Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul ARAD
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
805/2015 din 10 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A___ operator - 3207/2504

Secția de contencios administrativ și fiscal

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX


DECIZIA CIVILĂ NR. 805 A

Ședința publică din data de 10 septembrie 2015

Președinte M______ M______

Judecător L______ M______ Ș___

Grefier I______ M_____

S-au luat în examinare apelurile formulate de apelantul intimat I____________ de Poliție al Județului A___ și apelantul petent S______ R___ G_______ împotriva sentinței civile nr. 1795 din 07.04.2015 pronunțată de Judecătoria A___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.

La apelul nominal lipsesc părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Apelul declarat de petent este legal timbrat cu 20 lei, conform chitanței ________ XWF nr. xxxxxxx din 29.05.2015, aflată la fila 16 dosar.

Apelul promovat de intimat este legal scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 30 din OUG nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei după care, verificând din oficiu competența potrivit art. 482 Noul Cod de procedură civilă, tribunalul constată că aceasta îi aparține conform art. 95 alin. 1 pct. 2 Noul Cod de procedură civilă, sentința atacată fiind pronunțată de Judecătoria A___ aflată în circumscripția acestui tribunal.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, la dosar existând suficiente probe pentru soluționarea apelului, având în vedere că părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 223 rap.la art. 482 Noul Cod de procedură civilă, instanța închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare în baza art. 394 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă.

TRIBUNALUL


Deliberând asupra apelurilor,

Constată că prin sentința civilă nr. 1795 din 07.04.2015 pronunțată de Judecătoria A___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX a fost admisă plângerea formulată de petentul S______ R___ G_______, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului A___ și cu intervenientul forțat F__ I___ V_____ și a fost anulat procesul verbal ________ nr. xxxxxxx, emis de intimat. Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx din 30.07.2014, petentul fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 360 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 135 lit. h) din HG nr. 1391/2006 și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. b) din OUG nr. 195/2002.

S-a reținut că în data de 12:05.2014, în jurul orei 19:40 în A___, petentul a condus autoutilitara marca Ford, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, pe ______________________ A___ din direcția Calea Radnei, către Piața Drapelului și ajungând la trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător din fața liceului Industrial 2 nu a acordat prioritate de trecere numitului F__ I___ V_____, care în calitate de pieton, a traversat _____________________ pietoni, deplasându-se pe patine cu role, surprinzându-l și accidentându-l.

Instanța de fond a apreciat că fapta contravențională este suficient descrisă, fapta permițând atât formularea apărării de către petent, față de constatările agentului intimatei, cât și verificarea temeiniciei actului sancționator de către instanță.

Referitor la temeinicia actului sancționator instanța a avut în vedere că din art. 15 alin. 1 coroborat cu art. 16 din OG nr. 2/2001, interpretate în conformitate cu cele statuate de Curtea EDO în cauza A_____ c. României și cauza N____ c. României, rezultă că procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, dresat în urma percepțiilor proprii ale agentului, se bucură de prezumția de veridicitate și face dovadă până la proba contrară.

Se arată că în cauză actul sancționator nu a fost dresat în urma constatărilor personale ale agentului intimatei, iar petentul a făcut dovada contrară celor reținute, întrucât din declarația martorului audiat în cauză rezultă că nu se poate reține neacordarea priorității unei persoane angajate în traversarea drumului public, în condițiile în care intervenientul a apărut brusc pe trecerea de pietoni, simultan cu autoturismul petentului și surprinzându-l, întrucât circula cu role, deplasându-se, prin urmare, mai rapid decât o persoană care merge.

Pentru considerentele expuse și având în vedere că disp. art. 3 din OG nr. 2/2001, instanța de fond a admis plângerea și a anulat procesul verbal ________ nr. xxxxxxx, emis de intimat.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât intimatul I____________ de Poliție al Județului A___ cît și petentul S______ R___ G_______.

În apelul promovat de I____________ de Poliție al Județului A___, intimatul a solicitat admiterea apelului și modificarea sentinței apelate în sensul respingerii plângerii.

În motivarea apelului intimatul a susținut că procesul verbal contestat este legal întocmit, nefiind constatate niciuna din cauzele prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 care să ducă la nulitatea procesului-verbal.

Hotărârea pronunțată de prima instanță se întemeiază pe o premisă care nu corespunde în toate cazurile cu realitatea faptică întrucât nu se poate reține că F__ I___ V_____ a apărut brusc pe trecerea de pietoni din moment ce chiar din plângerea introductivă rezultă că acesta nu a manifestat nicio intenție în traversare ca apoi să se angajeze brusc în traversare.

