Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL T____
SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1742/2013
Ședința publică de la 01 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A______ S______
Judecător F_____ FLORENȚA
Judecător M_____ T____
Grefier V_______ G____
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul R____ C______-I___ împotriva sentinței civile nr. 3628/18.03.2013, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI TIMIS, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică ,lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care
Nemaifiind alte probe de administrat sau cereri de formulat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând, constată următoarele
Prin sentința civilă nr. 3628/18.03.2013, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr XXXXXXXXXXXXX, a fost respinsă plângerea contravențională formulată de petentul R____ C______-I___ în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T____.
Pentru a hotărî astfel. instanța a reținut că, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/31.01.201,3 întocmit de Poliția Municipiului Timișoara, petentul R____ C______-I___ a fost sancționat contravențional în temeiul art.100 alin. 3 din OUG nr. 195/2002,republicată, pentru că a condus autoturismul cu număr de înmatriculare XXXXXXXX și la intersecția cu Piața Consiliul Europei a pătruns în intersecție fără a respecta culoarea roșie a semaforului, faptă ce constituie contravenția prevăzută de art. 52 alin. 1 din HG nr. 1391/2006
Sub aspectul legalității, procesul –verbal cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/ 2001 sub sancțiunea nulității absolute,actul sancționator fiind,prin urmare,legal întocmit.
În ceea ce privește temeinicia actului sancționator instanța a reținut că petentul R____ C______-I___ contestă starea de fapt reținută în sarcina sa prin procesul-verbal contestat,învederând instanței că a intrat în intersecție pe culoarea galbenă a semaforului .
În acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg,consideră că limita până la care trebuie să acționeze prezumția de temeinicie a procesului-verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agentul constatator și,în speță , această cerință este îndeplinită . Apreciază că această soluție este în acord cu art. 6 din Convenția pentru drepturile omului din moment ce instanța va verifica din oficiu legalitatea procesului –verbal,în raport de mențiunile a căror lipsă atrage nulitatea absolută.
Astfel,plecând de la prezumția de temeinicie a procesului–verbal de constatare și sancționare a contravențiilor,fapta fiind constatată personal de agentul constatator,soluția instanței nu se va baza numai pe aceasta ci și pe probele administrate în cauză.
Trebuie arătat că a conferi forță probantă procesului-verbal de constatare a contravenției nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art.6 al. 2 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului. O interpretare contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului făcând dificilă sancționarea faptelor antisociale din categoria contravențiilor, cu un grad de pericol social mai scăzut decât infracțiunile, dar numeroase.
Procesul-verbal de constatare a contravenției constituie în sine o probă, fiind întocmit de către un funcționar public, iar potrivit jurisprudenței CEDO (cauza Neata vs România – decizia CEDO Camera a III- a 18.11.2008 ) „în măsura în care acesta nu este afectat de vicii de legalitate,valoarea sa probatorie nu trebuie exclusă. În raport de principiile stabilite de Curte, ar fi lipsit de logică să le fie recunoscut statelor parte la Convenție dreptul de a investi organe administrative cu competența de sancționare a unor fapte minore, fiind conformă Convenției procedura de aplicare și executare a unei sancțiuni contravenționale pe baza unui act necontestat în fața instanței, având implicit și valoare probatorie, iar în momentul formulării unei contestații judiciare împotriva unui alt act, de același gen, acordarea unei relevanțe probatorii acestuia să contravină Convenției.”
În speță petentul nu a probat în conformitate cu dispozițiile art. 1169 Cod civil o stare de fapt contrară celei reținute în cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenției.
Art. 52 din HG nr. 1391/2006 prevede „ (1) Semnalul de culoare roșie interzice trecerea.
(2) La semnalul de culoare roșie vehiculul trebuie oprit înaintea marcajului pentru oprire sau, după caz, pentru trecerea pietonilor, iar în lipsa acestuia, în dreptul semaforului. Dacă semaforul este instalat deasupra ori de cealaltă parte a intersecției, în lipsa marcajului pentru oprire sau pentru trecerea pietonilor, vehiculul trebuie oprit înainte de marginea părții carosabile a drumului ce urmează a fi intersectat.”
Art. 100 alin. 3 din OUG nr. 195/2002 , republicată prevede „ Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: d) nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului;
Intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T____ a depus în probațiune raportul agentului constatator ; petentul R____ C______-I___ nu a propus probe în susținerea plângerii contravenționale.
