sentința civilă nr.4360/2013 a Judecătoriei Târgoviște cauza a fost declinată spre competență soluționare în favoarea Judecătoriei D___, unde a fost înregistrată la data de 13.01.2014 sub același număr de dosar.
În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri și înregistrarea video depusă de intimată, iar instanța din oficiu a dispus listarea cazierului contravențional al petentului de pe aplicația DEBAPD (f.53).
Analizând plângerea de față, astfel cum a fost formulată, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a apărărilor formulate, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției ________ nr.xxxxxxx/3.05.2013 petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum total de 300,00 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 120/1/H,I din HG nr.1391/2006 și sancționată de art. 100/3/e din OUG 195/2002 - reținându-se în sarcina acestuia că în data de 3.05.2013, ora 18,46, a condus autoturismul marca Skoda cu nr.de inmatriculare XXXXXXXXX, pe DN 7, in localitatea I___, din directia I___-D___, unde a efectuat o depasire neregulamentara in zona de actiune a indicatorului -Depasire interzisa-, peste marcajul longitudinal simplu continuu.
În cauza A_____ contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că procedura contravențională este asimilată unei proceduri penale și, prin urmare, trebuiesc respectate întru totul cerințele formale ale actului de acuzare și sancționare, respectiv ale procesului-verbal de contravenție.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu, acestuia nu îi este incidentă nici o cauză de nulitate absolută, prevăzute de art. 16 pct. 7 și art. 17 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, fiind încheiat cu respectarea cerințelor legale din punctul de vedere al formei sale, totodată procesul verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea garanțiilor impuse de interpretarea dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât agentul constatator i-a oferit – efectiv - petentului, posibilitatea de a contesta cele consemnate în cuprinsul actului sancționator, ori de a prezenta propria sa versiune cu privire la cele reținute în sarcina sa.
Astfel, în cuprinsul procesului verbal sunt menționate numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator. Totodată, se constată din cuprinsul aceluiași act că petentului i-au fost aduse la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni, petentul consemnând personal obiecțiunile sale și semnând procesul verbal de contravenție.
În ceea ce privește motivul de nulitate vizând menționarea organului la care se depune plângerea, instanța reține că în cuprinsul procesului verbal, în mod legal și corect s-a menționat că Judecătoria D___ este instanța competentă la care se depune plângerea, în termen de 15 zile de la comunicare.
Referitor la descrierea faptei, instanța constată că fapta a fost în mod corect și complet descrisă, de natură a permite instanței verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal, nefiind astfel incident motivul de nulitate invocat de petent.
Pe fondul cauzei, în prealabil, instanța reține că, deși OG 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Potrivit practicii Curții EDO, astfel cum aceasta a fost în mod elocvent descrisă în cauza H______ și alții contra României, este corect și în conformitate cu Convenția Europeană de apărare a drepturilor omului, procedura în care instanțele sesizate prin contestațiile acestora au așteptat ca petenții să răstoarne prezumția de legalitate și de temeinicie a proceselor-verbale de contravenție prin proba contrară faptelor consemnate de polițistul rutier. S-a reținut că nu este surprinzătoare o asemenea abordare din partea instanțelor naționale, în măsura în care regimul juridic național aplicabil contravențiilor este completat prin dispozițiile Codului de procedură civilă, căruia i se aplică, în materie de probe, principiul potrivit căruia sarcina probei revine celui care supune o pretenție judecății (A_____ împotriva României, nr. xxxxx/03, pct. 45 in fine, 4 octombrie 2007). Curtea a reamintit că, în materie de circulație rutieră, art. 6 § 2 nu se opune aplicării unui mecanism care nu face altceva decât să instaleze o prezumție relativă de conformitate a unui proces-verbal la realitate, prezumție fără care ar fi practic imposibilă pedepsirea încălcărilor cu privire la circulația rutieră [Stevens împotriva Belgiei, nr. xxxxx/00, (dec.), 9 decembrie 2004 și, mutatis mutandis, Bosoni împotriva Franței, nr. xxxxx/97, decizia din 7 septembrie 1999 și Adoud împotriva Franței, nr. xxxxx/97, decizia din 7 septembrie 1999].
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată deci, la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile OUG 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Prin urmare, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În lumina acestor principii, instanța a efectuat toate demersurile pentru a-i asigura contestatorului dreptul la un proces echitabil, însă susținerile sale invocate în plângere, nu au fost dovedite, neexistând vreo probă la dosar care să poată fi coroborată cu declarația sa în sensul că nu a comis fapta reținută în sarcina sa.
Din contră, instanța constată că săvârșirea faptei reținute în sarcina petentului a fost constatată printr-un un mijloc tehnic, din cuprinsul fotografiilor depuse la dosar și al CD-ului, coroborate cu raportul agentului constatator, rezultînd comiterea faptei reținute în sarcina contestatorului din procesul verbal.
Din derularea înregistrării video depuse pe suport CD la dosarul cauzei, rezultă cert că petentul a inițiat manevra de depășire a unui TIR, în zona de acțiune a indicatorului depășirea interzisă și peste marcajul simplu continuu ce desparte sensurile de mers, iar când a observat mașina poliției a reintrat în banda sa.
Pentru considerentele mai sus expuse, instanța și-a format convingerea că petentul a comis fapta care a fost reținută în sarcina sa prin procesul verbal de contravenție. Faptul că petentul minimalizează pericolul social al faptelor, conving instanța de atitudinea petentului față de normele rutiere și de modul în care acestea trebuie respectate.
Pentru cele ce preced, instanța apreciază că, respectând principiul proporționalității și pe cele ale art.21 din OG nr.2/2001, plângerea formulată de petent este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge.
Instanța apreciază că nu este incident vreun caz de atenuare a răspunderii, raportat la modul în care fapta a fost comisă, din fotografiile depuse la dosar rezultînd pericolul produs ca urmare a manevrei efectuată de către petent, în condițiile în care celelalte autovehiocule au fost nevoite să frâneze pentru a permite petentului să reintre în coloană.
Având în vedere dispozițiile art. 47 din OG 2/2001 raportat la art. 453 Cod procedură civilă, instanța nu va acorda cheltuieli de judecată, deoarece nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petentul I__ B_____ S________, cu domiciliul în satul P______, ______________________________. Prahova, cu domiciliul procesual ales la T______ M_____, în comuna Voinești, ____________________________, _______________________, în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara, cu sediul în D___, ____________________.130, jud. Hunedoara, împotriva procesului verbal ________ nr.xxxxxxx/3.05.2013.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept exclusiv de apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria D___.
Pronunțată în ședință publică, azi 13.03.2014
Președinte,Grefier,
Ș_____ D____-M______ R___ S_____
Red. ȘDM/RS
4 ex. –22.04.2014