Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul CARAŞ SEVERIN
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
903/2015 din 02 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M A N I A

TRIBUNALUL C____ S______

R E Ș I Ț A

SECȚIA A II - A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

Cod operator 2896

DECIZIA CIVILĂ NR. 903/A

Ședința publică din data de 02.10.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C______ M____, judecător

JUDECATOR: J___ P____

GREFIER: M_____ L____ MAGNOLIA



S-a luat în examinare apelul declarat de apelantul P_______ I____ M____ împotriva sentinței civile nr. 2118/17.12.2014 pronunțate de Judecătoria Reșița în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului C____-S______, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție – OUG 195/2002

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, expunerea referatului cauzei de către grefierul de ședință, verificarea actelor și lucrărilor de la dosar,

Instanța constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Instanța, potrivit art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, procedează la verificarea competenței materiale, teritoriale și generale în soluționarea prezentei cauze, și, având în vedere dispozițiile art. 95 Cod procedură civilă raportat la art. 34 alin.2 din OG nr.2/2001, constată că este competentă material, teritorial și general pentru soluționarea cauzei.

În baza art. 392 din Noul Cod de procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și, nemaifiind alte cereri de formulat în baza art.394 din Noul Cod de procedură civilă, declară cercetarea procesului încheiată și dispune închiderea dezbaterilor, procedând la soluționarea cererii.


TRIBUNALUL


Deliberând asupra cererii de chemare în judecată, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată la Judecătoria Reșița sub nr. XXXXXXXXXXXXX, la data de 26.02.2014, petentul P_______ I____ M____ în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului C____-S______, a formulat contestație împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/17.02.2014 întocmit de către intimatul I____________ de Poliție al Județului C____-S______ și a solicitat admiterea plângerii, anularea parțială a procesului verbal contesta ca, fiind netemeinic și nelegal și pe cale de consecință anularea sancțiunii complementare de suspendare a dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea constând în avertisment și pe cale de consecință anularea sancțiunii complementare de reținere a permisului de conducere.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că în data de 17.02.2014, ora 11,00 pe ________________ din Reșița, în zona Triaj spre Centrul Civic, în apropierea restaurantului Rebel, în mod netemeinic și nelegal, agentul de poliție reține că ar fi condus a condus autoturismul marca BMW cu nr. înmatriculare XXXXXX, și că la o trecere de pietoni nu ar fi acordat prioritate de trecere unui pieton care traversa în mod regulamentar printr-un loc semnalizat în mod corespunzător, pietonul fiind nevoit să se oprească din traversarea străzii, apreciind că a încălcat prevederile art. 135 lit. h din Reg. de aplic. OUG 195/2002.

Totodată, petentul arată că a fost sancționat pentru lipsa centurii de siguranță, lipsa unui sistem « mâini liber », fapt cu totul neadevărat.

De asemenea, a mai fost sancționat și pentru că nu avea asupra sa documentele necesare, fapt pe care îl recunoaște.

În continuare, petentul arată că a răspuns civilizat la toate solicitările adresate de agentul de poliție atât în trafic cât și la sediul poliției, deși acesta a vrut un comportament neprofesional față de el. Deși se afla în Biroul Poliției Rutiere, agentul constatator nu a întocmit atunci procesul verbal de contravenție, acesta fiind întocmit în lipsa lui, nu a putut face obiecțiuni.

Petentul mai susține faptul că la întocmirea procesului verbal de contravenței contestat au fost încălcate prevederile art. 109 alin. 2 din OUG nr. 195/2002.

În drept, petentul a invocat disp., OG nr. 2/2001, Normele de Metrologie Legală, NML 021-05 aprobată prin ODGBRML nr. 301/2005, Ordinul BRML 153/2007 publicat în MO nr. 622/2007.

În temeiul art. 411 Cod procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Plângerea contravențională a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 20 lei – fila 8 dosar.

Intimatul a formulat întâmpinare (fila 17), prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca nefondată, și a anexat, raportul agentului de poliție S______ S____, declarația petentului, declarația martorului G________ D____.