Din raportul agentului constatator depus de intimat, instanța reține că petentul, conducând autoturismul cu număr de înmatriculare XXXXXXXX, nu a respectat culoarea roșie a semaforului, faptă pentru care agentul constatator a procedat la oprirea și identificarea petentului care i-a comunicat că o să conteste procesul-verbal, pentru că are nevoie de permisul de conducere și o să aducă un prieten ca martor;petentul era singur în mașină.
Instanța a reținut că starea de fapt, așa cum a fost consemnată în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/31.01.2013, întocmit de Poliția Municipiului Timișoara, este susținută de raportul agentului constatator.
În ceea ce privește sancțiunea aplicată art. 21 alin (3) din OG nr. 2/2001 prevede „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”,prevedere legală respectată în speță .
Instanța a apreciat că sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite,pericol pe care l-a avut în vedere legiuitorul atunci când a incriminat această contravenție și nu se justifică înlocuirea acesteia cu avertisment,considerent pentru care instanța a respins cererea de înlocuire a amenzii cu avertismentul.
Instanța a apreciat că sancțiunea contravențională nu este un scop în sine,ci un mijloc de ocrotire a relațiilor sociale și de formare unui spirit de responsabilitate. În speță,sancțiunea morală a avertismentului nu este în măsură să asigure îndeplinirea scopurilor enunțate .
Ca o consecință a reținerii legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța a menținut atât sancțiunile principale cât și cele complementare care sunt legal aplicate și a respins plângerea contravențională .
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs petentul R____ C______ I___, solicitând ,în principal, modificarea hotărârii și, in subsidiar, casarea cu trimitere spre rejudecare .
În motivare, recurentul arată că, instanța a încălcat prevederile art 129 alineatul 5, având datoria să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză pe baza stabilirii faptelor și aplicarea corecta a legii în pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale. Solicită ordonarea administrării de probe pe care instanța le consideră necesare chiar daca părțile se împotrivesc.
Întrucât la judecata de fond nu au fost audiați martori din partea petentului, încălcându-se principiul parității de probe, solicită audierea martorului B_______ M_____ R_____ - cel ce se afla în mașina pe care conducea, pe locul din dreapta. Acesta poate confirma faptul că a fost surprins de culoarea portocalie după ce a pătruns deja in intersecție.
Mai mult, polițiștii nu au nici filmare, nici martori care să ateste corectitudinea și legalitatea sancțiunilor aplicate, ei venind de pe o stradă perpendiculară - neavând vizibilitate asupra culorii semaforului. Din cest motiv, consideră abuzivă măsura de suspendare a permisului de conducere.
Intimatul IPJ T____ nu a formulat întâmpinare.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate în calea de atac, a art. 304, 304/1 cpc, tribunalul constată că sentința recurată este legală și temeinică, urmând a respinge recursul, ca nefondat.
Astfel, critica recurentului, întemeiată pe încălcarea art. 129 al. 5 cpc de către prima instanță, este neîntemeiată. În condițiile în care petentul nu a propus, nici în cuprinsul plângerii, nici la termenul de discutare a probatoriului, nicio dovadă, sunt incidente disp. art. 129 al. 5/1 cpc, dispoziții potrivit cărora „părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii”.
Este neîntemeiată și critica întemeiată pe încălcarea principiului egalității, pentru aceea că nu ar fi fost audiat și martorul petentului. Cum petentul, așa cum s-a arătat anterior, nu a propus nicio dovadă, critica sa apare ca vădit neîntemeiată. Pentru aceleași considerente, cererea petentului, ce vizează trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, este neîntemeiată. Afirmațiile petentului recurent privitoare la inexistența dovezilor că ar fi săvârșit fapta nu pot constitui, de asemenea, critici ale sentinței, câtă vreme prima instanță a reținut, în mod corect, că fapta a fost constatată personal de agentul constatator, așa încât procesul verbal de bucură de prezumția de legalitate, autenticitate și temeinicie, prezumție pe care petentul nu a răsturnat-o.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 al. 1 teza a II-a cpc, va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul R____ C______-I___ împotriva sentinței civile nr. 3628/18.03.2013, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI TIMIS.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Octombrie 2013
Președinte, A______ S______ |
Judecător, F_____ FLORENȚA |
Judecător, M_____ T____ |
|
|
|
Grefier
V_______ G____
Red AS/14.11.2013
Tehn,V.G. 13 Noiembrie 2013