R O M Â N I A
TRIBUNALUL HARGHITA
COMPLET SPECIALIZAT
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
DECIZIA CIVILĂ NR.826/R
Ședința publică din data de 08 octombrie 2013
Completul compus din:
judecător: L______ Rómeo - Președinte
judecător: C_______-I___ U__
judecător: K_______ E____
grefier: M______ C______
Pe rol judecarea recursului civil declarat de recurentul K______ J_____ în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN HARGHITA împotriva Sentinței Civile nr.1134 din 26.03.2013 pronunțată de Judecătoria Miercurea C___, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurent, reprezentantul ales avocat Sukos Imola, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței părțile, obiectul cauzei, stadiul procesual al acestuia și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare arătând că procedura este legal îndeplinită.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, tribunalul declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul recursului.
Reprezentanta recurentului, avocat Sukos Imola, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea în tot a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Miercurea C___, fără cheltuieli de judecată. În subsidiar, solicită modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii plângerii așa cum a fost formulată, arătând că instanța de fond nu a analizat toate motivele de nulitate invocate în plângerea contravențională, în concret agentul constatator nu arată în ce anume a constat pretinsa nerespectare de către contravenient a dispozițiilor1 art.100 alin.3 lit.f din O.U.G. nr.195/2002, iar în procesul verbal atacat nu se arată perioada de reținere a permisului de conducere, și astfel nu se poate verifica dacă perioada efectivă de privare de dreptul de a conduce corespunde cu cea aplicată prin procesul verbal. Precizează că instanța de fond a dat o aplicare greșită probatoriului administrat, iar în cauză s-au adus toate dovezile admisibile în vederea probării faptului că la ora 04:00, reținută în cuprinsul procesului verbal, recurentul K______ J_____ era demult plecat din localitatea Băile Tușnad.
INSTANȚA
deliberând constată următoarele:
I. Pe rolul Judecătoriei Miercurea C___ a fost înregistrată la data de 22.06.2012, sub nr. XXXXXXXX, plângerea formulată de petentul K______ J_____ în contradictoriu cu intimata I.P.J. Harghita, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției ________, nr.xxxxxxx, încheiat la data de 19.06.2013.
În motivare, petentul a invocat lipsa sa de vinovăție arătând că a la data și ora consemnată în procesul verbal era acasă și dormea.
Mai invocă încălcarea prevederilor art.16, 17, și 19 din OUG nr.2/1991, de către agentul constatator la încheierea procesului verbal .
II. Intimata I.P.J. Harghita a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii, susținând, în apărare, legalitatea și temeinicia procesului-verbal.
III. Au fost administrate proba cu înscrisuri și martori.
IV. Prin sentința civilă nr. 1134 din 26.03.2013, Judecătoria Miercurea C___ a respins plângerea și, în consecință, a menținut procesul-verbal de constatare a contravenției.
În considerente, a reținut că :
Prin procesul verbal atacat, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională și cu sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile deoarece la data de 17.06.2012, ora 04.00, în timp ce conducea, pe DE578, autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, nu a respectat semnalele polițistului rutier aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Conform referatului agentului constatator la data de 17.06.2012 ora 04.00 aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu împreună cu agentul T____ V_____ au fost solicitați la să aplaneze un conflict la barul EXIT PAB GAMES din Băile Tușnad. Cu această ocazie a observat că pe masa la care se afla petentul K______ J_____ împreună cu numitul K_________ T____ erau mai multe sticle cu bere desfăcute. Observând autoturismul pe care acesta îl conduce de obicei a trecut la monitorizarea autoturismului și în jurul orei 04.00 dimineața petentul împreună cu o femeie au urcat în autoturism la circa 5-6m de locul unde era staționat, petentul fiind la volanul autoturismului iar cealaltă persoană pe bancheta din dreapta față. După ce au rulat pe DE-578 câțiva metri a pornit în urmărirea petentului având pornite semnalele acustice și luminoase. A ajuns autoturismul petentului circulând paralel cu acesta câțiva metri iar colegul a efectuat semnal de oprire balansând bastonul reflectorizant în plan vertical dar petentul nu a oprit, a accelerat și datorită faptului că urma să circulăm pe o succesiune de curbe în pantă nefiind vizibilitate, cit și datorită faptului că cele doua autoturisme au capacitați cilindrice diferite agentul a revenit pe banda sa de circulație moment în care petentul a accelerat făcându-se nevăzut. Agentul s-a deplasat la locul unde acesta domiciliază în Băile Tușnad dar autoturismul acestuia nu se afla în curte și, dată fiind ora înaintată nu s-a putut lua legătura cu nicio persoană de la locația respectivă. La data de 19.06.2012 petentul a fost invitat la sediul poliției unde i s-a întocmit procesul verbal ________ nr.xxxxxxx comunicându-i-se cu aceasta ocazie că se aplică și măsura tehnico-administrativă de reținere a permisului de conducere pe care l-a predat la Serviciul Rutier Harghita.
