Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul CĂLĂRAŞI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1227/2015 din 17 noiembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX


R O M Â N I A

TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI

SECȚIA CIVILĂ


DECIZIE Nr. 1227/2015

Ședința publică de la 17.11.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE : C________ M_____ G____

JUDECĂTOR: R_____ R___

JUDECĂTOR : G_______ T_____

GREFIER: M____ T____

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul B_______ M_______ împotriva sentinței civile nr. 976/2015 a Judecătoriei Oltenița, în contradictoriu cu intimatul I__ Călărași, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.

La apelul nominal efectuat în ședința publică s-a prezentat recurentul personal, lipsă fiind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei, după care;

Instanța pune în discuție calificarea căii de atac.

Recurentul având cuvântul, lasă la aprecierea instanței cu privire la acest aspect.

Tribunalul, recalifică calea de atac în speță ca fiind apel și nu recurs.

În continuare, în raport de recalificarea căii de atac, în aplicarea dispozițiilor art.99 alin.3 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr.387/2005 a Plenului Consiliului Superior al magistraturii, completul de judecată pentru apel se compune din primii 2 judecători ai acestui complet de recurs, respectiv judecător C________ M_____ G____ și judecător R_____ R___.

Dispune strigarea dosarului în completul de apel .

La reluarea dosarului în completul de apel, s-a prezentat recurentul personal, lipsă fiind intimatul.

Apelantul având cuvântul, precizează că nu mai are alte cereri de formulat.

Tribunalul ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat sau probe de administrat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pe cererea de apel.

Apelantul având cuvântul, solicită anularea procesului –verbal și dreptul de a conduce pe drumurile publice, deoarece instanța de fond, nu a luat în considerare toate cele cerute și depuse la dosar. Martorul asistent, cu camera video oglindim cu o mașină dând fleșuri din spate la o distanță de 500 m față de trecerea de pietoni. Nu s-a luat în considerare declarația primului martor și s-a luat în considerare declarația celui de-al doilea martor, R_______, amenințându-l, toate sunt trecute în dosar.

Tribunalul reține cauza în pronunțare iar în urma deliberării avute a pronunțat următoarea soluție:


INSTANȚA;


Deliberând asupra apelului de față constată următoarele;

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Oltenița la data de 01.04.2015, sub nr. XXXXXXXXXXXX, petentul B_______ M_______ domiciliat in municipiul Oltenița, _____________________.32, ___________, ___________________, a solicitat anularea procesului verbal de contravenție __________, nr.xxxxxx din data de 27.03.2015, încheiat de agentul Bidoaie M_____ din cadrul Politiei mun.Oltenița, prin care, in baza art.135 litera h din Hotărârea 13/91 si a art. 100/3 litera b din Ordonanța guvernului 195, a fost sancționat cu amenda de 390 lei ,4 puncte penalizare si ca măsura adiacenta suspendarea dreptului de a conduce 30 zile, a cărei anulare o cere.

În motivare, se arată faptul că, a fost sancționat pentru ca nu a acordat prioritate de trecere unui pieton la o trecere situata pe ____________________________ magazinului F______. In realitate nu este vinovat de aceasta fapta intrucat pe trecerea de pietoni se afla staționata mașina magazinului ,o autospeciala (Duba de 1.5to) din care se descarca marfa.

Trecerea de pietoni este chiar in fata magazinului la o distanta de l m de porțile magazinul pe unde se cara marfa, astfel ca autospeciala era staționata jumătate pe trecerea de pietoni iar pe ușile din spate personalul magazinului(patronat de Gazu A____) descarcă marfa. Venind dinspre gara in spatele autospecialei a dat semnal dreapta trecând pe banda a 2 a a incetinit la trecere si implicit in dreptul autospecialei, pentru a nu-i apărea un pieton din fata ,dupa care și-a continuat deplasarea spre centrul orașului.

La circa 500 m distanta, după ce a trecut de statuia Eroii Neamului (din dreptul cinematografului Flacăra) o mașina albastra a început ,in spate fiind,sa ii dea fleșuri din faruri. Crezând ca este un cunoscut sau client a oprit pe dreapta .