A subliniat intimatul că astfel cum rezultă din referatul din 12.06.2014 din dosarul penal nr.3063/P/2014 pietonul a respectat regulile de circulație și nu a încălcat vreuna - conform art. 72 alin.5 din O.U.G. nr. 195/2002, iar dacă se are în vedere configurația locului trecerii de pietoni se poate observa că atât dintr-o parte cât și din cealaltă nu exista spațiu suficient pentru ca pietonul să-și facă elan și să ajungă în viteză pe trecerea de pietoni și să-l surprindă pe petent.

Consideră intimatul că în aceste condiții depoziția martorului audiat intră în contradicție cu cele susținute de către petent în plângere motiv pentru care prima instanță trebuia să analizeze întreaga stare de fapt și să lămurească prin hotărâre care au fost considerentele pentru care a apreciat că ipoteza prezentată de către martor este una reală.

Pentru motivele expuse, intimatul a solicitat admiterea apelului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii plângerii petentului.

Petentul S______ R___ G_______ a solicitat în cererea sa de apel să se dispună restituirea amenzii achitate în cuantum de 180 lei și acordarea cheltuielilor de judecată de 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, precum și 20 lei taxă judiciară de timbru achitată în apel.

Petentul a criticat hotărârea primei instanțe care deși a admis plângerea sa împotriva procesului-verbal de contravenție, nu a dispus restituirea sumei de 180 lei ce reprezintă ½ din amenda contravențională și care a fost achitată în termen de 24 de ore de la data întocmirii procesului-verbal, cu toate că a formulat o astfel de cerere asupra căreia, însă prima instanță nu s-a pronunțat.

De asemenea, prima instanță nu a dispus nici obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată de 20 lei cu toate că formulat și o astfel de cerere.

În drept, apelantul a invocat disp. art. 480 alin.2 Cod procedură civilă.

Petentul a depus totodată și întâmpinare la apelul formulat de intimat solicitând respingerea apelului Inspectoratului de Poliție al Județului A___, apreciind că prima instanță în mod legal și temeinic a anulat procesul-verbal de contravenție și susținând că nu a săvârșit contravenția reținută în actul sancționator în condițiile în care numitul F__ I___ care se deplasa pe role, a apărut brusc în fața autovehiculului pe care îl conducea.

În drept, petentul a invocat disp. art. 205 și urm. Cod procedură civilă.

Examinând apelul formulat de intimatul I____________ de Poliție al Județului A___, prin prisma probelor existente la dosarul cauzei, a criticilor invocate și a prevederilor art. 476 Noul Cod pr.civilă, Tribunalul apreciază că acesta este neîntemeiat urmând a fi respins.

Tribunalul apreciază că judecătorul fondului a făcut o apreciere corectă asupra probatoriului administrat reținând în felul acesta netemeinicia procesului verbal de contravenție.

Astfel, din procesul verbal ________ nr. xxxxxxx din 30.07.2014 se reține că petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002 privind nerespectarea obligației acordării priorității de trecere a pietonilor; obligație reglementată de dispozițiile art. 135 lit. h din h din HG nr. 1391/2006.

Conform probatoriului administrat, tribunalul reține în primul rând că fapta nu a fost constatată personal de agentul constatator prin propriile simțuri ci ca urmare a declarațiilor persoanelor implicate în accidentul rutier. De asemenea de remarcat este și faptul că petentul a fost cel care a anunțat organele de poliție și aceasta în ciuda insistențelor intervenientului forțat (pieton în speță) privitoare la starea sa de sănătate.

Din declarația martorului audiat în cauză rezultă în afara oricărui dubiu că pietonul a apărut brusc pe trecerea de pietoni intrând în coliziune cu portiera dreaptă a autoturismului condus de petent. Mai mult reținând că acesta se deplasa pe role, este evident că viteza sa de deplasare a fost superioară vitezei de deplasare a unui pieton care se deplasează pe jos. Faptul că inițial nu a manifestat nicio intenție în a se angaja în traversarea străzii iar ulterior a intrat în coliziune cu portiera dreaptă față a autoturismului condus de petent, sprijinindu-se cu mâinile de partea superioară a portierei; nu conduce la concluzia susținută de intimat potrivit căreia petentul nu i-a acordat prioritate de trecere.