În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că petentul a fost sancționată prin procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/17.02.2014 cu amendă contravențională în cuantum de 1020 lei și măsura complementară a reținerii permisului de conducere, în conformitate cu prevederile art. 135 alin. 1 lit. h, art. 147 alin.1 din Reg. de aplic. OUG 195/2002 și art. 36 alin.3 din OUG 195/2002, reținându-se în sarcina acestuia că la data de 17.02.2014, orele 11,00 a condus autoturismul marca BMW cu nr. înmatriculare XXXXXX, pe _______________ din mun. Reșița, iar la intersecția cu ____________________ acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea străzii. Totodată acesta nu a avut asupra sa certificatul de înmatriculare al vehiculului și permisul de conducere și folosea în timpul conducerii telefonul mobil fără a avea activat dispozitivul « mâini libere ».

Mai arată că, sub aspectul legalității întocmirii procesului verbal ce face obiectul plângerii contravenționale este întocmit cu respectarea prevederilor art. 17 din O.G 2/2001, sub sancțiunea nulității absolute, petentul nu a fost de față la întocmirea procesului verbal de contravenție.

Totodată, intimatul mentioneaza ca, privitor la sanctiunea aplicata, potrivit art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, amenda contraventionala aplicată petetentului este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.

Se apreciază că petentul nu a dovedit in vreun mod contrariu celor retinute in sarcina sa in procesul verbal de contraventie, precizandu-se că procesul verbal de contraventie a fost in mod temeinic intocmit, fapta fiind constatata de astfel in mod direct de agentul constatator, în urma constatărilor efectuate la fața locului și nu prin mijloace tehnice autorizate.

În drept, intimatul și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 205 Cod procedură civilă.

În temeiul art. 411 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, intimatul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Analizând cererea de față prin prisma motivelor invocate și a probelor administrate, instanța de fond a reținut următoarele :

Petentul a fost sancționat prin procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/17.02.2014 cu amendă contravențională în cuantum de 1020 lei și măsura complementară a reținerii permisului de conducere, în conformitate cu prevederile art. 135 alin. 1 lit. h, art. 147 alin.1 din Reg. de aplic. OUG 195/2002 și art. 36 alin.3 din OUG 195/2002, reținându-se în sarcina acestuia că la data de 17.02.2014, orele 11,00 în locul _________________ din mun. Reșița, a condus autoturismul marca BMW cu nr. înmatriculare XXXXXX, din direcția L____ Bârzavei spre centrul civic a circulat pe banda I, nu acorda prioritate de trecere unui grup de pietonilor angajați în traversarea drumului public prin loc prevăzut cu marcaje și indicatoare rutiere, respectiv pe trecerea pentru pietoni din intersecția cu _______________________ banda a II- a se afla oprită pentru a acorda prioritate pietonilor autospeciala poliției. Totodată, conducătorul auto, în speță petentul, nu a avut asupra sa permisul de conducere și cartea de identitate și de asemenea folosea telefonul mobil fără a avea activat dispozitivul « mâini libere ».

Sub aspectul legalității întocmirii procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/17.02.2014, s-a observat că acesta este întocmit cu respectarea tuturor cerințelor prev.de art. 17 din O.G.2/2001.

Astfel, procesul verbal cuprinde data si locul unde este încheiat, numele, prenumele și calitatea agentului constatator, precum și descrierea faptei contravenționale, fiind indicate data, ora și locul în care a fost săvârșită și semnătura agentului constatator.

Totodata, instanta a constatat ca plangerea contraventionala a fost formulata de petent in termen legal.

Sub aspectul temeiniciei întocmirii procesului verbal, deși O.G nr. 2/2001 nu prevede nici o dispoziție cu privire la forța probantă a procesului verbal de contravenție, există o prezumție de legalitate și realitate a actului având în vedere faptul că este vorba de un act administrativ. În aceste condiții se prezumă că situația de fapt menționată în procesul verbal de constatare a contravenției este conformă realității, prezumție care poate fi răsturnată de petenta prin probă contrară.