Din acea mașina a coborât agentul Bidoae M_____ care i-a solicitat documentele si i-a spus ca nu a acordat prioritate de trecere la pietoni in fata magazinul F______, invocând ca dupa ce a trecut a traversat un pieton ________________ ca nu este adevărat, vrut sa coboare, dar nu l-a luat in seama. Dupa expunerea de către agentul Bidoae M_____ a presupusei fapte a vrut sa coboare din mașina ca sa ii arate ca inca mai era autospeciala trasa in fata magazinului F______, ca nu este vizibilitate , dar nu vrut sa-l asculte sau sa se uite inapoi .I-a interzis sa nu coboare din mașina, spunând ca nu este frumos sa coboare cand este oprit de un agent de circulație. S-a conformat si a stat in mașina mai bine de 15 minute ,timp in care s-a scris procesul verbal. A revenit cu procesul verbal si cu dovada de reținere a permisului de conducere. A incercat sa-i explice din nou si sa-i arate ca in locul in care se presupune ca nu a acordat prioritate la pieton , pe trecere, se afla oprita autospeciala,in acest sens a vrut sa coboare iar din mașina dar nu l-a lăsat. L-a pus sa semneze primire a procesului verbal si l-a pus sa semneze si mai sus, fara a-l întreba daca are de făcut obiecțiuni cu privire la cele menționate, unde ulterior a constatat ca scrisul este ilizibil, iar la alte mențiuni scrie ca el recunoaste ca nu a acordat prioritate, fiind menționat si un martor asistent. A semnat procesul spunandu-i ca este un abuz in serviciu si ca va face contestație ,cerând dreptate.

In continuare s-a întors la magazinul F______ ,supărat, a stat de vorba cu d-nul A____ Gazu patronul magazinului unde se descarcă marfa, povestindu-i ce i s-a intamplat. D-nul agent Bidoae M_____ a venit după el in magazinul F______, încercând sa-l intimideze pe patron i-a cerut factura de aprovizionare a mărfurilor descărcate puțin mai devreme. D-nul A____ Gazu i-a confirmat cele explicate mai inainte de el si i-a arătat factura ceruta, insa fara nici-un rezultat.

In drept, plângerea a fost întemeiata pe dispozițiile art.16,alin.1 din OG nr.2/2001.

In dovedirea plângerii, petentul a depus la dosar copia procesului verbal de contravenție ,copia a dovezii de reținere a permisului de conducere , copia CI precum si fotografia de la locul presupusei fapte( exemplificând cele menționate de el ).

La data de 28.04.2015, intimatul I____________ de poliție al județului Călărași, a formulat întâmpinare la plângerea contravențională a petentului B_______ M_______ împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției __________ din 27/03.02.2015.

In motivare, se arată că petentul solicită anularea procesului-verbal de contravenție, criticându-1 pentru nelegalitate și netemeinicie.

Contestatorul a fost sancționat contravențional întrucât la data de 27.03.2015 locul - __________________________ condus autoturismul cu nr. XXXXXXXXX pe ______________________ magazinului F______ și nu a acordat prioritate pietonului care traversa __________________________ pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător, pietonul aflându-se pe sensul de mers al autovehiculului.

Agentul constatator i-a adus la cunoștință contravenientului faptul că are dreptul să depună contestație împotriva procesului-verbal la Judecătoria Oltenița, precum și faptul că are dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul procesului-verbal, iar petentul a semnat actul sancționator, cu mențiuni.

Procesul verbal de contravenție este legal întocmit, fapta săvârșită fiind prevăzută de dispozițiile art.135 lit.h din HG 1391/2006 și sancționată în conformitate cu prevederile art. 100 alin. 3 lit. b, iar sancțiunea principală a amenzii a atras în mod corelativ și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice pe o perioadă de 30 de zile.

Analizând procesul-verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulitatii absolute d de art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele,prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Solicită a se constata că în cuprinsul procesului-verbal contestat s-a indicat în mod corect fapta săvârșită, cât și actul normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția.

Analizând conținutul plângerii depuse de contestator, rezultă că aceasta încearcă să înfățișeze instanței de judecată o situație de fapt diferită de cea reținută de către agentul contestator în procesul-verbal de contravenție.

Pe de altă parte, solicită a se constata că procesul verbal de contravenție legal întocmit se bucură de o prezumție relativă de veridicitate, făcând dovada, până la proba contrară asupra situației de fapt și încadrării juridice a aspectelor constatate prin propriile simțuri de către agentul constatator.

