Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul DOLJ
Materie juridică:
Litigii de muncă
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Acţiune în constatare
Număr hotarâre:
3205/2014 din 22 mai 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL D___

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA Nr. 3205/2014

Ședința publică de la 22 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE G_______ S_____

Asistent judiciar C_____ D__

Asistent judiciar A______ V______

Grefier E____ C_________

Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant G____ R__ și pe pârât _____________________________, având ca obiect acțiune în constatare.

Dezbaterile și susținerile orale au avut loc în ședința publică din data de 15.05.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea în cauză la data de 22.05.2014.

Constatând dosarul în stare de judecata , s-a reținut spre soluționare .

INSTANȚA

Asupra cererii de față:

Prin acțiunea înregistrată la data de 09.01.2014 sub numărul XXXXXXXXXXX pe rolul Tribunalului D___ – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, reclamantul G____ R__ a chemat în judecată pe pârâta ___________________________ solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să se constate că activitatea desfășurată în perioadele 17.08.xxxxxxxxxxxxx78, 28.06.xxxxxxxxxxxxx00 și 21.11.xxxxxxxxxxxxx01 se încadrează în grupa a II-a de muncă, în procent de 100 % din programul de lucru, în temeiul dispozițiilor Ordinului nr. 50/1990, Anexa 2, pct. 69 și 79.

În fapt, a arătat că în perioadele indicate a fost salariatul pârâtei, având funcția de bobinator, desfășurându-și activitatea în cadrul S.C. E____________ SA..

A precizat că în exercitarea meseriei a efectuat operații de degresare chimică cu solvenți organici și soluții alcaline, a lucrat cu material electroizolant, bandă de sticlă impregnate în rășină, șnur poliesteric foarte periculos, aliaje de lipit care prin încălzire degajă fum toxic, azbest și sticlă.

În drept, a invocat prevederile Ordinului nr. 50/1990, Anexa 2, pct. 69 și 79.

În scop probator a atașat la cerere în copie: cartea de identitate și carnetul de muncă .

La data de 14.02.2014, pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

A învederat că reclamantul a fost salariat al unității în meseria de bobinator în cadrul Diviziei Transformatoare - Secția Pregătiri - Atelierul bobinaj, loc de muncă ce nu a fost încadrat în grupa a II-a. Simpla solicitare nu este un motiv suficient pentru acordarea automată a grupelor de muncă, ci este necesar să se parcurgă procedura prevăzută de actul normativ.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 205-208 Cod procedură civilă.

În scop probator, pârâta a atașat la întâmpinare în copie următoarele Anexa nr. 7 la CCM pe anul 1996 la Divizia Transformatoare privind condițiile de muncă la Divizia Transformatoare.

La data de 20.04.2014, reclamantul a depus precizare la acțiune , prin care a învederat instanței că, în conformitate cu dispozițiile art. 40 alin. 2 lit. h din Codul muncii,solicită și obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe din care să rezulte perioadele lucrate de reclamant în grupa a II-a de muncă.

La solicitarea reclamantului, în cauză a fost audiat martorul V____ C____, a cărui depoziție a fost consemnată și atașată la dosar.

Analizând totalitatea probelor administrate în cauză, precum și prevederile legale incidente, instanța reține următoarele:

În perioadele deduse judecății, reclamantul a fost salariat al unității pârâte, în meseria de bobinator în cadrul Diviziei Transformatoare, Secția Pregătiri - Atelierul bobinaj, unde a desfășurat operații de degresare chimică cu solvenți organici și soluții alcaline, de lipire a bobinelor cu cositor , a lucrat cu material electroizolant, bandă de sticlă impregnate în rășină, șnur poliesteric foarte periculos, aliaje de lipit care prin încălzire degajă fum toxic, azbest și sticlă, aceste operațiuni fiind executate 100% din programul normal de lucru.

Din declarația martorului V____ C____ reiese că acesta, împreună cu reclamantul, au lucrat în perioadele de timp specificate în cererea de chemare în judecată, în aceleași condiții și loc de muncă, operațiile fiind executate 100% din programul normal de lucru. Martorul a arătat că, în cadrul atelierului în care și-au desfășurat activitatea nu exista sistem de ventilație și nici de încălzire, iar temperaturile la care se lucra erau extreme, în funcție de anotimp, neexistând nici lumină naturală.

Martorul a mai precizat că reclamantul a lucrat cu conductori de cupru care erau dezizolați cu diverși decapanți, după care urma confecționarea bobinei, executarea de lipituri cu cositor, iar din operația de bobinaj rezulta praf de sticlă și vapori toxici.

Din carnetul de muncă al reclamantului, depus în copie la dosar, coroborat cu declarația martorului, rezultă funcțiile și condițiile de muncă ale reclamantului, acestea încadrându-se în ipotezele reținute de dispozițiile Ordinului nr.50/1990, Anexa 2, pct. 69 și 79.

Instanța va avea în vedere si faptul că mai mulți colegi ai reclamantului, care lucrau în aceleași condiții ca și acesta au obținut recunoașterea grupei de muncă, prin intermediul unor hotărâri judecătorești irevocabile, pronunțate în contradictoriu cu pârâta din speța de față.

Tribunalul va face aplicarea în acest sens a jurisprudenței CEDO, care în cauza B____ a decis că jurisprudența contradictorie a unei instanțe poate fi asimilată unui diferențieri de tratament care nu se bazează pe nici o justificare obiectivă și rezonabilă. Prin urmare, s-a decis că o astfel de diferențiere constituie o încălcare a articolului 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, combinat cu articolul 1 din Protocolul nr. 1.

În consecință, instanța va admite cererea și va constata că activitatea desfășurată de reclamant în perioadele 17.08.xxxxxxxxxxxxx78, 28.06.xxxxxxxxxxxxx0 și 21.11.xxxxxxxxxxxxx01 se încadrează în grupa a II-a de muncă, în procent de 100 % din programul de lucru, în temeiul dispozițiilor Ordinului nr. 50/1990, Anexa 2, pct. 69 și 79 .

În temeiul art.40 alin.2 lit. h) din Codul muncii , instanța va obliga pârâta să elibereze reclamantului o adeverință în acest sens.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea precizată formulată de reclamantul G____ R__, având CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în _________________________, _______________________, jud. D___, în contradictoriu cu pârâta ___________________________, cu sediul în C______, _______________________. 80, jud. D___.

Constată că activitatea desfășurată de reclamant în cadrul pârâtei în perioadele 17.08.xxxxxxxxxxxxx78, 28.06.xxxxxxxxxxxxx0 și 21.11.xxxxxxxxxxxxx01 se încadrează în grupa a II-a de muncă, în conformitate cu prevederilor Ordinului nr. 50/1990, Anexa 2, pct. 69 și 79, în procent de 100 % .

Obligă pârâta să elibereze reclamantului adeverință în acest sens.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Declarația de apel se va depune la Tribunalul D___.

Pronunțată în ședința publică de la 22 mai 2014.

Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,

G_______ S_____ C_____ D__ A______ V______ E____ C_________

Red.Jud.G.S., As.jud.A.V./4 ex./27.05.2014

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025