TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
Ședința publică din 11 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C______ A____ C______
Judecător M______ I___ C_______
Judecător V______ A___
Grefier V__ E___ E_______
Pe rol judecarea recursului contencios administrativ și fiscal declarat de recurenta H_______ P_____ SP ZOO, cu sediul în Varșovia, Ul. Leszno 14, 01-192 Polonia, cu sediu procesual ales la Societatea civilă de avocați „H____ M____ & Asociații” Târgu M____, bulevardul 1 Decembrie 1918, nr. 86A _________________, în contradictoriu cu intimatul COMISARIATUL G______ AL GĂRZII FINANCIARE prin GARDA FINANCIARĂ BIHOR, cu sediul procesual ales în Oradea, ___________________, jud. Bihor, împotriva sentinței nr. 1478/30.01.2012, pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima cât și la a doua strigare nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, recursul este motivat și este scutit de plata taxei de timbru, s-a depus prin Serviciul registratură la data de 07.02.2013 concluzii scrise de către intimat, după care:
Se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 Cod procedură civilă.
Instanța considerând cauza lămurită închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra recursului.
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința nr. 1478/30.01.2012 Judecătoria Oradea a respins plângerea contravențională formulată de petenta H_______ P_____ SP Zoo în contradictoriu cu intimatul Comisariatul G______ al Gărzii Financiare ca neîntemeiată.
A menținut procesul verbal de constatare a contravenției _______ nr. xxxxxxx/29.09.2011.
A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că :
La data de 29.09.2011 s-a încheiat procesul verbal de contravenție _______ nr. xxxxxxx/29.09.2011 prin care s-a dispus sancționarea petentei cu suma de 6.000 lei, deoarece în urma activității de monitorizare a achizițiilor intracomunitare de bunuri efectuate în PTF B___-Bihor, s-a constatat la _______________________________ a mijlocului de transport cu număr de înmatriculare BS xxxxx/ BS xxxxx (cap tractor+remorcă) încărcat cu produse lactate (brânză). La solicitarea documentelor de proveniență, de însoțire a mărfii pe timpul transportului, conducătorul auto a prezentat CMR xxxxxx/28.09.2011 care la rubrica furnizor are înscrisă mențiunea H_______ P_____ Sp zoo, la rubrica beneficiar mențiunea România, la rubrica loc de descărcare mențiunea România. Totodată conducătorul auto a prezentat certificat de calitate, documentele de identificare a mărcii, certificat de încărcare, certificatul produsului. Din analiza documentelor prezentate nu se putea identifica niciun operator economic de pe teritoriul României ca fiind beneficiarul acestei mărfi, prin urmare s-a reținut că petenta a săvârșit acte și fapte de comerț pe teritoriul României fără îndeplinirea condițiilor legale, faptă ce constituie contravenție potrivit art. 1 lit. a din Legea 12/1990 și este sancționată potrivit art.2 alin. 1 lit. f din Legea 12/1990 (f.10).
Plângerea a fost promovată cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 31 din O.G. nr. 2/2001, modificată, fiind înregistrată pe rolul instanței la data de 10.10.2011, procesul verbal fiind comunicat petentei potrivit art. 27 din OG 2/2001 la data de 07.10.2011 (f.89)
Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța examinând sub aspectul legalității întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, din perspectiva cauzelor de nulitate absolută prevăzute în mod expres și limitativ de către art. 17 din OG nr. 2/2001 a reținut că nu este incidentă niciuna dintre ele.
A mai arătat instanța de fond că în considerentele Recursului în Interesul Legii nr. 22/2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că. art. 17 din OG nr. 2/2001 precizeaza expres că numai pentru cazurile de nulitate conținute de acest text legal, sancțiunea nulității se poate constata și din oficiu. Rezultă așadar că în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor legale, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.
Potrivit art. 19 alin. 1 din OG 2/2001 în cazul în care contravenientul nu este de față, refuză sau nu poate să semneze, încheierea procesului verbal de contravenție, agentul constatator va face mențiune despre acest aspect, care trebuie să fie confirmat de cel puțin un martor.