In ceea ce privește eventuala solicitare de înlocuire a sancțiunii amenzii cu avertisment, solicită a fi respinsă, ca neîntemeiată, având în vedere următoarele considerente:

Agentul constatator a aplicat minimul amenzii prevăzute de lege, respectiv 4 puncte amendă. Petentul a avut posibilitatea de a plăti în termen de 48 de ore jumătate din acest minim.

In acest context, apreciem că agentul constatator a realizat o corectă individualizare a sancțiunii aplicate și nu se justifică aplicarea avertismentului scris.

Menționează, de asemenea, că neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în mod regulamentar în traversare reprezintă una din principalele cauze ale accidentelor de circulație și prezintă un grad de pericol social ridicat.

In această situație,solicită a se proceda la respingerea plângerii contravenționale, menținerea sancțiunii principale a amenzii și a sancțiunii complementare, ca fiind legal aplicate.

In drept, întâmpinarea a fost întemeiata pe dispozițiile art. 205 C. pr. Civ., solicitând totodată judecarea cauzei și în lipsa părților.

In dovedirea intampinarii, intimatul a depus la dosar borderoul nr.24 din 24.04.2015.

La data de 12.05.2015, petentul a formulat răspuns la intampinare, prin intermediul căruia arată în plângere a prezentat împrejurările comiterii presupusei fapte si a aratat ca cele menționate in procesul verbal sunt impotriva condițiilor prevăzute la alineatul 1 din OG.nr.2/2001 privind regimul contravențiilor ,specificând totodată ca nu a comis fapta.

De asemenea, a solicitat audierea martorului Gazu A____, domiciliat in ____________________________________ ce are inchiriat spațiul fostului magazin F______ din ________________________-a comis presupusa fapta.

In procesul verbal de contravenție rezulta o fapta comisa pe care el a contestat-o întrucât nu s-a efectuat in modul in care a fost descrisa de agentul Bidoaie M_____.

Procesul verbal de contravenție i-a fost intocmit in autoturismul dumnealui,el rămânând in mașina mea nedandu-i voie sa coboare, iar obiecțiile care le-a avut de făcut erau deja completate in procesul verbal , nu au fost completate in fata sa, spunandu-i ca obiecteaza si că va face contestație.

De asemenea, a trecut in procesul verbal un martor asistent care solicită sa fie audiat cu privire la presupusa fapta comisa de el.

A prezentat deja in contestație si modul in care a fost oprit aceasta nefiind regulamentar conform normelor in vigoare, mașina nefiind dotata cu semnal acustic si vizual ;

Totodată solicita filmarea presupusei fapte,in cazul in care a avut camera de luat vederi, martor la oprire si detalii asupra modului de comportare asupra mea ,la oprire, este Nichitai N______, domiciliat in municipiul Oltenița,_____________________.B9, ___________. In final, a mai solicitat si solicită anularea procesului verbal datorita scrisului care este ilizibil, indeosebi la rubrica alte mențiuni, unde scrisul este indescifrabil. Nu încearca sa prezinte o situație diferita fata de cele menționate in procesul verbal ci faptul ca el nu a comis fapta cum a fost descrisa de agentul contestator , ci exact ceea ce a făcut si cum sau întâmplat faptele, indicând si martorii si procesul verbal din care nu se înțelege nimic (scrisul fiind ilizibil) Deasemeni cand s-a întors sa vorbeasca cu cel ce avea mașina oprita pe trecerea de pietoni, respectiv Gazu A____, de fata cu mine agentul Bidoaie M_____ a venit si volan l-a amenințat sa nu vina martor, cerandu-i documente, facturi la marfa ce se descarcă, găsindu-i si nereguli (de ce nu este ora trecută pe factură), acest lucru nu se practica in România, el fiind inovatorul acestui lucru.

Cu privire la faptul ca trebuia sa plătească in 48 de ore jumătate din minim el considerându-se nevinovat a contestat lăsând totul la dispoziția instanței judecătorești.

În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri și proba testimonială.