Conform jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumata nevinovata si de a solicita acuzarii sa dovedesca faptele ce i se imputa nu este absolut, din moment ce prezumtiile bazate pe fapte sau legi opereaza in toate sistemele de drept si nu sunt interzise de Conventia Europeana a Drepturilor Omului in masura in care statul respecta limitele rezonabile, avand in vedere importanta scopului, dar si respectarea dreptului la aparare ( cauza Salabiaku v. Franta, hotararea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Vastberga Taxi Aktiebolag si Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002). Forta probanta a rapoartelor si a proceselor-verbale este lasata la latitudinea fiecarui sistem de drept, putandu-se reglementa importanta fiecarui mijloc de proba, insa instanta are obligatia de a respecta caracterul echitabil al procedurii in ansamblu atunci cand administreaza si apreciaza probatoriul ( cauza Bosoni v. Franta, hotararea din 7 septembrie 1999).

Persoana sanctionata are dreptul la un proces echitabil ( art. 31-36 din Og nr. 2/2001) in cadrul careia sa utilizezez orice mijloc de dovada si sa invoce orice argumente pentru dovedirea imprejurarii ca situatia de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de defasurare al evenimentelor, iar sarcina instantei de judecata este de a pastra limita proportionalitatii intre scopul urmarit de autoritatile statului de a nu ramane nesanctionate actiunile antisociale si respectarea dreptului la aparare al persoanei sanctionate contraventional ( cauza A_____ v. Romaniei, hotararea din 4 octombrie 2007).

Prin urmare procesul-verbal de contraventie se bucura de o prezumtie relativa de veridicitate si autenticitate care este permisa de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, in masura in care contravenientului i se asigura accesul la justitie si dreptul la un proces echitabil.

Potrivit art. 135 lit.h) din Legea nr. 319/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice:”Conducatorul de vehicul este obligat sa acorde prioritate de trecere si in urmatoarele situatii(…)

h) pietonului care traverseaza drumul public, prin loc special amenajat, marcat si semnalizat corespunzator ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci cand acesta se afla pe sensul de mers al vehiculului. ‘’

Acordarea prioritatii, este definita de art. 6 din OUG nr. 195/2002 ca fiind « obligatia oricarui participant la trafic de a nu isi continua deplasarea sau de a nu efectua orice alta manevra, daca prin acestea ii obliga pe ceilalti participanti la trafic care au prioritate de trecere sa isi modifice brusc directia sau viteza de deplasare ori sa opreasca »

In speta, petentul nu a facut dovada contrara a celor mentionate in procesul-verbal de contraventie, faptele contravenționale fiind constatate în mod direct de către agentul constatator, la fața locului.

Astfel, conform susținerilor agentului constatator, mașina poliției în care se afla și agentul constatator care a constatat fapta circula pe banda a II-a de mers, fiind oprită înaintea trecerii de pietoni, când petentul a venit pe banda I neacordând prioritate pietonilor aflați pe trecerea de pietoni, aceștia fiind nevoiți a se opri pe trecere pentru a nu fi accidentați.

Susținerile agentului constatator se coroborează complet cu declarația numitului G________ D____, unul dintre pietonii aflați pe trecere, acesta relatând « am fost nevoit să mă opresc pe trecere, altfel, mașina m-ar fi făcut varză….

Știu că am întors capul după mașină să-i rețin numărul și mașina Poliției a pornit girofarul și a plecat după aceasta ».

Față de considerentele expuse mai sus, instanța a constatat dovedită vinovăția petentului în săvârșirea faptelor contravenționale reținute în sarcina sa prin procesul verbal de contravenție, acesta nedovedind o altă stare de fapt contrară celei reținute de agentul constatator, instanța a apreciat nesinceră mărturia numitului Domondi C____ I____ (fila 38).

