Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA C______
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7573
Ședința publică de la 05 Iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C______ C________
Grefier C______-E_______ G____
Pe rol, soluționarea cauzei civile privind pe petenta P______ E____ G_______ ILIOARA, în contradictoriu cu intimatul B__ M_____ & ASOCIAȚII prin executor judecătoresc BUDĂRĂ A______, având ca obiect plângere impotriva refuzului executorului judecătoresc .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petenta P______ E____ G_______ Ilioara, personal, lipsind intimatul .
Procedura legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se constată că , prin Serviciul Registratură, s-a depus de către B__ M_____ & ASOCIAȚII prin executor judecătoresc BUDĂRĂ A______ adresa prin care ni se comunică că s-au respectat dispozițiile legale cu privire la cheltuielile de executare în dosarul de executare nr. 824/O/2012, la care atașează sentința civilă nr. 3153/10.03.2015 și două procese verbale de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 824/O/2012/22.05.2012.
Se constată că, prin Serviciul Registratură, s-a depus o cerere prin care se solicită fotocopierea actelor din dosar, și o delegație prin care este împuternicit M____ R___ F_____ pentru studierea și fotocopierea dosarului .
Instanța respinge cererea de fotocopiere a dosarului formulată de avocat M_____ C______ I____, având în vedere că nu face dovada că este angajat cu împuternicire avocațială în cauză și nici persoana pe care o împuternicește, M____ R___ F_____ , care nu are nici calitatea de parte în dosarul de executare și nici în prezenta cauză .
Instanța, în temeiul art.244 alin.1 din Noul Cod de procedură, declară cercetarea procesului încheiată .
Nemaifiind alte cereri de formulat si întrucât consilierul juridic al petentei a declarat că este de acord ca dezbaterea fondului cauzei să aibă loc la acest termen de judecată, în temeiul art.392 alin.1 din Noul Cod de procedură, instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei .
Petenta P______ E____ G_______ ILIOARA solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată și să se constate că nu au fost respectate dispozițiile hotărârii Tribunalului O__, prin care s-au redus cheltuielile de executare, precum și restituirea titlului executoriu reprezentat de Deciziei nr.
2
370/30.11.2011 și a sentinței civile, în original cu cheltuieli de judecată .
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art.394 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile asupra fondului cauzei și reține cauza spre soluționare .
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța reține următoarele :
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 22.08.2014, petenta P______ E____ G_______ ILIOARA a formulat plângere împotriva procesului verbal nr.824/O/2012, în contradictoriu cu intimatul B__ M_____ & ASOCIAȚII, prin executor judecătoresc Budără A______, prin care s-a dispus refuzul întocmirii actelor de procedură, în sensul restituirii sumei de 4283,96 lei, conform Deciziei nr.668/17.06.2013, pronunțată de Tribunalul O__ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX,prin care s-au diminuat cheltuielile de executare silită .
În motivarea acțiunii, petenta, arată că,prin procesul verbal nr. 824/O/2012, emis la data de 17.07.2014, executorul judecătoresc refuză în mod nelegal restituirea sumei de 4283,96 lei, sumă ce reprezintă anularea în parte a procesului verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, de la suma de 7044,80 lei la suma de 2760,84 lei, conform Deciziei nr.668/17.06.2013, pronunțată de Tribunalul O__ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, cu motivarea netemeinică și nelegală a lipsei calității procesuale active a subsemnatei, a Primăriei Corabia, cât și a _______________________ .
Precizează că, executor judecătoresc invocă în mod eronat art.56 alin.1 din Legea nr.188/2000, deoarece prezenta plângere vizează faptul că executorul judecătoresc refuză efectuarea unui act care nu ține de executarea silită pentru care a fost investit, executorul judecătoresc fiind obligat să pună în executare orice act de executare silită, în speță o hotărâre definitivă și irevocabilă , fiind irelevant care parte din dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX a formulat recurs împotriva sentinței nr.272/07.02.2013 a Judecătoriei C______, care viza strict cheltuielile percepute de executorul judecătoresc, iar decizia nr. 668 din data de 17.06.2013 este opozabilă tuturor părților din dosar și trebuie respectată .