Soluționând cauza prin sentința civilă nr. 976/2015 Judecătoria Oltenița a respins plângerea formulată de către petentul B_______ M_______, domiciliat în mun. Oltenita, _____________________. 32, _____________, apt.3, jud. Călărași, in contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDETULUI CĂLĂRAȘI, cu sediul in mun. Călărași, ______________________, jud. Călărași, ca neîntemeiata.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin intermediul procesului-verbal de contravenție __________ nr. xxxxxx/27.03.2015, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în valoare de 390 lei, pentru contravenția prev. de art. 135 lit h din H.G. 1391/2006, și sancționată conform art. 10 alin 3 din OUG 195/2002, aplicându-i-se totodată și măsura complementara a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 30 de zile, motivat de faptul că la data de 27.03.2015, ora 15:02, pe ______________________. Oltenița a condus autoturismul cu numărul XXXXXXXXX iar in zona magazinului F______, nu a acordat prioritate pietonului care traversa __________________________ pentru pietoni marcata si semnalizată corespunzător, pietonul aflându-se pe sensul de mers al autovehiculului.

Petentul in susținerea nevinovăției sale a propus audierea in calitate de martori pe numiții N______ N______ si R_______ A_____.

Astfel, martorul N______ N______ a arătat că pe data de 27.03.2015, l-a intalnit pe petent pe ________________________. Oltenița, în zona statuii amplasata langa cinematograful Flacăra, luând la cunoștință cu aceasta ocazie că agentul de poliție Bidoae i-a suspendat permisul de conducere pe motivul neacordării prioritatii de trecere unui pieton in dreptul fostului magazin F______.

Martorul N______ N______ întrebat fiind, a arătat că nu a văzut ce s-a întâmplat în locul respectiv, doar că a stat langa petent cat polițistul i-a completat procesul verbal de contravenție, după care împreună cu B_______ M_______, s-a deplasat in zona magazinului F______ unde petentul a vorbit cu numitul Gazu A____ (persoană care in cursul procesului s-a dovedit că se numește de fapt R_______ A_____), și care a fost martor ocular la cele întâmplate, solicitându-i să vină în calitate de martor la proces.

Din depoziția martorului R_______ A_____ reiese că în data de 27.03.2015, acesta se afla in incinta magazinului _________________ SRL, al căruia administrator este, amplasat pe ______________________. Oltenita, la nr. 168, unde a fost contactat de către petentul B_______ M_______ care l-a întrebat dacă a văzut vreo mașină poziționata in lateralul magazinului.

Martorul i-a dat petentului un răspuns negativ, iar B_______ M_______ i-a adus la cunoștință că i-a fost reținut permisul de conducere și i-a cerut totodată să-i arate înregistrările efectuate de camerele video ale magazinului său, magazin prevazut cu sistem de supraveghere video alcătuit din 15 camere de supraveghere. Martorul a fost de acord și a mers cu petentul la etajul magazinului pentru a viziona imaginile surprinse de camerele video și cu această ocazie nu s-a constatat nimic în legătură cu solicitările petentului.

După aceasta petentul a plecat de la magazinul sau, spunându-i că îl va propune ca martor in proces.

Când martorul se afla in magazin, la parterul clădirii, la circa o oră petentul a revenit, in calitate de cumpărător, unde s-a întâlnit cu agentul de poliție rutiera si s-a angajat __________________ acesta, însă martorul nu a putut da relații despre conținutul discuțiilor. Agentul de poliție rutieră s-a adresat martorului cu întrebarea dacă a descărcat marfă la magazin, solicitându-i să spună numărul de înmatriculare pe care l-a avut mașina din care a descărcat marfa, solicitându-i în acest sens documentele fiscale din care a notat relațiile respective. In încheiere, martorul a arătat că in ziua respectivă nu l-a văzut pe petent la volanul vreunei mașini.

Împotriva acestei sentințe,a declarat recurs în termen legal, B_______ M_______ criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În ședința publică din 17.11.2015, tribunalul a recalificat calea de atac ca fiind apel și nu recurs.

În motivarea apelului, apelantul arată că instanța de fond a judecat cauza fără a ține cont de probele administrate, luând în calcul doar declarația unui martor care pe lângă faptul că nu a văzut nimic, în instanță a dat o cu totul interpretare faptelor.

Mai arată că prin procesul-verbal de contravenție a fost sancționat însă nu rezultă că el se face vinovat de săvârșirea contravenției . Nu a fost prezentată proba video, nu s-a ținut cont că la rubrica „mențiuni” a declarat că nu a comis fapta, nu a fost de față niciun martor cu toate că există o semnătură în procesul-verbal a martorului asistent.