Raportat la criteriile de individualizare ale sanctiunii contraventionale prevazute de art. 21 din OG nr. 2/2001, respectiv gradul ridicat de pericol social al faptei constatate, imprejurarile in care a fost savarsita fapta, modul de savarsire a acesteia, sanctiunea de 1020 lei amenda contraventionala aplicata petentului și măsura comlementară a reținerii permisului de conducere corespunde gradului de pericol social al faptelor săvârșite, motiv pentru care instanța a considerat ca îndreptarea petentului nu poate fi realizata prin aplicarea unei sancțiuni mai blânde.

Având in vedere aceste aspecte, in temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța a respiuns plângerea contravenționala formulata, menținând dispozitiile procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor.

În baza dispozițiilor art. 451-453 C.p.c., instanța a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, la data de 25.05.2015, reclamantul a formulat apel, în termen legal, apelul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului C____-S______ la data de 05.06.2015 sub nr. XXXXXXXXXXXXX, solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței atacate și rejudecând cauza să admită plângerea contravențională și să dispună anularea procesului verbal de constatare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx/17.02.214 ca fiind netemeinic și nelegal, și pe cale de consecință anularea sancțiunii complementare de suspendare a dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile. În subsidiar solicită înlocuirea sancțiunii cu amenda cu avertisment, și pe cale de consecință anularea măsurii complementare a reținerii și suspendării permisului de conducere.

În motivarea apelului se arată că instanța de fond reține în mod nefundat că nu a reușit să probeze contrarul celor mentionate în procesul verbal de contravenție, reținându-se că martorul G________ D____ confirmă cele menționate în procesul verbal, iar martorul Deomondi C____ I____ nu a fost sincer. Apelantul mentionează că instanța nu a interpretat corect declarațiile celor doi martori, și a avut în vedere că martorul pârâtei este lucrător al Poliției Locale fiind o declarație subiectivă care este reproducerea fidelă a celor menționate de agentul constatator în raportul său, apreciind că cele două documente să semene atât de mult, decât dacă cei doi s-au pus de comun acord ce să menționeze în acestea.

Apelantul contestă starea de fapt reținută în procesul verbal de contravenție, ca fiind nereală și nedovedită de către agentul constatator, negând că ar fi trecut pe trecerea de pietoni pe care se afla angrenat în trecere un pieton, insă un fapt negativ nu are cum să-l dovedească, decât prin audierea unui martor, iar sarcina probei revenind agentului constatator care trebuie să facă dovada ca nu a acordat prioritate de trecere, prin mijloace tehnice și nu prin altă declarație de martor, a unui polițist local.

În drept cererea nu a fost motivată.

În conformitate cu disp. art. 411 C__, solicită judecarea cauzei în lipsă.

Cererea de apel a fost legal timbrată (f. 5 dosar).

Intimatul formulează întâmpinare în cauză (f. 9 dosar), solicitând instanței respingerea cererii de apel ca neîntemeiată, și menținerea hotărârea primei instanței ca fiind temeinică și legală.

Menționează că instanța de fond a apreciat petentul a fost sancționat în mod legal și temeinic, procesul verbal de constatare a contravenției reflectând realitatea.

Referitor la motivele de apel invocate de apelant, intimatul le consideră neîntemeiate, menționând că petentul nu a făcut dovada contrarie a aspectelor menționate în cuprinsul actului sancționator, și pe cale de consecință nu a fost răsturnată prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de constatare a contravenției, iar procesul verbal de contravenție a fost în mod temeinic întocmit, iar agentul constatator a respectat dispozițiile legale și a întocmit actul sancționator în conformitate cu acesta, nefiind lovit de nulitate absolută, fiind cuprinse toate mențiunile obligatorii.

Se mai arată că din procesul verbal de contravenție rezultă clar locul săvârșirii contravenției, și în consecință, sub aspect formal, procesul verbal fiind încheiat cu respectarea prevederilor art. 16 din OG nr. 2/2001, vizând mențiunile necesare și esențiale pentru validitatea actului sancționator.