În drept, au fost invocate dispozițiile din Legea 188/2000 .
În dovedirea acțiunii, în procedura de regularizare, sunt depuse la dosar: copia procesului verbal nr. 824/O/2012, emis la data de 17.07.2014 de B__ M_____ & ASOCIAȚII, , prin executor judecătoresc Budără A______, copia
sentinței nr.272/07.02.2013 a Judecătoriei Corabia, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, copia deciziei nr.668/17.06.2013, pronunțată de Tribunalul O__
în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, înscrisuri depuse la filele 20-55 .
3
În procedura de regularizare, petenta P______ E____ G_______ ILIOARA a formulat precizare la cerere , prin care învederează instanței că solicită și obligarea intimatei la restituirea titlului executoriu, reprezentat de decizia nr.370/30.11.2011 și a sentinței din Camera de Consiliu din data de 20.01.2012, depuse în original, o dată cu procesul verbal nr. 824/O/2012, când a investit executorul judecătoresc pentru punerea în executare a titlului executoriu.
În procedura de regularizare, intimatul B__ M_____ & ASOCIAȚII prin executor judecătoresc BUDĂRĂ A______, în termenul legal de 25 de zile prevăzut de art.201(1) Cod pr.civilă a depus la dosar întâmpinare, în dublu exemplar, un exemplar fiind comunicat petentei, la care se atașează copia sentinței civile nr.9768 din data de 07.07.2014 a Judecătoriei C______, pronunțată în dosarul nr.xxxxx/215/2014 .
În procedura de regularizare, intimatul B__ M_____ & ASOCIAȚII prin executor judecătoresc BUDĂRĂ A______ a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în ceea ce privește coparticiparea procesuală pasivă obligatorie, astfel că în cazul refuzului nejustificat de întocmire a unui act din partea executorului, judecarea plângerii se face cu citarea părților , ori calitate procesuală au părțile implicate în raportul execuțional și anume, creditorul, debitorul și în mod excepțional terțul poprit, iar petenta a înțeles să se judece doar cu B__ M_____ și Asociații, nu și debitorii.
Pe fond, solicită respingerea plângerii, ca netemeinică, întrucât la data de 20.08.2012 a intrat în contul B__ M_____ C______ I____ suma de 7044, 80 lei de la Primăria C______ pe care executorul a distribuit-o la data de 07.09.2014, potrivit procesului verbal de eliberare nr.824/O/2012, astfel: suma de 5790, 80 lei în contul executor judecătoresc M_____ C______ I____, iar suma de de 1254,00 lei în contul creditorului .
În aceiași procedură de regularizare, instanța a dispus comunicarea întâmpinării petentei P______ E____ G_______ ILIOARA, pentru a depune răspuns la întâmpinare, în conformitate cu art.201 alin 2 din Noul Cod de procedură civilă.
Petenta P______ E____ G_______ ILIOARA a formulat răspuns la întâmpinare, prin care învederează că, în raport de excepția inadmisibilității acțiunii, lasă la latitudinea instanței oportunitatea introducerii în cauză a altor persoane în condițiile legii, iar pe fondul cauzei precizează că, B__ M_____ și Asociații a emis mai multe adrese către debitori, până în luna septembrie 2012, după care nu a mai întreprins niciun fel de demers pentru a recupera suma de 9650 debit de la _______________________ .
Întrucât petenta P______ E____ G_______ ILIOARA, în procedură de regularizare a depus răspuns la întâmpinare, în conformitate cu dispozițiile menționate mai sus, instanța a fixat prin rezoluție primul termen de judecată, potrivit art.201 alin.3 din Noul Cod procedură civilă, dispunând citarea părților .
4
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele :
Potrivit dispozițiilor art.53 din Legea 188/2000, în cazul refuzului nejustificat de întocmire a unui act, partea interesată poate introduce plângere în termen de 5 zile de la data la care a luat cunoștință de acest refuz la judecătoria în a cărei rază teritorială își are sediul biroul executorului judecătoresc, iar potrivit alin. 3 judecarea plângerii e face cu citarea părților, în cazul admiterii plângerii instanța indicând în hotărâre modul în care trebuie întocmit actul .
