Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL C___
SECȚIA MIXTĂ DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 21/A/2014
Ședința publică din data de 12 martie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A_______ G_______ C______
Judecător F_____ C______ J_____
Grefier O___-R_____ L___
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelantul N_____ S____ C_______ împotriva sentinței civile nr. xxxxx/2013 pronunțată în dosar nr.XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei C___-N_____, privind și pe intimatul M_________ C___ N_____ - POLIȚIA LOCALĂ, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța, din oficiu, în baza art. 131 NCPC își verifică competența, astfel constatând că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cale de atac.
La data de 25.02.2014, prin serviciul registratură al instanței, apelantul a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei, reținută în sarcina sa.
Instanța pune în discuție, iar față de lipsa părților, respinge excepția nulității cererii de apel invocată de către intimat prin întâmpinare, prin raportare la prevederile art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001.
Apreciind că la dosarul cauzei există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. xxxxx/2013 pronunțată de Judecătoria C___-N_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX s-a respins plângerea contravențională formulată de petentul N_____ S____ C_______ în contradictoriu cu intimatul M_________ C___-N_____ – Direcția Poliția Locală și s-a menținut procesul verbal de constatare a contravenției nr. xxxxx încheiat la data de 10.01.2013.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției susmenționat, petentul a fost sancționat cu amendă în sumă de 200 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute și sancționate de art. 1 lit. b din H.C.L. nr. 149/2009, reținându-se că la data de 27.11.2012, ora 11:05 a parcat autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe domeniul public/privat, respectiv pe trotuarul aflat pe ______________________. 3 din C___-N_____.
În urma probatoriului administrat in cauză, prima instanța a reținut că petentul este vinovat de săvârșirea contravenției consemnate în procesul verbal și chiar dacă la data de 27.11.2012, la ora 11:05 petentul se afla în jud. Bistrița, aceasta nu înseamnă că autoturismul nu putea fi parcat pe trotuar de către petent anterior și lăsat mai multe zile, iar pe de altă parte, petentul nu a indicat persoana căreia i-a încredințat autoturismul și care l-ar fi parcat în locul menționat, motiv pentru care s-a dispus respingerea plângerii contravenționale.
Cu respectarea termenului legal de 30 zile prevăzut de art. 468 alin. 1 din Codul de procedură civilă, petentul N_____ S____ C_______ a formulat apel, solicitând admiterea apelului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii plângerii contravenționale.
În motivarea apelului, s-a arătat că prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei petentul a răsturnat prezumția de legalitate a procesului verbal de contravenție, deoarece a făcut dovada că în data de 27.11.2012 s-a aflat in județul Bistrița-Năsăud, unde domiciliază și își desfășoară activitatea. Apelantul a mai arătat că intimatul nu a efectuat nici un demers pentru identificarea persoanei care a săvârșit contravenția, nu a descris fapta contravențională și nici nu a stabilit cu exactitate locul săvârșirii acesteia, astfel că procesul verbal este lovit de nulitate absolută.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul M_________ C___-N_____ a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală, arătând că fapta petentului a fost probată cu ajutorul prezumției de legalitate a procesului verbal de contravenție iar fotografiile realizate cu ocazia controlului fac dovada realitatea celor consemnate de agentul constatator și că petentul nu a făcut dovada contrară a stării de fapt reținute in sarcina sa (filele 8-10).
În ședința publică de astăzi instanța a respins excepția nulității cererii de apel invocată de intimat, pentru considerentele expuse în practicaua hotărârii.
Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate și a celor de ordine publică incidente, tribunalul îl apreciază ca fiind întemeiat și urmează a-l admite pentru următoarele considerente:
Apelantul N_____ S____ C_______ susține că soluția primei instanțe este greșită întrucât se impunea admiterea plângerii contravenționale formulate și anularea în totalitate a procesului verbal contestat, iar motivele de apel vizează încălcarea principiului caracterului personal al răspunderii în materie contravențională, nedescrierea faptei contravenționale în cuprinsul procesului verbal și lipsa locului de săvârșire a acesteia.
Procedând conform art. 476 alin. 1 din Codul de procedură civilă la verificarea legalității procesului verbal de contravenție nr. xxxxx/10.01.2013 prin prisma dispozițiilor art. 17 teza finală din O.G. nr. 2/2001, tribunalul apreciază că la întocmirea procesului-verbal contestat au fost încălcate dispoziții legale imperative.
Astfel, potrivit art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, „Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: (...) descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite”, iar lipsa mențiunilor cu privire la fapta comisă atrage nulitatea absolută a procesului-verbal.
În cuprinsul procesului verbal contestat s-a menționat doar că la ora și locul efectuării controlului proprietarul autoturismului cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX a încălcat prevederile H.C.L. 149/2009, lit. b, fiind apoi redat în întregime textul legal: „oprirea, staționarea și parcarea vehiculelor/autovehiculelor pe trotuar”.
Or, descrierea concretă a faptei reprezintă o cerință imperativă la întocmirea procesului verbal de contravenție, iar nerespectarea ei constituie un caz de nulitate absolută și expresă, prevăzută de art. 17 din Ordonanță, iar aceasta cu atât mai mult cu cât există modalități distincte prin care se poate comite fapta sancționată, aspect care impune descrierea corespunzătoare a faptei.
Pentru aceasta, tribunalul apreciază că nu se mai impune abordarea celorlalte motive de apel invocate și, în temeiul art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă, va dispune admiterea apelului și schimbarea în tot a Sentinței civile nr. xxxxx/2013 a Judecătoriei C___-N_____, în sensul admiterii plângerii contravenționale formulate și anulării procesului verbal de contravenție nr. xxxxx/10.01.2013.
În temeiul art. 482 raportat la art. 451 din Codul de procedură civilă, se ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite apelul declarat de apelantul N_____ S____ C_______, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în Bistrița, _____________________.3, jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu intimatul M_________ C___-N_____, cu sediul în C___-N_____, __________________-3, jud. C___, împotriva Sentinței civile nr. xxxxx/2013 pronunțată de Judecătoria C___-N_____ la data de 08.07.2013 în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, pe care o schimbă în tot în sensul admiterii plângerii contravenționale formulate.
Anulează procesul verbal de contravenție nr. xxxxx/10.01.2013.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 12 martie 2014.
Președinte, A_______ G_______ C______ |
|
Judecător, F_____ C______ J_____ |
|
Grefier, O___-R_____ L___ |
|
Red.AGC/tehn.MG
4 ex. 05.06.14
Jud. fond F_____ M____ C_______