De asemenea, Tribunalul apreciază că în mod eronat intimatul consideră că depoziția martorului audiat este contradictorie cu cele susținute de către petent; astfel Tribunalul reține că atât potrivit declarației petentului cât și potrivit depoziției martorului, pietonul nu era angajat în traversarea străzii respectiv nu se deplasa pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător. Acesta însă s-a angajat în traversare abia în momentul în care autoturismul condus de petent era deja pe marcajul pietonal pe banda a doua și, (intervenientul forțat-pieton cu role) având o viteza de deplasare superioară unui pieton obișnuit, s-a oprit în autoturismul petentului sprijinindu-se cu mâinile pe partea superioară a portierei față dreapta.

În aceste circumstanțe în mod just judecătorul fondului a apreciat că pietonul a apărut brusc pe trecerea de pietoni; hotărârea primei instanțe fiind temeinică și legală.

Examinând apelul formulat de petentul S______ R___ G_______ prin prisma criticilor invocate și a prevederilor art. 476 Noul Cod pr.civilă, Tribunalul apreciază că acesta este întemeiat urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

Cu prilejul formulării plângerii contravenționale petentul a solicitat instanței de fond atât restituirea sumei de 180 lei reprezentând ½ din cuantumul amenzii achitate cât și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 34 din OG nr. 2/2001 „..instanța...hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite...” iar potrivit dispozițiilor art. 453 NCPC :”Partea care pierde procesul va fi obligată la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”

În speță, deși judecătorul fondului a dispus admiterea plângerii contravenționale, în mod eronat și cu nerespectarea dispozițiilor art. 34 din OG nr. 2/2001 și art. 453 NCPC nu s-a pronunțat asupra solicitărilor petentului privitoare la restituirea sumei de 180 lei reprezentând ½ din amenda achitată conform chitanței _________ XWF nr.xxxxxxx din data de 30.07.2014 și nici asupra solicitării privitoare la acordarea cheltuielilor de judecată constând în plata sumei de 20 lei reprezentând taxa de timbru, achitată de petent conform chitanței ________ XWF nr. xxxxxxx din data de 08.08.2014.

Față de toate aceste considerente; Tribunalul în temeiul art. 480 NCPC va respinge apelul declarat de apelantul intimat I____________ de Poliție A___ în contradictoriu cu petentul S______ R___ G_______ împotriva sentinței civile nr. 1795 din 07.04.2015 pronunțată de Judecătoria A___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX; respectiv va admite apelul declarat de apelantul petent S______ R___ G_______ în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție A___.

Pe cale de consecință va schimba hotărârea în sensul că va dispune restituirea amenzii de 180 lei achitată conform chitanței ________ XWF nr.xxxxxxx din data de 30.07.2014 și stabilită prin procesul-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx precum și obligarea intimatului la plata sumei de 20 lei reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de plata taxei de timbru cu prilejul soluționării cauzei în fond (chitanța ________ XWF nr. xxxxxxx din data de 08.08.2014).

În temeiul dispozițiilor 453 NCPC va obliga apelantul intimat să plătească petentului suma de 20 lei ce reprezintă cheltuieli de judecată în apel respectiv taxa de timbru achitată conform chitanței ________ XWF nr. xxxxxxx din data de 28.05.2015.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :


Respinge apelul declarat de apelantul intimat I____________ de Poliție A___ în contradictoriu cu petentul S______ R___ G_______ împotriva sentinței civile nr. 1795 din 07.04.2015 pronunțată de Judecătoria A___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX .

Admite apelul declarat de apelantul petent S______ R___ G_______ în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție A___.

Schimbă hotărârea în sensul că dispune restituirea amenzii de 180 lei achitată conform chitanței ________ XWF nr.xxxxxxx din data de 30.07.2014 și stabilită prin procesul-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx precum și obligarea intimatului la plata sumei de 20 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Obligă intimatul să plătească petentului suma de 20 lei ce reprezintă cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 10 septembrie 2015.


Președinte Judecător

M______ M______ L______ M______ Ș___

Grefier

I______ M_____



Red. L.M.S. / 01.10.2015

Thred. I M / Ex. 5 / 01.10.2015

prima instanță – judecător O___ A____

se comunică hotărârea cu

petentul S______ R___ G_______, cu domiciliul în A___, ____________________, jud. A___

intimatul I____________ de Poliție al Județului A___ -A___, __________________, nr. 17-21, jud. A___

interv. forțat F__ I___ V_____, cu domiciliul în A___, _________________. 35A, ________________________> 3 ______________


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025