Prin urmare, instanța apreciază că, procedura plângerii împotriva refuzului judecătoresc de a efectua executarea este o formă specială a contestației la executare, reglementată de art.53 din Legea 188/2000. Ori în cazul unei contestații la executare, calitate procesuală au părțile implicate în raportul execuțional: creditorul, debitorul în mod excepțional terțul poprit .
De la această regulă nu fac excepție nici dispozițiile Legii 188/2000, lege specială potrivit art.53, procedura realizându-se cu citarea părților, deci a tuturor persoanelor implicate în raportul juridic execuțional .
Prin decizia nr.668 din data de 17.06.2013 a Tribunalului D___, pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, s-a admis recursul declarat de contestatoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI-A___, împotriva sentinței civile nr.272/07.02.2013 a judecătoriei C______, pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimații P______ E____ G_______ ILIOARA, PRIMĂRIA CORABIA, ȘI _______________________, s-a modificat sentința, în sensul că s-a admis în parte contestația la executare, anulându-se în parte procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare nr.xxxxx/2012 din 22.05.2012, în sensul că s-au redus cheltuielile de executare de la 7044, 80 lei la suma de 2760, 84 lei , decizie irevocabilă .
Potrivit art.372 Cod procedură civilă, executarea silită se va urmări în virtutea unei hotărâri judecătorești, ori a unui titlu executoriu.
Pentru ca o hotărâre să poată fi executată, adică să devină titlu executoriu, este necesar să fie învestită cu formulă executorie, procedură care a fost respectată de către partea petentă .
Astfel, instanța apreciază că, intimatul B__ M_____ & ASOCIAȚII, prin executor judecătoresc Budără A______ nu a respectat dispozițiile Deciziei nr.668/17.06.2013, pronunțată de Tribunalul O__, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, decizie prin care s-au redus cheltuielile de executare de la 7044, 80 lei, la suma de 2760, 84 lei, decizie irevocailă și executorie .
În sensul celor reținute mai sus, instanța urmează a admite în parte formulată de către petenta P______ E____ G_______ ILIOARA, în contradictoriu cu intimatul B__ M_____ & ASOCIAȚII, prin executor judecătoresc BUDĂRĂ A______, ca întemeiată, dispunându-se obligarea intimatului B__ M_____ &Asociații prin executor judecătoresc Buradă A______
5
să respecte decizia nr.668/17.06.2013 a Tribunalului O__, pronunțată în dosarul
XXXXXXXXXXXXX, prin care s-au redus cheltuielile de executare de la 7044,80 lei la 2760,80 lei.
În ceea ce privește capătul de cerere privind privind restituirea titlului executoriu, respective a deciziei nr. 370/30.11.2011 și a sentinței din Camera de Consiliu din data de 20.01.2012, instanța urmează a respinge, ca neîntemeiat, întrucât o astfel de obligație nu incumbă instanței și nu poate fi solicitat, ca și un capăt accesoriu .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea formulată de către petenta P______ E____ G_______ ILIOARA, cu domiciliul în C______, _____________________, nr. 11, județul D___, în contradictoriu cu intimat B__ M_____ & ASOCIAȚII prin executor judecătoresc BUDĂRĂ A______, cu sediul în C______, ___________________________. 62, județul D___.
Obligă intimatul B__ M_____ &Asociații prin executor judecătoresc Buradă A______ să respecte decizia nr.668/17.06.2013 a Tribunalului O__, pronunțată în dosarul XXXXXXXXXXXXX, prin care s-au redus cheltuielile de executare de la 7044,80 lei la 2760,80 lei .
Respinge capătul de cerere privind restituirea Deciziei nr. 370/30.11.2011 și a sentinței civile, ca neîntemeiată .
Cu apel, în 30 de zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria C______ .
Pronunțată, în ședință publică, azi 05.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C______ CaramaliuGlavă C______- E_______
Redactat jud.CC/Tehnored.gref. /GCE
4/Ex/29.06. 2015