Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria ARAD
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
2867/2015 din 21 mai 2015
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A___ Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXX


SENTINȚA CIVILĂ NR. 2867

Ședința publică din 21.05.2015

Președinte: A__-M____ A_________

Grefier: S____ B_______


S-a luat în examinare plângerea formulată de petenta __________________ SRL, în contradictoriu cu intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, împotriva procesului-verbal de contravenție ______________ nr. xxxxxxxxxx din data de 07.02.2015

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care instanța reține cauza spre soluționare asupra excepției necompetenței teritoriale invocată de intimată prin întâmpinare.

I N S T A N Ț A


Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la această instanță la data de 03.03.2015, petenta __________________ SRL, a chemat în judecată intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, solicitând, în principal, anularea procesului verbal ______________ nr. xxxxxxxxxx din data de 07.02.2015 ca netemeinic și nelegal, iar în subsidiar, aplicarea sancțiunii avertismentului.

În motivare, petenta a arătat, prin procesul verbal menționat s-a dispus sancționarea contravențională a societății petente pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 41 alin. 1 din OG nr. 43/1997 cu amendă în sumă de 30.000 lei, stabilindu-se totodată în sarcina petentei și achitarea contravalorii tarifului de despăgubire în valoare de 186,78 euro, adică 824,50 lei.

Petenta a arătat că în data de 07.02.2015, orele 10:10, în localitatea Vărșand PTF, s-a constatat că vehiculul A2S3, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX/XXXXXXXX , utilizat de petentă, ar fi circulat pe traseul Ploiești – Vărșand, cu masa pe axa 2 de 12,56 tone (față de 11,50 tone admisă), contrar OG nr. 43/1997.

A apreciat petenta că procesul verbal atacat este lovit de nulitate întrucât îi lipsește unul din elementele esențiale enumerate de art. 17 din OG nr. 2/2001, respectiv fapta, nefiind realizată o minimă descriere a acțiunii, realizându-se o descriere pur formală a faptei.

Mai mult, agentul constatator a consemnat în procesul verbal ”lipsă contravenient” dar nici nu a indicat vreun martor asistent care să semneze procesul verbal, iar șoferul utilitarei nu putea avea o asemenea calitate.

A considerat petenta că nu se face vinovată de săvârșirea faptei contravenționale reținută în sarcina sa, operațiunea de cântărire a fost realizată cu încălcarea, respectiv nesocotirea unor dispoziții legal imperative prevăzute în norma de metrologie NML xxxxx/23.11.2005.

Argumentând aceste încălcări ce trebuiau respectate, petenta a precizat că zona de cântărire prezintă o ________ denivelări majore ale suprafeței, nefiind asigurate condițiile necesare, iar aceste denivelări sunt de natră a influența gradul de precizie al cântăririi.

A mai arătat petenta că la aceeași dată, a fost efectuată o altă cântărire a vehiculului în Ungaria și nu s-a constatat vreo depășire a greutății pe nici una din cele 5 axe ale vehiculului, aceste operațiuni de cântărire regăsindu-se în tichetele de cântărire emise.

În drept au fost invocate prevederile OG nr. 2/2001 și OG nr. 43/1997

În probațiune, petenta a depus la dosar în copii: adrese, procesul verbal de contravenție, tichete de cântărire, facturi.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei A___, iar cu privire la fondul cauzei a solicitat respingerea plângerii ca nefondată și neîntemeiată și menținerea procesului verbal ca fiind temeinic și legal.

Deliberând asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei A___, instanța reține următoarele :

Astfel, potrivit art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 competența soluționării plângerii contravenționale aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, aceasta fiind o competență teritorială absolută, prevăzută în mod expres în textul legal indicat mai sus și de la care nu se poate deroga, conform art. 129 alin. 2 pct. 3 C.pr.civ.

Din procesul-verbal contestat rezultă că locul săvârșirii contravenției este localitatea Vărșand care, potrivit H.G. nr. 337/1993, se află în circumscripția Judecatoriei Chișineu-Criș, astfel că, în temeiul art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei A___ și în conformitate cu art. 132 C.pr.civ. va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Chișineu - Criș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE


Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei A___ și în consecință,

Declină competența de soluționare a plângerii contravenționale formulată de petenta E____ T____ _________. în contradictoriu cu intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI TIMIȘOARA, în favoarea Judecătoriei Chișineu - Criș.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 21.05.2015.


Președinte Grefier

A__-M____ A_________ S____ B_______


Red/dact

AMA/SB – 16.06.2015

2 ex – nu se comunică


Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 206/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 1346/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Revizuire - Apel
  • Hotărârea 11/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Contestaţie în anulare - Apel
  • Hotărârea 402/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 286/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 736/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 419/2012 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 6706/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 3/2016 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 1510/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 420/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 220/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 852/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 547/2012 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 903/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 988/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 330/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 2890/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 240/2016 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 193/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 586/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025