Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul IAŞI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
413/2014 din 26 martie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Ședința publică din 26 Martie 2014

PREȘEDINTE - A______ C________

JUDECĂTOR S_____ T______

JUDECĂTOR E____ P____

Grefier M______ I____ P_____

DECIZIE Nr. 413/2014/CA

Pe rol se află judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurentul A_____ V_____ și pe intimat I__ IAȘI -S.R., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul prin reprezentant convențional consilier juridic Z___ M_____, care depune la dosar delegație de reprezentare, lipsind recurentul.

Procedura de citarea este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Intimatul prin consilier juridic depune la dosarul cauzei fișa de evidență auto a recurentului.

La interpelarea instanței, intimatul prin consilier juridic arată că nu cereri noi de formulat sau probe de administrat.

Nemaifiind cereri de formula și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului cererii de recurs.

Intimatul prin consilier juridic, având cuvântul, solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond, apreciind că probele administrate în fața instanței de fond conduc fără echivoc la concluzia că fapta contravențională a fost săvârșită de recurent întocmai cum a fost descrisă de către agentul constatator.

Declarând încheiate dezbaterile, instanța reține cauza spre soluționare.

T R I B U N A L U L

Asupra recursului de contencios administrativ de față:

Prin sentința civilă nr. 3894 din 12.03.2013 a Judecătoriei Iași a fost respinsă plângerea petentului A_____ V_____ în contradictoriu cu I.P.J. Iași.

Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 10.12.2012 petentul A_____ V_____ în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Iași a solicitat anularea procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/2.02.2012 ca fiind nelegal și netemeinic.

În motivare, cu privire la nelegalitatea actului, petentul arată că nu e menționată instituția de care aparține agentul constatator, sunt menționate numele a doi agenți dar a semnat numai unul, locul săvârșirii faptei nu este precis indicat, descrierea faptei este evazivă, nu i-a fost adus la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni, înștiințarea de plată nu e completată corect. În privința netemeiniciei, se arată că pe tronsonul respectiv de drum nu existau marcaje sau indicatoare care să interzică manevra de depășire, aflându-se eventual într-o eroare de fapt care înlătură caracterul contravențional al faptei. În probațiune a solicitat ca intimata să depusă proba video, verificarea metrologică, ordinul de serviciu.

În drept, art. 16, 31, 32 din OG nr.2/2001.

La dosar s-au depus procesul verbal contestat, copie CI.

Intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea plângerii.

S-au anexat întâmpinării raportul agentului constatator, fotografii, CD.

În probațiune, instanța a administrat proba cu înscrisuri și proba cu planșe foto și înregistrare CD.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

În fapt, la data de 2.12.2012 I__ Iași a încheiat procesul-verbal ________ nr.xxxxxxx prin care petentul A_____ V_____ a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 280 lei, pentru încălcarea dispozițiilor art.100 al.3 lit.e din OUG nr.195/2002, procedându-se totodată la reținerea permisului de conducere, în vederea suspendării.

Pentru a fi aplicată sancțiunea, s-a reținut în sarcina petentului faptul că la 2.12.2012 ora 15.14 pe DN24 km 182 a condus auto OPEL cu nr.XXXXXXXXX din direcția Iași către V_____, iar la km 182 a efectuat manevra de depășire neregulamentară a auto Peugeot cu nr.XXXXXXXXX în raza indicatorului Depășirea interzisă trecând peste marcajul simplu longitudinal continuu ce desparte sensurile de mers, fapta fiind filmată.

Procesul-verbal a fost încheiat în prezența petentului, care inițial a refuzat să semneze, apoi a semnat confirmând primirea exemplarului 2 al actului.

În drept, analizând din oficiu procesul-verbal contestat, sub aspectul îndeplinirii condițiilor de formă, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea prevederilor art.17 din OG nr.2/2001, prevăzute sub sancțiunea nulității procesului-verbal, fiind respectate și dispozițiile art.19, petentul semnând actul.

Cu privire la motivele de nulitate invocate de petent, instanța a observat că este menționată instituția din care face parte agentul constatator, respectiv în antet I__ Iași SR (serviciul rutier), iar după numele petentului B_____ Ș_____ C______ e menționat BDNE (Birou în cadrul serviciului rutier), nefiind vorba nicidecum de numele unui al doilea agent constatator; instanța a apreciat că indicarea DN24 km 182 coroborată cu planșele foto și înregistrarea este suficientă pentru a identifica locul săvârșirii faptei, descrierea faptei fiind de asemenea suficient de detaliată pentru a permite instanței ca, în coroborare cu celelalte probe, să aprecieze împrejurările săvârșirii; înștiințarea de plată nu s-a impus completată de vreme ce petentul a primit personal procesul verbal și i s-a adus la cunoștință amenda aplicată, necompletarea acestei rubrici neaducând petentului o vătămare, pentru a se putea solda cu anularea actului.

