Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria DEVA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
71/2016 din 15 ianuarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA D___

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILĂ NR.71/2016

Ședința publică din 15.01.2016

Instanța constituită din:

PREȘEDIINTE – A______ R_____

GREFIER – S_____ R_____

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petentul T____ C____ S____ în contradictoriu cu intimata I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V_____, având ca obiect anulare proces-verbal contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru petentă avocat Fielker Endy.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța constată că prin întâmpinarea formulată de intimată, aceasta a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei D___ și acordă cuvântul în dezbateri asupra acesteia.

Petentul, prin avocat, solicită admiterea excepției și declinarea compentenței.

În temeiul art.248 alin.1 C.proc.civ., instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei D___.


INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.09.2015 sub dosar nr.XXXXXXXXXXXXX, petentul T____ C____ S____ a solicitat în contradictoriu cu intimata I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V_____, anularea procesului-verbal de contravenție __________ nr.xxxxxx din data 28.08.2015 și pe cale de consecință exonerarea de la plata amenzii contravenționale.

În drept, petentul a invocat prevederile OG nr.2/2001, OUG nr.195/2002.

Plângerea a fost legal timbrată.

Petentul a anexat plângerii formulate, în copie, procesul-verbal de contravenție nr. xxxxxx din data 28.08.2015 (fila 8).

Intimata a depus întâmpinare (fila 13), prin care a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei D___. Pe fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea plângerii, având în vedere că procesul-verbal atacat îndeplinește condițiile de formă prevăzute de OG nr.2/2001, temeinicia aspectelor reținute rezultând din documentele anexate întâmpinării.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că petentul a fost sancționat contravențional cu suma de 420 lei de către I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V_____, pentru săvârșirea contravenției prev. de art.102 alin.1 lit.i din Regulamentul de aplicare al OUG nr.195/2002, reținându-se că la data de 28.08.2015, pe DN7E81, localitatea Golești, _______________________, petentul a condus autoturismul marca Dacia Duster cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX din direcția Pitești spre Râmnicu V_____, efectuând manevra de depășire a vehiculului pe linie continuă și în zona de acțiune a indicatorului „depășirea interzisă”.

Potrivit art.131 alin.1 C.proc.civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate.

Dând eficiență dispozițiilor art. 248 C.proc.civ., instanța urmează a examina cu prioritate excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei D___, invocată de intimată prin întâmpinare.

Potrivit art.32 alin.1 din O.G. nr.2/2001 plângerea însoțită de copia de pe procesul-verbal de constatare a contravenției se depune la organul din care face parte agentul constatator, acesta fiind obligat sa o primească și sa înmâneze depunătorului o dovada în acest sens, iar potrivit alin.(2) Plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția".

Potrivit art.129 alin.2 pct.3 C.proc.civ., necompetența este de ordine publică – în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătură. De asemenea, potrivit art.130 alin.(2) necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Având în vedere că săvârșirea contravenției a avut loc pe DN7E81, localitatea Golești, _______________________, care se află în circumscripția Judecătoriei Râmnicu V_____, raportat la caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate în materie contravențională, instanța apreciază ca întemeiată excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei D___ invocată de intimată.

În virtutea dispozițiilor art. 129 alin 2, pct. 3 Cod de procedură civilă raportat la art.32 alin.2 din OG nr.2/2001, instanța urmează a admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei D___ și pe cale de consecință să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu V_____.



PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE


Admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei D___, invocată de intimată.

Declină spre competentă soluționare plângerea contravențională împotriva procesului verbal de contravenție __________ nr.xxxxxx/28.08.2015 formulată de petentul T____ C____ S____, cu domiciliul în D___, ___________________________, nr.19, jud.Hunedoara, în contradictoriu cu intimata I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V_____, cu sediul în Râmnicu V_____, _____________________, nr.95, jud.V_____, în favoarea Judecătoriei Râmnicu V_____.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică din 15.01.2016.


PREȘEDINTE, GREFIER,

A______ RALUCASTUREK R_____

Red.AR/Tehn. CM/2 ex./18.01.2016


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA D___

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

HOTĂRĂȘTE


Admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei D___, invocată de intimată.

Declină spre competentă soluționare plângerea contravențională împotriva procesului verbal de contravenție __________ nr.xxxxxx/28.08.2015 formulată de petentul T____ C____ S____, cu domiciliul în D___, ___________________________, nr.19, jud.Hunedoara, în contradictoriu cu intimata I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V_____, cu sediul în Râmnicu V_____, _____________________, nr.95, jud.V_____, în favoarea Judecătoriei Râmnicu V_____.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică din 15.01.2016.


PREȘEDINTE,


Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 3212/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 474/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Contestaţie în anulare - Apel
  • Hotărârea 263/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 899/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 1034/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 352/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 1/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Contestaţie în anulare - Recurs
  • Hotărârea 708/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 1586/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 8593/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 1464/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 676/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 919/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 742/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 14995/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 63/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 676/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 3969/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 5583/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 237/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 204/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025