Se mai arată că petentul nu a făcut dovada contrară a aspectelor consemnate în procesul verbal de contravenție, și pe cale de consecință, nu a fost răsturnată prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de constatare a contravenției.

În concluzie, intimatul apreciază că s-a făcut dovada temeiniciei și legalității procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, iar constatarea faptei s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale, sancțiunea aplicată fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.

În conformitate cu disp. art. 411 C__, solicită judecarea cauzei în lipsă.

Apelantul nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Examinând sentința civilă apelată potrivit dispozițiilor art.479 Cod procedură civilă și motivelor de apel invocate, sub aspectul temeiniciei și legalității, se constată următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/17.02.2014 cu amendă contravențională în cuantum de 1020 lei și măsura complementară a reținerii permisului de conducere, în conformitate cu prevederile art. 135 alin. 1 lit. h, art. 147 alin.1 din Reg. de aplic. OUG 195/2002 și art. 36 alin.3 din OUG 195/2002, reținându-se în sarcina acestuia că la data de 17.02.2014, orele 11,00 în locul _________________ din mun. Reșița, a condus autoturismul marca BMW cu nr. înmatriculare XXXXXX, din direcția L____ Bârzavei spre centrul civic a circulat pe banda I, nu acorda prioritate de trecere unui grup de pietonilor angajați în traversarea drumului public prin loc prevăzut cu marcaje și indicatoare rutiere, respectiv pe trecerea pentru pietoni din intersecția cu _______________________ banda a II- a se afla oprită pentru a acorda prioritate pietonilor autospeciala poliției. Totodată, conducătorul auto, în speță petentul, nu a avut asupra sa permisul de conducere și cartea de identitate și de asemenea folosea telefonul mobil fără a avea activat dispozitivul « mâini libere ».

Judăcătoria Reșița prin sentința civilă nr. 2118/17.12.2014 a respiuns plângerea contravenționala formulata, menținând dispozitiile procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor.

Analizând hotărârea apelată, tribunalul consideră că aceasta este temeinică și legală, și în consecință va respinge apelul formulat, pentru următoarele considerente:

Analizând legalitatea procesului-verbal de contravenție, tribunalul constată ca nu exista motive care sa atragă nulitatea absoluta a procesului verbal contestat, dintre cele prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001.

În privința temeiniciei, procesul verbal de constatare a contravenției, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii și constatând fapte percepute personal de către acesta, beneficiază de prezumția de temeinicie și legalitate.

Pe fondul cauzei, deși O.G nr. 2/2001 nu prevede nici o dispoziție cu privire la forța probantă a procesului verbal de contravenție, există o prezumție de legalitate și realitate a actului având în vedere faptul că este vorba de un act administrativ. Procesul verbal fiind un act întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, valoarea probatorie a acestui înscris se bucură de prezumțiile de legalitate, de autenticitate și veridicitate, avânt forță probantă se execută din oficiu, fiind întocmit în formă ad vadidatem, cu respectarea condițiilor de formă și fond, în scopul producerii efectelor juridice pentru care a fost întocmit.

Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului reține în mod constant că prezumțiile nu sunt contrare Convenției. Astfel în hotărârea pronunțată în Cauza Salabiaku contra Franței Curtea a reținut că prezumțiile sunt permise, dar acestea nu trebuie să depășească limite rezonabile.

În aceste condiții se prezumă că situația de fapt menționată în procesul verbal de constatare a contravenției este conformă realității, prezumție care poate fi răsturnată de petent prin probă contrară. Deci prezumția de veridicitate operează până la limita în care persoana învinuită de săvârșirea unei fapte să fie pusă în imposibilitatea de a dovedii contrariul celor consemnate în procesul verbal contestat

Verificarea strică a înscrierii în procesul verbal a datelor prevăzute de lege se impune cu atât mai mult cu cât petentului trebuie să i se asigure prezumția de nevinovăție instituită prin art. 6 CEDO, ceasta fiind statuată în particular de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea A_____ contra României.

