Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2446/2015
Ședința publică de la 09 Septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE I____ P____
Judecător M______ B____
Grefier F______ G_______
S-a luat în examinare pentru soluționare, contestația în anulare formulată de contestator S.C.Silaelgi P___ 2002 S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 421/12.02.2015 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, intimat fiind I____________ T_________ de Muncă Argeș și având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează atașarea dosarului nr. XXXXXXXXXXXXX, înaintat de Judecătoria Câmpulung.
Se prezintă avocat C_____, pentru contestatoarea S.C.Silaelgi P___ 2002 S.R.L. și solicită un termen pentru a vedea dosarul din apel, atașat prezentei cauze, arătând că nu are cunoștință de actele și lucrările din acel dosar. Mai arată că, în ziua ședinței de judecată, a primit de la Inspecția judiciară înștiințare că va primi răspuns la sesizarea făcută, în termen de 30 de zile.
Tribunalul constată că, deși face vorbire de adresă, partea și apărătorul acesteia nu o prezintă instanței pentru a se putea constata utilitatea adresei în prezenta cauză, motiv pentru care respinge cererea de amânare.
Tribunalul acordă cuvântul asupra admisibilității cererii de contestație în anulare.
Apărătorul contestatoarei S.C.Silaelgi P___ 2002 S.R.L. arată că plângerea avea legătură cu prezenta cauză, fiind notificat și președintele acestei instanțe, care i-a înaintat și răspuns. În raport de acest răspuns, își poate preciza calea extraordinară de atac.
Solicită admiterea contestației în anulare, așa cum a fost formulată, arătând că nu a răspuns întâmpinării formulate de ITM, pentru că este pentru alt motiv al contestației în anulare.
Învederează că acest termen de judecată, inclusiv citarea părții pentru acest termen, nu au fost legal stabilite, iar în consecință citația și stabilirea termenului de judecată sunt cu încălcarea legii, respectiv a noului cod de procedură civilă.
La întrebarea instanței, în ce constă greșita citare a părții, apărătorul contestatoarei S.C.Silaelgi P___ 2002 S.R.L. arată că sunt dispoziții legale imperative cu referire la fixarea termenului de judecată și citarea părților.
Mai arată că s-a formulat apel, există adresa de comunicare a apelului, iar S.C.Silaelgi P___ 2002 S.R.L. a formulat întâmpinare, propria întâmpinare fiindu-i comunicată tot acestei părți, cu precizarea să răspundă la întâmpinare în termen de 10 zile.
La întrebarea instanței, privind motivele pentru care consideră decizia pronunțată în apel, ca fiind nelegală și netemeinică, apărătorul contestatoarei S.C.Silaelgi P___ 2002 S.R.L. arată că partea a fost prejudiciată, că nu a avut parte de un proces echitabil, dintr-o eroare gravă a judecătorului apelului.
Socotindu-se lămurit, tribunalul declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra admisibilității contestației în anulare.
TRIBUNALUL
Constată că la data de 19.02.2015 ______________________ S.R.L.a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 421/12.02.2015 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.
Contestația este întemeiată pe art.503 alin.1 NCPC.
Apelantul arată că instanța de apel i-a comunicat intimatei contestatoare întâmpinarea formulată de către aceasta prin care au fost invocate excepții pe care instanța nu le-a avut în vedere atunci când a admis apelul intimatei.
Motivele contestației se referă la necomunicarea întâmpinării și necitarea corectă a părților.
În drept se invocă art.503 și 508 NCPC.
Analizând contestația în anulare tribunalul constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
Potrivit art.503 C.pr.civilă greșeala materială ca motiv de contestație în anulare trebuie să fie evidentă și săvârșită de instanță ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente și date materiale din dosar.
În cauză nemulțumirea contestatoarei privește soluția în apel și nu face nicio dovadă privitoare la lipsa de procedură.
Referitor la necomunicarea întâmpinării formulate de către petentă în cadrul apelului ar fi fost motiv de nemulțumire al apelantei ITM căreia nu i s-a comunicat întâmpinare în apel , contestatoarea nu justifică nici un interes în cauză.
De asemenea nu s-a făcut dovada de către contestatoare că nu a fost citată, iar termenul de judecată a fost fixat la aproape 5 săptămâni de la formularea întâmpinării de către contestatoare.
Întrucât nu sunt incidente disp.art. 503 și 508 NCPC tribunalul va respinge contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația în anulare formulată de contestator S.C.Silaelgi P___ 2002 S.R.L, cu sediul în Câmpulung, ______________________.28, ________________, împotriva deciziei civile nr. 421/12.02.2015 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, intimat fiind I____________ T_________ de Muncă Argeș, cu sediul în Pitești, ________________________, jud. Argeș.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Septembrie 2015.
Președinte, I____ P____ |
|
Judecător, M______ B____ |
|
Grefier, F______ G_______ |
|
Red. M.B
Dact. NE/ 4 ex
14.09.2015