Cât privește dreptul petentului de a formula obiecțiuni, instanța a apreciat, prin prisma deciziei ICCJ nr. XXII/19.03.2007, că pe de o parte nu s-a dovedit încălcarea acestui drept, în procesul verbal fiind consemnată mențiunea „refuz să semnez”, iar pe de altă parte nu se poate reține, în eventualitatea realității susținerilor petentului, o vătămare care nu se poate înlătura, întrucât petentul a avut ocazia de a-și susține și proba toate apărările în fața instanței, astfel că o posibilă nesocotire a dreptului său la apărare s-a acoperit în cadrul etapei jurisdicționale a procedurii, neputând infirma valabilitatea formală a procesului verbal.

În ceea ce privește temeinicia sancționării petentului, din planșele foto coroborate cu înregistrarea depusă la dosar pe suport CD (f.16) reiese că acesta a circulat pe DN 24, iar la ieșirea dintr-o localitate, pe o porțiune de drum cu marcaj longitudinal continuu datorat intersectării cu un drum secundar, marcaj vizibil pe carosabil, a pus în funcțiune semnalizarea din partea stângă a autovehiculului și a inițiat manevra de depășire a autovehiculului Peugeot, încălcând marcajul longitudinal continuu.

În consecință, instanța a apreciat că din proba cu planșele foto și înregistrarea video depuse de intimat reiese că în mod corect s-a reținut în sarcina petentului săvârșirea faptei prevăzute de art.100 al.3 lit.e din OUG nr.195/2002.

Analizând sancțiunea aplicată prin procesul verbal contestat, instanța a constatat că aceasta respectă dispozițiile art.21 al.3 din OG nr.2/2001, conform cărora la aplicarea sancțiunii se ține seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire, de scopul urmărit, precum și de urmarea produsă și de circumstanțele personale ale persoanei, astfel încât sancțiunea să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, petentului fiindu-i aplicată sancțiunea principală a amenzii în cuantum minim (4 puncte-amendă).

Instanța a apreciat că circulația cu un autovehicul pe drumul public reprezintă o activitate cu un grad ridicat de pericol intrinsec, astfel încât conduita neglijentă a petentului de circulație pe sensul opus de mers cu încălcarea marcajului longitudinal continuu fără o justificare rezonabilă și în disprețul total al dispozițiilor legale trasate tocmai pentru minimizarea acestui pericol denotă un potențial de risc ridicat al conducătorului auto, fapta săvârșită de petent prezentând un grad de pericol social suficient pentru a justifica aplicarea sancțiunii amenzii, iar nu cea a avertismentului.

În ajungerea la această concluzie instanța a avut în vedere inclusiv conduita petentului ulterioară săvârșirii faptei, de negare vehementă a faptei și căutarea de artificii pentru a se sustrage de la răspunderea ce îi incumbă, denotând în continuare o neînțelegere a scopului dispozițiilor legale încălcate și, în consecință, necesitatea unei reacții prompte a organelor însărcinate cu apărarea respectării legilor.

Sentința a fost recurată în termen legal de petentul A_____ V_____ criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs petentul a arătat că I.P.J. Iași nu i-a pus la dispoziție mijlocul de probă, înregistrarea video, încălcându-i drepul la apărare, principiul contradictorialității. Din cele trei planșe foto comunicate, nu rezultă fapta.

Locul săvârșirii contravenției nu a fost precis indicat.

Instanța a apreciat, prin prisma deciziei ICCJ nr. XXII/19.03.2007, că pe de o parte nu s-a dovedit încălcarea acestui drept, în procesul verbal fiind consemnată mențiunea “refuz să semnez”, iar pe de altă parte nu se poate reține, în eventualitatea realității susținerilor petentului, o vătămare care nu se poate înlătura, întrucât petentul a avut ocazia de a-și susține și proba toate apărările în fața instanței, astfel că o posibilă nesocotire a dreptului său la apărare s-a acoperit în cadrul etapei jurisdicționale a procedurii, neputând infirma valabilitatea formală a procesului verbal.

În primul rând solicită să se constate că legiuitorul, prin alin. (7) al art.16 din O.G. nr. 2/2001, a prevăzut foarte clar faptul că “În momentul încheierii procesului verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare”, deci, nici într-un caz nu se poate reține argumentul instanței de fond cum că “nu se poate reține, în eventualitatea realității susținerilor petentului, o vătămare care nu se poate înlătura, întrucât petentul a avut ocazia de a-și susține și proba toate apărările în fața instanței”, prevederile mai sus menționate stabilind foarte clar că “În momentul încheierii procesului verbal” agentul constatator are o anumită obligație, iar neîndeplinirea acesteia de către agentul constatator, la momantul prevăzut în actul normativ, nu poate fi “acoperită” de faptul că petentul a avut ocazia de a-și susține și proba toate apărările în fața instanței.