Această prezumție de veridicitate, nu a fost răsturnată prin probele administrate în cauză.

Din probatoriul administrat în cauză, rezultă că apelantul-petent a fost sancționat pentru nerespectarea dispoziției legale , respectiv nu acorda prioritate de trecere unui grup de pietonilor angajați în traversarea drumului public prin loc prevăzut cu marcaje și indicatoare rutiere, respectiv pe trecerea pentru pietoni din intersecția cu _______________________ banda a II- a se afla oprită pentru a acorda prioritate pietonilor autospeciala poliției, conducătorul auto, nu a avut asupra sa permisul de conducere și cartea de identitate și de asemenea folosea telefonul mobil fără a avea activat dispozitivul « mâini libere ».

Tribunalul nu poate primi apărările pârâtului din apel respectiv faptul că martorii audiați în cauză nu au fost sinceri, atâta timp cât acesta nu a fost prezent la audierea lor , deși a fost legal citat, ocazie cu care putea să formuleze întrebări la ascultarea martorilor. De altfel în apel nu au fost aduse alte critici asupra hotărârii primei instanțe și nici probe noi care să ducă la schimbarea hotărârii pronunțate în primă instanță.

CEDO în cauza N_______ Gheorge împotriva României, xxxxx/05.a arătat că nici litera și nici spiritul art. 6 din convenție nu împiedică o persoană să renunțe de bună voie la garanțiile care sunt consacrate în acesta în mod expres sau tacit, printre care cea de a întreba sau de a solicita audierea unui martor, însă această renunțare trebuie să fie neechivocă și să nu fie contrară niciunui interes public important [Håkansson și Sturesson împotriva Suediei, hotărârea din 21 februarie 1990, _______ nr. 171-A, pct. 66 și Kwiatkowska împotriva Italiei (dec.), nr. xxxxx/99, 30 noiembrie 2000]. Prin atitudinea sa procesuală reclamantul s-a expus cu bună știință riscului unei condamnări întemeiate numai pe probele aflate la dosar, incluzând așadar procesul-verbal de contravenție pe care ea însăși l-a prezentat în fața judecătoriei și căruia îi era atribuită o prezumție de temeinicie relativă.

De altfel instanța de fond a audiat atât martorul propus de către intimat cât și cel propus de petent, iar din coroborarea întregului material probator a concluzionat că apelantul se face vinovat de faptele contravenționale reținute în sarcina sa.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate, tribunalul apreciază că în mod corect instanța de fond a respins solicitarea înlocuirii sancțiunii amenzii cu avertisment, raportat la faptele contravenționale reținute în sarcina petentului, patru fapte, la pericolul social al acestora și la conduita contravenientului, Tribunalul apreciază că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, fiind bazată pe probele administrate în cauză.

Față de considerentele de fapt și de drept, enunțate mai sus, în temeiul art. 480 al.1 N. Cod procedură civilă, tribunalul, va respinge apelul declarat de apelantul P_______ I____, împotriva sentinței civile nr. 2118/17.12.2014 pronunțată de Judecătoria Reșița, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al județului C____-S______.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE


Respinge apelul declarat de apelantul, P_______ I____ CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în Reșița, __________________, ___________, jud. C____-S______,împotriva sentinței civile nr. 2118/17.12.2014 pronunțată de Judecătoria Reșița, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al județului C____-S______ cu sediul în Reșița, _________________, nr. 40, jud. C____-S______.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 02.10.2015.


PREȘEDINTE JUDECĂTOR

C______ M____ J___ P____

GREFIER

M_____ L____ MAGNOLIA






Red.CM/Tehnored. MLM/23.10.2015

4 ex., 2 _______________________>

Jud.fond: B____ M______


Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 23023/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 703/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 151/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Contestaţie în anulare - Recurs
  • Hotărârea 7956/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 275/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 1555/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 468/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 1740/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 613/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 839/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 450/2016 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 321/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 5175/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 3303/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 95/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 242/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 1692/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 150/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 31/2016 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 410/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 1003/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025