Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul IALOMIŢA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1426/2013 din 09 decembrie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosarul civil nr. XXXXXXXXXXXX

R O M A N I A

TRIBUNALUL I_______

DECIZIA CIVILĂ NR. 1426 / R

Ședința publică din data de 09.12.2012

Tribunalul compus din :

PREȘEDINTE : T____ O______

JUDECĂTOR : T_____ I______

JUDECĂTOR : TĂNCUȚA M____

GREFIER : F______ S_____ C_______


Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul V_____ D______, împotriva sentinței civile nr. 1290 din 30.04.2013 pronunțată de Judecătoria Slobozia.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care :

Tribunalul, având în vedere actele și lucrările dosarului, urmează a rămâne în pronunțare.

După deliberare.


T R I B U N A L U L


Asupra recursului în contencios administrativ și fiscal de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia la data de 28.01.2013, sub nr. XXXXXXXXXXXX, petentul V_____ D______ domiciliat in comuna Cosâmbești, ____________________________ a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx din 26.01.2013 prin care i-a fost aplicată sancțiunea amenzii in cuantum de 280 lei si i s-a aplicat sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 zile, solicitând anularea procesului verbal.

În motivarea plângerii, petentul a arătat ca cele reținute de agentul constatator in procesul-verbal de contravenție nu sunt conforme cu realitatea.

În drept, cererea nu a fost motivată.

In probațiune, s-a solicitat proba cu înscrisuri si doi martori.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale si menținerea procesului-verbal de contravenție ca fiind legal si temeinic. S-au atașat întâmpinării următoarele înscrisuri: procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 26.01.2013, raportul agentului constatator.

Prin sentința civilă nr. 1290 din 30 aprilie 2013 Judecătoria Slobozia a respins plângerea contravențională formulată de petentul V_____ D______, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx din 26.01.2013 întocmit de IPJ Ialomița.

A luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

În motivarea hotărârii instanța de fond a reținut următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx din 26.01.2013 petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 280 lei. I s-a aplicat și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 zile, pentru încălcarea prevederilor art.52 alin.1 din Regulamentul de punere în aplicare a OUG nr.195/2002.

În fapt s-a reținut că, la data de 26.01.2013, ora 09,45, petentul a condus autoturismul Dacia cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, pătrunzând în intersecție pe culoarea roșie a semaforului.

Cu privire la legalitatea procesului verbal instanța a reținut că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art.16 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, că a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.17 din același act normativ, a fost semnat de agentul constatator și de petent. Procesul-verbal de contravenție a fost semnat si de către un martor asistent.

Față de aceste considerente, instanța a constatat că procesul verbal este legal întocmit, nefiind afectat de vreo cauză de nulitate absolută.

Analizând temeinicia procesului verbal, instanța a constatat că în cuprinsul acestuia s-a reținut o situație de fapt corectă, sancționarea petentului realizându-se cu respectarea dispozițiilor legale, fapta acestuia de a traversa intersecția fără a respecta semnificația culorii roșii a semaforului electric întrunind elementele constitutive ale contravențiilor reținute în sarcina sa, în baza art.52 alin.1 din Regulamentul de punere în aplicare a OUG nr.195/2002.

Împotriva acestei sentințe pe care a apreciat-o nelegală și netemeinică, a declarat recurs în termen, motivat petentul V_____ D______.

Cererea de recurs este legal scutită de plata taxelor judiciare de timbru în baza dispozițiilor art. 36 din O.G. nr. 2/2001 raportat la art. 15, alin. 1, lit. i din Legea nr. 146/1997, privind la taxele judiciare de timbru.

Pe rolul Tribunalului Ialomița, cererea de recurs a fost înregistrată sub nr. unic XXXXXXXXXXXX din 13.08.2013.

Hotărârea instanței de fond este criticată pentru faptul că nu s-a dat relevanță apărărilor sale și nici declarației martorului G_____ V_______ audiat în cauză.

Legal citat intimatul nu a depus întâmpinare.

Tribunalul, examinând sentința atacată cu recurs, în raport de criticile formulate, susținerile părților, de actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale incidente și dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Examinând procesul verbal sub aspectul legalității tribunalul constată că instanța de fond în mod corect, a reținut că acesta conține toate mențiunile a căror lipsă este sancționată cu nulitatea absolută.

Și sub aspectul temeiniciei soluția pronunțată este legală.

Astfel tribunalul, în urma propriului examen constată că situația de fapt astfel cum este reținută în procesul verbal de contravenție este corectă, fapta recurentului de a traversa intersecția fără a respecta semnificația culorii roșii a semaforului electric constituie contravenția prev. de art. 52 al. 1 din Regulamentul de punere în aplicare a OUG nr. 195/2002.

Potrivit acestui text de lege „Semnalul de culoare roșie interzice trecerea”.

Petentul nu a recunoscut săvârșirea acestei contravenții arătând că a trecut pe culoarea verde a semaforului.

Declarația martorului G_____ V_______ a fost înlăturată corect de instanță deoarece nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă.

În schimb, declarația martorului T________ C_________, indicat de intimată întărește susținerile acesteia, fiind în acord cu mențiunile agentului constatator din procesul-verbal de contravenție. Astfel, arată acest martor că în timp ce se afla în mașina de poliție ce staționa la culoarea roșie a semaforului, a observat cum au fost depășiți de un autoturism Dacia, ce era condus de petent.

Prin urmare, săvârșirea faptei a fost probată de intimat prin constatările personale ale agentului și declarațiile martorului T________ C_________, în timp ce probatoriul propus de petent nu este în măsură să conducă la reținerea unei situații de fapt contrare

Având în vedere toate aceste considerente, instanța reține că prin probatoriul administrat s-a făcut dovada faptelor contravenționale reținute în sarcina petentului, că forța probantă a actului în litigiu nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.

La individualizarea sancțiunii aplicate au fost respectate dispozițiile art. 21 al. 3 OG nr. 2/2001 potrivit cărora sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Organul constatator a individualizat în mod corect sancțiunea amenzii, stabilind numărul minim de puncte-amendă pentru clasa de sancțiuni aplicabilă contravenției referitoare la trecerea pe culoarea roșie a semaforului reținute în sarcina petentului, sancțiunea principală a amenzii cât și cea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce sunt proporționale cu gravitatea faptei și pericolul social al acesteia, criterii legale prevăzute de art.98 alin. 3 din O.U.G. nr.195/2002.

S-a avut în vedere și faptul că prin fapta sa petentul a pus în pericol atât siguranța sa cât și a participanților la trafic.

Sunt considerente pentru care, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul V_____ D______ , împotriva sentinței civile nr. 1290/30.04.2013 pronunțată de Judecătoria Slobozia.

Văzând și dispozițiile art. 377, alin. 2, pct. 4 Cod procedură civilă,


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :



În baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul V_____ D______, domiciliat in comuna Cosâmbești, ____________________________ , împotriva sentinței civile nr. 1290/30.04.2013 pronunțată de Judecătoria Slobozia.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 09.12.2013.


PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
















RED.T.M.

TEHNORED.C.F.

02 EX/13.12.2013

JUD.FOND.G.O.I./JUD.FETEȘTI




Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025