Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 29 Aprilie 2013
Președinte - I____ D________
Judecător M______ S____
Judecător O___ L______
Grefier D____ C_____________
DECIZIA Nr. 1069/2013
Pe rol se află judecarea recursului formulat de recurenta D____ A______ EXEC. JUDECĂTORESC AL B__ D____ A______ împotriva sentinței civile nr. xxxxx/22.08.2011 pronunțată de Judecătoria Iași în contradictoriu cu intimata _______________, având ca obiect plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc instituire sechestru.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, prin care se arată că dosarul a fost repus pe rol în vederea perimării.
T R I B U N A L U L
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 05.03.2012 de când cauza a fost suspendată pentru lipsa părților și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților .
Văzând că în conformitate cu dispoziția art.248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată ,apel,recurs, se perimă de drept,chiar și în contra incapabililor ,dacă a rămas în nelucrare timp de un an,iar potrivit art.252 Cod procedură civilă,perimarea se poate constata și din oficiu.
Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură,în vederea judecării pricinii, de mai mult de un an,instanța urmează a constata perimarea apelului de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza dispozițiilor art. 248 Cod procedură civilă constată perimat recursul formulat de intimata B__ D____ A______ împotriva sentinței civile nr. xxxxx/22.08.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.04.2013.
Președinte, I____ D________ |
Judecător, M______ S____ |
Judecător, O___ L______ |
|
Grefier, D____ C_____________ |
|
Red./Tehnored. S.M
2 ex/. 29 Aprilie 2013