ROMÂNIA
TRIBUNALUL M____
SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIE Nr. 267/2015
Ședința publică de la 10 Iulie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A______ M____ A______
Judecător R_____ I_____ T____
Grefier A__-M____ T_____
Pe rol judecarea apelului formulat de O__ B___ ROMANIA SA, împotriva sentinței civile nr. 598/10.09.2014 a Judecătoriei Reghin, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 26.06.2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea la data de 10.07.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 598 din 10 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX instanța a respins ca nefondată plângerea contravențională formulată de petenta O__ B___ ROMÂNIA SA în contradictoriu cu intimatul C___________ Județean pentru Protecția Consumatorului M____ și a respins excepția prescripției dreptului de sancționare invocată de către petentă.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că procesul-verbal atacat a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei, instanța a constatat că a fost încheiat contractul de credit cu o dobândă anuală de 5,5% și că rata de referință Libor, a scăzut de la data semnării contractului, ratele de credit nefiind diminuate corespunzător, dimpotrivă, au fost majorate. Având în vedere datele mai sus menționate, instanța a constatat că dobânda a fost majorată în mod discreționar de către petentă întrucât la calcularea acesteia nu a fost luat în considerare același indice de referință pentru toți clienții, încălcându-se prevederile art. 9 din OG 21/1992.
În ceea ce privește excepția prescripției invocată de către petentă, instanța a apreciat că aceasta este neîntemeiată întrucât atitudinea băncii a fost una continuă, nerespectarea obligaților contractuale prelungindu-se în timp, astfel că data comiterii faptei se consideră a fi data încetării faptei, respectiv momentul constatării ei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen pârâta O__ B___ ROMÂNIA S.A., solicitând desființarea sentinței civile atacate și, rejudecând, admiterea acțiunii, cu consecința anulării procesului-verbal de contravenție ca nelegal și neîntemeiat.
În motivarea apelului, a arătat că instanța de fond nu a motivat de ce a înlăturat toate susținerile petentei și că, în lipsa expunerii detaliate de motive, petenta este în imposibilitate de a combate ceea ce nu există, iar instanța de control judiciar nu are posibilitatea analizării temeiniciei sau legalității sentinței, pentru că nu are la ce să se raporteze obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. 3din Constituția României și art. 6 alin. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
A invocat de asemenea faptul că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la OUG nr. 174/2008, întrucât deși acest act normativ nu prevede obligația băncilor să modifice contractele de credit prin acte adiționale, dându-le posibilitatea de a face acest lucru, instanța a considerat că în sarcina O__ exista obligația de a încheia acte adiționale cu clienții săi.
Învederează faptul că potrivit art. 13 din OG nr. 2/2001, aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei, fapt care era cunoscut de instanța de fond, dar ignorat complet. Nu se poate reține o eventuală apărare a intimatei că faptele apelantei au caracter continuu, pentru că termenul de prescripție să nu fi început să curgă decât la data încetării faptelor, deoarece, în realitate, banca nu se poate face vinovată de nimic.
Apelanta a invocat de asemenea faptul că una dintre trăsăturile esențiale ale contravenției este existența pericolului social și că în speța de față nu a fost efectuată o analiză in concreto a gradului de pericol social.
Intimatul C___________ Județean pentru Protecția Consumatorilor M____ a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului și menținerea sentinței civile atacate ca temeinică și legală, respingerea excepției prescripției sancțiunii contravenționale ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal de constatare a contravenției. Intimatul a reluat susținerile din întâmpinarea depusă în primă instanță.
Apelanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor de apel și a efectului devolutiv al acestei căi de atac, tribunalul constată că apelul este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Petenta a fost sancționată prin procesul verbal __________ nr. xxxxxxx/1103 din data de 08.04.2014 pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 9 din OG 21/1992 și sancționate prin art. 50 alin. 1 lit. c din același act normativ, reținându-se că a încheiat contractul de credit nr. XXXXXXXXXXXXXX din 13.02.2008 cu o dobândă de 5,5%, iar după 3 luni a majorat dobânda la 6,49%, în condițiile în care indicele de referință declarat în contract (LIBOR CHF) a scăzut de la semnarea contractului. Astfel s-a reținut faptul că banca s-a comportat incorect în relațiile cu consumatorul, nerespectând clauzele contractuale privind dobânda respectiv (art. 6.2 din contract) omițând să modifice dobânda în funcție de indicele LIBOR CHF.
Tribunalul apreciază că este greșită soluția pronunțată de prima instanță asupra apărării vizând prescripția dreptului de a aplica sancțiunea.
Potrivit dispozițiilor art. 13 alin. 1 din OG nr. 2/2001, „aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei”.
Data săvârșirii faptei sancționate a fost menționată expres în procesul-verbal, la punctul 44, ca fiind 12.05.2008. De asemenea, din descrierea faptei sancționate în cuprinsul procesului-verbal rezultă aceeași dată a săvârșirii contravenției, respectiv a majorării dobânzii, arătându-se că aceasta a avut loc după trei luni de la încheierea contractului, data încheierii contractului fiind 13.02.2008.
Or, sancțiunea a fost aplicată prin procesul-verbal menționat mai sus, întocmit la data de 08.04.2014, fiind depășit cu mult termenul de prescripție a aplicării sancțiunii prevăzut de art. 13 alin. 1 din OG nr. 2/2001.
Tribunalul apreciază că nu se poate reține caracterul continuu al contravenției, invocat de intimat și constatat de prima instanță.
Conform prevederilor art. 13 alin. 2 teza a II-a din actul normativ menționat, „contravenția este continuă în situația în care încălcarea obligației legale durează în timp”.
Față de modul de descriere a faptei în procesul-verbal, făcându-se referire la modificarea dobânzii, deci la un act care se consumă instantaneu și care a avut loc la o dată precis determinată, tribunalul constată că nu se poate reține caracterul continuu al contravenției.
În plus, se constată că, așa cum s-a arătat, data săvârșirii faptei a fost indicată expres în procesul-verbal, iar raportat la această dată termenul de prescripție a aplicării sancțiunii era împlinit.
În consecință, tribunalul reține că procesul-verbal este nelegal, fiind încheiat cu încălcarea prevederilor art. 13 alin. 1 din OG nr. 2/2001, întrucât a intervenit prescripția dreptului de a aplica sancțiunea.
Pentru motivele expuse, în baza art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă, tribunalul va admite apelul și va schimba în tot sentința, în sensul că va admite plângerea contravențională și va anula procesul-verbal atacat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite apelul formulat de O__ B___ România S.C. O__ B___ România SA, cu sediul în București, Calea Buzești, nr. 66-68, sector 1, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/xxxxx/1995 și CUI xxxxxxx împotriva sentinței civile nr. 598 din 10.09.2014 pronunțată de Judecătoria Reghin.
Schimbă integral sentința de mai sus în sensul că:
Admite plângerea contravențională.
Anulează procesul verbal ANPC xxxxxxx din 8.04.2014.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 10.07.2015.
Președinte, A______ M____ A______ Fiind plecată în concediu de odihnă semnează Vicepreședintele instanței domnul judecător B_______ A_____ |
|
Judecător, R_____ I_____ T____ Fiind plecat în concediu de odihnă semnează Vicepreședintele instanței domnul judecător B_______ A_____ |
|
Grefier, A__-M____ T_____ Fiind plecată în concediu de odihnă semnează prim grefier doamna C______ S___ |
|
Redactat: A.M.A
Thred: 17.08.2015/H.L
4 ex. jud. fond: G_______ B____