Din declarația olografă a numitului K_________ T____ rezultă că, la data de 17.06.2012 s-a aflat într-adevăr în bar împreună cu petentul până la ora 02.30 după care a plecat. Se menționează că petentul a plecat cu o altă persoană fără a preciza ora.
Din declarația martorei A_____ P______ dată în fața instanței rezultă că la data de 17.06.2012 pe la ora 02.00 s-a întâlnit întâmplător cu petentul și l-a rugat pe acesta să o ducă cu mașina de la clubul Exit din Băile Tușnad până acasă în aceeași localitate. Pe drum nu a fost oprit de niciun polițist. După ce a lăsat-o acasă petentul a spus că se duce acasă în _____________________________> Din cele două declarații nu rezultă însă nici că petentul s-a dus într-adevăr acasă după ora 02.30 nici ce anume a făcut în jurul orei 04.00. Rezultă totuși că petentul a fost la barul Exit din Băile Tușnad împreună cu numitul K_________ T____ cu care a consumat băuturi alcoolice, după care a condus autoturismul, ceea ce poate justifica refuzul petentului de a opri la semnalele polițistului.
Este eronată afirmația petentului că ar fi fost sancționat și pentru că nu avea permisul de conducere asupra sa. Această constatare este o mențiune marginală pe procesul verbal atacat, pentru confirmarea unei situații în momentul semnării, fără legătură cu sancțiunea aplicată sau cu fapta pentru care petentul a fost sancționat.
Petentul a semnat procesul verbal întocmit fără a se consemna obiecțiuni. Starea de fapt este descrisă de agentul constatator și este veridică atâta vreme cât petentul nu a dovedit în niciun fel contrariul.
V. Împotriva sentinței a declarat recurs petentul K______ J_____.
VI. Recurentul a invocat netemeinicia și nelegalitatea sentinței.
În opinia recurentului, instanța de fond nu a analizat toate motivele de nelegalitate invocate realizând astfel o cercetare parțială .
În subsidiar a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment..
VII. Intimata IPJ Harghita a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului.
VIII. În lipsa unor alte motive de ordine publică, recursul recurentului va fi analizat exclusiv prin prisma celor invocate în cuprinsul său.
XI. În acest sens, Tribunalul constată că plângerea a fost respinsă instanța apreciind că starea de fapt invocat de către recurent nu a fost dovedită contrariul rezultând din coroborarea probelor.
X. Tribunalul nu va relua argumentele instanței de fond constatând doar temeinicia lor .
XI. Din modul în care s-a desfășurat procesul în fața Judecătoriei nu rezultă vreo încălcare a art.6 din CEDO.
XII. În concluzie, recursul este nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul K______ J_____, cu domiciliul în Tomești nr.498 județul Harghita împotriva sentinței civile nr.1134 din data de 26.03.2013 pronunțată de Judecătoria Miercurea C___, în dosarul nr. XXXXXXXX/2013.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 08.10.2013
Președinte Judecător Judecător
L______ Rómeo C_______-I___ U__ K_______ E____
fiind eliberată din funcție
prin pensionare, semnează
președintele instanței,
I____ A______
Grefier
M______ C______
Red.: L.R.
Primit: 17.12.2013
Tehnored./id/17.12.2013
Ex.: 2/C.M.
Judecător fond: A_____ D___ R____