Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BIHOR
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1599/2014 din 19 septembrie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BIHOR

SECȚIA A II-A CIVILA, DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA Nr. 1599/R/CA/2014

Ședința publică din 19 septembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: D_______ R___

JUDECĂTOR: C_________ M______

JUDECĂTOR: D___ V_______ E____

GREFIER: M______ M____ B___


Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurentul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR cu sediul în Oradea, Parcul T_____, nr. 18, Jud. Bihor în contradictoriu cu intimatul S____ L________ M_____ domiciliat în Oradea, _______________________, ______________, Jud. Bihor împotriva Sentinței civile nr. xxxxx/23.11. 2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul personal asistat de reprezentantul său av. M_____ C_______ din Baroul București in baza delegației de la dosar, lipsă fiind recurentul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care: se învederează instanței, că procedura de citare este legal îndeplinită, că prezentul recurs este la al 2-lea termen de judecată, este motivat și este scutit de taxă de timbru. Se constată că prin Serviciul Registratură al instanței intimatul a depus cerere de vizualizare a CD-ului.

Reprezentantul intimatului av. M_____ C_______ arată că intimatului i s-a comunicat doar recursul, fără înscrisurile aferente acestuia; solicită comunicarea raportului agentului întocmit după doi ani de la presupusa faptă; solicită acordarea unui termen de judecată în vederea obținerii acestui raport de la serviciul arhivă al instanței.

Instanța față de împrejurarea că termenul anterior de judecată a fost în luna februarie, respinge cererea de amânare a cauzei, lasă cauza la a doua strigare pentru ca reprezentantul intimatului să studieze raportul întocmit de agent.

La a doua strigare a cauzei se prezintă intimatul personal asistat de reprezentantul său av. M_____ C_______ din Baroul București in baza delegației de la dosar, lipsă fiind recurentul.

Reprezentantul intimatului av. M_____ C_______ renunță la proba solicitată privind vizualizarea CD-ului, proba fiind inadmisibilă; solicită a se avea în vedere că din considerentele procesului verbal se recunoaște că nu este sigur că intimatul nu a acordat prioritate pietonului.

Instanța deliberând asupra cererii de vizualizare a CD-ului o va admite sens în care lasă cauza la a treia strigare în vederea îndeplinirii condițiilor tehnice pentru vizualizarea CD-ului.

La a treia strigare a cauzei se prezintă intimatul personal asistat de reprezentantul său av. M_____ C_______ din Baroul București in baza delegației de la dosar, lipsă fiind recurentul.

Instanța procedează la vizualizarea înregistrării CD-ului depus de recurent la dosarului cauzei.

În conformitate cu art. 167 C.proc.civ., încuviințează înscrisurile depuse în probațiune, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile, putând duce la dezlegarea cauzei.

Reprezentantul intimatului av. M_____ C_______ solicită obligarea agentului constatator să comunice motivele pentru care nu s-a depus raportul în timp util.

Instanță respinge cererea de amânare formulată de reprezentantul intimatului ca neîntemeiată.

Reprezentantul intimatului av. M_____ C_______ arată că nu mai are cereri de formulat sau probe de propus și solicită cuvântul asupra apelului.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul intimatului av. M_____ C_______ solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii instanței de fond, ca legală și temenică, pietonul s-a angajat în depășire după ce autoturismul a trecut, aparatul radar nu era instalat și era neomologat, iar raportul agentului constatator a apărut la doi ani după încheierea procesului verbal, cu cheltuieli de judecată conform chitanței depuse la dosar.

Considerând cauza lămurită, instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra recursului.


T R I B U N A L U L

D E L I B E R Â N D:


Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. xxxxx/23.11. 2012 pronunțată de Judecătoria Oradea a fost admisă plângerea formulată de petentul S____ L________-M_____ în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului Bihor, și în consecință s-a dispus anularea în totalitate a procesului verbal ________ nr. xxxxxxx/09.06.2012 cu consecința exonerării petentului de plata amenzii aplicate în cuantum de 200 lei și a înlăturării aplicării sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție verbal ________ nr. xxxxxxx/09.06.2012 petentul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 al. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002 cu amenda contravențională în cuantum de 280 lei și măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.

În fapt s-a reținut în sarcina petentului că în data de 09.06.2012, conducând auto cu nr. de înmatriculare AM -2 – DFM, pe str. ______________________, iar la ieșirea din intersecția tip sens giratoriu de a intersecția cu _______________________________ de pietoni marcată și semnalizată corespunzător nu a acordat prioritate de trecere pietonului angajat în traversare.

Procesul verbal de contravenție a fost semnat de către petent cu mențiunea că nu cunoaște motivul pentru care a fost oprit pentru că nu a fost nici un pieton pe trecere.