Pentru a se reține incidența nulității relative este necesară existența unei vătămări ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului (art. 105 alin. 2 C.proc.civ.). Mențiunea petentei că martorul fiind un cetățean polonez nu cunoaște limba română, reprezintă o afirmație ce trebuia probată potrivit art. 1169 C.civ. și art. 129 alin. 1 teza finală C.pr.civ. de către aceasta, petenta nesolicitând încuviințarea niciunei probe în acest sens cu respectarea art. 112, art. 132, art. 138 C.proc.civ., prin urmare petenta nu a făcut dovada unei vătămări care să se preteze pe dispozițiile art. 105 alin. 2 C.proc.civ., iar pe cale de consecință instanța a respins ca neîntemeiat motivul de nelegalitate invocat de aceasta – nerespectarea art. 19 din OG 2/2001 la încheierea procesului verbal de contravenție.
În ceea ce privește motivul de nelegalitate reprezentat de faptul că procesul verbal nu a fost semnat de contravenient prin reprezentant legal, fapt ce încalcă prevederile art. 6 CEDO, instanța l-a respins ca neîntemeiat având în vedere prevederile art. 19, art. 27, art. 34 din OG 2/2001, petenta beneficiind de toate garanțiile prevăzute de art. 6 CEDO în măsura în care respectă normele imperative privind sesizarea instanței în termenul prevăzut de art. 31 din OG 2/2001, aspect ce a fost îndeplinit în cauză prin introducerea plângerii în cadrul termenului de decădere de 15 zile.
Potrivit art. 16 alin. 7 din OG 2/2001 în momentul încheierii procesului verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare, obiecțiuni ce vor fi consemnate distinct. Având în vedere faptul că procesul verbal s-a încheiat în lipsa reprezentantului contravenientului (f.10) potrivit art. 19 din OG 2/2001, șoferul neavând calitatea de reprezentant al petentei, nu se putea reține incidența art. 105 alin. 2 C.proc.civ., contravenientul având posibilitatea de a-și formula obiecțiunile potrivit art. 34 din OG 2/2001, prin urmare instanța a respins ca neîntemeiat motivul de nulitate relativă reprezentat de nerespectarea prevederilor art. 16 alin. 7 din OG 2/2001, dat fiind faptul că petenta nu a fost prezentă la încheierea procesului verbal, iar șoferul s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a formula obiecțiuni, fiindu-i încălcat dreptul la apărare și la asigurarea unui proces echitabil.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Din punct de vedere al temeiniciei înscrisului, instanța a reținut că petentului îi incumba potrivit art. 1169 C.civ. și art. 129 alin. 1 teza finală C.pr.civ. sarcina probei în combaterea prezumției de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul verbal.
Potrivit art. 1 lit. a din Legea 12/1990 constituie contravenție efectuarea de acte sau fapte de comerț de natura celor prevăzute de Codul comercial sau în alte legi, fără îndeplinirea condițiilor stabilite prin lege.
Art. 7 C._________________________ de comercialitate în ceea ce privește societățile comerciale. Prin urmare petenta H_______ P_____ SP Zoo desfășoară fapte de comerț.
Art. 6 din Decretul 451/1972 prevede la litera e că scrisoarea de trăsură (CMR) trebuie să conțină următoarele date : numele și adresa destinatarului.
Din analiza înscrisurilor prezentate cu ocazia întocmirii procesului verbal: CMR și traducerea acestuia în limba română (f.38-39, 41), parametrii produs și traducerea acestuia în limba română (f.44-45), certificat de ambalare și traducerea acestuia în limba română (f.46-47), certificat producător și traducerea acestuia în limba română (f.48-49), specificație produs și traducerea acestuia în limba română (f.50-51), a rezultat că distribuitor (expeditor) este societatea petentă, iar beneficiar România, nefiind indicat numele și adresa unui beneficiar.
Instanța a respins ca neîntemeiată apărarea petentei întemeiată pe dispozițiile Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1/18.02.2002 privind aplicarea dispozițiilor art. 1 lit. e și ale art. 6 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, fapta contravențională reținută în sarcina petentei fiind calificată potrivit art.1 lit a din Legea 12/1990.
Pe cale de consecință, instanța a reținut că nu a fost înlăturată forța probantă a procesului verbal de sancționare și constatare a contravenției, acesta bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa și că nu este incidentă niciuna din cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei, care sunt prevăzute în mod expres și limitativ la art. 11 din OG nr. 2/2001.
