Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9208/2015
Ședința publică de la 14 Decembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - A____ M______ F_____
Grefier - A____ A_____
Pe rol se află soluționarea cauzei privind pe petenta L_______ V_______ și pe intimata P______ L_____ SECTOR 5, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție nr. 47/02.09.2015.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 07.12.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul respectiv, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 14.12.2015 și a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de 30.09.2015, sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, petenta L_______ V_______, în contradictoriu cu intimata P______ L_____ Sector 5, a solicitat instanței admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 47/02.09.2015, iar în subsidiar micșorarea amenzii sau eșalonarea plății acesteia.
În motivarea în fapt a cererii, petenta a arătat că a adus mici îmbunătățiri locuinței și că nu a avut cunoștință că pentru modificările făcute are nevoie de autorizație de construire.
Totodată s-a mai arătat că a făcut demersuri pentru a intra în legalitate, precum și că este pensionară iar cuantumul amenzii este prea mare.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 20 lei potrivit dispozițiilor art.19 coroborat cu art.53 din O.U.G. nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru – fila 23.
În dovedirea cererii, petenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, pe care le-a atașat.
Intimata P______ L_____ Sector 5 a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale, ca neîntemeiată.
În motivarea în fapt a întâmpinării, intimata a arătat că în urma controlului efectuat la adresa din București, Prelungirea Ferentari nr. 169, sector 5, s-a constatat că petenta a realizat lucrări de construire constând în consolidarea locuinței existente, extinderea cu o cameră, modificarea înălțimii construcției, a formei, dimensiunii și materialelor acoperișului, cu creare acces stradal cu treaptă și modificarea fațadei, realizat din geamuri termopan și rame PVC.
S-a mai arătat că aceste lucrări nefinalizate au fost executate fără autorizație de construire, prev. de Legea 50/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare și nu se încadrează între cele prev. la art. 11 alin. 1 din același act normativ pentru a fi exceptate de la obținerea autorizației de construire.
În motivarea întâmpinării s-a mai arătat că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 47/02.09.2015 face dovada celor conținute în cuprinsul său până la proba contrarie, apreciind că petenta nu a făcut această probă prin plângerea formulată neputând astfel să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de constatare a contravenției.
Din analiza procesului-verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16, alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator.
Sub aspectul temeiniciei se arată că procesul-verbal a fost încheiat de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii apreciind că astfel trebuie să se recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt.
În drept, intimata a invocat dispozițiile O.G. nr. 2/2001, art. 205 din legea 50/1991.
În susținerea întâmpinării, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal nr. 47/02.09.2015 petenta L_______ V_______ a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 5000 de lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 26 alin.1 lit. a din Legea nr. 50/1991 reținându-se în sarcina acesteia că a consolidat locuința de paiantă existentă, a extins construcția cu încă o cameră, a modificat înălțimea construcției, forma, dimensiunea și materialele acoperișului, cu creare acces stradal cu treaptă, a modificat fațada, fără a deține autorizație de construcție.
Fiind investită, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:
Analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității, iar fapta contravențională a fost descrisă cu arătarea tuturor împrejurărilor care să permită încadrarea juridică a acesteia și aprecierea asupra proporționalității sancțiunii aplicate.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, respectiv, a realizării lucrărilor de construcții reținute in procesul-verbal, fiind vorba de constatări personale ale agentului instrumentator, percepute prin propriile simțuri. De altfel, se observă mențiunile procesului-verbal în sensul că petenta nu a avut de formulat obiecțiuni și faptul că a semnat procesul verbal la rubrica „contravenient”. De asemenea, din cuprinsul plângerii formulate rezultă că aceasta recunoaște săvârșirea faptei reținute în sarcina sa. În final, instanța reține că dreptul de proprietate și dreptul de acces la justiție nu sunt absolute, ele trebuind a fi exercitate în limitele prevăzute de lege. Potrivit art. 1 din legea 50/1991 executarea lucrărilor de construcții se poate face numai pe baza unei autorizații de construcție. Or, petenta nu a făcut dovada că ar fi solicitat eliberarea acestui act sau că ar fi contestat în fața instanței de contencios refuzul eliberării acesteia. Pentru toate aceste motive, instanța reține temeinica procesului verbal contestat.
În ceea ce privește sancțiunea aplicată, o apreciază proporțională cu gravitatea faptei contravenționale dedusă din amploarea lucrărilor realizate fără autorizație de construcție, cu privire la care nu se cunoaște dacă respectă normele tehnice ce trebuie verificate cu ocazia eliberării autorizației de construcție.
Așa fiind, apreciind că procesul verbal este legal și temeinic întocmit, iar sancțiunea corect individualizată, instanța va respinge plângerea contravențională ca neîntemeiată.
În final, se observă faptul că petenta a invocat, prin concluziile scrise depuse după ce s-a acordat cuvântul pe fondul cauzei, motive de nelegalitate a procesului-verbal care nu pot fi însă supuse cenzurii instanței. Pentru a aprecia astfel, instanța reține rolul concluziilor scrise ca fiind acela de sintetizare și structurare a argumentelor prin care părțile sprijină corecta și coerenta desfășurare a procesului civil. Or, instanța poate fi învestită cu analiza unor motive de nelegalitate a procesului verbal doar prin plângerea contravențională formulată, fără a exista posibilitatea adăugării altor motive prin concluziile scrise, întrucât s-ar nesocoti dreptul la contradictorialitate și apărare al intimatului.
Astfel,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta L_______ V_______, CNP – xxxxxxxxxxxxx, domiciliată în sector 5, București, Prelungirea Ferentari, nr. 169 în contradictoriu cu intimata POLIȚIA LOCALĂ SECTOR 5 cu sediul în sector 5, București, ________________________. 29-31, ca fiind neîntemeiată.
Cu drept de a formula apel în termen de 30 de zile de la data comunicării, cale de atac care se depune la Judecătoria Sectorului 5 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.12.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A____ M______ FleșerAlina A_____
Red. AMF/Tehnored. AA
4 ex/05.02.2016