Analizând legalitate procesului verbal de contravenție prin prisma condițiilor de formă prevăzute de art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001 instanța a constatat că nu există motive de nulitate sub acest aspect .

Analizând temeinicia procesului verbal de contravenție instanța a reținut că la dosarul cauzei nu s-a depus raportul agentului constatator și nici alte probe din care să rezulte că s-a făcut o constatare directă a săvârșirii contravenției de către agentul constatator.

Prin întâmpinarea formulată s-a susținut doar că săvârșirea contravenției rezultă din cele cinci planșe foto executate fil. 9-13 însă, din analiza acestora, nu rezultă că petentul ar fi săvârșit fapta reținută în sarcina sa, ci doar faptul că un pieton s-a fi angajat în traversare în momentul în care auto condus de petent era deja pe punctul de a fi finalizat traversarea trecerii de pietoni. Nu există nicio probă din care să rezulte că pietonul s-ar fi angajat în traversare înainte sau concomitent cu auto condus de petent, iar martorul ocular L____ C_____ D____, fil. 20, a declarat în fața instanței că, înainte de a traversa, petentul s-a asigurat nu exista nici un pieton.

Față de toate considerentele ce preced, instanța a apreciat că petentul nu a săvârșit fapta reținută în sarcina sa și prin urmare plângerea formulată este întemeiată și în consecință în baza art. 32-34 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor a fost admisă și a dispus anularea procesului verbal de contravenție.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul I____________ de Poliție al Județului Bihor cu sediul în Oradea, Parcul T_____, nr. 18, Jud. Bihor prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței de fond , în sensul respingerii plângerii contravenționale și menținerii procesului verbal de contravenție ca legal și temeinic întocmit, fără cheltuieli de judecată.

Recursul nu este motivat în fapt, iar în drept au fost invocate prevederile OG 2/2001, art 304 cod procedură civilă.

Analizând sentința recurată , din oficiu, sub toate aspectele , în conformitate cu prevederile art 304 indice 1 cod procedură civilă, instanța va respinge ca nefondat recursul, pentru următoarele considerente:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor CP nr. xxxxxxx/09.06.2012 petentul S____ L________ M_____ a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 al. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002 cu amenda contravențională în cuantum de 280 lei și măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.

În fapt s-a reținut în sarcina petentului că în data de 09.06.2012, conducând auto cu nr. de înmatriculare AM -2 – DFM, pe str. ______________________, iar la ieșirea din intersecția tip sens giratoriu de a intersecția cu _______________________________ de pietoni marcată și semnalizată corespunzător nu a acordat prioritate de trecere pietonului angajat în traversare.

Astfel, sub aspectul condițiilor de valabilitate ale actului constatator, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx/09.06.2012 dresat de către recurent cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 și 17 din Ord. Guv. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr. 180/2002.

Pe fond, sub aspectul elementelor constitutive ale contravenției, prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 2/2001 aprobată prin legea nr. 180/2002 privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv existența faptei, incriminarea și sancționarea legală a acesteia și existența vinovăției, în mod corect instanța de fond a reținut că procesul verbal de contravenție este netemeinic întocmit și a dispus anularea acestuia,având în vedere că din cele cinci planșe foto executate, nu rezultă că petentul ar fi săvârșit fapta reținută în sarcina sa, ci doar faptul că un pieton s-a fi angajat în traversare în momentul în care auto condus de petent era deja pe punctul de a fi finalizat traversarea trecerii de pietoni. Nu există nicio probă din care să rezulte că pietonul s-ar fi angajat în traversare înainte sau concomitent cu auto condus de petent, iar martorul ocular L____ C_____ D____, fil. 20, a declarat în fața instanței că, înainte de a traversa, petentul s-a asigurat nu exista nici un pieton aspect corect reținut și de către instanța de fond.

Față de considerentele ce preced, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, instanța va respinge ca nefondat recursul, menținând în totalitate la legală și temeinică sentința atacată.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:


Respinge ca nefondat recursul introdus de recurentul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR cu sediul în Oradea, Parcul T_____, nr. 18, Jud. Bihor în contradictoriu cu intimatul S____ L________ M_____ domiciliat în Oradea, _______________________, ______________, Jud. Bihor împotriva Sentinței civile nr. xxxxx/23.11. 2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o păstrează în totalitate.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 19 septembrie 2014.


PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

R___ D_______ M______ C_________ E____ D___ V_______ M______ B___


Red.jud.fond.

U____ O_____

Red.dec.jud. M.C.

Teh.red.gref. M.B.

2 ex/16.12. 2014

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025