Astfel, față de cele expuse mai sus și în considerarea faptului că gradul de pericol social al faptei săvârșite nu justifică o reindividualizare a sancțiunii aplicate, aceasta fiind stabilită la minimul special prevăzut de art. 2 lit. f din Legea 12/1990, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța a apreciat că plângerea contravențională formulată de către petentă este neîntemeiată, motiv pentru care a respins-o.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., instanța a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta H_______ P_____ SP ZOO solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul admiterii plângerii contravenționale și anularea procesului verbal contestat iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertismentul și desființarea sancțiunii complementare a confiscării.
În motivare, recurenta susține, în esență, că instanța de fond a apreciat greșit că procesul verbal contestat nu este lovit de nulitate având în vedere că nu a fost semnat pe fiecare pagină de agentul constatator și că nu a fost semnat și de un martor. Conform susținerilor recurentei, semnătura martorului polonez nu poate fi luată în considerare deoarece acesta nu cunoștea limba română și nici nu i s-a asigurat un interpret. De asemenea, recurenta susține că fapta descrisă în procesul verbal contestat nu a fost dovedită mai presus de orice dubiu lipsa mențiunii din CMR privind destinatarul mărfii putând fi suplinită prin mențiunile celorlalte documente însoțitoare ale mărfii. În plus, recurenta a susținut că actul normativ de sancționare este unul desuet cu o vechime de 22 de ani și care nu mai corespunde realităților economice actuale. A mai susținut recurenta, în esență, că sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei.
În drept, recurenta a invocat Legea 12/1990, art. 6 CEDO și O.G. 2/2001.
Deși legal citată intimata nu a depus întâmpinare la dosar.
Intimata a depus la dosar concluzii scrise solicitând respingerea recursului.
Examinând sentința recurată raportat la motivele de recurs invocate precum și sub toate aspectele, potrivit art. 304 indice 1 C.proc.civ., instanța reține următoarele:
La data de 29.09.2011 s-a încheiat procesul verbal de contravenție _______ nr. xxxxxxx/29.09.2011 prin care s-a dispus sancționarea petentei cu suma de 6.000 lei, deoarece în urma activității de monitorizare a achizițiilor intracomunitare de bunuri efectuate în PTF B___-Bihor, s-a constatat la _______________________________ a mijlocului de transport cu număr de înmatriculare BS xxxxx/ BS xxxxx (cap tractor+remorcă) încărcat cu produse lactate (brânză). La solicitarea documentelor de proveniență, de însoțire a mărfii pe timpul transportului, conducătorul auto a prezentat CMR xxxxxx/28.09.2011 care la rubrica furnizor are înscrisă mențiunea H_______ P_____ Sp zoo, la rubrica beneficiar mențiunea România, la rubrica loc de descărcare mențiunea România. Totodată conducătorul auto a prezentat certificat de calitate, documentele de identificare a mărcii, certificat de încărcare, certificatul produsului. Din analiza documentelor prezentate nu se putea identifica niciun operator economic de pe teritoriul României ca fiind beneficiarul acestei mărfi, prin urmare s-a reținut că petenta a săvârșit acte și fapte de comerț pe teritoriul României fără îndeplinirea condițiilor legale, faptă ce constituie contravenție potrivit art. 1 lit. a din Legea 12/1990 și este sancționată potrivit art.2 alin. 1 lit. f din Legea 12/1990 (f.10).
Tribunalul reține că în mod legal și temeinic a constatat instanța de fond că procesul verbal contestat este legal întocmit.
În ceea ce privește motivul de nulitate constând în lipsa semnăturii agentului constatator pe fiecare pagină a procesului verbal contestat, instanța de control judiciar constată că acest motiv este neîntemeiat din copia procesului verbal de la filele 10-11 din dosarul instanței de fond, depusă chiar de recurentă, rezultând că această semnătură există.
Referitor la motivul de nulitate invocat de recurentă constând în lipsa semnăturii unui martor asistent, instanța de control judiciar constată că în mod legal a apreciat instanța de fond că o astfel de nulitate este una virtuală, condiționată de dovada unei vătămări. Tribunalul constată că pentru a se analiza dacă recurenta a suferit o vătămare care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea procesului verbal prin faptul că martorul asistent care a semnat procesul verbal a fost șoferul transportatorului, care avea cetățenie poloneză și nu cunoștea limba română și nici nu i s-a asigurat un interpret, trebuie pornit de la scopul pentru care au fost introduse prevederile privind martorul asistent și împrejurările pe care acesta le atestă. Astfel, instanța de recurs constată că martorul asistent atestă doar împrejurarea că reprezentantul legal al contravenientului persoană juridică nu este de față la momentul întocmirii procesului verbal sau nu dorește să-l semneze. Or, recurenta nu a contestat că reprezentantul său legal nu a fost de față la momentul întocmirii procesului verbal. Astfel, instanța de recurs constată că prin semnarea procesului verbal de un martor asistent care nu cunoștea limba română nu i s-a cauzat recurentei nicio vătămare care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea procesului verbal.