Solicită reanalizarea probatoriilor și rejudecând cauza să se dispună admiterea plângerii contravenționale întrucât nu se face vinovat de săvârșirea acesteia.

Prin întâmpinarea depusă la dosar I__ Călărași solicită respingerea apelului declarat de B_______ M_______ întrucât instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică.

Nu a reușit să facă dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul-verbal de contravenție motiv pentru care fapta prin conținutul său concret prezintă un grad ridicat de pericol social solicitând astfel respingerea apelului.

Apelantul prin răspunsul la întâmpinare își menține susținerile din motivele de apel învederând că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției

Tribunalul analizând apelul declarat, sentința apelată, constată că acesta este fondat.

Astfel, din probele administrate respectiv, declarații de martori, tribunalul constată că apelantul a reușit să facă dovada unei alte situații de fapt, decât cea reținută în procesul-verbal de contravenție.

Martorul N______ N______ a declarat că nu a văzut ce s-a întâmplat doar că a stat lângă petent cât ag.constatator i-a întocmit procesul-verbal de contravenție după care, împreună, s-au deplasat în zona magazinului „F______” unde a vorbit cu R_______ A_____ ce este ad-tor al magazinului în dreptul căruia ar fi săvârșit contravenția petentul.

Martorul R_______ aurică a declarat că a fost contactat de către petent care l-a întrebat dacă a văzut vreo mașină poziționată în lateralul magazinului său acesta aflându-se acolo în data de 27.03.2015, însă administratorul i-a spus că nu a văzut. A mai declarat martorul B_______ Mariniciă i-a spus că i-a fost reținut permisul de conducere și l-a rugat să-i arate înregistrările camerelor video existente în magazinul său, a fost de acord și în urma vizionării acestor imagini nu s-a constatat nimic în legătură cu solicitările petentului.

Prin urmare, tribunalul apreciază că petentul a făcut dovada contrară celor reținute în procesul-verbal de contravenție, martorul R_______ A_____ declarând că „ cu această ocazie nu s-a constatat nimic în legătură cu ce îmi solicitase petentul”.

Faptul că a existat o mașină parcată în apropiere de trecerea de pietoni unde se presupune că petentul ar fi săvârșit contravenția, rezultă din fotografia existentă la dosar dar și din depoziția martorului R_______ A_____ care a declarat că agentul de poliței rutieră l-a întrebat dacă a descărcat marfă la magazin și ce număr de înmatriculare a avut mașina din care a descărcat marfa cerându-i documentele fiscale, respectiv factura mărfii din care a notat numărul de înmatriculare al mașinii.

Martorul N______ N______ a învederat că în momentul în care a mers cu petentul la fostul magazin „F______” pentru a vorbi cu administratorul magazinului, acolo, era staționată o dubă și în timp ce petentul i-a solicitat administratorului să vină ca martor s-a prezentat și agentul de poliție care i-a cerut acestuia avizul de însoțire al mărfii ce o descărca din duba albă și că dacă va veni ca martor la proces pentru petent va avea grijă de el.

Prin urmare apărările petentului sunt credibile reușind să facă dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul-verbal de contravenție, motiv pentru care urmează ca în baza art.480, alin.2 C.pr.civilă, să admită apelul declarat de B_______ M_______ împotriva sentinței civile nr. 976/2015 a Judecătoriei Oltenița, pe care o va schimba în tot și rejudecând în fond urmează a admite plângerea contravențională formulată de petentul B_______ M_______ împotriva procesului-verbal de contravenție __________ nr. 001114din 27.03.2015 dresat de I__ Călărași – Poliția Oltenița, pe care îl va anula.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:


În baza art.480, alin.2 C.pr.civilă, admite apelul declarat de B_______ M_______ împotriva sentinței civile nr. 976/2015 a Judecătoriei Oltenița, pe care o schimbă în tot și rejudecând în fond:

Admite plângerea contravențională formulată de petentul B_______ M_______ împotriva procesului-verbal de contravenție __________ nr. 001114din 27.03.2015 dresat de I__ Călărași – Poliția Oltenița, pe care îl anulează.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi 17.11.2015.


PREȘEDINTEJUDECĂTORGREFIER

C________ M_____ G____ R_____ RaduMaria T____









Red. C. G____/dact.TM

Jud. fond L________ D________

Ex.4/ 07.12.2015

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025