Intimatul nu a depus întâmpinare.

Tribunalul, examinând actele și lucrările dosarului de fond și sentința recurată prin prisma motivelor invocate dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu prevederile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă reține următoarele:

Soluția instanței de fond este legală și temeinică.

Criticile petentului sunt nefondate.

Cu privire la necomunicarea C.D. -ului, instanța va înlătura această susținere, petentul nu a formulat vreo cerere la instanța de judecată pentru a-i fi comunicată copia CD-ului.

Cu privire la locul săvârșirii faptei, s-a reținut în cuprinsul procesului verbal contestat că, fapta a fost săvârșită la Km 182, județul Iași, conducând auto XXXXXXXXX, pe DN 28, dinspre Iași către V_____, petentul a efectuat manevrade depășire neregulamentară și a încălcat marcajul longitudinal simplu continuu ce desparte sensurile de mers, circulând pe contrasens, în zona de acțiune a indicatorului “Depășirea interzisă”.

În mod corect a reținut instanța de fond că fapta a fost corect încadrată la disp.art. 100 alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, iar situația de fapt este dovedită cu raportul agentului constatator, fotografii, CD.

Petentul nu a recunoscut procesul verbal, s-a consemnat refuzul său de a semna.

Analizand recursul declarat, in raport de considerntele hotararii si de probele administrate in cauza, recursul este nefondat.

In vederea rasturnarii prezumtiei de veridicitate a procesului verbal, sarcina probei revine petentului. In acest sens, tribunalul constata ca sub aspectul legalitatii procesului verbal de contraventie acesta a fost incheiat cu respectarea disp. art. 16-17 din OG nr 2/2001.

Incadrarea juridica data faptei este corecta, astfel incat procesul verbal este legal intocmit.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, Tribunalul constata ca procesul verbal contestat face dovada situatiei de fapt si a incadrarii in drept pana la proba contrara. Conform jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumata nevinovata si de a solicita acuzarii sa dovedeaasca faptele ce i se imputa, nu este absolut, din moment ce prezumtiile bazate pe fapte sau legi opereaza in toate sistemele de drept si nu sunt interzise de Conventia Europeana a Drepturilor Omului , in masura in care statul respecta limitele rezonabile, avand in vedere importanta scopului urmarit, dar si respectarea dreptului la aparare.( Cauza Salabiaku c. Frantei Hotararea din 7.10.1988, cauza VASTBERGA Taxi Aktiebolag si Vulic c. Suediei, Hotararea din 23.07.2002).

Forta probanta a rapoartelor si a proceselor verbale este lasata la latitudinea fiecarui sistem de drept, putandu-se reglementa importanta fiecarui mijloc de proba, insa instnta va verifica caracterul echitabil al procedurii in ansamblu, atunci cand administreaza si apreciaza probatoriul( Cauza Bosoni c. Frantei, Hotararea din 7.10.1988.

In analiza principiului proportionalitatii, instanta verifica in ce masura petentul nu a respectat regulile impuse de actele normative, care au implicatii majore asupra garantarii dreptului la viata, la integritate al persoanelor si bunurilor si pentru instituirea unui climat de securitate sociala.

Avand in vedere aceste principii, tribunalul constată ca petentul nu a dovedit prin mijloace de proba pertinente si concludente ca situatia de fapt ar fi alta decat cea retinuta in procesul verbal contestat.

Instanta de recurs mai retine ca procesul verbal analizat cuprinde constatarile personale ale agentului constatator cu privire la situatia de fapt descrisa, astfel ca acesta a avut posibilitatea de a aprecia si gradul de pericol social creat de catre petent prin savarsirea contraventiei, astfel ca actul sanctionator este legal si temeinic.

In ceea ce priveste individualizarea sanctiunii contraventionale, in raport cu disp. art 21 al 3 din OUG nr 195/2002, instanta de fond a retinut in mod corect ca amenda contraventionala aplicata este cea prev de lege si este proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, tinand seama de imprejurarile în care a fost savarsită contraventia, de modul si de mijloacele de savarsire, precum si de circumstantele personale ale contravenientului, astfel incat nu se impune reevaluarea acestora, iar masura administrativa de suspendare a dreptului de a conduce reprezinta o masura care are la baza o prezumtie de vinovatie a petentului.

În consecință, în baza art. 312 alin. 1, 2 Cod procedură civilă, Tribunalul va respinge recursul petentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de petentul A_____ V_____ împotriva sentinței civile nr. 3894/12.03.2013 a Judecătoriei Iași , sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică , azi 26.03.2014.

Președinte,

A______ C________

Judecător,

S_____ T______

Judecător,

E____ P____

Grefier,

M______ I____ P_____

Red. P.E./ Tehn. M.L.

Ex. 2/ 18.06.2014

Judecător fond : D______ M____ F_____

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025