Pe de altă parte, lipsa posibilității recurentei de a formula obiecțiuni la procesul verbal contestat este o consecință firească a lipsei reprezentantului legal al acesteia de la fața locului la momentul întocmirii procesului verbal. În plus, dreptul la apărare al recurentei nu a fost încălcat prin instituirea unei faze administrative a procedurii contravenționale atât timp cât recurenta a beneficiat apoi de accesul liber la o instanță independentă și imparțială care a analizat în condiții de egalitate și contradictorialitate legalitatea și temeinicia acuzației aduse recurentei. Dreptul la un proces echitabil al recurentei a fost respectat cu atât mai mult cu cât a beneficiat și de o cale de atac împotriva hotărârii instanței de fond, în care a putut să își formuleze toate apărările considerate necesare.
Tribunalul constată că în mod corect a reținut instanța de fond că procesul verbal contestat este temeinic, starea de fapt descrisă în acesta fiind reală. Astfel, din înscrisurile de la dosar rezultă că din conținutul scrisorii de trăsură (CMR)nu se putea identifica destinatarul mărfii, fiind trecută doar țara. Nu se poate reține susținerea recurentei conform căreia destinatarul mărfii ar fi putut fi ușor identificat din cuprinsul celorlalte documente care însoțeau marfa. Astfel, instanța constată că recurenta nu a făcut dovada prin niciun înscris depus la dosar a destinatarului mărfii indicat de ea. Corespondența purtată prin poștă electronică, nu este de natură să determine o altă concluzie a instanței această corespondență nefiind de natură a suplini lipsa unor documente corespunzătoare care să însoțească marfa.
Nu sunt întemeiate nici susținerile recurentei privind caracterul desuet la Legii 12/1990. Astfel, instanța de recurs reține că această lege, deși are o oarcecare vechime, cunoaște o aplicarea frecventă în practică în situații precum cea a recurentei, fiind accesibilă și previzibilă în ceea ce privește fapta recurentei. În plus, vechimea legii nu este o modalitate de ieșire din vigoare a acesteia.
Analizând proporționalitatea sancțiunii principale și a celei complementare a confiscării mărfii cu gradul de pericol social al faptei, instanța constată că sancțiunile aplicate sunt proporționale cu pericolul social efectiv generat de săvârșirea faptei și nu se impune înlocuirea acestora cu avertismentul. Astfel, trebuie avută în vedere cantitatea mare de marfă transportată fără documente corespunzătoare precum și riscul generat de această operațiune atât cu privire la neplata taxelor și impozitelor aferente cât și pentru sănătatea consumatorilor în condițiile în care marfa ar fi ajuns la un destinatar care nu ar fi avut dreptul legal de a comercializa o astfel de marfă destinată consumului populației.
Pentru aceste considerente tribunalul va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul introdus de recurenta H_______ P_____ SP ZOO, cu sediul în Varșovia, Ul. Leszno 14, 01-192 Polonia, cu sediu procesual ales la Societatea civilă de avocați „H____ M____ & Asociații” Târgu M____, bulevardul 1 Decembrie 1918, nr. 86A _________________, în contradictoriu cu intimatul COMISARIATUL G______ AL GĂRZII FINANCIARE prin GARDA FINANCIARĂ BIHOR, cu sediul procesual ales în Oradea, ___________________, jud. Bihor, împotriva sentinței nr. 1478/30.01.2012, pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o menține în totalitate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 11.02.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
C______ A____ C______ M______ I___ C_______ V______ A___
Grefier,
V__ E___ E_______
Red.jud. V.A.
Jud.fond. B.T.C.
Tehnored.V.E.
Nr. ex. – 2 ex/27.02.2013
Termeni și Condiții
Politica de confidențialitate
Politica Cookies
© Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025